2,837 matches
-
își trage nasul cu zgomot, apoi iar începe să se roage. Câțiva bătrâni au adormit direct în stranele de lemn, mă întreb cum pot să se odihnească într-o poziție atât de incomodă. Sfinți de vii. Prispele de lemn din fața chiliilor călugărilor sunt și ele pline de oameni, înveliți cu pături, înghesuiți unul în celălalt, unii dorm, alții se roagă, priveghere, în așteptarea slujbei de dimineață. În imensa lor majoritate, sunt oameni de la țară, vârstnici, o categorie de pelerini pe cale de
Nevoia de miracol: fenomenul pelerinajelor în România contemporană by Mirel Bănică () [Corola-publishinghouse/Memoirs/606_a_1365]
-
aer de abandon, de părăsire chiar, domină locul. Nu cunosc prea multe detalii și nu mă pot avânta în false ipoteze, dar înclin să cred faptul că disputele juridice asupra proprietății bisericii încep să lase urme vizibile asupra ansamblului. Vechile chilii baziliene, de pe deal, suferă și ele adânc tot din această cauză. Interiorul bisericii este dominat de un curios iconostas din lemn de tei, lucrat de către Samuil Keresteșiu din Tășnad, după cum aveam să aflu din neașteptat de echilibrata monografie dedicată mănăstirii
Nevoia de miracol: fenomenul pelerinajelor în România contemporană by Mirel Bănică () [Corola-publishinghouse/Memoirs/606_a_1365]
-
arhitectură care vorbesc despre monumentele din țară care au fost de curând dărâmate. Fără niciun rost a fost dărâmată biserica mânăstirii Cotroceni, cu răspândirea osemintelor ctitorului Șerban Cantacuzino, cine știe unde. Dărâmate au fost și prețioasele clădiri ale mânăstirii Antim: o cuhnie, chilii și palatul Sinodului au căzut pradă unor neînțelese și deșarte ambiții. Biserica cea mai reprezentativă și bine compusă a arhitectului I.D. Traianescu din Dealul Spirii, precum și alte cîteva biserici mai mici au dispărut pentru totdeauna. De curând a început dezafectarea
Ultimul deceniu comunist: scrisori către Radio Europa Liberă by Gabriel Andreescu, Mihnea Berindei (eds) () [Corola-publishinghouse/Memoirs/619_a_1376]
-
Trăiesc în Canada de peste 40 de ani și nu demult m-am întors în România, unde am sărutat pământul țării mele și mormintele părinților de prin ținutul Tecuciului. La vărul meu dintr-un sat am stat de vorbă într-o chilie cu o bătrânică pe care o cunoșteam încă de când era tânără. Printre altele mi-a povestit din viața ei de călugăriță la mânăstirea Adormirea Maicii Domnului din comuna Tudor Vladimirescu Tecuci. Cum cele 300 de maici și surori și-au
Ultimul deceniu comunist: scrisori către Radio Europa Liberă by Gabriel Andreescu, Mihnea Berindei (eds) () [Corola-publishinghouse/Memoirs/619_a_1376]
-
cele 300 de maici și surori și-au adus toată zestrea de la părinți acolo, cum și-au strămutat și pământurile la mânăstire prin schimb cu alți proprietari din satele lor și cum cu mâinile lor au zidit acea mânăstire și chiliile ei. în anul 1956, mânăstirea a fost desființată, iar maicile împreună cu stareța au fost alungate, pierzându-și și bunurile duse la mânăstire de acasă. Cele mai multe au suferit și închisoare din cauză că mai purtau hainele călugărești, neavând altele. La plecare, m-au
Ultimul deceniu comunist: scrisori către Radio Europa Liberă by Gabriel Andreescu, Mihnea Berindei (eds) () [Corola-publishinghouse/Memoirs/619_a_1376]
-
bolnavii să-i caute, pe cei din temnițe să-i cerceteze cu milă. Sediu al celebrei biblioteci a Mavrocordaților, inegalabil ansamblu de arhitectură, singurul păstrat integral alături de cel de la Hurezi, cu o biserică de proporții monumentale, cu două rânduri de chilii, casă domnească și paraclis, Văcăreștii reprezentau ultima expresie aulică a artei noastre medievale, o desăvârșită sinteză a tradiției artistice românești, motiv pentru care legiuitorul a înscris-o la poziția 94 pe lista monumentelor din HCM 1860A/1955. Așezământ monastic și
