KorAP: Find »[drukola/base=catarg & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...68 69 70 >

1,749 matches

Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397

golul imens dintre gabierul mare și zburător, scoase un țipăt ca de pescăruș: Ă Uite-i jetul! Uite-i jetul! O cocoașă ca un deal troienit! E Moby Dick! Ațîțați de strigătele lui, reluate numaidecît de cei trei oameni de pe catarge, cei de pe punte se repeziră în greement pentru a privi faimoasa balenă, pe care o urmăreau de atîta amar de vreme. între timp, Ahab ajunsese la postul lui, situat cu cîteva picioare mai sus de ceilalți veghetori; Tashtego stătea chiar

[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
oamenii lui, precum și pe ei înșiși, căci nu puteau nădăjdui să scape după un astfel de atac. Rămaseră așadar cu ochii la pîndă la marginea cercului înfricoșător, al cărui centru devenise capul bătrînului. întreaga scenă era urmărită de oamenii de pe catargele corabiei Pequod, care, cu vergile brațațe, venise între timp la fața locului, atît de aproape, încît Ahab putu striga, din apă: Ă Intră în... Dar în clipa aceea, un talaz venind dinspre Moby Dick, se abătu asupra căpitanului și-l

[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
cu cele două jumătăți ale ambarcațiunii sfărîmate; după care, desfășurîndu-și pînzele și fixîndu-le, jos, cu bonete, corabia porni sub vînt - ca un albatros cu aripile întinse - pe urmele lui Moby Dick. Jetul scînteietor al acesteia era semnalat cu regularitate de pe catarge, la intervalele ritmice prevăzute; iar cînd balena se scufunda, Ahab își nota ora și, plimbîndu-se de colo pînă colo pe punte, cu ceasta habitaclului în mînă, aștepta să se scurgă timpul. în clipa cînd se încheia intervalul prevăzut pentru scufundare

[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-l înalțe la postul lui de observație. Și ziua trecu astfel, cu Ahab veghind nemișcat în arboradă sau plimbîndu-se neliniștit pe punte. în timp ce se plimba, fără să scoată o vorbă, decît cel mult pentru a pune vreo întrebare oamenilor de pe catarge sau pentru a le porunci să înalțe și mai sus vreo pînză ori s-o întindă mai bine - în timp ce se plimba astfel, cu capul ascuns de borurile largi ale pălăriei, trecea mereu pe lîngă ambarcațiunea lui sfărîmată, care fusese azvîrlită

[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
voi cei de sus, o vedeți? Semnalați-mi fiece jet, chiar de-ar scoate zece jeturi pe secundă! Ziua era pe sfîrșite, doar poala rochiei ei de aur încă mai strălucea. în curînd se făcu aproape întuneric, dar oamenii de pe catarge nu se clintiră pe la posturile lor. Ă Acum nu mai putem vedea jeturile, domnule căpitan! E prea întuneric! strigă un glas din văzduh. Ă încotro se îndrepta, ultima oară cînd ați văzut-o? Ă La fel ca mai înainte, domnule

[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
spiraiul cabinei, cu pălăria lăsată peste ochi și rămase așa pînă-n zorii zilei următoare, deși din cînd în cînd se ridica pentru a vedea cum se scurge noaptea. Capitolul CXXXIII VÎNĂTOAREA. A DOUA ZI în zori, oamenii de pe cele trei catarge fură schimbați la timp. Ă O vedeți? strigă Ahab după ce așteptă să se lumineze de-a binelea. Ă Nu vedem nimic, domnule căpitan! Ă Toată lumea pe punte și toate pînzele sus! Văd că înaintează mai repede decît mi-am închipuit

[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
chilă - să vină careva să m-arunce în mare, ca să plutesc pe spate! Ha, ha! Gonim c-un pas care nu lasă praf în urmă! Ă Uite-i jetul, uite-i jetul! drept în față! strigă unul din oamenii de pe catarg. Ă Da, da, spuse Stubb, știam eu că n-o să poată scăpa. Poți să-ți scuipi și bojocii, Balenă, dar să știi că diavolul e pe urmele tale! Suflă în trîmbița ta, sparge-ți bojocii! Ahab o să-ți zăgăzuiască sîngele

[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
asigura înaintarea; curajul unuia, frica altuia, păcătoșenia altora, întreaga lor varietate se contopea într-o singură ființă, tinzînd către țelul fatal, spre care arăta Ahab, stăpînul și cîrmaciul lor. Greementul era plin de însuflețire. Aidoma unor palmieri înalți și stufoși, catargele erau înțesate de brațe și picioare. Agățați cu cîte o mînă de vreun școndru, unii își agitau nerăbdători cealaltă mînă; alți marinari, ferindu-și ochii de lumina orbitoare a soarelui, se cocoțaseră chiar pe vergile legănătoare; toate catargele erau doldora

