KorAP: Find »[drukola/base=cadavru & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...68 69 70 ...448 >

11,186 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241

era opera la care lucra maestrul Ambrogio, În timp ce era pecetluit de suflarea morții, zis Dante gânditor. Dar de ce... — Ce Înseamnă asta? Îl Întrerupse Bargello. Se uita În sus, intimidat, ca și când enormitatea figurii ar fi alungat din mintea lui mărginită prezența cadavrului. Dante azvârli o privire spre dânsul, În sfârșit binevoitoare. — E reprezentarea unui pasaj din istoria sacră, un episod care Îl privește pe Nabucodonosor, regele păgân, și statuia care i-a apărut În vis și care simbolizează omenirea, În căderea ei

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
scrijelitura aceea fusese practicată În timpul crimei era doar o presupunere. Putea fi vorba de o simplă Însemnare pentru lucru, care se afla acolo de zile Întregi. Rânduiala gândurilor lui Începea să naufragieze Într-o furtună de ipoteze. Cine a descoperit cadavrul? Întrebă el după o clipă de reflecție. — Un cioban În trecere, care căuta o oaie rătăcită. Sau poate că intrase ca să fure ceva. A dat alarma. Era Îngrozit. Dante Își roti Încă o dată privirile În jur, absorbit. Durerea de cap

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
pe la casele lor. Putea profita de asta pentru a se ocupa În tihnă de crimă. Până În clipa aceea, explorase locul delictului, străbătuse străzile din Împrejurimi, căutase printre posibilii autori. În schimb, Încă nu examinase victima, altfel decât În grabă, atunci când cadavrul fusese descoperit. Trupul fusese transportat la Ospedale della Misericordia. La ora aceea, medicul șef trebuie să fi terminat examinarea post mortem. Poate că bețivanul acela descoperise ceva folositor. Parcă Îl avea și acum În fața ochilor pe bătrânul medic. Un șarlatan

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
ghearele morții. Însă nici unul nu părea să depășească o linie imaginară aflată În dreptul peretelui din fund. Acolo, despărțite doar printr-o fâșie de spațiu gol, parcă Într-o alegorie a râului ce marchează hotarul cu Împărăția morților, se găseau băncile cadavrelor În așteptarea Îngropăciunii. Vii și morți laolaltă, se gândi Dante, ca În rotirile unui dans macabru. Poate că era un lucru bun faptul că acel spectacol Înfiorător era ascuns de vederea oneștilor cetățeni. Poate că vechii persani aveau dreptate: exista

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
făcea să semene cu o pasăre scârboasă de mlaștină. Era plină de ierburi și de esențe cu care să Învingă duhoarea cumplită de carne moartă și vie. Dante Își Înăbuși senzația de vomă care Îi urcase În gâtlej. — Unde e cadavrul? Întrebă. Celălalt Îi arătă spre una din băncile aflate lângă perete. Trupul lui Ambrogio zăcea complet despuiat, În parte ascuns vederii de cineva care stătea lângă el, aplecat să observe. Pentru o clipă, Dante se gândise că unul dintre muribunzi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
fie zdrențele sfâșiate sau lințoliile În care erau Înfășurați ceilalți. Acesta purta uniforma Artei medicilor. Era cineva din lumea celor vii, sub sutana lui de dominican. Bărbatul se Întoarse cât ai clipi, auzind zgomotul pașilor, și se Îndepărtă rapid de cadavru. — Cine ești și ce faci aici? Îl Întrebă brusc priorul. Celălalt șovăi o clipită. Părea să se gândească Înainte de a hotărî ce să răspundă. Între timp poetul se apropiase, iar când o subțire rază de lumină căzu pe chipul omului

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
de Acquasparta, nunțiul apostolic, cu doar un pas În spatele acestuia. Un spion al lui Bonifaciu. Unul din cei care ar fi trebuit izgoniți din Florența, dar nu există dovezi pentru crimele lui. Nu Încă. — Fratele Noffo a cerut să vadă cadavrul. Glasul medicului șef din spatele lui răzbătea atenuat de mască. — Spre a aduce mângâierile creștinei milostenii. Dominicanul rupsese tăcerea. Stătea drept În fața lui Dante, cu capul afundat În glugă și cu mâinile Încrucișate În golul mânecilor. — Și eu te cunosc, messer

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
cinci trăsături În forma unei pentagrame. Din nou acel simbol, acel număr blestemat. Își ridică privirea spre călugăr. Era inutil să Încerce să scoată informații de la dânsul. Mai ușor ar fi fost să violeze un mormânt și să interogheze un cadavru. Numai cu un fier Înroșit În ochi ar fi vorbit, se gândi el, și poate că Într-o zi acest lucru va fi cu putință. Prea multe Întrebări despre rolul Bisericii În această chestiune rămăseseră Încă fără răspuns. Meșterul Ambrogio

