2,091 matches
-
care trăiește În sud-estul Asiei, Indochina, Sumatra și Borneo, până la vârsta de 30-35 de ani. Specie pe cale de dispariție (1,6 m Înălțime, 120 kg greutate), urangutanul duce o viață arboricolă, având membre lungi ce ajung până la călcâie, adaptate pentru cățărat. Sunetele puternice pe care emite se datorează unei pungi din zona gâtului, care se poate umfla. Urangutanul mănâncă fructe, frunze, muguri, insecte, ouă de păsări, păsări mici și vertebrate. Femela naște un pui la trei-patru ani, pe care l ocrotește
Asaltul tigrilor by Oltea Răşcanu Gramaticu () [Corola-publishinghouse/Science/320_a_1259]
-
vestitului navigator spaniol, Fernando Magellan (1521), care admirau delicatețea și albeața trupului parfumat, portul, talentate În mânuirea instrumentelor muzicale 777. „În Mountain Province, ea este o frumusețe aborigenă, micuță și roșie În obraji, purtându și În spinare pruncul În timp ce se cațără pe trunchiul unui copac. În Illocos, este muncitoare și occidentalizată și poartă nume saxon. În Tagalog are aerul unei provinciale inhibate, plină de virtuți În arta culinară, În insulele Visayas este iubitoare și generoasă, iar În Mindanao poate fi Întâlnită
Asaltul tigrilor by Oltea Răşcanu Gramaticu () [Corola-publishinghouse/Science/320_a_1259]
-
și solitar, cu părul Înălbit și barba Înghețată, În vuietele sinistre ale urgiilor de vânt, 684 lăcrimând și visând să-și dea nemurirea pentru o clipă de tandrețe umană. Singura lui consolare este aceea că doar zeii Își mai pot cățăra sufletele pe el, căci oamenii nu au ce căuta aici! Cu toate acestea, enigmatic și cuminte, Yeti, „Omul Zăpezilor” se Încăpăținează să rămână ascuns ca demon În misterul munților de credințe populare ale oamenilor locului, așteptând să se descotorosească de
Asaltul tigrilor by Oltea Răşcanu Gramaticu () [Corola-publishinghouse/Science/320_a_1259]
-
au astupat crenelurile și ieșirile magaziilor, s-au umplut cu paie podurile, s-au stropit pereții și acoperișurile cu benzină și gaz și sa dat foc. Limbi uriașe de foc se înălțau spre cer, cei dinăuntru, deveniți torțe vii, se cățărau pe pereți, ajungeau chiar la acoperiș, încercând să se salveze, dar erau imediat impuscați de jandarmi. Unii reușind să ajungă la ferestre, se rugau de soldați să-i împuște, indicându-le cu mâna locul la frunte sau la inimă, însă
ROMÂNIA 1941-1943 by LAVINIU LǍCUSTǍ () [Corola-publishinghouse/Science/91605_a_107352]
-
au astupat crenelurile și ieșirile magaziilor, s-au umplut cu paie podurile, s-au stropit pereții și acoperișurile cu benzină și gaz și sa dat foc. Limbi uriașe de foc se înălțau spre cer, cei dinăuntru, deveniți torțe vii, se cățărau pe pereți, ajungeau chiar la acoperiș, încercând să se salveze, dar erau imediat impuscați de jandarmi. Unii reușind să ajungă la ferestre, se rugau de soldați să-i împuște, indicându-le cu mâna locul la frunte sau la inimă, însă
ROMÂNIA 1941-1943 by LAVINIU LǍCUSTǍ () [Corola-publishinghouse/Science/91605_a_107352]
-
deosebită. Toamna i-a venit În ajutor strângând În pumn merele și Înroșindu-le, pictând cu galben perele, Îmbrăcând În puf auriu gutuile și Înnegrind perele. Când am ajutat la strânsul fructelor, noi, copiii, am fost foarte Încantați. Ne-am cățărat prin pomi și am adunat rând pe rând roadele livezii. Împreună cu ai noștri ne-am bucurat foarte mult de rodul Îmbelșugat. Livada acum e pustie. Parcă-și așteaptă nerăbdătoare noul veșmânt alb, de omăt, sub care să poată adormi liniștită