[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
și stufoși, catargele erau înțesate de brațe și picioare. Agățați cu cîte o mînă de vreun școndru, unii își agitau nerăbdători cealaltă mînă; alți marinari, ferindu-și ochii de lumina orbitoare a soarelui, se cocoțaseră chiar pe vergile legănătoare; toate catargele erau doldora de oameni, copți și pregătiți pentru soarta lor. O, cu cîtă nerăbdare căutau în acea imensitate albastră instrumentul propriei lor distrugeri! Ă De ce n-o semnalați, dac-o vedeți? strigă Ahab peste cîteva minute. Ridicați-mă în arboradă

[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
de șapte-opt mile. în clipele acelea, valurile furioase par coama pe care și-o scutură acest leu al oceanului; în unele cazuri, săritura asta e un act de sfidare. Ă A sărit, a sărit! Uite-o acolo! strigară oamenii de pe catarge, văzînd cum neînfricata Balenă Albă se avîntă spre ceruri ca un somon. Ivită atît de brusc pe cîmpia albastră a mării și pe fundalul și mai albastru al cerului, spuma pe care-o stîrnea străluci o clipă ca un ghețar

[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
cîmpul vizual al monstrului și evită atacul lui direct. Dar înainte ca ambarcațiunea lui Ahab să ajungă la limita de unde o asemenea manevră ar fi fost posibilă, Balena Albă - care vedea cele trei ambarcațiuni la fel de limpede cum vedea cele trei catarge ale corabiei - se avîntă cu furie spre ele și, ajungînd într-o clipă în mijlocul lor, începu să izbească în dreapta și-n stînga cu coada, fără să-i pese de lănciile de fier ce se abăteau ca o ploaie asupra ei

[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
mine mai prețios decît orice os viu. Nici un om, nici un demon, nici o balenă albă nu pot aduce vreo vătămare cît de mică ființei adînci și inaccesibile a lui Ahab. Există vreun plumb care să poată găuri pardoseala mării sau vreun catarg care să poată zgîria cerul?... Hei, cei de sus, în ce direcție a fugit? Ă Drept sub vînt, dom’le căpitan! Ă Atunci, bara-n vînt! Și toate pînzele sus, din nou! Restul ambarcațiunilor de rezervă să fie coborîte din

[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
o oră lungă cît o veșnicie. Timpul însuși își ținea parcă răsuflarea, într-o așteptare încordată. Dar în cele din urmă, Ahab zări din nou jetul, la vreo trei carturi înaintea bordului din vînt; în aceeași clipă, de pe cele trei catarge trei strigăte se înălțară spre cer, ca trei limbi de foc. Ă Frunte lîngă frunte, așa te voi întîlni a treia oară, Moby Dick! Hei, cei de pe punte! Brațați și mai tare, țineți-o contra vîntului! Balena e încă prea

[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
altundeva decît spre pămîntul cunoscut - spre un ținut mai înfloritor decît înseși florile. Dar Balena Albă merge spre vînt, de aceea să privim și noi spre vînt - e direcția cea mai bună, deși poate cea mai anevoioasă. Adio, adio, bătrînule catarg! Dar ia te uită, ce-i asta, ce-i verdeața asta? A, da, mușchiul subțire crescut în crăpăturile lemnului... Pe capul meu nu cresc asemenea smocuri de verdeață! Iată deosebirea dintre bătrînețea omului și bătrînețea materiei. Dar, bătrîne catarg, amîndoi

[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
bătrînule catarg! Dar ia te uită, ce-i asta, ce-i verdeața asta? A, da, mușchiul subțire crescut în crăpăturile lemnului... Pe capul meu nu cresc asemenea smocuri de verdeață! Iată deosebirea dintre bătrînețea omului și bătrînețea materiei. Dar, bătrîne catarg, amîndoi îmbătrînim, deși coca noastră e încă zdravănă, nu-i așa, corabia mea scumpă? Da, atîta doar, că mie-mi lipsește un picior. Pe legea mea, lemnul ăsta mort e din zi în zi mai stăpîn pe carnea mea vie

[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
depărtat de el, de locul unde se va fi scufundat. Da, da, aidoma multor altor oameni, tu ai spus adevărul, tristul adevăr, despre tine însuți, bravul meu part, dar în ce-l privește pe Ahab, n-ai nimerit-o. Adio, catargule, n-o slăbi din ochi pe balenă, cît voi lipsi eu. Vom vorbi mîine, ba nu, chiar în noaptea asta, cînd Balena Albă va fi întinsă colo, legată de cap și de coadă. Ahab porunci să fie coborît pe punte

[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
mințile! Hei, voi din arboradă, nu slăbiți din ochi ambarcațiunile! Observați cu atenție balena! Hei! Ia alungați-l pe șoimul ăla, uite cum își înfige pliscul în giruetă și o sfîșie! Ha! exclamă el arătînd spre flamura roșie din mărul catargului. A zburat cu ea! Unde-o fi bătrînul acum? O, Ahab, vezi tu priveliștea asta? Ce tremur, ce tremur! Ambarcațiunile nu se depărtaseră prea mult, cînd, la un semnal al oamenilor de pe catarge - un braț îndreptat în jos - Ahab știu