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
Încetișor capul, dezvăluindu-și chipul pentru o clipă. Un fior Îi străbătu poetului șira spinării, În timp ce, instinctiv, se retrăgea Îndărătul unei coloane. Chiar și În penumbră, nu putea să se fi Înșelat. Era același om pe care Îl surprinsese examinând cadavrul lui Ambrogio. Noffo Dei, inchizitorul. Reflectă agitat ce era mai bine să facă. Dacă acest călugăr se afla acolo, Însemna că Biserica era la curent cu cele ce se petreceau la Cei Patruzeci de Martiri și că Bruno era pierdut

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
său de război, părea Încă și mai grotesc. Totuși, ceva din privirea lui Îl ferea de ridicol. Era frica. Ochii apăreau injectați de sânge, iar partea de chip vizibilă sub coif era de o paloare spectrală. — Vino repede. Încă un cadavru. — De cine e vorba? exclamă Dante. — Lângă Porta Romana, prăvălia meșterului Teofilo, spițerul. Poate că el e mortul. — Poate? Ce Înseamnă asta? — Trebuie să vezi cu ochii dumitale, Îți spun. E la fel ca data trecută. Dante făcu un gest

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
afla dinaintea cuptorului de cărămidă, cu gâtul atârnat de unul din lanțurile lampadarului. Poate că era, Într-adevăr, Teofilo. Hainele erau ale lui, iar inelul ce Îi Împodobea degetul arătător părea și el să aparțină spițerului. Abia acum, când vedea cadavrul, Înțelese perplexitatea lui Bargello. Capul Îi era acoperit de o scursură gălbuie. Pe jos, În apropiere de cadavru, zăcea răsturnat un cazan din cupru În care se zăreau resturile materialului folosit pentru crimă: ceară de lumânări. Mâinile, legate la spate

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
Teofilo. Hainele erau ale lui, iar inelul ce Îi Împodobea degetul arătător părea și el să aparțină spițerului. Abia acum, când vedea cadavrul, Înțelese perplexitatea lui Bargello. Capul Îi era acoperit de o scursură gălbuie. Pe jos, În apropiere de cadavru, zăcea răsturnat un cazan din cupru În care se zăreau resturile materialului folosit pentru crimă: ceară de lumânări. Mâinile, legate la spate, rămăseseră Încleștate În tentativa de a se elibera de sfori. Imaginea primei crime Îi fulgeră lui Dante pe dinaintea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
vie, ca și când acele cuvinte i-ar fi amintit de un amănunt uitat. — Da, am auzit-o și pe asta. Că secretul ar avea forma lui cinci, În alegorie. Îți sugerează ceva? Dante scutură din cap. Părțile mozaicului, semnul pe de cadavre, licoarea liniștitoare din Asia, stirpea Împăratului Frederic... Numărul acela nu doar sugera un mesaj de moarte. Îl urla. Se pomeni În stradă aproape fără să Își dea seama, pradă unei neliniști crescânde. Crima Îl fascina. Dar era oare just să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209

un obiect de sticlă, deși avea ochii fixați Într-ai mei (am constatat atunci cât Înțeles poate avea expresia „ochi de mort”...), și m-a Întrebat cu vocea Înghețată Într-o ură pură și dură ca nemișcarea sticloasă a unui cadavru: „Cum vă numiți dumneavoastră?” sau nu, n-a Întrebat, mi-a cerut rutinier, funcționărește, ca un robot: „Spuneți-mi numele dumneavoastră, vă rog...”, iar eu n-am putut articula nici o vorbă, am scos cartea de identitate din portofel și i-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
cafele, mi-am aprins o țigară și am tras fumul În plămâni cu voluptate și simț de răspundere, cum făceam de regulă la expirarea intervalului În care Împrejurările mă obligau la pauză de viciu. Nu mă mai gândeam la Statut, cadavrul lui Fujimori și perplexitatea disperată a Evei la vederea listei de coduri Își impuseseră contondența În ierarhia preocupărilor mele. Pe moment, cel puțin. Eram curios cu care dintre ele va Începe, deși ordinea n-avea nici o relevanță, În definitiv. Sau

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
clar că a fost ascuns acolo după ce, În prealabil, i s-a făcut de petrecanie, nu trebuie să lucrezi la Interpol ca să-ți dai seama de asta. Ce mă intrigă pe mine este altceva: cum de eu n-am observat cadavrul, că, slavă Domnului, m-am trambalat destul prin Încăpere... - Când? - Poftim? - Când te-ai trambalat? Senzorii de alarmă mi-au intrat brusc În funcțiune la parametri maximi. Foc, foc mare, incendiu! Idiotul de mine: mă luase gura pe dinainte, mă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
că insinuezi... adică nu, că sugerezi vag că aș putea avea o legătură cu asasinarea lui Fujimori. Sunt destul de lucidă ca să-mi dau seama că acum trei zile nu aveai cum să-l omori pe japonez și să-i ascunzi cadavrul În depozitul-arhivă, de vreme ce ai aflat de existența acestuia abia ieri. Pentru că ieri s-a Întâmplat prima oară, nu-i așa? Uite, vezi? Și felul cum ai pus Întrebarea e cam... ambiguu, ca să nu spun mai mult. În fine... Răspunsul este

