2,069 matches
-
a scos de-acolo și, de-acolo, mă duce direct la circă. Acuma, pe stradă, când mergeam la circă, venea taică-miu și cu mama la locul faptei, acolo. M-a dus la circă acolo-șa, m-a încuiat într-o baracă d-aia. După câteva minute, așa, până a venit procurorul, aud că l-a omorât și pe tata. Familia mortului. L-a bătut până l-a omorât. Am luat foc! Degeaba am luat foc. M-a bătut și-acolo. Acolo
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2286_a_3611]
-
ușor pe șobolan spre albia râului, unde erau împrăștiați bolovanii. Greierașii, care cântaseră până atunci printre pietre, au tăcut brusc, prevestind poate apropierea ploii. Era undeva prin preajmă o instalație de măcinat piatră, iar pe malul râului se afla o baracă pentru muncitorii care veneau să le adune. — Să intrăm aici... Aici! — Am să le în... în... înapoiez, bâgui Kobayashi. — Să înapoiezi? Când au ajuns la intrarea barăcii, Endō băgă mâna în buzunar. Degetele atinseră țeava tare de oțel a pistolului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
preajmă o instalație de măcinat piatră, iar pe malul râului se afla o baracă pentru muncitorii care veneau să le adune. — Să intrăm aici... Aici! — Am să le în... în... înapoiez, bâgui Kobayashi. — Să înapoiezi? Când au ajuns la intrarea barăcii, Endō băgă mâna în buzunar. Degetele atinseră țeava tare de oțel a pistolului. Să înapoiezi? Ce să înapoiezi? Privindu-l țintă în ochi, Endō i-a întins o cursă. — A, deci le ascundeai! Bineînțeles că Endō habar nu avea ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
fusese ucis pentru o crimă pe care nu o comisese. — Domnule Kobayashi, hai să auzim toată povestea înăuntru... A și început să plouă... Cerul s-a întunecat, iar picăturile de ploaie lăsau urme pe pietrele din albie. Era întuneric în baracă. De peretele făcut din șipci de cherestea era rezemată o cazma și lângă ea un coș pentru cărat pământ. — Hai, scoate ce-ai ascuns! — Nu... nu... nu... aici. Mlaștină. — Mlaștină? Endō auzea povestea pentru prima dată. Cu paisprezece ani în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
Kanai și chinuit de remușcări și de teama de a fi descoperit, nu s-a putut hotărî să se atingă de argint. Îi era teamă și de familie, așa că s-a hotărât să îl ascundă. Auzeau ploaia căzând pe acoperișul barăcii. Ochii li s-au obișnuit treptat cu întunericul. — Îmi spui adevărul, Kobayashi? întrebă Endō, zâmbind sarcastic. A aprins bricheta și-i cerceta chipul. În lumina palidă, fața lui ridată arăta ca o coajă de mandarină uscată. — Unde-i Mlaștina Mare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
mor dacă nu mă ținea în viață ura pe care i-o port acestui om. Și ura îți dă tărie.“ În sfârșit, datorită vântului care împrăștiase ceața, se zărea în depărtare suprafața neagră-abăstruie a unei mlaștini. Pe mal era o baracă. Ajunseră la Mlaștina Mare. Nu-ți puteai da seama cât era de întinsă, deoarce ceața deasă persista la suprafața neagră și rece a apei. O parte a malului opus, acoperit de o pădurice, se vedea prin ceață, plutind ca o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
prin ceață, plutind ca o insulă. Valurile de ceață se unduiau deasupra mlaștinii și insula însăși părea că se mișcă încet. Pe malul ud de ploaie al mlaștinii se afla șasiul unui autobuz vechi care fusese abandonat. Dincolo de șasiu era baraca pe care o zăriseră mai devreme. Fusese probabil construită pentru turiștii care treceau pe acolo ca să aibă unde să-și tragă sufletul puțin. Astăzi nu se vedea nimeni prin apropiere. — Gas, ia-o înainte și aruncă o privire, îi spuse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
Mă duc eu după apă. Kobayashi l-a oprit pe Gaston din drum de teama reacției pe care ar putea-o stârni aspectul lui ciudat. Endō și Gaston s-au ascuns în autobuzul abandonat, în timp ce Kobayashi s-a apropiat de baracă, intrând cu cizmele prin băltoace. Când a bătut la ușă, a ieșit un țăran. Endō s-a rezemat de peretele autobuzului abandonat, prin al cărui tavan ploua și a început să-și lustruiască pistolul. Fruntea îi era plină de broboane
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
