3,270 matches
-
bine-i stă cu firele astea albe care i-a ieșit ! Așa-i tinerii din ziua de azi, și la nepoții mei am văzut, ce devreme albesc ! Da le șade bine ! Nu, mămico ? E lingușitoare vocea Moapsei. Când își apropie botul ei de mops, cu nasul scurt și mustățile cărunte, de obrazul meu, simt o înțepătură ușoară și un mic gol în mijlocul corpului, acolo unde ar trebui să fie stomacul. Prin ușile larg deschise se vede înăuntru mobila sufrageriei, lustruită ca
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
Îi face observație, neconvins. Intrăm pe poartă, trăgînd după noi valizele maro de lemn. Dincolo de poartă sînt cîțiva cîini, niște potăi flocoase și murdare care țopăie și se gudură pe lîngă noi - puțin mai departe, un cîine brun, semeț, cu botul și urechile ascuțite, mă privește grav, cu o pereche de ochi bicolori. Ceea ce simt nu se mai cheamă de mult frică. Un an și patru luni! Băga-mi-aș... Unii dintre băieți sînt OK, și chiar și unii dintre locotenenți
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
luminată pare un OZN; undeva jos, pe gheața terenului de hochei, se văd niște purici care se distrează ciomăgindu-se prietenește, În timp ce un grup de băieți blonzi, tunși perie, cu jachete de piele și cămăși albe și pantofi negri, cu boturi cu plăcuțe metalice, privesc tăcuți și serioși de undeva din sală. Îți vine să le strigi: Hei, Bros boys, sîntem popoare prietene, nu vreți să schimbăm adrese și să Începem o corespondență pe tema formării omului nou? Dar ei fie
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
versurile, trupa freacă instrumentele, e clar că nu ne iese. Dar pentru că e doar o repetiție, plecăm să bem o bere neagră În parcul din centrul Pragăi - port o pereche de blugi Levi’s și pantofi cu plăcuță metalică pe bot (În buna tradiție a modei New Wave) și cineva vorbește despre CD-urile pe care le-a văzut Într-o vitrină. Ni se face o poză, dar În poză sînt doi copii de aproximativ 4 ani, eu și Monica stînd
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
nu aveam ce Înseamnă, de fapt, aceste lucruri, nu Îmi răspundea la Întrebări. Acum, am ajuns și eu o fantomă. N-a fost o fracțiune de secundă. CÎndva, am ajuns sus pe platou, urcînd poteca alături de un cîine brun, cu botul ascuțit, pe care și-l ridica din cînd În cînd spre mine. Instrucția s-a Încheiat și acum coborîm iar spre platoul unde se face adunarea, pentru apelul de seară, apoi, spre cantină, pentru cină. Pe urmă se face brusc
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
opresc și Îi privesc o clipă cum se hîrjonesc pe aleea prăfuită, flocoși și murdari, și un cîine semeț, cafeniu, se Îndepărtează plictisit. Îl privesc oarecum intrigat și, ca să-mi treacă, ca să-mi alunge Îndoielile, se oprește și Își Întoarce botul spre mine. Mă fixează cu doi ochi de culori diferite. Dau peste Bogdan la locul de fumat din fața dormitorului. Nu mai vorbim despre unchiul lui din America, nu mai vorbim nici despre adidașii cu clape sau despre berea neagră din
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
dansează foarte tandru și mi se pare că nu a fost o idee bună să vin. Chiar așa, de ce dracu’ am venit? S-o văd cum dansează cu un animal pe moarte? — Ce e, cavalere, ți-ai luat-o-n bot? zice Marin și Îmi cîrpește o palmă pe spinare. Na o bere și hai să băgăm ceva mișto, mai zice el, ocazie cu care Îmi amintește de ce am venit - să ne distrăm. O vreme se dansează pe B 52’s
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
deși toată lumea vrea să știe mai multe detalii despre cum a fost În afară (cineva folosește chiar expresia abroad), sînt prudent (rezistînd cu greu tentației să mă laud: stive de blugi, adidași cu clape velcro, pantofi cu plăcuță metalică În bot, bere nea gră etc.) și mă exprim laconic (făcînd mari eforturi, cu riscul de a părea un fandosit). Apoi o vreme nimeni nu mai spune nimic, pentru că treaba asta cu noile tehnologii ne face să visăm un pic: se schimbă
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
mă adăpostește. Adorm pe băncuța de lemn și visez un cîine ciudat care mă privește curios, fără să scoată un sunet. CÎnd deschid ochii, cîinele e chiar În fața mea. E un cîine brun, de talie mare, ascuțit - are urechile și botul ascuțite. Are un ochi verde și unul albastru. E diferit de potăile de afară. Cum a ajuns aici? Pe unde a intrat? Mă privește o clipă, apoi se duce la ușă. În acest moment oprește un tren. CÎinele dă din
