2,247 matches
-
părea șters și palid În lumina rece, cu pistruii aproape imposibil de văzut pe pielea lucioasă, alb-albăstruie. Tricoul băiețelului era ridicat, acoperindu-i fața și brațele, lăsând expusă pielea cea palidă a spatelui și stomacului. Nu mai purta nimic altceva. — Bietul de tine, mititelule... Logan se Încruntă, privind la trupul gol al copilului, incapabil să se apropie mai mult pentru a nu contamina scena crimei. Peter Lumley nu era ca băiețelul pe care Îl găsiseră În șanț. Peter Lumley era Încă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
-
așa că au venit aici, și-atunci au găsit cadavrul. Îi privi: două fete, de opt și zece ani, și un băiat, cel mai mic, de șase ani. Frate și surori. Toți aveau același nas În vânt și ochi mari, căprui. — Bieții copii, spuse Insch. — Bieții copii pe naiba, spuse Logan. Cum crezi că au intrat? A fost nevoie de o șurubelniță de opt centimetri ca să forțeze ușa, să dea cu totul la o parte zăvorul. O patrulă În trecere i-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
-
alunecând și patinând pe zăpada Înghețată. Oftând, Logan Îl privi cum pleacă, Înainte să se urce Înapoi În mașină. — Un prieten al tău? Întrebă Watson, revenind În trafic. — Băiatul pe care l-am găsit la toalete. Era tatăl lui. — Isuse, bietul micuț. Logan nu-i răspunse. Lăsară mașina pe un loc marcat cu „DOAR PENTRU PERSONALUL SPITALULUI“ și merseră spre zona recepției principale. Holul era larg, spațios și deschis, cu emblema spitalului pe pardoseală. O tejghea de recepție din lemn, curbată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
-
în fiecare an lui Tiberius și îl ruga plângând să-l cheme înapoi la Roma. Și adăugă, imprudent: — Era prieten cu tatăl tău. Era, probabil, o afirmație periculoasă, pentru că nimeni nu interveni. Dar, cu prima ocazie, copilul îl întrebă pe bietul Zaleucos, care se aștepta la asta, de ce nu-i vorbise niciodată despre poetul acela; de ce, dacă era așa de mare, murise singur, departe, și cum îl chema. — Ovidius, răspunse Zaleucos, și adăugă îndată că nu mai știa nimic altceva despre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
duc dinaintea senatorilor.“ Puse jos calamusul și se ridică. — O să vezi că vom încheia povestea mâine, spuse. Gajus se plimbă prin grădini, coborî până la râu. Zgomotul apei era la fel cu cel făcut de fluviul Orontes în jurul palatului din Epidafne. Bietul Zaleucos se uita la el de departe; se simțea inutil, înzestrat cu o cultură antică, învinsă și aflată în agonie în lumea aceea crudă. Nu mai îndrăznea să-l urmeze pe iubitul lui Caligula, dacă nu era chemat. Procesul împotriva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
speriat și mai confuz, îi șopti: — Mă îngrozesc când mă gândesc la ce se va scrie despre noi peste trei sute de ani. Erau aceleași cuvinte pe care le rostise Drusus într-una din ultimele seri, pe când își lua jurnalul. Oare bietul Zaleucos spusese, citând vreun filosof, că, atunci când mintea se umple de amintiri, moartea e aproape? Între timp, Helikon începuse să vorbească despre altceva. Ce vor scrie oare - se întreba el - despre cremele care făceau ca pielea femeilor să pară de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
admiteam o asemenea eventualitate, citind zi și noapte și ascultând numai cu un sfert de ureche aventurile galante ale lui George M., care se răsfăța mergând la dans În fiecare seară și având mare succes. Am stat citind În poziția bietului Trăznea zece zile și am intrat printre primii douăzeci dintre cei peste două sute de studenți admiși În acest an la filologie. George n-a intrat, deși era realmente inteligent și mi-a recitat Înainte să ne despărțim (el pleca În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
Vine Alain Robbe-Grillet la o Întâlnire cu studenții și ne vorbește despre noul roman; noi mai facem biografie și amintiri din copilărie În romanele ce se scriu, precum Moromeții și Desculț. Bine că mai există și Patul lui Procust, și Bietul Ioanide. „Ai ieșit În poză lângă A.R.G.!“, Îmi spune Vasile Blendea a doua zi. Vasile este Sancho Panza al facultății noastre: „Bă“, zice, „eu mă duc la mine În sat și, când consătenii mei mă Întreabă ce fac eu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
