1,894 matches
-
spațiul infinit. Uitându-mă la barele de la nivelul picioarelor mele îmi venea să mă arunc printre ele, agățându-mă când de una, când de alta, asemenea unui gimnast. —Hei! Las-o mai încet cu distracția! strigă Bez, aplecându-se peste balustradă cu un zâmbet tâmp pe față. —Sam? strigă cineva cunoscut, de jos. Pot să văd ce ai sub fusta. N-ai cum, mincinosule, îi răspunsei cu îngâmfare. E prea strâmtă. Deși aș mai fi stat, m-am întors în galerie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
de teatrul Cross la fel ca și mine. Te atașezi de locul acesta, înțelegi? Zicea că e ocupată cu scormonitul după un nou director artistic. — Da, ar trebui să se miște destul de repede. Se lăsă pe spate, sprijinindu-se de balustradă, redevenind serios. Știi ce am auzit? Ce mai zice lumea? Că s-ar putea s-o întrebe pe MM dacă e dispusă să dea interviu pentru post. — Zău? zisei eu, surprinsă. Dar n-are experiență în conducerea unui teatru, nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
experiență ca și MM. Nu e decât cu câțiva ani mai mare decât el. — Dar fata asta are o minte coaptă. Se vede cu ochiul liber, zise Bez. Și, ceea ce e mai important, are har. Înțelegi? M-am sprijinit de balustradă, lângă el, urmărind sfârșitul triumfător al piesei. Marie spuse cu tărie: „Give me your hands, if we be friends, And Robin shall restore amends“1 Puțin mai departe, pe platforma de servicii, ultimul dintre mașiniști începu să lase cortina jos
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
am șoptit: „Ne vedem la pauză“, după care m-am strecurat afară, călcându-i pe câțiva vecini mai puțin atenți pe picioare. Ieșind din amfiteatru, am dat imediat colțul pe hol, am coborât câteva trepte îmbrăcate în pluș roșu, cu balustradă aurie, și am ieșit pe ușa de trecere de la capăt într-un culoar cu pereții de piatră, luminat de becuri simple așezate la înălțime. Șocul diferenței dintre spatele scenei și fațadă era la fel de puternic ca întotdeauna. Am trecut pe lângă asistenta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
I heard him cuss And he went for his gun but I pulled mine first He stood there looking at me and I saw him smile.“ 1 —Salut! zisei eu, coborând cu grație pe tocurile mele și sprijinindu-mă de balustradă. Lurch, care ținea isonul cântecului ce se auzea, fluierând printre dinți, se întoarse rapid și aproape că-și mușcă vârful limbii care îi atârna într-un colț al gurii. —Sam? zise el cu uimire. Parcă ai apărut dintr-o reclamă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
în timp ce coboram scările erau Ben și Hazel. Ea se sprijinea cu spatele de stâlpul scării spiralate și sorbea dintr-un pahar de vin, calmă ca întotdeauna; Ben stătea foarte aproape, aproape lipit de ea. Se sprijinea cu o mână de balustrada de lângă ea, prinzând-o la mijloc. Vorbea repede și cu înflăcărare, aplecându-se, astfel că ochelarii îi alunecau pe nas și trebuia să-i împingă la loc cu degetul din când în când. Mi-am amintit că Helen îmi spusese
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
extrema cealaltă. Totuși nu sare prea tare calul, zisei eu, lejer. N-are intenții rele. Hugo îmi aruncă privire rapidă. —Tu chiar crezi asta, nu? E, lasă. Mă conducea spre fereastra franțuzească. Dincolo de ea, era o mică terasă, cu o balustradă din fier forjat, iar la capătul opus se afla o scară care ducea în grădină. Luminile de afară nu erau prinse. Nu-mi dădeam seama dacă asta era o scăpare sau o dovadă a grijii pentru oaspeții cu înclinații amoroase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
pe care habar n-am unde o ținuse până atunci. În față ni se Înfățișa perspectiva deloc Îmbietoare, ba chiar sinistră, a unei scări ce cobora atât de abrupt, Încât aveai sentimentul că pășești tot timpul În gol. Noroc cu balustrada care te ajuta să-ți menții echilibrul. Când am terminat coborârea, Eveline s-a oprit și a rotit lanterna Împrejur cu o mișcare largă. Eram Într-un soi de galerie de mină părăsită, un tunel cu diametrul de cel mult
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
brad și clopoței, floarea preferată a tatei. Noi, copiii, ne duseserăm În sat și când Îmi amintesc acea zi deosebită, văd foarte clar râul scăldat În soare; podul, tabla strălucitoare a unei cutii de conserve lăsate de un pescar pe balustrada lui de lemn; măgura acoperită de tei, cu bisericuța trandafirie și cu mausoleul de marmură În care se odihneau morții mamei; drumul prăfuit care ducea În sat; fâșia de iarbă verde deschis, cu petice pleșuve de sol nisipos, dintre drum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