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
deci el a venit puțin pieziș, din partea stîngă. Eram În spatele căruței, am vrut să mă ridic exact cînd s-a produs impactul, deci am simțit- o. Am simțit-o pentru că, dînd să mă ridic, practic mi-am lipit fața de botul mașinii cît o casă. Dacă viteza ar fi fost mai mare, am fi ajuns cu adevărat niște spectre. Toate aceste lucruri ni se explică În timp ce sîntem culeși de pe jos și urcați În camion pentru a fi transportați la infirmerie - deși
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
o singură notă, fără inflexiuni, fără variații, un sunet ca de trompetă, Învăluit În aburi - nu-l aud cu urechile, Îl aud cu fiecare atom al făpturii mele eroice. Alături de el, În picioare, un cîine cafeniu, ascuțit, cu urechile și botul ascuțite, cu ochii de două culori diferite, ne urmărește tăcut cum trecem, dînd Încet din coadă. CÎinele, cred că din pricina sunetului emis de bărbos, levitează la cîțiva centimetri de sol. Cristian Îmi povestește foarte animat ce am pierdut: cîteva nopți
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
ușor politice. — Am auzit că vorbesc ăștia despre scurtarea armatei. Hai bă, ce dracu puneți botu’ la gogoșile astea electorale?! Promit, așa Își fac electorat. Au zis și că restituie proprietățile naționalizate... Numai Doldel și clanul lui de chiaburi pun botul la vrăjelile ăstora. Tu cîtă armată mai ai, răcane? Mă ia repede și nu reușesc să socotesc: Nu știu, frate. Multă rău de tot. Am uitat. RÎsetele și chiotele tulbură din nou liniștea foșnitoare a nopții. Undeva la un etaj
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
blănița lui albă, pufoasă, arăta ca o pasăre rotofeie, cuibărită. Zet avea pe spate vreo două pete negre, elegante și urechi lungi, negre, vărgate cu cafeniu, care-i încadrau capul ca o perucă. Un căpșor ca o cupolă, cu un bot scurt, obraznic, și ochi negri frumoși, cu reflexe albăstrui, ca o mătase în culori șanjante. Își schimba expresiile: putea fi când doctoral, când amuzat, sardonic, uneori frivol, trântindu-se pe spate în atitudini de total abandon; pentru ca dintr-odată să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
felie de brânză, pe cerul albastru, strălucitor. — De ce nu strălucește? — N-o lasă soarele. — Dumneavoastră aveți un câine? — Nu, răspunse Emma. Apoi simți un nod în gât. Avusese un câine, când fusese de vârsta lui Adam, un prepelicar drăguț, cu botul pătat. Fusese călcat de o mașină și omorât chiar sub ochii lui. Îi spuse lui Adam: — Am avut odată unul... Adam înțelese și își feri privirea în lături. — Fă-te că nu vezi, îl avertiză Tom pe Brian. Vin spre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
întors și ar fi luat-o la fugă, vulpea l-ar fi urmărit și, din câțiva pași, l-ar fi înșfăcat și i-ar fi sfărâmat spinarea între fălci. Zet vedea colții amenințători ai vulpii sub partea de sus a botului negru și încrețit. Stăteau astfel, uitându-se fix unul la celălalt, laba neagră a vulpoiului ridicată încă în aer, în atitudinea în care-l surprinsese Zet. Erau atât de aproape unul de celălalt, încât Zet simțea curentul cald al răsuflării
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
tărie și acea stranie autoritate pe care specia lui, singura dintre toate animalele, o extrage din tovărășia rasei umane. Pe urmă se petrecu un lucru straniu. Vulpea își întoarse ușor capul și-l înclină, până când aproape că atinse iarba cu botul, dar continuând să-și țină ochii albaștri, palizi, pironiți pe Zet. Apoi își lăsă laba neagră jos, se aplecă ușor într-o parte și, ca într-un dans lent, începu să se învârtească în jurul câinelui. Zet se mișcă și el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
-ți aminte cum se juca de unul singur când l-am urmărit pe fereastra bucătăriei. Zet, înfoiat tot peste sacoșa de cumpărături a lui Gabriel, avea expresia lui de pasăre cocoțată sau ceea ce Gabriel numea expresia lui de „cuceritor“, cu botul negru întredeschis, lăsând să se vadă o fulgerare a dinților albi, și cu ochii negri-albăstrui, ca mătasea șanjantă, privind cu cochetărie la admiratorii săi. Atinse cu o lăbuță albă mânerul sacoșei, se uită cu un aer provocator la Gabriel, apoi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