[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
el arătînd spre flamura roșie din mărul catargului. A zburat cu ea! Unde-o fi bătrînul acum? O, Ahab, vezi tu priveliștea asta? Ce tremur, ce tremur! Ambarcațiunile nu se depărtaseră prea mult, cînd, la un semnal al oamenilor de pe catarge - un braț îndreptat în jos - Ahab știu că balena se scufundase; dar, fiind hotărît să se afle în preajma ei cînd va ieși iar la suprafață, își urmă drumul, cam de-a curmezișul vasului. Oamenii din echipaj tăceau, parcă fermecați, în vreme ce

[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
lui Starbuck aplecată peste parapet și-i făcu semn să întoarcă vasul și să-l urmeze, nu prea repede și de la o distanță potrivită. Ridicîndu-și privirea, îi zări pe Tashtego, pe Queequeg și pe Daggoo, care se cățărau nerăbdători pe catarge, în vreme ce vîslașii se hîțînau în cele două ambarcațiuni sfărîmate, care tocmai fuseseră trase lîngă bord și încercau de zor să le repare. în timp ce se depărta, Ahab îi zări și pe Stubb și pe Flask, care se foiau pe punte, în mijlocul

[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
lui. Se stăpîni însă. Și, băgînd de seamă că flamura nu mai fîlfîia în vîrful arborelui mare, îi strigă lui Tashtego - care tocmai se cocoțase acolo - să coboare ca să ia un alt steag și să-l bată în cuie pe catarg. între timp, balena își încetinise fuga - cel puțini așa li se părea celor din ambarcațiunea lui Ahab, care înainta atît de repede spre ea; pe semne că obosise după trei zile de goană necontenită, cu povara aceea de parîme încurcate

[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
balenă, se rupse la capetele a două scînduri, astfel încît ambarcațiunea se scufundă aproape pînă la nivelul copastiei; bălăcindu-se prin apă, oamenii încercau acum să o scoată afară cu ispolul și să astupe spărtura. Cam tot atunci, în vîrful catargului, Tashtego încremeni cu ciocanul în mînă, iar flamura roșie îl învălui ca o pătură, apoi zbură drept înainte, prin fața lui, ca și cum i-ar fi sărit inima din piept. Starbuck și Stubb, stînd dedesubt, pe bompres, zăriră în aceeași clipă cu

[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
se abătu asupra provei de tribord a corabiei, azvîrlindu-i în aer pe marinari, cu scînduri cu tot. Unii se prăbușiră cu fața în jos. Capetele harponiștilor din arboradă se zguduiră pe gîturile lor de tauri, aidoma vîrfurilor dislocate ale unor catarge. Auzeau cum prin spărtură pătrunde apa, ca un torent de munte într-o rîpă. Ă Corabia! Dricul! Al doilea dric! strigă Ahab din ambarcațiune. Dricul din lemn american! Scufundîndu-se sub corabia îngreunată de apă, Balena Albă înaintă în lungul chilei

[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
răsuci brusc și ieși din nou la suprafață, departe de celălalt bord, dar la cîțiva iarzi de ambarcațiunea lui Ahab și rămase, un timp, liniștită. Ă îi întorc spatele soarelui. Ce faci, Tashtego? Vreau să-ți aud ciocanul! O, voi, catarge, turlele mele de neînfrînt! Tu, chilă trainică și tu, cocă lovită numai de zei, tu, punte de nădejde, tu, cîrmă trufașă și tu, prova îndreptată spre Pol - corabie pîndită de o moarte glorioasă! Ți-e dat să pieri fără mine

[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
mării. Oamenii uluiți rămaseră o clipă locului, apoi se întoarseră. Ă Dumnezeule, unde-i corabia? Unde-i corabia? Printre talazurile negre și sălbatice îi zăriră în curînd silueta fantomatică și lunguiață, mistuindu-se ca Fata Morgana prin ceață; doar vîrfurile catargelor mai erau afară din apă, iar pe vergile lor, cîndva înalte, se țineau cei trei harponiști păgîni care, țintuiți acolo de încăpățînarea lor, de lealitatea lor sau poate de destin, continuau să vegheze în creștetul corabiei ce se scufunda. Cercurile

[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
o bucățică din vergă, precum și lunga flamură fîlfîitoare, ce se desfășura calmă, parcă în bătaie de joc, deasupra talazurilor nimicitoare - în clipa aceea, un braț roșu și un ciocan ieșiră din apă, încercînd să prindă și mai vîrtos flamura de catargul ce se scufunda. Un șoim care urmărise din tării coborîrea catargelor din locul lor firesc, printre stele, către adîncurile mării, începu să izbească în flamură cu pliscul, stînjenindu-l pe Tashtego; aripa largă și fîlfîitoare i se nimeri o clipă între

[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]