7,296 matches
-
acest drăcușor hâtru îmi spune că trebuie să mă liniștesc, că nu trebuie să mă gândesc la cocaină, că, gândindu-mă la ea și, îndeosebi, la putința de a o avea aici, în cameră, mă zgândăr și mai mult, mă chinui și mai îngrozitor. Închid ochii, cuprins de o tristețe înfricoșătoare, nemaiâncercată. Camera începe să se întoarcă și să se prăvălească pe un colț, încet și lin. Colțul cade tot mai jos, alunecă sub mine, se așează sub mine, se strecoară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
ticăloșii diavolești. Asemeni unui urs cu căpățâna însângerată și spartă care lovește o bârnă atârnată de o frânghie și care e lovit de această bârnă cu atât mai tare cu cât el însuși lovește mai tare această bârnă, omul se chinuie și se irosește în înfruntarea veșnică a celor două suflete ale sale. Înfruntarea acestor suflete îl torturează și, orice soluție ar alege: să balanseze continuu bârna și să-și crape complet capul sau să oprească balansul sufletului și să trăiască
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
nu numai visul pe care l-au avut, dar și gândul la viața pe care au dus-o în ultimul timp. „Ce fac eu aici, în această casă îngrozitoare? Ce caut eu aici? Ce-i cu gândurile care m-au chinuit în această cameră?“ Stau pe divan și tremur în camera neîncălzită, în care de săptămâni de zile nu s-a făcut curat, iar buzele mele șoptesc cuvinte care nu așteaptă răspuns, pentru că, în același timp, îmi apar în minte imagini
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
sudate țineau un lacăt minuscul. Odată acesta scos, ușa atârna liber în balamale. Pentru a o menține închisă în mers, trebuia să o blo cheze cu o șurubelniță. În ziua aceea și în toată săptămâna care a urmat s-a chinuit așa, încercând să țină pasul cu ceilalți șoferi care izbucneau în râs și își dădeau coate ori de câte ori îl vedeau apărând. Duminică se sculă de dimineață și se duse la garaj. Toată ziua lucrase cu sârg la mașină. Singur în tot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
spune-i șefului că trebuie să mergem acolo! Poate se lipește de mașina cu care au venit cei de la Pinforest. Rămas singur, Cristi se apropie de cabină. Scoase din buzunar o batistă și încercă și el să deschidă portiera. Se chinuia inutil pentru că orice amprente ar fi fost acolo, fuseseră deja șterse de cei ce încercaseră asta cu mâinile goale înaintea lui. Se ridică pe scara îngustă și privi înăuntru pe geam. Nu se vedea nimic neobișnuit acolo. Lăsați-mă pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
Ca să nu mai spun că, cel puțin deocamdată, nu avem această plasă ori poate o ai tu ascunsă în buzunare? Nu, n-o am. No, atunci șezi colea și ascultă-mă și pe mine puțin! Crezi că merită să ne chinuim cu o plasă? N-ar fi mai bine să facem o cutie? Nu mai trebuie decât s-o convingem să intre în ea. Nu, spuse Cristian plin de emoție. Nu-i nevoie nici de plasă nici de cutie. Acum, în timp ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
cuprins în timpul din urmă tot pământul cel bun pe seama lor și iobagii n-au unde să producă cereale suficiente pentru casele lor. Apoi mai pleacă din pricina tratamentului rău din partea slujbașilor, administratorilor, logofeților și a primarilor, care îi bat și îi chinuie fără milă... numai românii se duc în Moldova c cei mai mulți acolo au rude, prieteni și cumnați, și mulți oameni laudă acea țară, că acolo pământul este mai roditor decât pe la noi, și dăjdiile și robotele sunt mai ușoare.” b) Cauzele
Pe Valea Dunăvăţului : Lunca, sat al bejenarilor bucovineni by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Administrative/91889_a_93195]
-
care s-a născut, „a închinat steagul”, și-a încheiat socotelile cu lumea aceasta. Și în moarte, ca și în viață, atitudinea oamenilor este diferită față de cel mort: „Săracul, a suferit destul, bine că l-a strânsă Dumnezeu, s-a chinuit destul”, dacă află că a murit unul bătrân și neajutorat, iar dacă mortul e unul dintre cei tineri sau dintre cei cu stare, cauza morții e întoarsă pe toate fețele, jalea e mai mare, iar amintirea acestora dăinuie mai mult
Pe Valea Dunăvăţului : Lunca, sat al bejenarilor bucovineni by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Administrative/91889_a_93195]
-