aici, dar nu am văzut nici un râu sau vreo barieră, nici ziduri sau vreo poartă, și totuși, imperceptibil, am pătruns Într-o altă lume. Am văzut odată la televizor un documentar despre mahalalele din Rio de Janeiro: o mulțime de barăci aliniate pe coastele unor dealuri. Pe vremea când eram student, am fost În excursie la Sanya și Îmi amintesc că am văzut un fel de poartă În formă de arcadă prin care se intra În cartierele de mahala. De asemenea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
acest șopron, ar fi fost incredibil de fierbinte dacă ar fi stat direct în calea razelor de soare, iar acest fapt n-ar fi prins deloc bine mașinăriilor dinăuntru. Domnul J.L.B. Matekoni puse jos cutia cu scule la intrarea în baracă și împinse ușa prudent. Era precaut fiindcă astfel de locuri erau preferate de șerpi. Dintr-un motiv sau altul, șerpilor le plăceau mașinăriile și nu o dată descoperise șerpi somnolenți, încolăciți în jurul vreunei piese a aparatului la care s-a întâmplat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
-
a picioare nespălate. A sex. Mai târziu ți-ai dat seama ce iz răspândesc femeile la ciclu, în sală erau destule. Toate miasmele. Dominate de cea de petrol. Pentru igienă. Săptămânal, podeaua de scândură era frecată cu motorină, de parcă, totodată, baraca era pregătită pentru a i se pune foc. Rulau filme cu război, de abia se încheiase unul. Din când în când - dar tot mai des - erau aduse filme cu dragoste: se pregătea o epocă sexy. Subminată de una superpolitizată. Intenționezi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2239_a_3564]
-
avutul bucătarului din drum. De fapt, trecu o jumătate de oră înainte ca șoferul, perceptorul districtual și domnul Gupta să reușească să-și continuie drumul. Exact în momentul acela, în zona în care se afla cantonamentul armatei, luminile străluceau dinspre barăci și oamenii, deja îmbrăcați în uniforme kaki, se adunau în jurul stâlpului pe care se ridica drapelul. brigadierul sosi și el la ora stabilită, și, mărșăluind impecabil către poarta principală, se urcă în jeep-ul lui personal. — Gata? lătră el. Bine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2297_a_3622]
-
păru că voluntarii dinainte fuseseră admiși la bord înainte ca aerulota lor să fi ajuns la această distanță. La fel se întâmplă și cu Leej, Gosseyn. care se similari-zase în sala de comandă din spate, o văzu oprindu-se în fața barăcii micuțe de la baza pasarelei. După o secundă urcă pe ea. Se uită la contor: ceva mai mult de doi kilometri și jumătate. Asta putea însemna două lucruri: Mai întâi, că era vorba de o capcană și de o momeală. Sau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85123_a_85910]
-
înălța pe o stradă liniștită, într-un fel de grădină mare, dar bine amenajată, care se lăsa în pantă spre un mic heleșteu izolat din lacul principal și care includea, printre numeroșii ulmi și nuci, un ponton cu coloane, o baracă pentru bărci și un turn gotic cu foișor care era construit cu atâta grijă încât să atragă atenția prin eleganța lui. Arăta ca o cabină telefonică medievală. Clinica însăși era un asemenea amestec de frontoane, lemnărie, ornamente, creneluri și turnulețe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
-
ori, fără să mi se răspundă. Pe viaduct mașinile treceau ca fulgerul, cine știe de câte ori trecusem și eu peste el ducându-mă la mare, fără să am habar de viața care se afla dedesubt. În spatele pilonilor se vedeau alte locuințe, barăci ruginite, rulote. Caroseria unei mașini arse se ivea lugubră din iarbă, poate căzuse de pe viaduct și n-a avut nimeni grijă s-o mai ia vreodată de acolo. În apropiere, pe o fâșie de argilă crăpată de soare, se târa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
Cine eram eu să merit ceva în plus? Am ridicat brațul care mă durea și am bătut din nou. Nu era acasă. Curva nu era acasă. Învins, am întors spatele ușii și am privit noaptea. Viaductul pustiu și mai încolo barăcile unde foșneau ușoare semne de viață trează încă. Poate acolo merge, la țigani, se îmbată în rulota lor, pune să i se ghicească mizerabilul ei destin. Am auzit un geamăt ușor și ceva foșnind dincolo de ușă. M-am gândit la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
zilele acelea cruciale din august, satul se popula fără nici un fel de criteriu, într-un mod convulsiv, și toți, chiar și cei de la care cumpăram alimentele sau ziarele, pierdeau puțin din amabilitatea lor. Doar un bar rămânea aproape gol, o baracă cu un acoperiș de iută și câteva mese risipite pe plajă. Se afla aproape de vărsarea râului în mare, unde apa mirosea urât și din această cauză pe plajă nu era multă lume. Proprietarului i se spunea Gae, un bătrân tânăr