Vine Alain Robbe-Grillet la o Întâlnire cu studenții și ne vorbește despre noul roman; noi mai facem biografie și amintiri din copilărie În romanele ce se scriu precum Moromeții și Desculț. Bine că mai există și Patul lui Procust, și Bietul loanide“ (p. 332). Lângă falsitatea prozei, M. crede - cum am văzut - ca și Marin Mincu de astăzi În șansa fragmentarismului notelor de jurnal (v. și pp. Î60, 382-383 etc.). O posibilă cheie pentru Intermezzo este pasajul despre Memoires d’un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
privit înapoi spre drumul pe care venisem și-am respirat adânc, încercând să mă calmez suficient cât să merg mai departe. Eram în fața oficiului poștal și, ca de obicei, la intrarea de lângă mine era o îngrămădeală patetică de siluete înfofolite. Bieții de ei: aseară, mai mult decât oricând, arătau ca niște maldăre de haine aruncate. Mi-am scos o mănușă și-am scotocit în geantă după mărunțiș, recunoscătoare pentru scuza oferită ca să mai stau pe loc o vreme. Am găsit o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2259_a_3584]
-
dormitor. Nu-i putem lăsa să continue așa; mi se pare că toată chestia se-ntâmplă altcuiva. Mama și tata nu știu toate chestiile-astea, nu? Vedeam cum Ben încearcă să nu mă lase să observ că are ochii umezi. Bietul de el - știu cum se simțea, totul era atât de șocant. Parcă trăiam cu niște străini sau așa ceva. Ce putem face, Sal? Dacă-ncerci să zici ceva, o să fie și mai rău, știi bine. Ei preferă să ne prefacem că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2259_a_3584]
-
cred că încă eram supărată din cauza lui tata, și dintr-odată mi s-a părut că toți în afară de mine puteau să se ducă naibii unde voiau și când voiau fără să se gândească de două ori la câtă suferință provoacă. Bietul de Benbo suna așa stins și supus că m-am calmat repede și m-am trezit că joc iar rolul surorii mai mari și iubitoare. A încercat să-mi explice- ceva cum că „încerca să scape din propriu-i cap
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2259_a_3584]
-
noi pentru meniuri. Ați auzit vreodată ceva mai ridicol? Și cine e idioata care tot spune nu de două luni încoace fiindcă nu vroia să-l părăsească și să-l lase singur pe iubițelul ei? Subsemnata. N-am vrut ca bietul Duncan să se simtă abandonat și lipsit de iubire în timp ce eu zburam cu avionul spre cine știe ce destinații fabuloase. Așa că da, de data asta am de gând să sun și să accept postul, apoi am de gând să mi-o trag
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2011_a_3336]
-
În Los Angeles? Niciodată. Adriana râse. Merg în vizită la o cunoștință în weekend. Desigur, nu era treaba lui să știe că de fapt “cunoștința” era iubitul ei, nimeni altul decât Toby Baron, nume care l-ar fi făcut pe bietul Dean să-l ia amețeala. — În niciun caz pentru o audiție! E pentru o emisiune sau pentru un film? Expresia de pe chipul lui arăta înfrângere. Ca să corecteze presupunerea ei, el ar trebui să o informeze cine este — ceea ce orgoliul lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2011_a_3336]
-
el, slavă Domnului, părea să-și dea seama de treaba asta. Ca o replică, numele lui Toby se aprinse pe ecranul celularului. Așteptă să sune de trei ori, apoi răspunse. — William? întrebă ea pe un ton confuz. — Adriana? Tu ești? Bietul Toby părea încurcat și ușor indignat. — Oh, Toby, querido! Ce mai faci, iubitule? Ce bilet minunat mi-ai scris! — Cine e William? se răsti el. — Care William, dragule? Oftă în sinea ei. Toată șarada asta era obositoare, dar necesară. Credeai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2011_a_3336]
-
Leigh aruncă o privire la coperta unui catalog Sharper Image de aparatură electronică și îl aruncă și pe acesta. — Aș! Adriana ridică mâinile în semn de frustrare. Fata asta era imposibilă. Și ce păcat că degeaba are un prieten nemaipomenit. Bietul Russell, probabil că vroia să iasă, să se relaxeze puțin, să se distreze nițel, iar prietena lui nici măcar nu cunoștea sensul acestui cuvânt. — Tu ar trebui să te duci în seara asta la dineul ăla plictisitor, iar eu ar trebui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2011_a_3336]
-
a amenințat-o pe Emmy că-l mutilează și-l dezmembrează pe Otis dacă nu venea imediat să și-l ia, pasărea și fata s-au împrietenit. Noroc cu intervenția ei salvatoare — fără ea, cine știe ce s-ar fi ales de bietul Otis. Se întâmplase abia săptămâna trecută și a fost o surpriză binevenită. Adriana tocmai se dezbrăcase de pijamale și turna sare de baie în cadă când, de pe stinghia lui de lângă toaletă, Otis a strigat “Graso!” Instantaneu Adriana și-a ațintit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2011_a_3336]
