4,175 matches
-
sau pseudonimului. A publicat îndeosebi la „Foaie pentru minte, inimă și literatură” (1838-1848), la „Organul luminărei” (1847-1848) și „Învățătoriul poporului” (1848), la ultimele două fiind și redactor împreună cu Aron Pumnul. Într-o perioadă când preocupările pentru literatură erau sporadice printre cărturarii și publiciștii ardeleni, M. are meritul de a fi cultivat poezia, meditația în proză, povestirea și nuvela, chiar dacă valoarea scrierilor sale este modestă. A scris elegii stângace, meditații în proză despre viață și moarte, despre trecerea timpului, uneori într-o
MANI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287981_a_289310]
-
istorice în România și în străinătate cu referință la români în anul 1879, București, 1880; Românii în literatura străină, București, 1883; Șapte scrisori deschise cătră Majestatea Sa Carol I, regele României, București, 1888. Repere bibliografice: Pop, Conspect, II, 170-172; Lația, Cărturari, 22-24; Suciu, Lit. băn., 296-297; Lupaș, Cronicari, I, 198-202; Breazu, Studii, I, 144-146; Dicț. lit. 1900, 550-551; Victor Neumann, Vasile Maniu, pref. Paul Cornea, Timișoara, 1984; Rusu, Membrii Academiei, 316. F.F.
MANIU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287983_a_289312]
-
CNT, 1971, 35; Mircea Tomuș, „Aurul cenușiu”, T, 1972, 7; Șerban Cionoff, O carte a viitorului posibil, LCF, 1972, 41; Virgil Nemoianu, Iluminism și spirit modern, F, 1972, 10; Sorin Stati, „Pietre vii”, RL, 1974, 14; George Arion, Călătoriile unui cărturar, FLC, 1975, 46; Constantin Țoiu, Forța comunicării, RL, 1975, 51; Voicu Bugariu, Vibrație și argument, LCF, 1976, 9; Paul Alexandru Georgescu, Mircea Malița - investigator al lumii hispanice, ST, 1976, 9; Martin, Acolade, 184-187; Constantin Crișan, Nostalgia comunicării, Cluj-Napoca, 1978, 52-57
MALIŢA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287971_a_289300]
-
ponderea și claritatea unui pedagog, conform normelor clasice dominante în epocă. Regulile poetice au menirea, după el, de a ajuta talentul să-și găsească drumul spre desăvârșire, iar literatura se definește, înainte de toate, printr-o funcție moralizatoare. Teza, împărtășită de cărturarii generației sale, este reluată de nenumărate ori. „Frumoasă” și „folositoare” sunt, invariabil, termenii de caracterizare a unei opere literare. Contrast caracteristic pentru primele arte poetice românești, regulile clasiciste sunt exemplificate cu versuri din lirica preromantică europeană, la care adaugă, fapt
MARCOVICI-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288004_a_289333]
-
Eminescu, a asigurat larga lor răspândire. Ca și în cuvântări și prefețe, fraza e bine echilibrată, cu o anumită fluență, într-o limbă ușor arhaizantă, viguroasă și plastică. Sârguincios discipol al lui Heliade, M. era conștient că tot ceea ce realizează cărturarii vremii sale și, într-o modestă măsură, și el, nu este decât pregătirea unui „căpital bun de idei alese și limba oarecum formată” pentru generația imediat următoare, care va da pe autenticii scriitori naționali. SCRIERI: Curs de retorică, București, 1834
MARCOVICI-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288004_a_289333]
-
1661-1670, în vremea șederii sale la Constantinopol, când a tradus și Vechiul Testament. Partea întâi și a doua au fost traduse peste aproape un deceniu, de un monah din Țara Românească. Părțile au fost reunite într-un singur manuscris de un cărturar moldovean (prin 1680-1690), care a făcut unele abrevieri și a îndreptat uneori tălmăcirea în urma comparării cu textul original neogrecesc. A existat și o traducere în românește făcută din slavonă, fiind vorba doar de primele două părți. Partea a treia a
MANTUIREA PACATOSILOR. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287994_a_289323]
-
