1,944 matches
-
pe Dina Avrech. Ea a interpretat Concertul de pian în la maj. de Schumann, într-un concert mult elogiat. Concertul a fost repetat în mod excepțional la 14 februarie, în onoarea reuniunii organizației Hadassah-WIZO din Canada. Dar, după toate aparențele, calomnia, invidiile aflate la originea declarației atribuite lui Celibidache nu au rămas fără efect. Iar pianista Dina Avrech îmi scria recent că scrisoarea din 1962 i-a readus în memorie, „în mod dureros, un incident ce mi-a cauzat prejudicii imense
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2204_a_3529]
-
stare de o asemenea cruzime, deși s-ar putea ca nici Vlad să nu fi făcut așa ceva, dar, de, încă n-am reușit să-l descopăr cu adevărat pe făptaș, de aceea zic că "probabil" Vlad, a răspîndit în sat calomnia că Bărzăunul ar fi corigent la limba română și că în cazul ăsta poezia n-ar fi scrisă de el! Auzi vorbă... Dar este știut de cînd lumea că nu-i absolută nevoie să fii doctor în litere pentru a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
de cînd lumea că nu-i absolută nevoie să fii doctor în litere pentru a scrie o poezie sau mai multe. Și au demonstrat-o și o demonstrează zilnic în toate revistele: pădurari, agronomi, membri cooperatori, pescari, electricieni etc. Deci calomnia nu avea nici un suport credibil. Iar Bărzăunul n-a fost niciodată corigent nici la limba română, nici la alt obiect. În acest sens depun mărturie cataloagele școlii. În ultimul an n-a avut decît un 7 la muzică și un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
premiu special pentru participările sale mai mult decît onorabile la olimpiade. Numai că Bărzăunului nu i-a plăcut să se laude niciodată și în fața nimănui pentru așa ceva. Nici eu n-aș fi spus dacă n-ar fi trebuit să combat calomnia. Și s-a mai găsit unul bun de gură, un invidios de la Liceul de alimentație publică, individ care nici măcar nu citise poezia și care îndrăznise să spună într-un grup că, "dacă Bărzăunul a ajuns să scrie poezii, înseamnă că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
ta. Peoniilor lipicioase de nectar și năpădite de furnici le spuneai „floarea furnicii”. Câinilor collie le ziceai „Lassie”. Așa cum și azi îi spui cuiva „ăla cu un singur picior” Sau, „știi, negresa aia ...” Ne-am numit unii pe ceilalți: „Contele Calomniei” Sau „Sora Justițiară”. Nume pe care ni le-am câștigat după poveștile noastre. Nume pe care ni le-am dat după viețile noastre, nu după familii: „Lady Zdreanță” „Agentul Ciripel”. Nume primite după păcatele noastre, nu după slujbe: „Sfântul Fără-Mațe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
În zori. Strecurându-ne în vârful picioarelor, cu valizele după noi pe scări întunecoase, apoi de-a lungul străzilor lungi, întunecate, având drept companie doar camioanele de salubrizare. Nici n-am văzut răsăritul soarelui. Pe scaunul de lângă Tovarășa Lătrău, Contele Calomniei scrie ceva într-o agendă de buzunar, cu ochii sărindu-i de la ea la propriul stilou. Și, aplecându-se să vadă, Tovarășa Lătrău spune: — Am ochi verzi, nu căprui, și culoarea naturală a părului meu e arămiul. Se uită în timp ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
al scaunului său cu rotile, pliat lângă banchetă. Alături stă doamna Clark, cu sânii atât de mari încât aproape i se odihnesc în poală. Privindu-i cu coada ochiului, Tovarășa Lătrău se apleacă spre mâneca de flanelă gri a Contelui Calomniei. Spune: — Pur ornamentali, presupun. Și fără nici o valoare nutritivă... Aia a fost ziua în care am ratat ultimul nostru răsărit de soare. La intersecția următoare ne-așteaptă Sora Justițiară, care ne-arată ceasul ei mare și negru, spunând: Ne-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
făcută pentru a căra de ici-colo Cuvântul lui Dumnezeu. Am așteptat autobuzul peste tot prin oraș. La colțuri de stradă sau pe băncuțele din stațiile de autobuz, până când apărea Sfântul Fără-Mațe. Domnul Whittier așezat în față, lângă doamna Clark. Contele Calomniei. Tovarășa Lătrău și Sora Justițiară. Sfântul Fără-Mațe trage maneta ca să deschidă ușa pliantă, și pe trotuar e micuța domnișoară Hapciu. Cu mânecile puloverului ei umflate de șervețelele murdare îndesate înăuntru. Își ridică valiza, care răpăie sonor ca floricelele într-un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
de piele pe rotile. Fluturându-și degetele ca să facă piatra să scânteieze, Lady Zdreanță spune: — E soțul meu răposat, incinerat și transformat într-un diamant de trei carate... La care Tovarășa Lătrău se apleacă spre agenda în care scrie Contele Calomniei și spune: — Forma corectă este lifting facial. La câteva străzi mai încolo, după ce trecem de vreo două semafoare și dăm de câteva ori colțul, așteaptă Bucătarul Asasin, cu o valiză din aluminiu turnat, având înăuntru chiloții lui albi de supraelastic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
