KorAP: Find »[drukola/base=bunic & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...68 69 70 ...528 >

13,186 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1873_a_3198

Ea trebuie să se afle înăuntrul tău. VIGNETA Și, cu mâna stângă, îi făcea semn fiicei lui Jorgrimme să danseze deasupra capului lui chel și plin de cicatrici. Apoi ea se împreuna cu Folke Filbyter, tot datorită mâinii stângi a bunicului, care pe urmă, cu buzele crăpate și cu vârfurile degetelor ciocănind în tăblia patului, mâna calul flocos al lui Folke Filbyter la pas și la galop prin pădurile din Tived, urmărindu-l pe nepotul răpit de apostolul Iacob. Mama ne

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1873_a_3198]
la pas și la galop prin pădurile din Tived, urmărindu-l pe nepotul răpit de apostolul Iacob. Mama ne aducea mâncarea pe o tavă mare, cromată, pentru ca literatura să nu fie deranjată ori oprită. Noaptea dormeam câteva ore la pieptul bunicului și în amurgul zilei următoare el putea să-l facă pe Magnus Ladulås să adune la Nyköping toți cavalerii Suediei pentru a începe să pună ordine în zeama oribilă de crime, maltratări și violuri pe care a descris-o Heidenstam

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1873_a_3198]
toți cavalerii Suediei pentru a începe să pună ordine în zeama oribilă de crime, maltratări și violuri pe care a descris-o Heidenstam. Și la sfârșit povestirea însăși părea să strige „Dă-ne nouă pace, pace, pace!“ Acesta este, spunea bunicul, Arborele Poporului Rege. La fel, mi-a dăruit Cei trei mușchetari și Ferma animalelor și Moartea la Veneția și Singoalla și Crimă și pedeapsă și Suferințele tânărului Werther și Judecătorul și călăul. Și Viața de pădure la Walden. Și așa

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1873_a_3198]
să citeze una din epistolele către Corinteni, nu-mi mai amintesc care: Litera ucide, iar duhul dă viață! Din păcate, Doré nu făcuse nici o ilustrație la acel pasaj din Biblie. Altfel gravura ne-ar fi reprezentat pe noi doi, pe bunicul și pe mine. înțelegeți ce vreau să spun. Plin de aceste cuvinte ale bunicului și ale apostolului Pavel, am fost transportat în taxiul lui Karl Lidén la școala din Norsjövallen. Litera ucide, iar duhul dă viață! Tata hotărâse că școala

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1873_a_3198]
iar duhul dă viață! Din păcate, Doré nu făcuse nici o ilustrație la acel pasaj din Biblie. Altfel gravura ne-ar fi reprezentat pe noi doi, pe bunicul și pe mine. înțelegeți ce vreau să spun. Plin de aceste cuvinte ale bunicului și ale apostolului Pavel, am fost transportat în taxiul lui Karl Lidén la școala din Norsjövallen. Litera ucide, iar duhul dă viață! Tata hotărâse că școala din Avabäck nu era potrivită pentru mine. Acolo se aflau copii mai mult sau

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1873_a_3198]
gravitate. Adesea m-am întrebat: A cui mână a desenat cercurile dintr-o scândură dată la rindea? Și a cui este privirea pe care o vezi acolo? Acest fel iscoditor și intim de a privi suprafețe limitate îl învățasem de la bunicul. Cândva, la începutul drumului lui de necititor și nescriitor, tata îi cumpărase un instrument ajutător, o lupă fixată pe un stativ și prevăzută cu o lampă care lumina suprafața ce urma să fie cercetată. Zi de zi și seară de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1873_a_3198]
la începutul drumului lui de necititor și nescriitor, tata îi cumpărase un instrument ajutător, o lupă fixată pe un stativ și prevăzută cu o lampă care lumina suprafața ce urma să fie cercetată. Zi de zi și seară de seară bunicul și cu mine citeam Biblia lui Doré cu ajutorul acestui aparat. O singură foaie putea să ceară o săptămână de lectură. Lupa făcea să dispară distanța dintre ochi și locul cercetat, iar pupila, retina și pata pe care o studiam erau