sau din alte surse, cât și cu o altă culegere de miracole ale Fecioarei, intitulată Cer nou. Aceasta din urmă este versiunea românească a cărții Niebo novoie a lui Ioanichie Galeatovski, „cel mai talentat și mai prodigios scriitor din pleiada cărturarilor ieșiți din școala lui Petru Movilă” (Ștefan Ciobanu), carte dedicată în 1665 surorii mitropolitului Petru Movilă, Ana Potocki. În carte, Galeatovski adunase Minuni ale Maicii Domnului, folosindu-se, ca și Landos, atât de surse apusene, cât și de surse locale
MANTUIREA PACATOSILOR. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287994_a_289323]
-
prinse cu umor sau cu sarcasm. Tradusă după o versiune italiană a scrierii lui Fénelon, Întâmplările lui Telemah, fiului lui Ulise (Odisseus) (1818) este considerată o adevărată realizare literară la nivelul expresiei, poetică, fluentă. Grație împrejurărilor, dar și abilității sale, cărturarul a izbutit să-și publice cea mai mare parte a operei, făcând-o astfel mult mai cunoscută și mai eficientă decât lucrările celorlalți mari reprezentanți ai Școlii Ardelene. Îndeosebi Istoria pentru începutul românilor... i-a entuziasmat pe tinerii intelectuali, având
MAIOR. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287961_a_289290]
-
ca atare, deși fiecare din ele a redimensionat în maniera ei semnificațiile scrisului lui Maior, în funcție de fluctuația idealurilor și a gustului propriu, în funcție de modificarea raportului dintre operă - mereu aceeași - și lector - mereu altul. Constantă și definitivă a rămas însă imaginea cărturarului erudit și a patriotului militant, încadrat unei generații eroice. MARIA PROTASE SCRIERI: Didahii adecă Învățături pentru creșterea fiilor..., Buda, 1809; Propovedanii la îngropăciunea oamenilor morți, Buda, 1809; ed. îngr. Elie Dăianu, Cluj, 1906; Prediche sau Învățături la toate duminecile și
MAIOR. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287961_a_289290]
-
MĂZĂREANU, Vartolomei (c. 1720 - c. 1790), cărturar. Provenit dintr-o familie de clerici din preajma orașului Câmpulung Moldovenesc, M. intră de copil la mănăstirea Putna, unde e hirotonit în 1743. Timp de zece ani are posibilitatea să-și completeze pregătirea teologică și să se perfecționeze în limba rusă
MAZAREANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288070_a_289399]
-
și producând personaje ca Beca, Tavi, Vulpeș, Trăgulă ș.a. Insolitul de substanță se conjugă cu excentricitatea limbajului, nu lipsită, totuși, de un fior poematic. Romanul În pasaj are un program teoretic clar, dezvăluit chiar de autor: „Predilecția pentru oamenii vechi - cărturari, politicieni, fotbaliști păguboși, săriți, pierde-vară - având aer interbelic și părând a poseda un secret”. Tandemul de protagoniști ai cărții, Iulian Hampu și Romulus-Lăpădat Unip, are, fiecare în parte, o rețetă proprie de a pune în practică acest program. Din atelierul
MARINEASA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288032_a_289361]
-
din Budapesta, până în 1885, când este transferat la Oradea. După pensionare, în 1900, se stabilește la Sibiu. În 1877 a fost ales membru corespondent al Societății Academice Române și în 1881, membru activ al secției istorice. M. a fost un cărturar cu preocupări multilaterale, manifestându-se ca istoric, filolog, scriitor, dar, mai ales, ca folclorist și etnograf. Lucrările sale istorice și filologice au fost însuflețite de ideea latinității limbii și poporului român. A debutat cu versuri în „Amicul poporului” (1848). Prin
MARIENESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288026_a_289355]
-
, episcopul (15.II.1823, Gârcina, j. Neamț - 16.V.1892, Roman), cărturar. Fiu al preotului Petru Ștefănescu, M. (al cărui prenume la botez era Mihai) și-a făcut studiile la Seminarul de la Socola din Iași (1834-1843), unde se și călugărește. După absolvirea Academiei Teologice din Kiev (1851), obține titlul de „magistru în
MELCHISEDEC. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288081_a_289410]
