2,847 matches
-
demisia. Când mă uit la opera mea și la dezordinea din jur mă simt extrem de dezamăgită de mine. Credeam că pot rezista măcar o dimineață. Un ciocănit mă trezește la realitate. Mă întorc și văd o fată cu bentiță de catifea albastră uitându-se la mine prin geamul ferestrei. — Bună ! strigă. Ai comandat sandvișuri pentru douăzeci de persoane ? Totul se întâmplă foarte repede. Acum stau și mă uit deprimată la ghiveciul de firimituri și gem. Și o clipă mai târziu, în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
se uită bine la tine vede că, de fapt, ești un megaloman arogant. Dacă te zgârcești s‑o cumperi, am s‑o trec În contul meuă - Părinții mei, acasă, aveau canapele verzi, am spus. Cumpărate de ocazie, dar canapele de catifea verde. Am să plătesc eu pălăriaă de dragul vremurilor de altă dată. - Poate că‑i prea groasă pentru luna iunie. - Mă rog, mă aștept să mai trăiesc și În octombrie. Pe rue de Rivoli se Împăuna În sacoul Lanvin. Palatul Louvre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]
-
în pat, un moșneag a suflat într-un fluier de bâlci din cele care în loc să scoată sunet, scot o potecă de hârtie foșnitoare. Acum îl ia de la buze și preț de o clipă, imaginea unei fetițe în fustă verde de catifea îi luminează creierul tăcut. La fiecare întâlnire cu Alexandru, Iulia se lichefiază. Nici chiar în gând nu-i poate spune decât pe numele întreg, Alexandru, în vreme ce toți ceilalți, prieteni, colegi, rude, îl strigă în fel și chip, Alec, Alex, Andu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
nu să le distrugem, nu asta, ci să le mânjim, să le vedem plângând. De ce? Numai din invidie? Mi se pare simplist. Nu v-a trecut niciodată prin cap, când erați la școală, să tăvăliți vreo fetiță în fustă de catifea prin buruienile din curte? Sau barem să-i smotociți ursulețul de pluș, cu care venea în fiecare zi în ghiozdan și pe care-l scotea în pauze ca să-l alimenteze cu flori de păpădie? Nici asta? Mă înșel eu? Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
cu cheag când o luase pe ea, cu destui ani mai tânără, iubind-o ca pe o păpușă cârlionțată cu ochi cafenii. Abia târziu, când Tase îmbătrânise și banii nu le mai ajungeau, își îmbrăcase rochia cea mai bună, din catifea cu pătrățele negru-violet și guler de dantelă, și bătuse la ușile doamnelor cu copii preșcolari în căutare de bone. În preajma copiilor, putea povesti toate filmele de care-și aducea aminte, cu ea întotdeauna în rolul principal. Pe puntea vaporului, Paul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
ei! Slujise numai la cucoane elegante cu copii râzgâiați, socotea că numai așa se ține obrazul subțire. Ea știe ce căuta. Ani de zile a bătut orașul în lung și-n lat, o băbuță măruntă într-o rochie ponosită de catifea, cu guler de dantelă. Așadar iat-o acum, cu picioarele în galoși, tocmai aici, pe scaunul din spatele șoferului în autobuzul roșu care zdrăngăne din toate încheieturile pe drumul său înghețat la marginea orașului, în această dimineață de iarnă. Privește și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
literă. Așa a apărut Y. Dar nici Y nu era bună, și atunci a mai mai făcut una și i-a zis X. Asta e istoria noastră. E o istorie foarte scurtă. Am deschis primul album. Avea coperțile îmbrăcate în catifea roșie și o etichetă pe care scria, într-o caligrafie tremurată, AG. Am dat pagina semitransparentă. - Acum o să înțeleagă, spuse una din fete. Ce era de înțeles? Erau niște poze vechi în alb și negru, sau mai degrabă în maroniu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
scrie catalogul. Pentru Dumnezeu, nu! Janey păli, în ciuda pudrei de pe față. Avea o față drăguță foc, rotunjoară, de secol optsprezece, cu obraji bucălați și brize în formă de arc al lui Cupidon. Avea părul blond și pufos și pielea asemenea catifelei albe și scumpe purtate până devine puful cel mai moale. Întotdeauna mi-o imaginam într-un portret în ramă aurită, lungită pe un șezlong, făcându-și vânt cu evantaiul, îmbrăcată în mătase albastră și mâncând brioșe. Chiar și fusta de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
de Gauloises 2? — A fost o alegere grea, recunoscu Hugo. Dar, în cele din urmă, m-am hotărât să dau câștig de cauză pantalonilor. Nici nu se compară cu țigările Sobraine. Poză. Pilea neagră, care părea la fel de moale ca și catifeaua, îmbrăca cu eleganță membrele lui subțiri. Observasem deja cam cum are fundul, iar acum speram că are și picioare bune. La statura lui, ar fi putut fi slabe, lucru pe care-l urăsc. Și nici nu prea poți să faci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