Modalităţi de stimulare a capacităţilor creatoare în lecţiile de compunere la clasele primare by Lenuţa Barbu, Laurenţiu Tolontan () [Corola-publishinghouse/Science/91825_a_92802]
-
condiție fiind o tijă caliceală suficient de largă care să permită fragmentelor să “plece” spre bazinet; - calculi caliceali inferirori. Această localizare implică o discuție mai amplă legată de șansele de succes ale procedurii. Fragmentele din calicele inferior nu se pot “cățăra” singure până În bazinet și de acolo să plece În jos prin ureter. Pentru ca totuși acest lucru să fie posibil s-au impus, pe baza experienței acumulate, niște criterii anatomice favorabile (TOLLE-, 2002):unghiul infundibulo-pelvic mai mare de 700 (unghiul format
LITIAZA RENALĂ GHIDUL PACIENTULUI ŞI AL MEDICULUI by CĂTĂLIN PRICOP () [Corola-publishinghouse/Science/91500_a_93180]
-
vârfu-n cei ce vin și baza nesfârșită, ei populează tragicul eon cu nori compacți siliți să se târască pe-originarul spațiu ruinat care îi descompune în regnuri și în oameni Aici cuvântul însuși se surpă-n gol spre gol se cațără-n fiorduri fatidice și moare cei care vin din urmă au totul fără scop și-l calcă fără scrupul în picioare Cum fără de cuvânt ideea nu există o lume se reia o lume spun pentru perechea ei de jos întâmplătoare
Luminătorii timpului by LIVIU PENDEFUNDA [Corola-publishinghouse/Science/986_a_2494]
-
capabili, dispuși la jefuit teritoriul unde i-a dus mersul războiului, la cedări și trădări. Așa cum se întâmplă din nefericire și spre indignarea celor care mai știu câte ceva despre război și eroi, pe moartea și mutilarea adevăraților eroi s-au cățărat pe monumente o pletoră de hămesiți, nu de glorie, nu de recunoștință, ci de avantajele materiale și bănești. Îmi fac datoria de a-l pomeni aici pe Toader Lupașcu, mutilat de război, decedat în 2003, în Vama, care a refuzat
Nedumeriri postdecembriste by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91868_a_93089]
-
apele înfuriate. Astăzi marea era blinda în comparație cu oceanele de la antipod în care mă zbenguiam ca un delfin. Mi-a dat de furcă doar o problemă tehnică. Cu toate că fluxul era destul de domol, am întâmpinat greutăți ridicole când am încercat să mă cațăr înapoi pe piatră. „Muntele“ e puțin prea abrupt, scobiturile prea strâmte. Valurile molcome mă tachinau, ba înălțându-mă spre suprafața falezei, ba trăgându-mă îndărăt. Degetele mele, bâjbâind după o falie, lunecau întruna. Simțindu-mă obosit, am înotat în jur
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
înălțându-mă spre suprafața falezei, ba trăgându-mă îndărăt. Degetele mele, bâjbâind după o falie, lunecau întruna. Simțindu-mă obosit, am înotat în jur, căutând alte locuri unde marea se zvârlea neastâmpărată înainte și înapoi, dar încercarea de a mă cățăra s-a dovedit și mai anevoioasă pentru că apa era foarte adâncă și chiar dacă stâncile de pe țărm păreau mai puțin abrupte, erau prea netede și alunecoase din pricina algelor, așa încât nu mă puteam prinde de ele. În cele din urmă am izbutit
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
dovedit și mai anevoioasă pentru că apa era foarte adâncă și chiar dacă stâncile de pe țărm păreau mai puțin abrupte, erau prea netede și alunecoase din pricina algelor, așa încât nu mă puteam prinde de ele. În cele din urmă am izbutit să mă cațăr tot pe „muntele“ meu, agățându-mă cu degetele de la mâini și de la picioare și apoi fixându-mi genunchii pe o teșitură laterală. Când am ajuns pe creastă, unde am zăcut gâfâind în soare, am descoperit că mâinile și genunchii îmi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