Ultimul deceniu comunist: scrisori către Radio Europa Liberă by Gabriel Andreescu, Mihnea Berindei (eds) () [Corola-publishinghouse/Memoirs/619_a_1376]
-
Minciuna romantică a gînditorului lui Rodin, minciuna romanescă a filosofului lui Rembrandt. Adevărul imaginilor medievale sau renascentiste ale cărturarului atunci cînd își îndeplinea încă aspra funcție de artizan, fără semnătură ori fotografie, înainte de nașterea "autorului" sau a "geniului". Sfîntul Ieronim în chilia sa de Antonello de Messina reprezintă o zidire cu pereți de piatră, cu mobilier, cu obiecte grele, lucrate cu dalta. Cufere cu cărți, lucrări înșirate în armarius, rafturi și nișe pentru breviare și psaltiri, trusă de scris, clepsidră, strană, pupitru
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1031_a_2539]
-
cu convingeri generate de cărți, și de discuțiile îndelungate pe aceleași teme. Mai târziu ne-a condus prin mănăstire, la grajduri (se pare că orientarea religioasă impunea să nu mânânce carne, însă comercializau, prin schimb, produse alimentare), și apoi în chilia lui: o încăpere minusculă, cu un pat la capătul căruia își improvizase un șifonier (acolo, nu puteam să nu remarc, avea niște blugi). O asociere curioasă, blugi, pulover din mohair și sutană călugărească! Mobilierul era întregit de o masă simplă
Periplu pe bicicletă by Mihai Ştirbu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1781_a_92271]
-
timpul, pe bună dreptate. Evident, flacăra de pe mormântul lui lui Ștefan ardea, amintind de vremelnicia tuturor, indiferent de rang. Am cugetat atunci că, totuși, amintirea dăinuie și rămâne în conștiința semenilor. Convingerea că așa-i, mi-a fost întărită la chilia lui Daniil Sihastrul, pe care n-am ocolit-o, deși o mai văzusem. Încercam să-mi închipui traiul într-o bucată de stâncă scobită, mereu în frig sau soare, singur și poate bolnav. Odată atinse obiectivele din zonă, înainte de a
Periplu pe bicicletă by Mihai Ştirbu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1781_a_92271]
-
să fie de durată. Într-adevăr, vremea schimbătoare specifică muntelui, a fost în favoarea noastră fiindcă repede apăru soarele. Urmând sfatul unui localnic, ne-am aventurat să trecem muntele cu bicicletele, prin pădure. A urmat o aventură de neuitat! Pe lângă austera chilie a lui Daniil, direct peste munte am luat-o spre Sucevița, scurtând considerabil traseul. Un timp am beneficiat de drumul (era, totuși un drum) de munte neasfaltat, acceptabil. Prin pădure, printre brazi înalți, rari, și stânci golașe, la un punct
Periplu pe bicicletă by Mihai Ştirbu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1781_a_92271]
-
este declarat ca doctor- docent în matematică în 1954. Țara de activitate - România. S-a afirmat ca profesor de matematică în învaățământul preuniversitar și universitar și ca activist social. În învățământul preuniversitar: profesor de matematică și director de liceu la Chilia Nouă, Cetatea Albă și inspector școlar la Iași (1931-1946). Profesor de matematică la liceul din Bolgrad (1929-1930). În învățământul superior: cadru didactic parcurgând toate treptele (lector, asistent, șef de lucrări, conferențiar, profesor) între anii 1946-1975 la Universitatea Al. I. Cuza
MONOGRAFIA ABSOLVENȚILOR LICEELOR DIN BOLGRAD STABILIȚI ÎN ROMÂNIA by NENOV M. FEODOR () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1830_a_92278]
-
timp de aproape un an și jumătate. În perioada 1931-1940, 1945-1948 a funcționat ca profesor de matematică la o serie de licee din țară (Aiud, Izmail, Chilia Nouă, Cetatea Albă și Iași), îndeplinind și funcții de director în 1934-1936 la Chilia Nouă, 1936-1938 la Cetatea Albă și de inspector școlar la Iași (1948). Din februarie 1946 până la pensionare în 1975, prof. Gheorghe Gheorghiev funcționează din nou la Universitatea din Iași unde îndeplinește următoarele funcții: șef de lucrări la mecanică (1946-1948), conferențiar
