6,424 matches
-
asta și trebuie să se întoarcă înapoi de îndată ce înregistrează ultimele cuvinte ale Majestății Sale. Barba albă a lui Kuei Liang îi atârnă pe piept. Stă în genunchi, ținând o pensulă de scris gigantică. Din când în când, înmoaie pensula în cerneală ca să o mențină umedă. În fața lui se află un teanc de hârtie de orez. Chow Tee, care stă lângă el, ia un băț pentru cerneală, la fel de gros ca brațul unui copil, și îl freacă de piatră. Ochii lui Su Shun
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
în genunchi, ținând o pensulă de scris gigantică. Din când în când, înmoaie pensula în cerneală ca să o mențină umedă. În fața lui se află un teanc de hârtie de orez. Chow Tee, care stă lângă el, ia un băț pentru cerneală, la fel de gros ca brațul unui copil, și îl freacă de piatră. Ochii lui Su Shun fixează sigiliile. Mă întreb ce e în mintea lui. În China, toate documentele imperiale, de la Majestatea Sa în jos, sunt valide numai dacă sunt ștampilate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
Afară de biserici, tribunal, o fabrică de marmeladă, spital și cîteva farmacii, se mai aflau în tîrg multe școli și tot soiul de dughene. La papetăria Saidman, tupilată într-o cămăruță unde nu încăpeau decît trei clienți, dădeam rar - doar pentru cerneală și penițe. Locul era rezervat unor bătrîni cu fețele simandicoase care mă intimidau. Cu dascălul de română mă întîlneam la librăria Bendit în care, printre rafturile cu cărți, se deschisese un salon literar. Un tînăr plin de distincție, cu păr
CARTIERUL SULAMITEI by MARCEL TANASACHI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/513_a_701]
-
să-i tulbure odihna. Podul, În loc de porumbei, adăpostea cuiburi de cucuvăi. Și știau până și copiii cei mai neștiutori că țipătul cucuvelelor pe acoperișul cuiva Înseamnă negreșit moartea unuia dintre cei ce locuiesc sub el. Nici nu se uscase bine cerneala pe actele semnate la Notar de Străin și de rudele ce moșteniseră casa blestemată; nici măcar nu apucase să doarmă vreo noapte În noua lui avere; nici măcar cu o zmeură din rugii cei Încâlciți nu apucase să-și Îndulcească gura; nici măcar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
cuminte Într-un cui În grindă, castronașul pentru bărbierit, clanțele, broaștele și Încuietorile cu tot cu uși, mese și scaune din lemn cioplit de mână, legături uscate de leuștean și mărar, semințe de muștar și coriandru, creioane, ascuțitori, stilouri cu penițe scumpe, cerneluri chinezești, nenumărate coli de scris, pantofi, izmene, sandale, cămăși, câteva pălării de fetru sau de paie, papiote, ace de cusut, basmale, fote, ii, fuste, preșuri Împletite de mâna bătrână a mamei, un fier de călcat ce se umple cu jar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
le găzduiseră fuseseră dibuite Într-o lădiță de lemn, alături de tuburi cu vopseluri uscate, pensule cărora li se scuturaseră perii de cum le mișcaseră mâinile celor ce scotoceau, tocuri vechi de lemn, câteva penițe pe care Încă se păstrau resturi de cerneală scorojită, Înfășurate Într-o filă de abecedar unde era Înfățișată o fetiță Încruntată care striga auuu! auuu! pentru că un drac de băiețel ce călărea, alături de ea, În apa mării, un colac cu cap de lebădă o stropea rânjind răutăcios. Anchetatorii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
gânduri. Să râzi când îl saluți. Exact în timp ce priveau în întuneric, Goto și oamenii săi părură să audă sunetele intermitente ale unui koto, în depărare. În acel moment, peste Castelul Miki se pogorî o stranie liniște. În noaptea de culoarea cernelii indiene, nimeni nu mai putea nici măcar să respire, în timp ce frunzele uscate se învârteau și dansau haotic, pe un cer nefiresc. — Un koto? întrebă unul dintre soldați, ridicând privirea în gol. Ascultau, aproape în extaz, sunetele nostalgice. Oamenii din turnul de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
nu se va dovedi laș. Ar trebui să-i puneți pe oamenii dumneavoastră să atace imediat. Vă vom arăta virtutea și vitejia călită care ne caracterizează, încă de pe vremea Seniorului Shingen. Nobumori răspunsese cu o îndârjire aproape perceptibilă în mirosul cernelii. Nobunaga își făcuse fiul general, cu toate că era încă foarte tânăr. — Ei, dacă așa vor... comentă Nobutada și dădu ordinul de asalt. Forțele atacatoare erau împărțite în două divizii și asediară castelul simultan, de pe munte, în spate, și din zona care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