Pe la 1715, fusese proprietatea prințului Alexei, nefericitul fiu al acelei brute, Petru I. O parte dintr-o escalier dérobé și Încă ceva de care nu-mi amintesc au fost păstrate În noua anatomie a clădirii. Am atins cu mâna acea balustradă și am văzut (sau am călcat pe) celălalt detaliu uitat. Din acel palat a fugit prințul, pornind pe șoseaua ce ducea spre Polonia și Austria, fiind Însă ademenit Înapoi tocmai din sud, din Neapole, În casa paternă de tortură, de către
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
Își făceau cuiburi În malul lui abrupt, roșcat, râul era invadat de reflexiile falnicilor și romanticilor brazi (care mărgineau moșia noastră Vira); și Încă mai jos, torentul tumultuos al unei mori de apă Îi dădea privitorului (sprijinit cu coatele de balustradă) senzația că se Îndepărtează tot mai mult, ca și cum aceea ar fi fost Însăși cârma timpului. 5 Pasajul următor nu se adresează cititorului obișnuit, ci În mod special acelui idiot care pierzând o avere Într-o catastrofă, consideră că mă poate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
alunecând un pic pe pardoseala lină de piatră a holului, silind mâna blândă așezată pe scobitura spatelui meu să-mi propulseze cu ghionturi mici scheletul recalcitrant. Odată În dreptul scării, mai aveam obiceiul de a ajunge la trepte strecurându-mă pe sub balustrada dintre coloana din mijloc, care susținea scara, și primul grilaj al scării. Pe măsură ce mai trecea o vară, mă strecuram tot mai greu; acum cred că și stafia mea ar rămâne Înțepenită acolo. O altă parte a ritualului era urcarea scărilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
dintre melodiile pe care eu nu le puteam suferi - indicațiile date florilor artificiale din Faust (...dites-lui qu’elle est belle...) sau văicăreala lui Vladimir Lenski (...Ku-da, ko-da, ku-da vî udaliliși). Părăseam etajul unde stăteam noi, copiii, și alunecam Încet pe balustradă În jos până la al doilea etaj, unde se aflau camerele părinților mei. De cele mai multe ori, erau plecați la ora aceea și, În amurgul care se lăsa, acel loc avea asupra simțurilor mele tinere o influență teleologică, de parcă acea acumulare de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
asta miop și lăsând stropi de apă În urma lui, În dormitorul lui unde ținea Într-un loc secret trei prosoape sacrosante (printre altele, era atât de brezgliv, În sensul rusesc intraductibil, Încât se spăla pe mâini ori de câte ori atingea bancnote sau balustrade de scări). Se plângea mamei că Serghei și cu mine eram niște mici străini, niște derbedei și niște măscărici, niște snobi „de o nepăsare patologică“, după cum se exprima el, față de Goncearov, Grigorovici, Korolenko, Staniukovici, Mamin-Sibiriak și alți indivizi Îngrozitor de politicoși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
de deasupra, acoperit cu un covor roșu, unde o grecoaică fără brațe prezida asupra unui vas din malahit pentru cărți de vizită, părinții mei Încă i se mai adresau și, În timp ce cobora, unchiul privi În sus râzând și bătând În balustradă cu mănușile pe care le ținea În mână. Mi-am dat seama imediat că nu avea loc nici un duel, că provocarea fusese Întâmpinată cu scuze, că totul era În regulă. Am trecut În goană pe lângă unchiul meu și am ajuns
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
așteptat ore-n șir Împreună cu micul nostru fiu ( În vârstă de la doi la șase ani) să treacă un tren pe dedesubt. Am văzut copii mai mari și mai puțin fericiți oprindu-se pentru o clipă pentru a se apleca peste balustradă ca să scuipe În coșul astmatic al locomotivei care se Întâmpla să treacă pe dedesubt, dar nici tu, nici eu nu suntem dispuși să recunoaștem că din doi copii cel mai normal este cel care găsește o soluție pragmatică exaltării zadarnice
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
ca un penar, descoperind instalația. " Orice s-ar spune, individa s-a documentat, nu glumă. Deocamdată, n-a zbîrcit-o o singură dată." Bătu cu buricul degetelor superstițios în lemn și apucă firele îmbrăcate în plastic roșu. Cârnul se aplecă peste balustradă. De sus, holul rotund, cu plăci luminoase de marmură roz, părea un bazin. Se distra grozav scuipând grupul statuar de lângă scară, un leu culcat la picioarele Dianei. Nimeri sânul zeiței și bătu din palme. ― Dacă aș sta aici, m-aș
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