-
în Banat, Timișoara, 1964; Vasile Alecsandri. Pagini bănățene la a 75-a aniversare, Timișoara, 1965; Începuturile gândirii estetice în gândirea românească, București, 1968; Cornul de la Orăștie, Hunedoara, 1968; Geneza ideilor estetice în cultura românească (secolele XVI-XIX), Timișoara, 1972; Cultura și cărturarii bănățeni în deceniile Independenței, Timișoara, 1977; Curs de estetică generală, Timișoara, 1978; Centenar Eminescu. 1889-1989, București, 1989; Mihail Sorbul (în colaborare cu Doina Iliescu), Timișoara, 1998; Pagini din istoria esteticii românești, Timișoara, 1998; Poetul Aron Cotruș. Întregiri pentru viață și
ILIESCU-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287517_a_288846]
-
Viața studențească” (1963). Colaborează în continuare la „Echinox”, „Familia”, „Luceafărul”, „România literară”, „Steaua”, „Transilvania”, „Tribuna”, „Vatra”, „Ateneu” ș.a. Cartea de debut, Arme albe (1969), este urmată de volumele de versuri Fum și ninsoare (1972; Premiul Asociației Scriitorilor din Cluj), Provincia cărturarului (1975), Ora morilor de vânt (1978), Starea de urgență (1981; Premiul Asociației Scriitorilor din Cluj-Napoca), Grădina oarbă (1984), Insula verde (1986), Orbite (1989), Clepsidra cu cenușă (1996), care îl vor impune definitiv în peisajul literar actual. Autorul publică o serie
IGNA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287507_a_288836]
-
de un decadentism eretic, ocult, al simțurilor, lirismul viețuiește aici într-un inextricabil amestec de sacru și profan, singurul altar la care se închină poetul fiind creația, proiectată cosmic. SCRIERI: Arme albe, Cluj, 1969; Fum și ninsoare, Cluj, 1972; Provincia cărturarului, Cluj-Napoca, 1975; Ora morilor de vânt, Cluj-Napoca, 1978; Starea de urgență, București, 1981; Grădina oarbă, Cluj-Napoca, 1984; Insula verde, Cluj-Napoca, 1986; Orbite, București, 1989; Clepsidra cu cenușă, București, 1996; Poveștile ariciului Păpădie și alte poezii pentru arici ori pentru copii
IGNA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287507_a_288836]
-
evlaviei» stereotipe.” Nu pot fi trecute cu vederea nici cărțile sale Grigorii Țamblak. Ocerk ego jizni, administrativnoi i knijnoi deiatelnosti (1904) și Iz istorii slavianskoi propovedi v Moldavii (1906), care, în ciuda unor idei preconcepute, decurgând din identificarea nejustificată a cunoscutului cărturar bulgar, mitropolit al Kievului la începutul secolului al XV-lea, cu monahul Gavriil de la Neamț, măiestru copist de manuscrise, își păstrează într-o anume măsură valoarea documentară referitoare la circulația și copierea scrierilor bizantino-slave în Țările Române. Pe lângă articolele din
IAŢIMIRSKI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287493_a_288822]
-
neamului exclusiv prin cultură, fără un program de transformări sociale adânci. Ei concep schimbarea în bine a soartei țărănimii și a păturilor de mijloc pe căi pașnice, legale. De aceea au dezaprobat răscoala lui Horea. Mai presus de problema socială, cărturarii ardeleni situau însă cauza națională. Ideea emancipării naționale prin „luminare”, prin întemeiere de școli, prin cultivarea limbii, prin răspândirea învățăturii la sate polarizează întreaga lor activitate. Aceasta s-a materializat în lucrări în primul rând de istorie și filologie, obiectivele
ILUMINISM. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287529_a_288858]
-
26.II.1838, Cristinești-Hotin - 25.VIII.1907, Câmpina), poet, prozator, dramaturg, jurnalist, folclorist și filolog. Descendent al unei familii de boieri a cărei origine pare să se situeze dincolo de secolul al XVI-lea, H. este nepot al lui Tadeu Hâjdeu (cărturar, poet de limbă polonă) și fiu al Elisabetei (n. Dauksza) și al lui Alexandru Hâjdeu. Tadeu, numele de botez, a fost schimbat mai târziu în Bogdan, iar adaosul Petriceicu voia să indice înrudirea cu Ștefan Petriceicu, domn al Moldovei în