o mișcare subită, alături de ea, o făcu să tresară și să se dea cu un pas îndărăt. Apăruse ceva, dincolo, de cea de-a treia ladă de gunoi. Vulpea-mascul, care se uita la ea. Capul animalului, cu ochii triști și botul zebrat de dungi întunecate, avea o înfățișare aprigă. Alex își ridică instinctiv mâna, ca și cum ar fi vrut să alunge fiara printr-un gest, dar vulpea nu se clinti. Îndepărtându-și privirea de la Alex, începu să adulmece la baza pubelei. Apoi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
își ridică instinctiv mâna, ca și cum ar fi vrut să alunge fiara printr-un gest, dar vulpea nu se clinti. Îndepărtându-și privirea de la Alex, începu să adulmece la baza pubelei. Apoi se ridică pe picioarele din spate și își vârî botul și labele din față sub capacul cutiei de metal. Alex se simți înfricoșată și mâniată de indiferența vulpii față de prezența ei. Rosti, găsind că-i ciudat de greu să se adreseze unei vulpi: „Încetează!“. Nu strigase, ci vorbise pe un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
se ascunde devenise neinteligibilă și ținea de un trecut îndepărtat. Adam se strecură în cameră ținându-l în brațe pe Zet (avea dificultăți la urcatul scărilor). Lăsă jos cățelușul, care începu să alerge și să salte pe covor, încrețindu-și botul în ceea ce Adam numea „zâmbetul lui de salon“, și salutând pe fiecare în parte cu capul plecat și coada albă fâlfâind falnic. Tom se aplecă să-l mângâie. Zet, în extaz, se întoarse pe spate, cu burtica în sus, oferindu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
dragoste, dar bietul om e dărâmat“. Brian, care se apropiase de noi, a adăugat: „Foarte bine că e dărâmat. Era mult prea primejdios când se afla în funcțiune“. Iar Gabriel: „Într-un fel e trist. Ambii noștri monștri sunt cu botul pe labe“. A spus-o pe un ton sobru, dar cu oarecare firească satisfacție. Oricum, ca să nu vă par răutăcios, dați-mi voie să subliniez că Gabriel e foarte bună și plină de atenție față de Alex și că, în general
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
să alerge... Cuprins de groază, se ridică în două picioare nechezând și sforăind cumplit!... Se zbate ca în fața unei fiare. Lanțul nu cedează! Dedodată se încordează ca un arc și cu toată puterea zvâcnește înainte... Căpăstrul îi zdrobește carnea de pe bot. O pocnitură scurtă și... se rostogolește în afara cercului de foc... se ridică fulgerător și țâșnește ca nebun galopând în neștire... Cu sângele șiroind din rana largă făcută de căpăstru pe bot aleargă... aleargă... Calcă pe bucata de lanț ce o
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]
-
toată puterea zvâcnește înainte... Căpăstrul îi zdrobește carnea de pe bot. O pocnitură scurtă și... se rostogolește în afara cercului de foc... se ridică fulgerător și țâșnește ca nebun galopând în neștire... Cu sângele șiroind din rana largă făcută de căpăstru pe bot aleargă... aleargă... Calcă pe bucata de lanț ce o târâie după el, se împiedecă gata să se dea peste 108 cap, dar nu se oprește... Galopează ca scăpat din ghearele unui monstru”... Toaibă s-a cutremurat și-a trecut dosul
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]
-
un nechezat așa cum îl știa el a răsunat în fundul grajdului. Acum nu mai avea nici o îndoială. Era al calului lor... Dintr-un salt a trecut pragul. În fața ochilor... Doamne! - cu părul din coamă și coadă pârlit, cu sânge închegat pe bot, dar cu ochii blânzi și gungurind - l-a primit calul lor întinzând botul spre mâna lui. „Ți-ai întors fața către noi păcătoșii, Doamne?” Dominat de acest gând, a îngenuncheat și a sărutat botul însângerat al calului îngânând vorbe de
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]
-
avea nici o îndoială. Era al calului lor... Dintr-un salt a trecut pragul. În fața ochilor... Doamne! - cu părul din coamă și coadă pârlit, cu sânge închegat pe bot, dar cu ochii blânzi și gungurind - l-a primit calul lor întinzând botul spre mâna lui. „Ți-ai întors fața către noi păcătoșii, Doamne?” Dominat de acest gând, a îngenuncheat și a sărutat botul însângerat al calului îngânând vorbe de alint și întrebând mereu: „Te doare tare, dragul tatii? Te doare?”... Ca și cum i-
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]