sat și dincolo de el. Satul se numește Narrowdean. Forma arhaică a numelui era Nerodene, și o impunătoare piatră kilometrică înfiptă pe țărm păstrează încă vechea ortografie a numelui. Cătunul e alcătuit din câteva străduțe, cu case de piatră, câteva vile cățărate pe povârnișuri și o unică prăvălie generală. Nu pot obține ziarul The Times și nici baterii pentru vlăguitul meu aparat de radio cu tranzistori, ceea ce nu mă necăjește prea tare, după cum nu mă supără nici lipsa totală de măcelării. Există
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
șobolani. O nouă zi însorită. Și încă nici o scrisoare. Am înotat din nou la mica plajă stâncoasă și, cu toate că marea era destul de liniștită, m-am lovit de aceleași greutăți enervante când am încercat să ies din apă. Trebuia să mă cațăr pe un mal abrupt, acoperit de pietre mobile care se rostogoleau, în timp ce fiecare val, izbindu-se de țărm, mă înh\ța de spate. Am înghițit multă apă și m-am tăiat la picior. Am găsit grămăjoara de lemne pe care
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
încordată cum ar rezulta din descrierea de mai sus. Până și în jocurile cele mai obișnuite, superioritatea lui James părea să țâșnească la suprafață, fără nici un efort. Știa mult mai multe decât mine despre păsări și despre flori, și se cățăra cu mare ușurință în copaci. Îmi aduc aminte, când eram mici de tot, de încercările lui foarte serioase de a zbura.) Cunoștea toate cotloanele ținutului, ca o vulpe. Avea un instinct aproape supranatural în legătură cu lucrurile și locurile. Când se rătăcea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
mândrie. Era campioana la sărituri a școlii, a multor școli, precum și campioană la cros; Hartley întotdeauna în frunte, și eu aclamând-o alături de ceilalți și râzând de tainică bucurie în inima mea; Hartley, într-o liniște care-ți tăia suflarea, cățărată la paralele, cu coapsele-i goale, strălucitoare. Profesorul de gimnastică vorbea despre Olimpiade... Am fost împreună la prima comuniune, pentru ca iubirea noastră să primească binecuvântarea cerească. Mi-o aduc aminte pe Hartley cântând în biserică, fața ei frumoasă, luminoasă, inocentă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
și povârnite ale stâncilor erau aproape cu neputință de urcat, atâta timp cât țineam masa într-o mână. La un moment dat, am lăsat măsuța să alunece într-o râpă. Va trebui să găsesc un drum mai simplu până la turn. M-am cățărat sus și m-am așezat pe un bolovan ud, cu fața spre Golful Raven. Soarele continua să strălucească și cerul să se umfle plumburiu peste mare. Valurile molcome, neînspumate, se înălțau și se spărgeau de stânci într-un ritm lent
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
am început să mă întreb dac\, în toți acești ani, Hartley i-o fi pomenit vreun cuvânt despre mine. Nibletts este un bungalov mic, pătrat, construit din cărămidă roșie, care, din fericire, a fost parțial văruit. Pur și simplu se cațără pe deal, având în față un pâlc de copaci turmentați de vânt, alături panta ce coboară spre sat, în spate povârnișul ce duce la mare, iar în jur și deasupra, pădure. Are o înfățișare trainică, solidă. Alte case ar putea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