MONOGRAFIA ABSOLVENȚILOR LICEELOR DIN BOLGRAD STABILIȚI ÎN ROMÂNIA by NENOV M. FEODOR () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1830_a_92278]
-
mai puternic l-a avut Joăo, cântând În portugheză o melodie care și acum, când o aud, Îmi provoacă fiori. Datorită lui am descoperit fadoul, cu tristețea sa sublimă. Am rămas tăcuți În spațiul care Începea să semene cu o chilie monastică sub licărirea lumânărilor. După un timp, musafira tăcută cu ochi curioși s-a ridicat și, fără nici un cuvânt, a ieșit la fel de misterios. Mai târziu, Brook dădea valoare de simbol acestei vizite neașteptate: „Cine a fost ea s-ar putea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
luni înainte de moartea acestuia), și strămutarea lui în frumoasa vilă dintr-unul din intrândurile bulevardului Dorobanți, unde, pe lângă mobila stil, moștenea și doi fii de stirpe ilustră, cuminți și drăgălași ca două fetițe. Din jurnalul lui Pierre Vara 1958 Din chilia singurătății mele am ieșit în stradă. (Plimbare pe străzile Bucureștiului, noaptea.) Dezmățul poate fi frumos: e frumos atunci când e prac ticat cu forță, cu credință, cu uitare de sine, cu necesitate - total! Dar atunci când e anemic și temător, când privește
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
într-adevăr... * Prea multe amintiri cu lecții de pian pentru un nedăruit ca mine! Nu mai sunt în apartamentul ticsit cu lucruri vechi și scumpe al profesoarei de pian a copilăriei mele, nemțoaica aceea nesuferită, ci într-un fel de chilie... Pereți albi, curați, absolut goi; în cameră nu se află decât un pian negru și două taburete; pe unul stau eu, pe celălalt o doamnă; dau, probabil, o probă, un test, cum se zice astăzi, de al cărei (cărui) rezultat
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
atunci indiferent. Încercând acum să reconstitui unde mă aflam, deduc că trebuie să fie vorba de una din clădirile dezmembratului Conservator, o casă masivă, arhaică, tipică Clujului copilăriei mele. Un fel de mănăstire muzicală, cel puțin pe dinăuntru, judecând după chilia austeră în care nimerisem și în care mă văd chinuindu-mă și chinuind pianul. Dar în care văd, mai ales, pereții aceia de un alb atât de proaspăt, parcă de abia zugrăviți (cum să fi nimerit clapele când eu mă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
cuvântul, chiar dacă se stabilise o comunicare completă între mine și ei. Din priviri și din gesturi înțelegeam tot ce voiau să-mi spună. Deodată am intuit importanța tăcerii absolute care conduce la calea inițierii. Tot timpul cât am stat în chilia aceea săracă mi-au vorbit numai prin gesturi și cu degetul pe buze. Îmi dădeau de mâncare o supă de cereale cu miere care mă sătura, chiar dacă luam foarte puțină. Totul era absorbit de trupul meu și, în mod ciudat
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2342_a_3667]
-
se roage; fiecare dintre ei caută locul cel mai potrivit cu propria lui meditație. Se ajunează și se beau fierturi de plante și nu se doarme timp de trei zile și trei nopți. La sfârșit, toți coboară și caută refugiu în chiliile ce se găsesc în jurul sanctuarului circular. Am rămas acolo sus, fără să mă tem că puterile mă vor părăsi. Acum, dimpotrivă, pot să spun că mă simt mai sănătos decât la sosirea mea. Aia mă prevenise în privința asta. Poate că
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2342_a_3667]
-
este închis. Dar răul nu se sfârșește aici, ci se amplifică odată cu revenirea rușilor, în 1828. Atunci Seminarul a ars. În 1834, Seminarul se reorganizează, progresând vizibil, iar în 1886 se mută în palatul Sturza din Iași, restaurat și extins. Chiliile rămase au fost date Școlii de meserii a comunei Bucium. La intrarea în Seminarul de la Socola, dumneata aveai avantajul unei prime clase de Seminar, făcută la catiheții din Folticeni. Așa stând lucrurile, ai terminat Seminarul - curs inferior - în 1858, adică
