2,820 matches
-
motiv de îngrijorare. Cipriano Algor luă în mână paharul, dintr-o înghițitură bău restul vinului, și răspunse repede, cuvintele parcă îi ardeau limba, N-au oprit decât jumătate din încărcătură, spun că s-au împuținat cumpărătorii de vase de argilă, cică au apărut niște plastice care le imită și sunt preferate de clienți, Era de așteptat, mai devreme sau mai târziu trebuia să se întâmple, argila crapă, se ciobește, se sparge la cea mai mică lovitură, în timp ce plasticul rezistă la tot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
un punct în plus, o virgulă în minus. Centrul, toți recunosc cu uimire, e într-adevăr mare. Și aici, bombăni Cipriano Algor printre dinți, vrea ginerele meu să vin să trăiesc, în dosul unei ferestre care nu se poate deschide, cică pentru a nu altera stabilitatea termică a aerului condiționat, dar adevărul e altul, oamenii se pot sinucide, dacă vor, dar nu aruncându-se în stradă de la o sută de metri înălțime, disperarea ar bate prea tare la ochi și ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
În burta Liei. „Da“, zicea Lia trecându-și mâna peste vasul ei pântecos și Întins, „aici se pritocește materia ta primă cea bună. Oamenii aceia pe care i-ai văzut la castel ce credeau că se petrece În vas?“ „Oh, cică ar bolborosi melancolia, pământul sulfuros, plumbul negru, uleiul lui Saturn, că acolo ar fi un Styx de molificări, asațiuni, humațiuni, lichefieri, plămădiri, impregnări, submersii, pământ fetid, mormânt rău mirositor...“ „Dar ce erau ăștia, niște impotenți? Nu știau că În vas
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
mă uit la știrile ProTV de la ora 5, crime, violuri, perversiuni. Mi s-a pus pata să dau o lovitură. Discutam cu Viorel Moțoc, colegul meu de redacție, despre ce carte aș putea scrie eu. Voiam să mă dau mare. Cică voiam un subiect să-mi îmbrace stările, să mă zguduie complet. Cică, să mă îngroape în real până la dispariție. Sigur era că voiam o rețetă a supraviețuirii, aceea extraordinară de a mă ascunde undeva. Și îi enumeram lui Moțoc... Vrăjitoarele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2286_a_3611]
-
s-a pus pata să dau o lovitură. Discutam cu Viorel Moțoc, colegul meu de redacție, despre ce carte aș putea scrie eu. Voiam să mă dau mare. Cică voiam un subiect să-mi îmbrace stările, să mă zguduie complet. Cică, să mă îngroape în real până la dispariție. Sigur era că voiam o rețetă a supraviețuirii, aceea extraordinară de a mă ascunde undeva. Și îi enumeram lui Moțoc... Vrăjitoarele? Expirat. Hoții? Nu. Pușcăriașii. Care? Am supralicitat. Voiam să-l dau gata
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2286_a_3611]
-
Regula nu face excepția și orice mecanism nu merge ca uns. Schimburile, după un anonim În orele fără program, cu cadrele ignorând, după ce pleacă cadrele, între ferestre, „pe caleașcă“, în orele de program, din pușcăriaș în pușcăriaș, sau „la aer“, cică fentând privirea gardianului. Comerțul. Pe bani. Troc. Pentru unii, părăsiți, sursă de mici bucurii, pentru alții, speculații plăcute și apropierea de plăceri de afară. Hoțul nu așteaptă de la stat totul, că moare fără plăceri. Se descurcă. Cea mai proastă țigară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2286_a_3611]
-
dau telefon, înainte de a pune banii la poștă, dar la telefon am vorbit cu un unchi - vino de urgență, curva iar a plecat. Mi-a căzut telefonul din mână. Eram gata să-i pun banii la poștă. Acasă. Soacră-mea cică ai fost un prost, trebuia s-o bați, a dracului ea, de să-i rupi o mână și un picior. Am început să plâng pe copii. Am dormit trei zile la soacra. N-a venit. Am zis că viața pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2286_a_3611]
-
ca drogurile și Dumnezeu peste care nu se poate trece așa“. A refuzat o prelucrare. Vroia doar un nou interviu. I-am adus un text în care am scos cam ce-l deranja. Scrisesem nume de ponturi, de hoți! El cică le spusese așa... eu de ce le transcrisesem? În textul ăsta de ce nu există introducere, cuprins și încheiere, ca la școală! Uite, aici nu are introducere. E o introducere tot textul! Nu, nu se poate așa! După vreo săptămână de negocieri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2286_a_3611]
-