înainte să răsară soarele. „Are o viață de invidiat,“ cugetă Mitsuhide, în timp ce privea cerul dimineții. Saito Toshimitsu desfășură un sul. — A lăsat asta. M-am gândit că poate o uitase dar, când m-am uitat mai atent, am văzut că cerneala încă nu se uscase și apoi mi-am amintit că îi ceruserăți să vă facă un caiet ilustrat. Cred că a stat treaz până-n zori, lucrând la el. — Cum? N-a dormit? Mitsuhide aruncă o privire peste sul. Hârtia strălucea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
Liniștea, aceasta e noblețea. „Liniștea, aceasta e noblețea,“ repetă, în tăcere, Mitsuhide, în timp ce desfăcea și mai mult sulul, ajungând, acum, la ilustrația unei ridichi mari. Lângă ridiche era scris: A avea un vizitator ține de gust. Ridichea fusese desenată cu cerneală indiană, fără urmă de efort; și, privită îndeaproape, se putea simți mireasma pământului. Acea ridiche era rădăcina unei singure frunze și părea să plesnească de viață. Natura ei sălbatică dădea senzația că și-ar fi râs de raționalitatea lui Mitsuhide
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
din partea mea s-o spun, dar presupun că și dumneavoastră aveți un plan, stăpâne. — Nu te contrazic. Vă pot întreba mai întâi care e al dumneavoastră? — Hai să ne scriem amândoi ideile pe hârtie, propuse Hideyoshi, aducând coli, pensule și cerneală. După ce terminară de scris, cei doi schimbară între ei foile de hârtie. Hideyoshi scrisese un singur cuvânt, „apă“, câtă vreme Kanbei scrisese două: „atac cu apă“. Râzând sonor, Hideyoshi și Kanbei ghemotociră hârtiile și le vârâră în mâneci. — E clar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
castel încă nu s-au dus la culcare. Poate vor petrece toată noaptea. Mitsuhide nu remarca ploaia. Când se răsuci în șa, privind înapoi spre lac, enormul donjon al Castelului Azuchi păru să se înalțe spre un cer negru precum cerneala. Își imagină că delfinii aurii care împodobeau acoperișul scânteiau mai tare în acea noapte ploioasă, radiind în întuneric. Reflectată în lac, marea de lumini a clădirii cu multe etaje părea să tremure de frig. — Stăpâne, stăpâne! Să nu răciți! spuse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
lor, marele preot. Se face târziu și mă tem că va fi lumină afară înainte de a ne fi terminat cele o sută de strofe înlănțuite. În altă cameră, fuseseră aranjate rogojini pentru poezie. În fața fiecărei perne erau puse hârtii și cerneală, ca pentru a-i încuraja pe participanți să scrie versuri elegante. Shoha și Shoshitsu erau amândoi poeți consacrați. Shoha era privit cu afecțiune de Nobunaga, se afla în termeni familiari cu Hideyoshi și ajunsese principalul maestru de ceai al epocii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
un moment. Apoi se prosternă grăbit la podea și spuse: — Seniorul Mitsuhide vă așteaptă în fortăreața principală. Mitsuharu se sculă și începu să se îmbrace; întrebă ce oră era. — Prima jumătatea Orei Șobolanului, răspunse străjerul. Ieși în coridorul negru precum cerneala. Când îl văzu pe Saito Toshimitsu în genunchi lângă ușă, așteptându-l, Mitsuharu se întrebă care era motivul acelei convocări neașteptate în toiul nopții. Toshimitsu o luă înainte, cu o lumânare în mână. În timpul lungului drum pe coridorul întortocheat, nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
Somn ușor, îi ură Nobutada, întorcându-se, încă o dată, pe culoar pentru a-și privi tatăl. Nagato și fiul său stăteau lângă Nobunaga, cu felinare în mâini. Sălile din incinta Templului Honno se cufundau într-un întuneric negru ca de cerneală. Era a doua jumătate a Orei Șobolanului. * * * Mitsuhide stătea la o răspântie: dacă ar fi luat-o la dreapta ar fi ajuns spre apus; dacă ar fi luat-o la stânga ar fi mers prin satul Kutsukake și peste Râul Katsura
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
meu. Deși refuzase oferta lui Gessho, Muneharu îi permise să-l însoțească în barcă. Se simțea împăcat. Chemându-și pajii, le ordonă să-i pregătească un kimono albastru subțire, ceremonial, în care să moară. Și aduceți-mi o pensulă și cerneală, ceru el, amintindu-și să le scrie o scrisoare soției și fiului său. Ora Calului se apropia cu repeziciune. Fiecare strop de apă potabilă era esențial pentru viața oamenilor din castel, dar, în acea zi, Muneharu ordonă să i se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
intenționat tabăra în Onbozuka, la vreo cinci-șase sute de metri distanță spre sud-vest. Ploaia care-i chinuise în ultimele două sau trei zile încetase, iar stelele începeau să licărească pe cerul care înainte nu arătase altceva decât diferite nuanțe de cerneală. „Inamicul tace și el,“ își spuse Mitsuhide în timp ce stătea la Onbozuka, privind prin întuneric, spre Yamazaki. Îl încerca o profundă emoție și tensiune la gândul că armata lui Hideyoshi se afla acum în fața lui, la o distanță de nici jumătate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