Veriga Lipsă” a ieșit din tufișurile de lângă trotuar. În brațe, ca pe o minge uriașă, purta un sac menajer negru, prin găurile căruia se scurg cămăși de flanelă în carouri. Uitându-se la Veriga Lipsă, dar vorbind lateral. spre Contele Calomniei, Tovarășa Lătrău spuse: — Barba lui parcă-i un animal din ălea pe care le vâna Hemingway... Lumea asta cufundată în vise, toți ăștia ne-ar crede nebuni. Oamenii ăștia care-s încă în așternut or să mai doarmă vreo oră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
dat, a spus Directoarea Tăgadă, cu bluza și fusta acoperite de o glazură de păr de pisică. Cu unul din revere umflându-i-se pe piept. — O teacă de umăr, spune Tovarășa Lătrău, aplecându-se aproape de reportofonul din buzunarul Contelui Calomniei. Toate astea - șoptitul în întuneric, lăsatul bilețelelor, plecatul pe furiș - erau aventura noastră. Dacă ai avea de gând să naufragiezi pe o insulă pustie timp de trei luni, ce-ai lua cu tine? Să zicem că hrana și apa ți-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
pe Sora Justițiară dacă a adus o țeastă de om. Și Sora Justițiară deschise săculețul cât să se vadă cele trei găuri ale unei bile de bowling și zise: — E hobby-ul meu... Tovarășa Lătrău își plimbă privirea de la Contele Calomniei, care mâzgălește ceva în carnețel, la părul negru împletit în cozi strânse al Sorei Justițiare, prins cu agrafe din care nu scapă nici o șuviță. — Ăla, spune Tovarășa Lătrău, e păr accentuat. La următoarea oprire, Agentul Ciripel stă pe trotuar cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
de lume. Agentul Ciripel, camera lui video. Sora Justițiară, bila de bowling. Lady Zdreanță, inelul cu diamant. De astea vom avea nevoie pentru a ne scrie povestirile. Domnișoara Hapciu, de pastilele și șervețelele ei. Sfântul Fără-Mațe, de snackurile lui. Contele Calomniei, de carnețelul și reportofonul lui. Bucătarul Asasin, de cuțitele lui. În lumina slabă din autobuz ne uităm cu toții pe furiș la domnul Whittier, organizatorul atelierului. Profesorul nostru. Sub cele câteva fire cărunte pieptănate de-a curmezișul i se zărește țeasta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
trasate cu dermatograf, descriu două arcuri uimite ajungând aproape până unde începe părul. Privindu-l cum urcă în autobuz, Tovarășa Lătrău își descheie un nasture al jachetei. Îl încheie la loc și se apleacă spre reportofonul ascuns în buzunarul Contelui Calomniei. Apropiindu-și buzele de beculețul roșu care semnalează RECORD, Tovarășa Lătrău spune: Reverendul Fără Dumnezeu poartă o bluză albă. O bluză de femeie. Cu nasturii pe stânga. În lumina palidă a felinarului, nasturii lui din imitație de diamant scânteiază. După
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
din cauza frigului. Gura ei e doar o gaură lucind ca dată cu grăsime, pe care o închide și-o deschide când vorbește. Gura ei, doar un bot de ruj roz în partea de jos a feței. Aplecându-se spre Contele Calomniei, șoptind în reportofon, Tovarășa Lătrău spune: — O, Doamne Dumnezeule... În timp ce Baroneasa Degerătură se așază, doar Agentul Ciripel o privește, în siguranță în spatele obiectivului camerei. La oprirea următoare așteaptă Miss America cu roata ei de exerciții, o roată de plastic roz
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
Verigii Lipsă, la fiecare pas Miss America pune un picior în fața celuilalt, făcându-și șoldurile să pară mai zvelte, piciorul din față ascunzându-l mereu pe cel din spate. Pasul Modelului, îi spune Tovarășa Lătrău. Se înclină spre carnețelul Contelui Calomniei și spune: Nuanța aia de blond e ceea ce femeile numesc accentuarea culorii părului. Miss America a scris cu ruj pe oglinda din baie, o mâzgălitură pentru prietenul ei, în camera de motel în care-au stat amândoi, pe care el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
Packer? spune ea. Aici nu-i deloc cum mi s-a dat de înțeles c-o să fie. Cum să fiu în stare să scriu ceva profund când mediul nu e...ideal? spune Lady Zdreanță. Desigur, Agentul Ciripel o filmează. Contele Calomniei își ține reportofonul pentru a-i prinde fiecare cuvânt. Câte-o tuse ici, câte-o tuse colo. O crampă ici. Un reproș indignat colo. Toată lumea se plânge de câte ceva. Domnișoara Hapciu spune că aerul e îmbibat cu spori toxici de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