trei. Că i-ar fi zis Leo „Ia și omoară tu!“. Chiar în instanță Leo a zis că a dat cu cuțitul și a vrut să-i scoată ochii, dar de fapt nu erau scoși, era înțepată doar pleoapa, aicea. Cică se uita urât la el. În dosar reiese că eu le-aș fi spus să-i scoată ochii, că am văzut în „Robocap“. Și Robocop, de ce-i scotea ochii? Nu știu, eu am văzut „Robocap“ și n-am văzut nicăieri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2286_a_3611]
-
ale lalte, de la sapă, dar astea erau cu tac-su croitor, mă-sa ingineră și erau cu pretenții. Astea țineau nasul pe sus și nouă nu ne plăcea, atunci ne îmbătam, dădeam cu ochii de ele și le luam poștă. Cică nu arătăm bine, că suntem golani, că aia, mai multe. M-a dus pe Focșani, apoi Tulcea, chilia, iar tulcea, apoi aiud. Șase ani. M-am eliberat în 92. am stat afară până în 96. Ca cioban. Era bine. Eram doi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2286_a_3611]
-
doar atâtică: Care oră e mai mică? Cu ce notă ești fruntaș? Doar c-un ou și-un cârligaș... Și pe umbră și pe soare, Umblă cu casa-n spinare. E frumos ca toți frumoșii, Dar nu cântă ca cocoșii. Cică ar cânta, dar iaca, Mai curând el bate toaca. Nu e ac și nu e țeapă, Însă bâzâie și-nțeapă. Rotundă ori lunguiață, Îmbrăcată-n multe rochii, Ea îți face limba creață Și îți umezește ochii. Mai ales când nu
Cartea de ghicire by Vasile Filip () [Corola-publishinghouse/Imaginative/525_a_1299]
-
nourii prin sită, Ca mireasa părăsită. Îmbrăcată în mireasă, Poposește și la noi; Plouă stele de mătasă Și e rece ca un sloi. Are sticlă între pleoape, Face poduri peste ape, Fără lemn și fără cuie Face zid de cetățuie. Cică ar veni din norduri, Îmbrăcată-n haină albă; Peste ape face poduri Și pe geamuri flori de nalbă; Din steluțe de ninsoare Ea ridică munți de-omături; Dacă nu te culci sub pături, Faci chiar țurțuri la picioare; După ploi
Cartea de ghicire by Vasile Filip () [Corola-publishinghouse/Imaginative/525_a_1299]
-
și toate dicționarele de literatură română modernă apărute la noi după 1970 îl vor include — uneori „la loc de cinste”. Autorul continuă să fie tradus în diverse limbi și reeditat, iar unele formule ale lui ajung în „folclorul” critic (ex: Cică niște cronicari... devine titlul unui volum de „critică a criticii” din 1970 al lui Cornel Regman și, după aproape trei decenii, titlul unei antologii a lui Iordan Chimet despre comicul absurd în literatura avangardei românești). În canonul didactic, pătrunderea lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
tipografia „reforma socială”, București, 1926 Călugăru, Ion, Abecedar de povestiri populare, Editura Unu, București, 1930 Călugăru, Ion, Don Juan cocoșatul, Oameni cari se pregătesc de moarte din cea dintîi zi a vieții, Editura Naționala Ciornei S.A., București, 1934 Chimet, Iordan, Cică niște cronicari/ Duceau lipsă de șalvari, Selecție și cuvînt-înainte de Iordan Chimet, Editura Universal Dalsi, București, 1999 Cioran, Emil, Schimbarea la față a României, Editura Vremea, București, 1936, ediția a II-a, Editura Humanitas, București, 1990 Cioran, Emil, Exerciții de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
-i cerea fata. De aceea se bucurase când Savetina, bucătăreasa, îi spusese că o-ncasase cu o seară în urmă: „Domnișoară, domnișoară, îi spusese aceasta, vătaful nostru a luat-o în barbă, a fost un scandal azi-noapte în odaia grajdului. Cică Pampu ar fi posedat, Doamne, ferește!“. Bucătăreasa nu știa mai mult, iar Ghighina voia amănunte și spera să le afle de la Pampu. Evident voia să-i arate și rochia cea nouă. Stătea în foișorul de la poartă, gătită și nerăbdătoare. Abia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
și fărâma de minte pe care-o mai avem, să aflăm de la el că soldații au venit doar ca să pună la cale înfrângerea noastră la meci, vor să ne bage în sperieți ca să nu apărăm cum trebuie, i-auzi acolo, cică să evităm contactul cu mingea, spunând asta, nea Gică s-a înfuriat atât de tare, că a răsturnat o bancă, a căzut și cuierul de lângă bancă, de era să spargă geamul, și atunci nea Gică s-a liniștit și a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