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1873_a_3198]
Doré a lăsat-o deschisă, gâfâind, și de acolo mai departe, în gâtlej, și pe urmă și mai departe, în adâncul măruntaielor. Plămânii sunt pe cale să se formeze, inima crește, bășica înotătoare se chircește. Acest fel de a privi al bunicului m-a urmărit întreaga viață. La muzeu - în acea prea scurtă perioadă - am văzut nenumărate asemenea „pete“ pe marile capodopere. Da, ochii mei le căutau, împinși de o dorință neobișnuită de a mări și de a adânci. Tot așa cum, dacă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1873_a_3198]
mărindu-l și în același timp micșorându-l. Théodore Géricault a pictat două capete retezate - „proaspete“, dacă se poate spune așa - după ghilotinare. Zac pe o pânză de in și sângele curge din grumazurile tăiate. Dar pentru mine și pentru bunicul imaginea dezvăluia o posibilitate ascunsă: prin gura căscată ajungi într-o lume pe care Géricault n-a putut s-o arate în întregul ei, căci tabloul trebuia să fie coerent, bine structurat și așezat pe o pânză pătrată. Privirea alunecă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1873_a_3198]
Manfred Marklund. Da, am răspuns. îndrăznesc să afirm asta. E un lucru nou pentru mine, a zis el. Nimeni în întreaga Suedie nu știe atât de mult ca mine despre Biblia lui Doré. Și de fapt totul i se datorează bunicului meu. Cum se scrie? a întrebat el. Se scrie cum se aude, i-am răspuns. Știu că întotdeauna se poate spune așa. Nu există nimic care să nu se scrie cum se aude. Pe urmă Manfred Marklund a fugit tot

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1873_a_3198]
Am înțeles că era ilustrat cu portretul meu și al lui Doré. Acum nu-mi mai torturez mintea cu corespondențe și articole. Nimeni nu mi le citește. Ele nu mă privesc. Conțin prea puține. Romanele lui Balzac, m-a învățat bunicul, conțin mai mult de patru mii de oameni. într-o după-amiază din primăvara trecută un necunoscut a venit până la modesta mea casă de pe munte. Avea bocanci grei, ținea în mână un baston și era îmbrăcat într-o salopetă cu pete

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1873_a_3198]
v-ați stabilit aici, în vârful muntelui? A fost ceea ce mi s-a oferit, am spus eu. Aici mă simt acasă. Era un loc plasat în ocolul silvic al tatei. L-ar bucura să știe că sunt aici. Chiar și bunicul s-ar bucura, deși într-un fel mult mai calm. Acolo, spre vest, puteți vedea Åmliden. Cinci sute cincizeci și unu de metri peste nivelul mării. Iar muntele de forma unui popic, cel de la sud, este Brinkknöreln. Lacul se numește

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1873_a_3198]
deveneau aproape invizibile și eram obligat să le dau la o parte cu mâna din fața mea, ca să nu-mi intre în ochi. Când plânsul nostru devenea prea violent, eu îi citam câteva rânduri din Tennyson pe care le învățasem de la bunicul: Lacrimi, trufașe lacrimi, nu înțeleg ce înseamnă, lacrimi din adâncul unei disperări divine. Dar uneori, în timpul lecțiilor obișnuite, se întâmpla ca eu să preiau predarea. Atunci micii mei camarazi ascultau zeloși și cu uimire poveștile mele despre cum Iosua a

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1873_a_3198]
de grajd. Câțiva tușeau sec și reținut, deși locuiau în Norsjövallen. Una din fete își sufla nasul în palmă. Nici unul dintre noi nu era perfect. în scurtele momente când mi se permitea să predau, mă purtam ca un reprezentant al bunicului meu. Eram glasul spiritului lui în lume. Cred chiar că luam adesea un toc și gesticulam cu el. Poți oare vedea pe Manfred Marklund că a fost atât de bolnav, încât era să moară de oftică, și că avea caverne

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1873_a_3198]
inițiali să se oprească și să mă privească lung, cumva scruntător. Dar nu cu dispreț, ci cu înțelegere și compasiune. Nu aveam nimic împotrivă. Nu, eu apreciam acest lucru. Compasiunea este, cred, cel mai nobil sentiment uman. După-amiezile mă aștepta bunicul. Mama și uneori chiar și tata mă așteptau și ei, de bună seamă, dar nu cu aceeași nerăbdare. Cu bunicul puteam să mă întorc la o existență mai sănătoasă. Puteam să-mi îndrept spatele, lăsând în urmă starea fericită, dar

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1873_a_3198]
Nu aveam nimic împotrivă. Nu, eu apreciam acest lucru. Compasiunea este, cred, cel mai nobil sentiment uman. După-amiezile mă aștepta bunicul. Mama și uneori chiar și tata mă așteptau și ei, de bună seamă, dar nu cu aceeași nerăbdare. Cu bunicul puteam să mă întorc la o existență mai sănătoasă. Puteam să-mi îndrept spatele, lăsând în urmă starea fericită, dar profund nedemnă, a copilăriei. Nimeni nu mai încerca să mă învețe să citesc și să scriu, iar superioritatea mea la

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1873_a_3198]
de studii: CERTIFICAT SPECIAL DE îNCHEIERE, în conformitate cu paragraful așa și așa, A ȘCOLII ELEMENTARE îNTRERUPEREA ȘCOLII DIN CAUZA TERMINĂRII ȘCOLARIZĂRII Dacă-mi aduc bine aminte, a fost singura dată când tata a citit cu voce tare pentru mine. în seara aceea bunicul și cu mine ne-am dedicat studierii gravurilor lui Dürer. E clar că am fost încântați și captivați. Aici vedem, a spus bunicul, interesul proaspăt trezit al Renașterii pentru micile detalii, pentru individ și pentru ceea ce e unic în natura