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
de Îngrozitor-prăpăstioasă, Încât toată ființa mea o respingea oripilată. Nu, nici chiar așa ! Primul suspect de a-mi fi subtilizat arma oferită de Eveline fusese, bineînțeles, Zoran. El sau camaradul lui, Bergman și nu mai știu cum. Raționamentul era simplu: cadavrul japonezului se afla În depozitul-arhivă al Centrului, unde numai cei doi aveau acces. Așadar, unul dintre ei Îmi furase pistolul cu care Îi făcuse de petrecanie lui Fujimori, fie atrăgându-l În Încăperea cu manuscrise sub un pretext oarecare, fie

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
care mi-ar fi fost de mare folos. Tipul era Însă mult mai strong decât credeam: nu și-a pierdut cumpătul - În aparență, cel puțin - și a contraatacat dezinvolt: - Știu, Într-adevăr, și una, și alta. Fujimori a fost Împușcat, cadavrul se află Într-una din Încăperile de la subsol. Dar mai știu ceva: asasinul se numește Adam Adam, iar arma crimei este pistolul acestui trădător ordinar. Este adevărat, domnule academician de nimic? În sala Consiliului, perplexitatea s-a preschimbat vertiginos În

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426

de cât timp și de câți bani e nevoie pentru o asemenea acțiune, în cazul în care vreun tribunal ar accepta-o? Nici nu te gândi! Circul ăsta învârte în fiecare an miliarde și nu se va împiedica de patru cadavre în plus sau în minus. La urma urmei, lumea crede că cine dă ortul popii în raliul ăsta și-a căutat-o cu lumânarea. — Asta-i o adevărată cruzime! — Cruzime? Îți amintești imaginile luate din elicopter în care apărea o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
fața spre cer, transformat într-o grămadă de oase calcinate de soare. Vulturii i-ar scoate ochii și măruntaiele. Cu câteva ore înainte, văzuse mulți vulturi și toți păreau să zboare înspre munții ce rămăseseră în urmă, atrași probabil de cadavrul primului nefericit pe care acei sălbateci îl asasinară. Doamne ajută! murmură din nou. Luna întârzia să capete strălucire. Nervii și nerăbdarea îl măcinau pe dinăuntru și își dădu seama că simțea nevoia să meargă, deoarece însuși faptul că vedea cum

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
soarele la orizont și armeanul se convinse că nu se zărea nici urmă de om cât vedeai cu ochii, porni la drum făcând un ocol până la locul unde-l aștepta numărul unu, și amândoi se apropiară de grupul format de cadavrul rigid al numărului doi, de Maurizio Belli, ce zăcea inconștient, și de dromaderul indiferent ca întotdeauna. Aruncară doar o scurtă privire spre cadavru, convinși fiind că nu mai puteau face nimic pentru el, și încercară doar să-l reanimeze pe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
un ocol până la locul unde-l aștepta numărul unu, și amândoi se apropiară de grupul format de cadavrul rigid al numărului doi, de Maurizio Belli, ce zăcea inconștient, și de dromaderul indiferent ca întotdeauna. Aruncară doar o scurtă privire spre cadavru, convinși fiind că nu mai puteau face nimic pentru el, și încercară doar să-l reanimeze pe italian, care, după câteva minute, deschise ochii și-i privi perplex. Ce s-a întâmplat? fură primele lui cuvinte. — Asta vreau să știu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
gând să mă întorc ducând în spate pe unul care mâine ar putea să povestească oricui ar vrea să-l asculte că l-am împușcat din greșeală. Ordinele mele sunt clare: sau vii, sau morți, dar sănătoși. - Arătă cu degetul cadavrele și preciză calm: Pe ăștia doi i-au curățat tuaregii și cu asta am terminat discuția. E clar? — Foarte clar - zise Sam Muller cu un calm deconcertant. — Mă bucur că ai înțeles, fiindcă ești plătit cu foarte mulți bani nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
sigur că astăzi am văzut vulturi, hiene și șacali. Asta pare o grădină zoologică, nu ultimul colț din Tenere. — Da, am văzut și eu, dar se pare că îi atrage mirosul stârvurilor. Ce fel de stârvuri? Bănuiesc că cele ale cadavrelor ostaticilor. — Păi, dacă ostaticii sunt deja stârvuri... noi ce dracu’ mai căutăm aici? Încercăm să-i eliberăm pe cei care mai sunt în viață. Dacă a mai rămas vreunul. După părerea mea, nu cred să mai fi rămas vreunul, fiindcă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]