neumblată, stăteam acolo de vreo juma’ de oră și numai pe nea Miki l-am văzut mergând spre cișmea, l-am salutat, mie nu-mi era frică de el, deși ceilalți povesteau despre el tot felul de lucruri pe care, cică, le-ar fi făcut în timpul războiului, înainte să rămână orb, dar nu conta, cu mine fusese mereu drăguț, ca și acum, când l-am salutat, s-a oprit, mi-a făcut semn cu bastonul și mi-a zis, servus Dzsátá
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
că suntem niște cârpe-n cur și avem sângele subțiat ca apa. În dimineața următoare, ne-au declarat război, aruncând în cutia poștală a Prodanilor un porumbel decapitat, plin de sânge, împreună cu o filă de caiet, cu pătrățele, pe care, cică, s-a scris cu sânge de porumbel declarația de război, Prodan l-a rugat pe Jancsi s-o citească cu voce tare, scria că bătălia va avea loc duminică, în lanul de grâu, și să fim convinși că ceea ce se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
l-am auzit în spatele meu, care Feri ajungând lângă mine, mi-a șoptit că n-ar fi crezut că reușim, după cum nu crezuse nici că există o sală secretă, credea că-i o legendă numai, ca aia cu tunelul care cică ar trece pe sub tot orașul, de la castel până la marginea pădurii și vechea mină, i-am zis să-și țină gura, iar dacă vrea, totuși, să spună ceva, s-o facă în șoaptă, nu să strige, și atunci Feri mi-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
adaug iute, schimbând subiectul. — Trish. Se strâmbă. Mi-a făcut capul mare că fac prea mult zgomot. Nu pot să tund iarba între orele zece și două. Nu pot să aranjez gardurile vii fără să o anunț în prealabil. Și cică mă roagă, dacă sunt amabil, să calc pe pietriș în vârful picioarelor. În vârful picioarelor, auzi. — De ce ? — Din cauza idioatei ei de musafire. Toată lumea trebuie să-i caute în coarne. O nenorocită de avocată. Clatină din cap a uimire. Auzi, că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
nevăstuică. Sper că nu circuli cu transportul public seara, da ? — Ăă... nu prea, spun, Încrucișîndu-mi degetele la spate. Doar așa, cînd și cînd, dacă trebuie neapărat... — Scumpa mea, te rog eu mult, nu mai face asta ! spune bunicul, destul de agitat. Cică metroul e plin de adolescenți cu glugă, care odată scot la tine briceagul. Tot felul de bețivani, care aruncă cu sticle și-și scot ochii unul altuia... — Ei, nu e chiar așa... — Emma, nu merită riscul ! Mai bine iei taxiul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454]
-
A, am uitat să-ți spun, am primit un cadou de casă nouă de la mama. Mi l-a trimis la birou. Îmi dă o cutie de carton. Scot din ea un ceainic de sticlă și mă uit la el alb. Cică frunzele de ceai se țin separat de apă. Mama zice că, În felul ăsta, ceaiul iese mult mai bun... — Connor, mă trezesc spunînd. Nu pot să fac asta. — E foarte simplu. Nu trebuie decît să ridici... Nu. Închid ochii, Încercînd
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454]
-
e ciudat așadar, dar mamă-sa spunea că vine de pe pământul nostru și, când i-a găsit pe ai noștri care spuneau cu puținele lor vorbe că și ei trăiesc pe pământul nostru, nu-i venise să creadă ce aude. Cică se tot uitase În sus și-și scuturase capul, de parcă ar fi crezut că oamenii din fața ei erau tot cei ce o alungaseră, numai că nu mai era ea În stare să-i recunoască. I se păruse, biata, că i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
venise să-l nască pe pământul nostru, doar pentru că, după aceea, trebuia să mă nasc eu. Cum de se potriviseră lucrurile astfel? Nu știa și, pentru că nu era Încă un Vindecător În deplinătatea puterilor, dădea vina pe Tatăl din Cer - cică Tatăl și numai Tatăl ne adusese față În față. De fapt, doar bănuia că pe mine mă așteaptă. Însă, după ce trecuseră Încă atâtea veri câte degete are o mână, căpătase Încredere că eu eram cel așteptat și nu s-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
Moru al meu? Să fi ajuns În locul din care trebuia s-o iau spre Apus? M-am așezat. Soarele Începea să coboare așa că, după cum mă Învățaseră oamenii din pădure, trebuia să mă dau cu clisă ca să nu mă ciupească țânțarii. Cică țânțarii se hrănesc cu sânge. Mai demult, oamenii din jurul bălților obișnuiau să se lase mușcați de țânțari ca să lege frăție de sânge Între ei, așa Îmi spusese Moru cel uscățiv. Pe urmă, văzuseră că țânțarii aduceau cu ei friguri și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]