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1873_a_3198]
aminte, a fost singura dată când tata a citit cu voce tare pentru mine. în seara aceea bunicul și cu mine ne-am dedicat studierii gravurilor lui Dürer. E clar că am fost încântați și captivați. Aici vedem, a spus bunicul, interesul proaspăt trezit al Renașterii pentru micile detalii, pentru individ și pentru ceea ce e unic în natura umană. Am admirat - în câteva cazuri cu ajutorul lupei greu de mânuit - paiele din staulul în care se născuse Hristos, grăsimea maternă a Fecioarei

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1873_a_3198]
cazuri cu ajutorul lupei greu de mânuit - paiele din staulul în care se născuse Hristos, grăsimea maternă a Fecioarei Maria, ghirlanda de flori frumos împletită de deasupra capului marelui preot din templu, fumul din hornurile rotunde ale Ierusalimului regelui David. Și bunicul a spus: El a fost mai mare ca Doré. încă și mai mare. Plin de timpul său și totodată etern. Aceste imagini ale patimilor! Și Bunavestire! Și Apocalipsul! Ce armonie în compoziție! Și ce sentiment al îndurării! Nu este o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1873_a_3198]
Bunavestire! Și Apocalipsul! Ce armonie în compoziție! Și ce sentiment al îndurării! Nu este o simplă întâmplare că s-a reprezentat pe sine în chip de Iisus Hristos! Da, am spus eu. Așa este. Nu voiam să-l contrazic pe bunicul, mai ales în seara aceea, când, în adâncul meu, știam că acei ani trecuseră, că legătura dintre noi avea să fie tăiată în curând. Dar nimeni nu poate să ajungă vreodată la credință prin gravurile lui Dürer. Prin mama am

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1873_a_3198]
când cânta sau râdea sau plângea - cum făcea destul de des -, părul ei se umfla, galben ca grozama și ciudat de vioi, ca să nu spun ușuratic. Pe masă, între noi, aveam câte un pahar cu suc de merișor. Tata mersese cu bunicul la oraș, căci proteza acestuia trebuia aranjată. Mama a început prin a spune: Trebuie să începi să te bărberești. Nu, am spus eu. Nu am de gând să mă bărberesc. Briciul și cuțitul mă înspăimântă. Evanghelistul Ioan era bărbierit. Dar

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1873_a_3198]
vorbim de muzică! am adăugat. De exemplu rapsodiile și sonatele lui Brahms! Voiam s-o ating drept în inimă. Și atunci, după ce rămăsese tăcută vreme îndelungată, mi-a spus ce hotărâse tata. Mai târziu, în cursul serii, i-am dezvăluit bunicului ce mă lăsase mama să aflu. De bună seamă, a spus el. Ea făcuse cum nu se poate mai bine. Tot ce nu este literatură trebuie comunicat în cea mai scurtă formă. Casa pentru needucabili se afla pe o pantă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1873_a_3198]
bătut repede pe umăr, Nu-mi mai amintesc. Trebuie să-i fi fost cumplit de greu. Nu trebuie să-ți faci griji, am spus. Totul va fi cum nu se poate mai bine. Și salută-i pe mama și pe bunicul! Niciodată nu am fost mai convins de dragostea lui ca atunci. El mă iubea, de aceea făcea ceea ce considera că e de datoria lui să facă pentru mine, oricât de puțin i-ar fi plăcut asta. Tăcerea plină de încredere

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1873_a_3198]
casă se aflau darurile primite cu ocazia terminării școlii. Și a plecării mele. Tata îmi dăduse o muzicuță. Ea ar fi trebuit să țină, într-un fel lipsit de pretenții, locul cântatului mamei la pian. Și al pianului automat al bunicului, care, la rândul lui, îi ținea locul soției lui, a bunicii, pe care eu n-o văzusem niciodată. Tata cumpărase muzicuța la Skellefteå. Era cea mai bună și mai scumpă pe care o găsise. Sub învelișul ei solid, de argint

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1873_a_3198]
un arc și un număr de roți dințate, iar în spate avea o cheie. Dacă răsuceai arcul cu cheia, Iisus Hristos ridica mâna dreaptă în aer și mișca degetul arătător, dând totodată din cap. în valiză se afla și darul bunicului. Erau câteva blocuri de desen legate cu spirală, cu hârtie de cea mai bună calitate, colorată foarte slab în galben. în plus, mai erau acolo vreo două sticle cu tuș și uneltele aferente, un pachet de cărbune și creioane colorate

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1873_a_3198]