HASDEU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287418_a_288747]
-
la masa de scris, citește enorm și proiectează îndrăzneț lucrări despre mitologia dacică, despre limba și literatura populară română, culege folclor. I se înrădăcinează, de pe acum, sentimentul că e purtătorul unei zestre spirituale unice, ca reprezentant al unei dinastii de cărturari și literați ce trebuia, prin strălucire intelectuală, să-și ia revanșa asupra „ursitei” ingrate ce făcuse din Hâjdei niște pribegi. Cu o siguranță explicabilă în primul rând prin continuitatea de preocupări de la o generație la alta, sunt prefigurate sferele de
HASDEU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287418_a_288747]
-
campanii de presă, își are sursa în întâmplările petrecute la Iași. În urma diligențelor lui V. Alecsandri, este numit membru în Comisia moșiilor mănăstirești și, în vara lui 1863, se mută la București. Dacă perioada ieșeană dăltuiește trăsăturile mari ale unui cărturar lipsit de inhibiții, hotărât să rupă cu inerția din jur, acum spectacolul personalității lui capătă anvergură, declanșând o receptare contradictorie, care merge de la adulație până la contestarea opacă. H. editează mai multe periodice: „Aghiuță” (1863-1864), „Satyrul” (1866), „Traian” (1869-1870), „Columna lui
HASDEU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287418_a_288747]
-
autorului în raport cu feluritele oportunisme și cu situația în contemporaneitate a marxismului, așa cum apare în studiul despre Vianu din volumul omagial ce i s-a dedicat lui I., Estetică și moralitate (1998), și în precizările din Ion Ianoși. O viață de cărturar (1998). Astfel, el se va declara deschis de partea lui Tudor Vianu și a cărturarilor care nu au ales exilul interior și au acceptat compromisuri îndelung discutabile pentru a asigura continuitatea culturii române. Perfect valabilă, menită să argumenteze o opțiune
IANOSI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287485_a_288814]
-
despre Vianu din volumul omagial ce i s-a dedicat lui I., Estetică și moralitate (1998), și în precizările din Ion Ianoși. O viață de cărturar (1998). Astfel, el se va declara deschis de partea lui Tudor Vianu și a cărturarilor care nu au ales exilul interior și au acceptat compromisuri îndelung discutabile pentru a asigura continuitatea culturii române. Perfect valabilă, menită să argumenteze o opțiune, de altminteri lucidă și atent chibzuită, este distincția dintre marxizant, cel atras de filosofia lui
IANOSI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287485_a_288814]
-
Sebastian, al lui Radu Cosașu reprezintă doar câteva dintre „subiectivitățile” producătoare de panorame obiective și incitante, cărora le pot fi alăturate confesiunile lui I., „fișe de caz”, cum le numește el însuși, ale unui loc și ale unui timp. Personalitatea cărturarului I. impune contemporanilor, care, omagiindu-l, recunosc în pariul său „pe idei simple, dar fundamentale” (Vasile Morar), adică pe forța rațiunii, „bun simț și indestructibilitatea substanței umane”, o autentică lecție de etică. Claritatea, însuflețirea, erudiția și patosul definesc un intelectual
IANOSI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287485_a_288814]
-
București, 1985, 43-106; Mircea Iorgulescu, Meandrele confesiunii, RL, 1989, 20; Ioan Holban, La stânga, unde-i inima, CRC, 1989, 28; Crohmălniceanu, Al doilea suflu, 214-223; Ierunca, Dimpotrivă, 254-257; Gheorghe Grigurcu, Dificultatea desprinderii de „Idee”, RL, 1996, 11; Daniel Cristea-Enache, Utopia unui cărturar, ALA, 1997, 370; Daniel Cristea-Enache, Un sâmbure tare, ALA, 1998, 422; Estetică și moralitate. Omagiu profesorului Ion Ianoși la 70 de ani de viață, îngr. și introd. Marin Diaconu, București, 1998; Ion Ianoși. O viață de cărturar, îngr. Vasile Morar
IANOSI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287485_a_288814]