să schimbe ascunzătorile, să fugă pentru a rămâne în siguranță. Reverendul Fără Dumnezeu, strângând în mâini un album de Barbra Streisand, cu buzele lui despicate semănând cu niște caltaboși, mișcându-se în timp ce citea versurile din broșură, spuse spre reportofonul Contelui Calomniei: — Sigur, am crezut că o să avem un sistem stereo aici. În obiectivul videocamerei Agentului Ciripel, Bucătarul Asasin ridică în dreptul feței lui grase lingura plină din care sufleul de spanac se prelingea verde, spunând: — Eu sunt bucătar profesionist. Nu critic de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
copaci”. Atârnă șiruri în mijlocul sălilor lungi, al galeriilor și saloanelor. Le-a numit livezi de sticlă crescute din lanțuri îmbrăcate în catifea și înrădăcinate în tavan. Fiecare dintre noi își vede propria realitate de-acasă în camerele astea mari. Contele Calomniei scrie în carnețel. Agentul Ciripel filmează. Contesa Clarviziune își poartă turbanul. Sfântul Fără-Mațe mănâncă. Directoarea Tăgadă aruncă din umăr un șoarece de jucărie care aterizează la jumătatea distanței dintre scări și ușile amfiteatrului. Cu cealaltă mână își masează umărul brațului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
din celălalt capăt al încăperii. Lama cuțitului zbârnâie înfiptă în catifeaua albastră, mânerul încă vibrează. Din spatele camerei lui video, Agentul Ciripel spune: — Asta așa, ca memento. Cora Reynolds linge încă lip-lip covorul lipicios cu limba ei roz de velur. Contele Calomniei scrie ceva în carnețel. — Așadar, doamnă Clark, spune Lady Zdreanță, ce-i cu Villa Diodati? — Aveau cinci pisici, spune domnul Whittier. — Cinci pisici și opt dulăi, spune doamna Clark, trei maimuțe, o acvilă, un corb și un șoim. E vorba
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
-ne pe toți în jurul patului în timp ce Miss America naște. Un salt din nou până la înmormântarea domnișoarei Hapciu. Duhul sărmanei dre Hapciu, sacrificată pentru a face povestea mai emoționantă. Am avea înregistrările Agentului Ciripel ca material video. Casetele audio ale Contelui Calomniei pentru comentariu. Apoi, ca încununare a întregii povești, Miss America și-ar numi copila domnișoara Hapciu sau cum o fi chemat-o. Pentru a da senzația de ciclu care se împlinește. De viață care merge înainte, reînnoită. Sărmana, plăpânda domnișoară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
Miss America a noastră e și ea pe aiurea, îngenuncheată în fața unei clanțe, încercând să descuie închizătoarea. Sau trage de maneta vreunei alarme care știm că n-o să funcționeze. Mulțumită Reverendului Fără Dumnezeu. Lumina roșiatică se reflectă din reportofonul Contelui Calomniei. Agentul Ciripel își trece videocamera de la un ochi la celălalt. Și din josul scărilor se aude un urlet. Țipătul prelung al unei femei. Vocea Sorei Justițiare strigându-ne să venim repede. A dat peste ceva. A dat peste Lady Zdreanță
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
ei palide, o dâră de sânge pare să se întindă la nesfârșit. Degetele i se relaxează, și cuțitul cade pe covor, și ea spune: — Acum, domnule Whittier, trebuie să-mi dați voie să mă duc acasă... Înghiontindu-l pe Contele Calomniei, Tovarășa Lătrău spune: — Ce ți-am zis? Uită-te. Face semn înspre vârful cosiței însângerate și spune: Acuma se vede cicatricea de la liftingul facial. Și Lady Zdreanță e moartă. Așa spune Sora Justițiară, verificând cu degetul carotida. Cu degetul mânjit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
să ne uităm în jur. Să fim atenți. În obiectivul camerei sale sale, Agentul Ciripel dă caseta înapoi și o urmărește pe Lady Zdreanță spunându-și povestea pe scenă. Spunând-o din nou. Marioneta noastră. Evenimentul din scenariul nostru. Contele Calomniei își derulează reportofonul și o auzim pe Sora Justițiară țipând, din nou și din nou. Papagalul nostru. Și în lumina roșie-gălbuie a focului de sticlă din șemineu, domnul Whittier spune: — Așadar a început deja... — Domnule Whittier? spune doamna Clark. Personajul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
o pungă argintie. În fiecare îmbucătură roșie din care picură sosul, sunt fire din părul pisicii. Aici suntem noi împotriva noastră pentru următoarele trei luni. Din capul scărilor, așezat în scaunul său cu rotile, domnul Whittier ne privește. Alături, Contele Calomniei e ocupat cu agenda și stiloul, luând notițe. Arătând scena cu un deget tremurător, domnul Whittier întreabă: — Ai consemnat toate astea? Fără să-și ridice privirea din versiunea sa asupra adevărului, Contele încuviințează. — Atunci - spune-ne o poveste, zice domnul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]