-
el e gras, nu ea. În tot acest timp în care Otis strigase “graso” și “grăsană”, de fapt el strigase după ajutor! El probabil știa că Emmy îi oferea întotdeauna prea multă mâncare în încercarea disperată de a-l liniști. Bietul de el! Cum să se controleze când în colivia lui se perindau cantități interminabile de semințe procesate de la magazinul pentru animale? Adriana a căutat imediat pe internet câteva situri despre nutriția corespunzătoare pentru specia Gri African și a constatat îngrozită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2011_a_3336]
-
canal, o cădere lungă În bezna ocrotitoare, prin umezeala și miasmele subterane. El, copilul, asistă la marea evadare, stă În pat, acoperit cu pătura până-n bărbie, doar privirea căutând afară, somnoros Încă după noaptea neliniștită. „A scăpat? O fi scăpat bietul de rac?”, se Întreabă. Cu mult Înainte... Spre zori, când este Întuneric, În casă se aud zgomote, el se trezește, cizmele tatălui scârțâie de colo-colo, scoate pistolul, Îl Întinde odată cu mâna spre fereastră, Întoarce privirea spre cameră (În dreptul privirii lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
-
În curte nu Îți mai este frică de el. Nea Ene are două fete: Gina și Monica, și tu te joci „fațea” cu ele. După terminarea scandalului urci sus la tine și, În timp ce mănânci mâncare de gutui, te gândești la bietul de Gerilă cum l-au luat hingherii și ce câine bun era, cum te jucai tu cu Gerilă și Începi să plângi. Ești cam plângăcios. Mama Îți spune să stai liniștit și să te potolești că a vorbit cu madam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
-
apropie; deodată Își Întinde aripile, care freamătă Într-un tremur convulsiv. Aceasta e declarația lui de dragoste. Apoi se aruncă pe spatele corpolentei lui iubite; se agață cât mai bine și se fixează acolo. În fine are loc copularea. Dacă bietul de el este iubit de frumoasa lui ca activator al ovarelor, el mai este iubit și ca vânat de un gust rafinat. Într-adevăr chiar În aceeași zi, sau a doua zi, e apucat de tovarășa lui care-i roade
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
-
scurt timp, Ruby se trezi vorbindu-i despre planul ei cu Baby Organic și nevoia lui Ronnie de a-i analiza psihologic pe toți. Îi plăcea cum o asculta și se implica În discuție. Mai toți bărbații cu care ieșise - bietul Duncan fiind un exemplu extrem - deviau Întotdeauna conversația spre ei Înșiși. La un moment dat, Sam puse un CD cu blues. Ea Îi povesti cum ajunsese să-i placă blues-ul după ce văzuse, acum vreo doi ani, filmul „Ray“. —Ador
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2001_a_3326]
-
ridică de jos. Jivinuța căuta țâța maică-sii. Augusto se ridică și se întoarse acasă gândind: „Când va afla Eugenia, va fi o lovitură puternică pentru rivalul meu! Ce drag îi va fi animăluțul ăsta. Și e drăguț, tare drăguț. Bietul de el, cum îmi mai linge mâna!...“ Adu lapte, Domingo, adu-l repede - îi porunci valetului de îndată ce acesta îi deschise ușa. — Ce v-a venit să cumpărați acum și-un câine, domnișorule? — Nu l-am cumpărat, Domingo; câinele ăsta nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
Și adăugă, adresându-i-se soțului ei -: Fermín, dânsul e domnul cu canarul. — Stai, nu te-nțeleg mai mult decât tu pe mine când îți vorbesc în esperanto - îi răspunse soțul. — Domnul de față l-a luat de pe jos pe bietul meu Pichín, care-a căzut pe stradă, și-a avut bunătatea să mi-l aducă. Și dumneavoastră - adăugă ea întorcându-se către Augusto -, cine sunteți?... — Doamnă, sunt Augusto Pérez, fiul răposatei văduve a lui Pérez Rovira, pe care s-ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
portret al Eugeniei. Îi veni s-o ia la fugă, să evadeze. Dintr-odată, la auzul unor pași mărunți, își simți inima străpunsă de-un pumnal și capul invadat de negură. Ușa salonului se deschise și își făcu apariția Eugenia. Bietul de el se sprijini de spătarul unui fotoliu. Ea, văzându-l livid, păli o clipă și încremeni în mijlocul salonului, iar apoi, apropiindu-se de el, îi spuse, cu glasul scăzut și uscat: — Ce-i cu dumneavoastră, don Augusto, vă e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]