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
acoperit doar cu un pareo spălăcit. Îl descoperisem în vara aceea întâmplător, în timpul unei plimbări până la vărsarea râului. Nu exista acolo nimic altceva decât un șantier pentru repararea bărcilor, cu doi polonezi murdari care demontau motoarele, apoi plaja se termina. Baraca aceea i se păruse Elsei deprimantă și nu prea curată. Eu îi dădusem dreptate, dar apoi am prins obiceiul să mă duc până acolo aproape în fiecare zi. Dimineața beam o cafea și citeam ziarul. La apusul soarelui Gae își
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
ne-am trezit într-o atmosferă de petrecere populară. O femeie în vârstă cu o față de oposum și umerii grăsuți arși de soare începu să danseze pe plajă. M-am simțit stânjenit, m-am ridicat și m-am îndreptat spre baracă să plătesc consumația și să plec. Apoi privirea mi-a fugit spre un băiat cu fața tâmpă, brațele foarte slabe înțepenite într-un spasm și degetele rășchirate. Își legăna capul, atât cât reușea, în ritmul muzicii, privind o fată în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
am îndreptat spre fereastră. Jos, în spatele terasei, se afla o grădină care începea să se vadă. Aerul era făinos din cauza brumei și soarele nu apăruse încă. M-am gândit la ziua închisă și vâscoasă ce se ridica printre blocurile și barăcile care înconjurau casa Italiei. Ce făcea în felia aceea de dimineață? Poate luase o cârpă atârnată de sfoara din fața ferestrei de la bucătărie și rămăsese să privească cerul tăiat de viaduct, sprijinindu-și bărbia în mână. M-am gândit la mama
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
E-n holda întreagă și-n bobul mărunt/ E-n pruncul din leagăn și-n omul cărunt/ E-n viața ce veșnic nu moare”. Sfârșitul statului național. Un sat de lângă Hunedoara. Stufitul era o colonie de rromi care trăiau în barăci aproape de munții de steril ai combinatului siderurgic din zonă. Renunțare la sine. Refren dintr-un cântec BUG Mafia. Tentativa a fost de altfel făcută în cartea mea Convenio. Despre natură, femei și morală, Editura Polirom, Iași, 2002. Nici acum mulțimile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
nici bătrânețea nu poate cât știe. După Centura Industrială începe, în sfârșit, orașul, nu orașul propriu-zis, acesta se zărește în zare, atins ca de o mângâiere de prima geană roză de soare, ce se vede aici sunt aglomerații haotice de barăci improvizate din orice fel de materiale, în majoritate precare, care-i puteau apăra de intemperii, mai ales de ploaie și de frig, pe locatarii lor loviți de soartă. Este, după spusele locuitorilor orașului, un loc înspăimântător. Din când în când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
ziua. Cel puțin până azi. Adevărul este că, fiind vasele de lut cele mai potrivite pentru masa săracilor și spărgându-se din te miri ce, s-ar putea întâmpla ca, într-o zi, o femeie, din nenumăratele care trăiesc în barăci, să-și aducă aminte să-i spună șefului familiei, Avem nevoie de farfurii noi, la care el fără îndoială va răspunde, O să am grijă de asta, câteodată trece o furgonetă pe care scrie Olărie, sigur are farfurii, Și căni, va
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
noi, la care el fără îndoială va răspunde, O să am grijă de asta, câteodată trece o furgonetă pe care scrie Olărie, sigur are farfurii, Și căni, va adăuga femeia, profitând de dispoziția lui binevoitoare, Și căni, n-o să uit. Între barăci și primele clădiri din oraș, ca un pământ al nimănui despărțind două tabere adverse, se întinde un spațiu larg, lipsit de construcții, deși privind mai atent, se observă pe sol rețele încrucișate de urme de tractoare, zone netezite care nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
a fost ocupat pe vremuri de așezări de proscriși. În curând edificiile orașului vor înainta ca o linie de pușcași umăr la umăr și vor pune stăpânire și pe acest teren, lăsând între cele mai avansate dintre ele și primele barăci doar o fâșie îngustă, un nou pământ al nimănui, care așa va rămâne până în momentul când se va trece la a treia fază. Șoseaua principală, la care reveniseră, era acum mai largă, cu o bandă rezervată exclusiv circulației vehiculelor grele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]