singurătățile exprimabile, singurătatea neputinței, mută, în care paralizezi, ești aidoma unui obiect căzut din buzunar, pierdut, și pe care nu îl mai caută ni meni. Așa mă simțeam aseară, gândindu-mă la Dumnezeu, gata-gata să mă aplec prea mult peste balustrada balconului de la etajul 12. * Plimbându-te printre oameni ca printr-o grădină zoologică a gândirii, marionetă a unui paradis de primăvară, când te simți singur, infinit de singur, într-adevăr astfel ocrotit. * „Gloria dinaintea poporului, iată la ce trebuie să
Singurătatea lui Adam: despre neîmplinire şi alte regrete by Claudiu Soare () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1325_a_2713]
-
nepoata mea, coborând treptele. Mă simt foarte bine. Purta o pereche de jeanși negri, vechi, și un tricou gros, gri; într-adevăr, părea obosită, deloc în formă. Palidă și slabă, cu cearcăne întunecate sub ochi, trebuia să se țină de balustradă ca să coboare, îndreptându-se încet spre mine, dar, în ciuda efectelor febrei și gripei, zâmbea, zâmbea cu zâmbetul acela larg, luminos al Zâmbăreței care fusese cu atâția ani în urmă. — Unchiule Nat, a spus ea, desfăcându-și brațele în direcția mea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]
-
strop de utopie. Dacă Galileo Galilei și-ar fi expus teoria astronomică într-un poem, Inchiziția nu i-ar fi acordat nici o atenție. Multe creiere nu au hublouri interioare. Rațiunea ar putea dubla divinitatea din noi. Învingătorii transformă orizontul în balustradă. Există o filozofie a baricadei. Dar și una pentru siestă. Numai inteligența ne poate ajuta să ne pipăim limitele. Omul - un amalgam de vulturi și de cârtițe. Farmecul vieții stă, în primul rând, în căutare. De la joc pornește procreația. Uneori
Chef pe Titanic by Vasile Ghica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/528_a_1305]
-
întoarcem capul și spre trecut. Să vedem dacă mai este la locul lui. Toate ceasurile ar trebui desenate sub formă de iatagan. Viitorul va ocroti cu maximum de atenție viața : animalele - în rezervații, oamenii - în ospicii. Învingătorii transformă viitorul în balustradă. S-ar putea ca viitorul să nu fie decât o nesfârșită insomnie. Cumplit de greu este procesul tehnologic de transformare a timpului în statuie. În orice inimă supraviețuiesc petece din zmeele copilăriei. Viața - un week - end între două eternități. Timpul
Chef pe Titanic by Vasile Ghica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/528_a_1305]
-
să apară. Parcă trebuia să vină în balcon, nu tocmai prin apartament, ci să urce roata, de jos, de pe mormanul de pământ argilos, galben, aproape ca gălbenușul oului, pe o scară alcătuită din cuie de lemn, potcoave de cal și balustrade scorojite, de piele. Gândul nu că Epa era propriul ei soț, ci că musafirii o prinseră pe nepuse masa, chiar neajutorată, o impacientă la culme. Niciodată nu crezuse în vise. Bunica ei dinspre mamă, credea și le interpreta. Dacă ar
Fascinantul corn de vânătoare by Nicolae Suciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1284_a_2205]
-
Onuț. Roboțelul agitat îl urmează. Pe scări, tot beznă. Burtă Multă e negru de supărare: "Calicii dracului! N-aveți un bec pe toată scara!"... Mă amuz. De la parter parcă aud cum roboțelul face zgomot de tinichea, lovindu-se mereu de balustradă și pereți. Durează ceva vreme și auzim pași coborâtori și prudenți. Burtă Multă, liniștitor, către tinicheaua din întuneric: "Mai avem un pic. Pășește cu grijă..." Deodată simt cum se rostogolește pe scări un bulgăre uriaș de grăsime... E Burtă Multă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]
-
I-am văzut pașaportul. Richard John. Profesor de liceu. — Ciudat, spuse casierul. Și chiar că era ciudat, se gândi el iar, plătind fără entuziasm zece franci și revăzând În memorie bărbatul acela obosit și cărunt, În balonzaid, desprinzându-se de balustrada navei, În timp ce pasarela se ridica și sirenele șuierau spre o fisură dintre nori. Ceruse o gazetă, o gazetă de seară. Nici la Londra nu au apărut atât de devreme, Îi spusese casierul și când auzise răspunsul, rămăsese visător, mângâindu-și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
dinți proeminenți. Dar când se așeză lângă Isaacs, pe bancheta din față, se Întoarse și-i zâmbi larg, spunându-i: N-am o carte de vizită, dar mă cheamă Stein. Apoi, rebegit de vânt, se văzu urcând o scară cu balustradele argintii aurite, iar ea aștepta În capătul scării, avea o mustață mică și arăta spre o femeie care ședea și cosea, cosea, cosea, și-l anunță: — Ți-o prezint pe doamna Eckman. Coral Musker Își scoase mâna de sub pătură ca să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]