mica mea pajiște din spate, îngrădită cu pietre, și m-am așezat pe scoarța așternută peste banca de stâncă, lângă jgheabul unde-mi tezaurizez pietrele. Dar pe dată mi s-a părut insuportabil să nu văd marea, așa încât m-am cățărat puțin, ținându-mi paharul cu grijă, și m-am așezat pe creasta unei stânci. Marea era acum de un albastru purpuriu, ca ochii lui Hartley. O, Dumnezeule, ce trebuia să fac în toată situația asta? Orice s-ar întâmpla, trebuie
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
și să obțin de la ea un tablou mai complet al situației. Văzând că soarele se scufunda, iar marea se aurea din ce în ce sub un cer verde paj, mi-am așezat paharul gol într-o crăpătură și m-am cățărat pe o stâncă și mai înaltă, de unde puteam cuprinde cu ochiul întreg întinsul apei. În lumina cadaverică, șovăielnică, m-am pomenit deodată scrutând depărtarea și pândind încordat. Ce așteptam? Monstrul marin? A doua zi, înainte de ora nouă, intram în biserică
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
înaltă, de unde puteam cuprinde cu ochiul întreg întinsul apei. În lumina cadaverică, șovăielnică, m-am pomenit deodată scrutând depărtarea și pândind încordat. Ce așteptam? Monstrul marin? A doua zi, înainte de ora nouă, intram în biserică. Venisem pe un drum ocolit, cățărându-mă întâi pe stâncile aflate de cealaltă parte a digului, apoi cotind prin grozamă în direcția hotelului Raven, traversând mlaștina dinspre mare de la ferma Amorne, străbătând trei câmpuri și trei garduri vii, ghimpoase, și apropiindu-mă de Narrowdean dinspre interior
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
ceas. Șase și jumătate. Abia atunci mi-a venit gândul: dacă nici în dimineața asta nu găsesc vreo scrisoare, mă duc la bungalov. Hotârât! Eram mort de foame. Mă întrebam dacă Rosina își petrecuse noaptea în casa mea. M-am cățărat pe stânci până la drum și m-am îndreptat spre Capul Shruff. M-am uitat în ascunzătoarea stâncoasă unde își adăpostise mașina. Nu mai era acolo. Am mers mai departe și am traversat digul. În „cotețul de câini“, firește, încă nici o
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
în brațele mele. Și totuși - dacă ar înnebuni de-adevăratelea - dacă lumea lui ar începe să se clatine - nu s-ar putea s-o mutileze sau chiar s-o ucidă? Acesta era unul dintre gândurile care mă mânase să mă cațăr pe stânci ca un leopard turbat. Strigătul ei de la sfârșit: „Te rog, mă rănești, te rog, te rog!“. Oare de câte ori o fi răsunat strigătul ăsta în toți acești ani odioși? Era de nesuportat. Am sărit de pe scaun, răsturnându-mi ceașca
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
în timp ce stătusem de vorbă cu Hartley, uitasem cu totul de mare, uitasem că se află acolo, și acum mă simțeam buimac și neajutorat, pomenindu-mă, pe jumătate orbit, printre stâncile amenințătoare. Nu era nici urmă de Hartley, probabil că se cățărase și sărise, cu agilitate de copilă, undeva, peste cercul de stânci care împrejmuiau pajiștea mea. Am strigat tare: „Hartley!“, și chemarea a răsunat înfricoșător, primejdios. Ce drum o fi apucat? În nici o direcție nu exista vreo cale ușoară ca să răzbați
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
torent adânc ce se prăvălea într-o viroagă plasată între drum și stâncile dinspre sat, nu prea greu de traversat pe lumina de zi, dar foarte riscant în întuneric. Hartley poate că nici nu știa de existența torentului. M-am cățărat, alunecând continuu, strigând din când în când, și în stare acum să străpung cu ochii semiobscuritatea difuză. Luceafărul își ocupase postul, poate că apăruseră și alte stele, precum și o lună spălăcită. Mă gândeam și mă rugam: „Dă Doamne să fi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]