Un humuleștean la Iași by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1273_a_1920]
-
care le ocrotea cu mare grijă, parcă cu afecțiune. Alexandru Oproescu care l-a cunoscut în intimitate (V. Voiculescu în intimitate, ipostaze inedite, în vol. Articole, comunicări, documente V. Voiculescu, II, 1979) spune că locuința lui devenise un fel de chilie de ascet, nu mai dădea voie să i se facă nici curățenie, petalele florilor de trandafir, floarea lui preferată, rămâneau împrăștiate pe jos... Singurătatea lui se manifesta și în alt chip. Nu mai colabora la publicațiile literare, își restrânsese cercul
Academia bârlădeană și Vasile Voiculescu by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/783_a_1506]
-
Norii vin și se destramă” (pe melodia „Pe Mureș și pe Târnave”), versurile exprimând neliniștea sufletească ce o trăiesc frații novici ca pribegi în lumea de afară și dorul după viața de mănăstire (...haina dorurilor mele, vei găsi-o prin chilii pierdută, haina mea cu sfinte noduri, pentru mine o sărută!). În sfârșit, acest mic spectacol improvizat s-a terminat cu cântecul „Du-mă, trenule, la Cluj”, melodie de muzică ușoară în vogă pe atunci, ce-i plăcea tare mult și
Franciscani în zeghe : autobiografii şi alte texte by Iosif Diac () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100985_a_102277]
-
vii curcubeie, Și-aievea și pacea-ntre neamuri veni-va prin graiu-ți cuminte, Ca boarea cea blândă în liniștea serii-n câmpii elizee. Și, Doamne, ce sfântă-i povața ce-o picuri în inima frântă Din ’nalte amvoane, din scunde chilii unde lucri izbăvire!... Cum crește în suflet nădejdea, când dreapta ta binecuvântă Norodul ce-și duce povara cu gândul la dezmărginire!... În zariștea sumbră, când cumpăna lumii se frânge-n epave, Doar tu mai reverși o lumină-n atâta noian
Franciscani în zeghe : autobiografii şi alte texte by Iosif Diac () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100985_a_102277]
-
cui o las?!!..." Să... să lupte!... Dar cum? Cu cine? E singur... Singur... Ce să aleagă? A trăi... a muri? A lupta... a capitula?... Îl frământă tragica dilemă: A fi... sau a nu fi?"... În furtunoasa noapte a întrebărilor din chilia sihastrului Daniil, se va produce iluminarea. Va alege lupta, lupta și cu dinții, până la moarte, dar pentru salvarea Moldovei, nu pentru salvarea sa. Măreția lui Ștefan stă în acea Golgotă pe care o urcă singur, înfrânt, rănit, îngenuncheat sub povara
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
într-un fel coautor, într-o proprie interpretare. Ideea genurilor literare și norma clasică a purității lor, este o prejudecată perimată." (Tudor Vianu) Construcția romanului este ciclică: începe printr-un prolog (înfrângerea de la Valea Albă și drama lui Ștefan în chilia sihastrului Daniil) în prezent. Continuă cu o lungă întoarcere în timp (flashback) retrăirile lui Ștefan între izbânda de la Podul Înalt și înfrângerea de la Valea Albă, dar trăite în prezent. Și sfârșește prin epilog (reîntoarcerea din amintire retrăire, în chilia lui
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
în chilia sihastrului Daniil) în prezent. Continuă cu o lungă întoarcere în timp (flashback) retrăirile lui Ștefan între izbânda de la Podul Înalt și înfrângerea de la Valea Albă, dar trăite în prezent. Și sfârșește prin epilog (reîntoarcerea din amintire retrăire, în chilia lui Daniil în prezent). Deznodământul e o dezlegare, dar nu un catharsis o eliberare, povestea rămâne deschisă totuși:... Ștefan nu e singur. Acțiunea, faptele, personajele sunt istorice, atestate documentar. Pentru a cuprinde cât mai mult din evenimentele istorice, din viața
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]