dau niște medicamente, așa că, aveți puțină răbdare. Mitsuhide clătină din cap, pentru a da de înțeles că bandajarea rănii nu era necesară. Mâinile i se mișcară de parcă ar fi căutat ceva. — Ce este, stăpâne? — Un penel... Shigemoto scoase grăbit hârtie, cerneală și o pensulă. Cu degete tremurătoare, Mitsuhide luă pensula și privi hârtia albă. Shigemoto știa că avea să-și scrie poezia morții și începu să aibă o senzație de sufocare în piept. Nu suporta să-l vadă pe Mitsuhide scriind
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
se instală la Templul Mii, iar, în noaptea zilei a paisprezecea, o nouă furtună lovi, cu tunete și trăsnete. Ploaia stinse tăciunii care mai ardeau mocnit Castelul Sakamoto și, cât fu noaptea de lungă, peste Shimeigatake și lacul de culoarea cernelii explodară fulgere albe, palide. Odată cu zorii, însă, cerurile se curățiră și, din nou, apăru soarele fierbinte al verii. Din tabăra principală de la Templul Mii, se vedea fum galben și gros ridicându-se de pe malul răsăritean al lacului, înspre Azuchi. — Arde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
Hideyoshi, însă, era dificil de contestat, iar schița propusă îi fu înaintată, în cele din urmă, și lui. Nu putea să se finalizeze înainte de a se cere și opinia sa. — Aduceți-mi un penel, ceru Hideyoshi. Și, înmuind penelul în cerneală, trase, fără delicatețe, o linie peste trei sau patru clauze și scrise propriile lui păreri. Cu această modificare, trimise ciorna înapoi. Încă o dată, planul îi fu predat lui Katsuie, care păru nemulțumit. Un timp, stătu tăcut, pe gânduri; clauza care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
patru clauze și scrise propriile lui păreri. Cu această modificare, trimise ciorna înapoi. Încă o dată, planul îi fu predat lui Katsuie, care păru nemulțumit. Un timp, stătu tăcut, pe gânduri; clauza care conținea propriile lui speranțe era încă umedă de cerneala cu care fusese tăiată. Hideyoshi, însă, mai exclusese și punctul prin care Katsuie își atribuia Castelul Sakamoto, pe care îl înlocuise cu provincia Tamba. Manifestând o totală lipsă de egoism, propunea ca Shibata Katsuie să demonstreze aceeași calitate. În cele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
podele, să se afle săbii, lănci și arcuri ascunse de membrii clanului Shibata. Nu cumva încercau stăruitor să-l provoace pe Hideyoshi? O senzație stranie, comună tuturor, începu să se formeze din sentimentele de neîncredere, plutind pe briza ca de cerneală a serii și prin umbrele lămpilor, care pâlpâiau pe culoar. Era miezul verii, dar fiecare oaspete simțea fiori pe șira spinării. Hideyoshi așteptă ca Genba să termine, apoi râse sonor: — Nu, Senior Nepot, mă întreb de unde-ai auzit asta. Mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
unități sub comanda lui Hideyoshi, iar lui Katsuie și generalilor din statul său major, stând în șei, li se făcu părul măciucă. Încercând să-și imagineze efectivele și strategia inamicului care aștepta în calea lor, îi copleșiră simțăminte negre precum cerneala. Trupele fură oprite brusc în fața râului Ibi, în timp ce Katsuie și comandanții săi discutau problema în pădurea capelei locale a satului. Să atace frontal sau să se retragă? O strategie posibilă ar fi fost aceea de a se retrage pentru moment
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
palisadei. Afară, în întuneric, stătea o siluetă solitară. — Cheamă-l pe Comandantul Osaki, îi ceru necunoscutul. — Mai întâi spune-mi cine ești și de unde vii. Un moment, omul de-afară nu răspunse. Cădea o ploaie cețoasă, iar cerul avea culoarea cernelii de India. — Pe-asta nu ți-o pot spune. Trebuie să vorbesc cu Osaki Uemon, aici, la palisadă. Spune-i doar atât. — Prieten sau dușman? — Prieten, bineînțeles! Crezi că un inamic ar fi putut ajunge atât de ușor tocmai până
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
castel. Eu pot scăpa, dar mama și ceilalți vor fi ținuți ostatici, dacă așteptăm prea mult. — Cred că ați întârziat deja prea mult. Chiar credeți că mai e timp? — Și ce să fac? Să-i abandonez acolo? Ogane, dă-mi cerneala de-acolo. Shogen începu să-și miște rapid penelul peste coala de hârtie. Chiar atunci, intră unul dintre vasalii săi, anunțând că Nomura Shojiro dispăruse. Dezgustat, Shogen aruncă penelul. — Deci, el a fost. De câtva timp, nu l-am supravegheat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]