și mă strângea tare. — Te bucuri că ai făcut-o până la urmă, nu? îmi murmură ea la ureche. Am înghițit în sec și am dat din cap, neștiind dacă puteam să scot vreun sunet. Ciclorama era închisă la culoare, asemenea catifelei, presărată, ici-acolo, cu luminițe ca niște stele; în prim plan, pluteau mobilele, cu lucirea de un albastru metalic a platinei, radiind lumină în jur aproape ca un halou, și care nu păreau nici animale, nici minerale, ci un straniu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
păr, În haine; plutea În nori ce puteau fi tăiați și amestecați cu mâna. Se duse la bar și Își cumpără o grappa, fără să o dorească cu adevărat, dar plictisit să urmărească jocuri. Se așeză pe-o sofa din catifea plușată și-i privi pe jucătorii din cameră, sorbind din când În când din paharul din mână. Închise ochii și se lăsă să plutească pentru câteva minute. Simți sofaua cum se mișcă lângă el și, fără să deschidă ochii sau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
-
în sunet de tobă și fluier! Mielușeii zburdă pe câmpii. Toți oamenii, păsările și animalele au ieșit din amorțeala iernii și se citește pe chip o undă de frumos și bine. Pe cerul albastru-azuriu, se poate vedea cu litere de catifea scris mare spre desfătarea tuturor: “Bine ai venit, primăvară!”
Primăvara în haine de sărbătoare. In: ANTOLOGIE:poezie by Estera Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/246_a_680]
-
străbătut mai multe sate și orașe, au ajuns în nord-vestul țării, în frumoasa pădure numită Făgete, adică aici unde suntem noi acum... întrerupe bunicul povestea făcând o mică precizare. Era o toamnă frumoasă, vântul adia ușor ca o mângâiere de catifea, iar copacii foșneau înfiorați.” Bunicul povestea rar, cu vocea scăzută de parcă citea dintr-o carte. ”Mergeau ei așa, tăcuți, unul în spatele celuilalt și doar din când în când se opreau ca să respire aerul curat al pădurii: Mai avem puțin și
Luminătorii neamului. In: ANTOLOGIE:poezie by Tudor-Alexandru Trif () [Corola-publishinghouse/Imaginative/246_a_695]
-
problemă adevărată, atunci trebuia să încerce să vândă Firth House. Măcar de-ar încerca cineva. Hugo a fost surprins să-l recunoască pe Tarquin în persoană. Acesta era îmbrăcat cu o haină de blană cenușie, o pereche de pantaloni din catifea roșie, iar pe față purta o expresie comică de dezamăgire. Inițial, Hugo își închipuise că plângerea îi fusese adresată, acum realiza însă că se înșelase. Tarquin vorbea cu bărbatul înalt, lat în umeri și cu părul lung, de al cărui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
sala izbucni în aplauze, în fața unei scene inundată de o lumină orbitoare. Din tavanul sălii curgeau picături mari de apă, o ploaie torențială, paradoxală, care atingea mocheta roșie și se transforma în șuvoaie ce șerpuiau pe sub scaunele acoperite cu o catifea albastră. Curios, spectatorii nu protestau în fața umezelii, ba chiar dădeau senzația că le place și că nu văd nimic nelalocul său sub cupola circului. Iepurele din joben începu să facă tumbe și să râdă prostește, un râs pițigăiat care îi
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
polari, focile și renii din broșuri, amestecate cu fețele numai ochi și obraji, rumene de frig, Înconjurate de blană și rotunde ca niște luni obraznice ale eschimoșilor, m-am simțit deodată Încrezătoare. Atunci s-a Întâmplat ceva incredibil. Draperia de catifea albastră din fața geamului s-a mișcat. Am Înlemnit de spaimă. Chiar când voiam să pun mâna pe telefon să formez zero ca să-l anunț pe recepționer că În camera mea se afla un intrus, de după draperie s-a ivit un
Şaman by Adina Dabija () [Corola-publishinghouse/Imaginative/858_a_1756]
-
polari, focile și renii din broșuri, amestecate cu fețele numai ochi și obraji, rumene de frig, înconjurate de blană și rotunde ca niște luni obraznice ale eschimoșilor, m-am simțit deodată încrezătoare. Atunci s-a întâmplat ceva incredibil. Draperia de catifea albastră din fața geamului s-a mișcat. Am înlemnit de spaimă. Chiar când voiam să pun mâna pe telefon să formez zero ca să-l anunț pe recepționer că în camera mea se afla un intrus, de după draperie s-a ivit un