fi lăsat Clarei ocazia să pipăie ceva ce Îi păruse piele argăsită. — Parcă ar fi purtat o mască din piele, spunea ea. — Asta ai scornit-o tu, Clara. Clara se jura și se răsjura că era adevărat, iar eu capitulam, chinuit de imaginea acelui necunoscut cu o existență Îndoielnică, care se complăcea În a mîngîia acest gît de lebădă, și cine mai știe ce altceva, pe cînd mie nu-mi era Îngăduit decît să rîvnesc la așa ceva. Dacă aș fi stat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
colectivă, poporul nostru s-a obișnuit să-și întoarcă privirea către acest burg, către aceste coline, știind că de aici le va veni soluția, vorba consolatoare, drumul drept către viitor. Ați trădat memoria strămoșilor voștri, iată adevărul dur care va chinui pentru totdeauna conștiința voastră, ei au ridicat, piatră cu piatră, altarul patriei, voi ați hotărât să-l distrugeți, rușinea să cadă deci asupra voastră. Cu tot sufletul meu, vreau să cred că nebunia voastră va fi trecătoare, că nu va
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
care scria Bureau au premier. Am urcat scara îngustă și pe palier am găsit un fel de cușcă cu geamuri în care se aflau un pupitru și două scaune. Afară era o bancă pe care se putea presupune că se chinuie să doarmă portarul noaptea. Nu era nimeni pe acolo, dar sub o sonerie scria „Garçon“. Am sunat și curând și-a făcut apariția un tânăr cu privirea piezișă și o înfățișare sumbră. Era în cămașă și papuci de pâslă. Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
făcut ca întrebarea mea, așa firească cum era, să pară absurdă. Am stat să reflectez vreo câteva minute. — Mă întreb dacă cineva poate trăi liniștit când este conștient de dezaprobarea semenilor săi. Ești sigur că n-o să înceapă să te chinuie regretele? Toată lumea are cât de cât o conștiință și mai curând sau mai târziu o să te mustre. Dacă soția dumitale ar muri, n-ai fi torturat de remușcări? Nu mi-a răspuns și am așteptat o vreme să vorbească. În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
omenească. Acum văd bine că meschinăria și grandoarea, răutatea și caritatea, ura și dragostea își pot găsi locul una lângă cealaltă în aceeași inimă omenească. Mă întrebam dacă aș putea spune ceva care să mai ușureze umilința amarnică ce o chinuia acum pe dna Strickland. M-am gândit să încerc: — Știi, nu sunt atât de sigur că soțul dumitale e întru totul responsabil pentru faptele sale. Am impresia că nu e el însuși. Mie mi se pare că e posedat de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
decât de obicei, se hotărâse să nu mai aibă de-a face cu el. Strickland era imposibil, și Stroeve jura că n-o să-i mai vorbească în viața lui. Dar apropierea sărbătorilor îl umplea de sentimente blânde și acum îl chinuia gândul că Strickland ar putea să petreacă Crăciunul în singurătate. Îi atribuia acestuia propriile lui emoții și nu putea suporta ca într-o zi destinată înțelegerii și îngăduinței între oameni, pictorul singuratic să fie lăsat pradă propriei sale melancolii. Stroeve
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
isteric, i-am zis puțin enervat. Hai să-ți dau un whisky cu sifon și o să te simți mai bine. Presupuneam că dintr-un motiv sau altul - și numai Dumnezeu știe ce sunt în stare să inventeze oamenii ca să se chinuie mai rău - Dirk își băgase în cap ideea că nevastă-sa ține la Strickland și cu geniul lui pentru gafe mai mult ca sigur că o ofensase, așa că pentru a-l supăra poate că-și dăduse și ea osteneala să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
uitat căminul natal. Mi se pare că m-am îndepărtat atât de mult de casa tatei, încât mă și cuprinde sfiala la ideea de a o vizita din nou. Dar acum simt că e singurul meu refugiu. Era rănit și chinuit și gândurile i se întorseseră la tandrețea mamei sale iubitoare. Ridicolul pe care-l suportase ani de zile părea acum să-l copleșească, iar lovitura de grație a trădării lui Blanche îi răpise capacitatea de a-și reveni care-l
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
bursă - și am câștigat-o. Biata mea mamă, ce mândră era! Și cu toate că i-a sfâșiat inima despărțirea de mine, zâmbea și n-a vrut să-mi arate mâhnirea din suflet. Era încântată că fiul ei o să ajungă artist. Se chinuia sa facă economii crunte ca să am eu din ce să trăiesc, iar când a fost expus primul meu tablou au venit la Amsterdam să mă vadă tata, și mama, și surioara mea, și mama a plâns când l-a văzut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
părăsit curajul. Slăbiciunea trupului tău s-a transmis și sufletului. Nu știu ce dorință nemărginită pune stăpânire pe tine și te împinge în căutarea periculoasă și singuratică a unui țel în care te aștepți să găsești eliberarea definitivă de duhul care te chinuie. Te văd ca un pelerin etern către un altar care poate că nici nu există de fapt. Nu știu către ce Nirvana de neatins țintești. Te cunoști pe tine însuți? Poate că ești în căutarea Adevărului și a Libertății, și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
că dacă le-ar lua i-ar face și bine. I-am trimis Atei un mesaj prin băiat că am să vin ori de câte ori va trimite după mine. Viața e grea și uneori natura are o plăcere cumplită de a-și chinui copiii. Cu inima grea am mânat șareta înapoi către căminul meu confortabil din Papeete. Multă vreme nici unul dintre noi nu scoase nici un cuvânt. — Dar Ata n-a mai trimis după mine, reluă într-un târziu doctorul, și întâmplarea a făcut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
una alteia, scrutau Întreaga zare cu o dublă privire vicleană. Uriașul ședea Într-un tron masiv, sculptat, care se termina printr-un vârf din bronz, pe jumătate ascuns În noroiul albiei. Un bâzâit stăruitor răsuna În aer. Insectele, care Îi chinuiseră de-a lungul Întregului marș, păreau acum Încă și mai numeroase și mai agresive. Se roteau asemenea unui nor grețos În jurul capului acestei sculpturi de la prora. - Belzebut, Împăratul muștelor, șopti Dante, alungându-le Îngrețoșat. O adiere de vânt mătură văzduhul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
peste incizii. - Eu nu, dar servitorul meu, da. Știe să citească scrierea părinților lui. Mecanicul se Îndepărtă pentru scurt timp, după care reveni Însoțit de un tânăr de o statură mijlocie, cu pielea măslinie și cu trăsăturile ascuțite ale cuiva chinuit de foame și de ranchiună. - El e Amid, capturat În largul coastei egiptene. L-am salvat de la vâsle când am descoperit că se pricepea la prelucrarea metalelor. Dar nu știu dacă Îmi poartă recunoștință pentru asta. Bătrânul Îi Întinse sclavului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
trăsăturile ei delicate se preschimbaseră În Înfiorătoarea Înfățișare a unui monstru, ca și cum ceara carnației sale ar fi cedat, În cele din urmă, văpăii soarelui. Se trezise brusc, cu fruntea strânsă Într-un cerc de fier. Iată că dușmanul său Îl chinuia din nou, Înfigându-i ghearele În creier fără să Îl rănească prea tare Însă. O atingere ușoară, ca pentru a-i aminti că e prezent. Așadar, la Florența trebuia să vină o comoară. Făcu o socoteală rapidă, Însă fără să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
deja ca o minge de foc, implacabil. Parcursese doar câteva zeci de pași și era deja cufundat Într-o baie de sudoare nesănătoasă, aidoma umorii eliberate de piele Într-un acces de febră. Revenise acea senzație de arsură care Îl chinuise peste noapte. Undeva În față era o fântână publică, Își aminti. Se Îndrepta Într-acolo când zări un om ieșind de pe o străduță laterală și Înaintând spre el. Cântări ce șanse avea să se Întoarcă Îndărăt, dar era prea târziu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
cu Îngâmfare. - Frederic nu a fost, cu siguranță, un maestru al virtuții. Iar noi toți, ca niște odrasle cuminți ale Bisericii ce suntem, Împărtășim Întru-totul această judecată: că el a fost o Întruchipare a Anticristului, trimis de Satan ca să ne chinuiască. Însă domnia ta faci din el un nou Minos! Ce ar fi trebuit să Închidă acest inel din piatră? Crezi că ereticul l-a adus pe cumplitul Minotaur din expediția sa de la Răsărit? - Nu. Dar există altceva care e mai bine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
De ce nu, messer Alighieri? replică Marcello. Totul va reveni la nimic, iar apoi va recăpăta formă, Într-o sublimă repetare a identicului. O ordine eternă va fi recompusă. - Asta e o nebunie, messer Marcello! exclamă Arrigo. Muștele astea care ne chinuiesc intră și ele În proiectul dumitale sublim? Și ele ar trebui să se repete, Într-un ciclu infinit? Și, de asemenea, măgarii și catârii din Florența, cu excrementele lor care Îneacă orașul? - E lucru sigur! Și Îl veți simți pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]