Şaman by Adina Dabija () [Corola-publishinghouse/Imaginative/858_a_1757]
-
eu, eu; noi, din cînd În cînd, și aproape niciodată tu. Thomas și eventualii copii ar fi format poporul; casa ar fi fost țara. Patria, pentru care trebuia să sacrifici totul. Exista, salvator, divorțul, o adevărată revoluție, rareori una de catifea, niciodată una a garoafelor; se dădeau lupte - sîngeroase, uneori: unul din soți Îl Împușca pe celălalt, Îl Înjunghia, apoi Își lua și el zilele -, se Împărțeau teritorii, cratițe, copii, unele gazete aveau ceva noroi pregătit pentru ambii combatanți, o nebunie
După Sodoma by Alexandru Ecovoiu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/869_a_1561]
-
revoluțiilor, chiar dacă nu trecuse de tot, era pe sfîrșite! Cele portocalii, o găselniță postmodernă pentru a da jos guverne, se dovedeau doar niște falsuri: o echipă disidentă o Înlocuia pe alta, ambele fiind de aceeași sorginte. Mai fusese una de catifea; alta, mai Înainte, a lalelelor; fusese, În România, una a trandafirilor; un buchet mult prea roșu; prima revoluție transmisă În direct la televizor. Pe toată planeta! A urmat un adevărat balamuc. S-au cam lecuit mulți, de atunci, peste tot
După Sodoma by Alexandru Ecovoiu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/869_a_1561]
-
casă cu ferestre înalte era încă luminată. În fața ei staționa o trăsură luxoasă cu doi cai albi, înăuntrul căreia dormea, cu capul în piept și cu hățurile în mână, un birjar gros, înfășurat în tipicul veșmânt lung și încrețit de catifea. Tânărul ajunsese cu greaua lui valiză în chip de balercă în dreptul ei și, după oarecare examen, se opri lăsând o clipă jos povara. Casa avea un singur cat, așezat pe un parter scund, ale cărui geamuri pătrate erau acoperite cu
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
pereților atrase atenția lui Felix, care descoperi cu mirare că odaia era tapetată cu o hârtie dungată și cu mici flori de miozotis. În schimb, patul era nou și așa de scund, încît părea un divan. Două suluri moi de catifea se sprijineau la capete pe speteze ornamentate cu împletituri de pai. În apropierea ferestrei se afla o masă de toaletă cu trei oglinzi mobile și cu multe sertare. În fața ei se vedea un scaun rotativ de pian. Sertarele de la toaletă
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
În cameră mirosea pătrunzător a pudră și parfumuri. Felix se lăsă pe marginea patului, neîndrăznind încă să profaneze cu somnul său acest ascunziș feminin. Atunci văzu că patul era el însuși plin de tot felul de nimicuri, de perne de catifea cu broderii aplicate, de păpuși de stofă, de rochii și jupoane zvârlite în grabă și că nu se zărea nici umbră de plapumă ori de întocmire pentru dormit. Otilia uitase acest amănunt. Felix se întinse puțin pe pat spre a
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
aruncă afară tot conținutul unei cutii a bufetului, ca să găsească un șervețel mulțumitor. Își aruncă apoi în grabă o rochie pe ea și-și puse ciorapi fini de rețea. Când reapăru, Felix fu uimit de eleganța ei simplă. Rochia de catifea se încrețea ca o ie, la gât, și strângea tot bustul ca o lamă răsucită. Georgeta i se păru de o rară frumusețe și de o onestitate desăvârșită în privire. Era o Otilie plastică, mai placidă. Tenul, nefardat, era de
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
-l răsucească pe posesor, cu chipul către clădirea Casei de Cultură. - Stai, bă, că nu ți le-am mâncat eu, protesta cu veselie negriciosul... Șezi, bă, potolit că nu pun eu gura pe eugeniile tale... Bă, dacă mi-ai șifonat catifeaua, să știi că înțep la tine până începe burta a-ți emite bulion... Nu din dușmănie. Ca să aibe mă-ta să presare mirodenie peste sarmale! - ...Uite! îi arătă înfuriat deșiratul, după ce-i descolăci cracul și i-l trânti pe pojghița
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
Și cu care deșiratul tăie sfoara, eliberîndu-se de sacoșa aninată de șold. Piti plasa cu bunătăți sub o grămăjoară de găteje și se îndreptă, jucîndu-și șmecherește șuriul, către curtea interioară a Casei de Cultură studențești. Negriciosul chiar purta haină de catifea. Și încă una fără asemănare, să dai cu bombardeaua prin tot Bucureștiul. Cam giorsuită și destrămățică la coate. Însă în poale gătită c-un rând de ciucuri roșii babani, de mătase, dublați în colțurile pulpanelor cu doi zurgălăi. Mergea ziua
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]