4,181 matches
-
și de acuzativul-complement. Morfemul se nu mai descrie prin el însuși limita a două acțiuni verbale, rezervată acuzativului - limita interioară, ca la diateza reflexivă - ci semnalează doar, prin natura sa de pronume reflexiv, complementaritatea interior-exterior în desfășurarea relației subiect - verb-predicat - complement. Caracterul complementar activ-pasiv și interior-exterior în planul semantic al verbului reciproc se concretizează în realizarea componentelor alternative prin natura planurilor semantic (unul/altul) și sintactic (nominativ/acuzativ) ale pronumelor nehotărâte din structura constituentului dezvoltat prin care se realizează funcția de
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
Caracterul complementar activ-pasiv și interior-exterior în planul semantic al verbului reciproc se concretizează în realizarea componentelor alternative prin natura planurilor semantic (unul/altul) și sintactic (nominativ/acuzativ) ale pronumelor nehotărâte din structura constituentului dezvoltat prin care se realizează funcția de complement de reciprocitate: Cei doi se căutau unul pe altul. șactiv + pasivț Morfemul se (își) se încarcă și încarcă verbul cu sensul de reciprocitate, prin raportul semantic de interdependență pe care îl dezvoltă cu complementul, în desfășurarea continuității subiect - se + verb
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
prin care se realizează funcția de complement de reciprocitate: Cei doi se căutau unul pe altul. șactiv + pasivț Morfemul se (își) se încarcă și încarcă verbul cu sensul de reciprocitate, prin raportul semantic de interdependență pe care îl dezvoltă cu complementul, în desfășurarea continuității subiect - se + verb - complement. Această dezvoltare complexă a sensului diatezei reciproce, implicită în formele de plural: Ne întâlnim prea rar, devine explicită în structurile sintactice cu verbul la singular, unde locul complementului de reciprocitate îl ia complementul
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
de reciprocitate: Cei doi se căutau unul pe altul. șactiv + pasivț Morfemul se (își) se încarcă și încarcă verbul cu sensul de reciprocitate, prin raportul semantic de interdependență pe care îl dezvoltă cu complementul, în desfășurarea continuității subiect - se + verb - complement. Această dezvoltare complexă a sensului diatezei reciproce, implicită în formele de plural: Ne întâlnim prea rar, devine explicită în structurile sintactice cu verbul la singular, unde locul complementului de reciprocitate îl ia complementul sociativ, care este concomitent obiect-pasiv al acțiunii
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
pe care îl dezvoltă cu complementul, în desfășurarea continuității subiect - se + verb - complement. Această dezvoltare complexă a sensului diatezei reciproce, implicită în formele de plural: Ne întâlnim prea rar, devine explicită în structurile sintactice cu verbul la singular, unde locul complementului de reciprocitate îl ia complementul sociativ, care este concomitent obiect-pasiv al acțiunii verbale și cel de-al doilea subiect: M-am întâlnit cu Maria. În planul expresiei, diateza reciprocă intră în raport direct cu diateza activă, ca termen marcat prin
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
complementul, în desfășurarea continuității subiect - se + verb - complement. Această dezvoltare complexă a sensului diatezei reciproce, implicită în formele de plural: Ne întâlnim prea rar, devine explicită în structurile sintactice cu verbul la singular, unde locul complementului de reciprocitate îl ia complementul sociativ, care este concomitent obiect-pasiv al acțiunii verbale și cel de-al doilea subiect: M-am întâlnit cu Maria. În planul expresiei, diateza reciprocă intră în raport direct cu diateza activă, ca termen marcat prin prezența morfemului se (își): El
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
al patrulea: La diateza reflexivă, termenul al patrulea este redundant și poate fi reprezentat numai de forma lungă a acuzativului pronumelui reflexiv, însoțită de morfemul pe: Mihai nu se mai recunoaște pe sine. La diateza pasivă, termenul al patrulea este complement de agent, realizat printr-un acuzativ precedat de prepoziția de (către); termenul se sustrage acordului în persoană și număr cu ceilalți termeni ai sintagmei: Copilul se recunoaște ușor de către părinți. • La diateza reciprocă, termenul al patrulea este complement de reciprocitate
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
patrulea este complement de agent, realizat printr-un acuzativ precedat de prepoziția de (către); termenul se sustrage acordului în persoană și număr cu ceilalți termeni ai sintagmei: Copilul se recunoaște ușor de către părinți. • La diateza reciprocă, termenul al patrulea este complement de reciprocitate, realizat prin acuzativ precedat de prepoziția între: Copiii se recunosc între ei. sau prin constituenți dezvoltați, cu structuri relativ fixe, după trei modele: a. pronumele nehotărâte unul (în nominativ) și altul (acuzativ), precedate de prepoziția cu sau de
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
al treilea termen (foarte frecvent, o propoziție) - expresie lingvistică a „obiectului” acțiunii verbului - poate realiza funcția sintactică de subiect: Se aud clopotele. Se aude/spune/crede că va veni italianul. Aceste sintagme, cu un termen-subiect gramatical, dezvoltă și sensul pasiv; complementul de agent este mascat, de fapt, de pronumele se: Se spun multe de către oameni. Oamenii spun multe. În planul expresiei, impersonalul intră în opoziție directă: • cu diateza activă, ca termen marcat prin morfemul se: Se respiră din ce în ce mai greu. - impersonal El
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
termeni, reprezentând trei unități autonome lexical și sintactic: se + verb, precedat de un substantiv (pronume) și urmat de un alt substantiv (pronume). Dacă verbul își asumă predicația, primul substantiv (pronume) dezvoltă funcția de subiect, cel de-al doilea funcția de complement indirect. El se îngrijește de copil. șsubiectț șpredicatț șcompl. indirectț În dezvoltarea raportului semantic, pronumele-morfem se nu mai marchează, ca la diatezele reflexivă sau reciprocă, instituirea în sfera subiectului și a unei a doua limite în desfășurarea acțiunii verbale, ci
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
Eu m-am îngrijit de mine. șps.III,sg.ț șps.I,sg.ț Deosebirea de celelalte diateze care se caracterizează prin aceeași discontinuitate la nivelul termenului al treilea (al patrulea) este asigurată de funcția sintactică a acestui termen, totdeauna complement indirect, și de construirea lui cu prepoziția de. Dinamic: El s-a îngrijit de copil. Pasiv: Copilul s-a îngrijit (a fost îngrijit) de către ei. Reciproc: Ei s-au îngrijit unul pe altul. La verbele din prima clasă, la care
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
ziare./ Se citesc ziare. A doua opoziție fundamentală, întrucât se întemeiază pe două poziții opuse ale subiectului față de acțiune: activ-pasiv, caracterizează numai verbele tranzitive, și chiar numai o parte din aceste verbe. Realizează numai această opoziție verbele tranzitive al căror complement direct nu poate fi exprimat printr-un substantiv (pronume) care să se caracterizeze prin trăsătura „+ uman”: a abroga, a constata, a naționaliza, a strâmta, a timbra etc. Realizează numai diateza activă, verbele care, prin conținutul lor lexical - asigurat uneori printr-
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
moment.” În acest sens s-ar putea vorbi de verbe pluralia tantum 22 - verbe a căror acțiune implică săvârșirea (repetarea) ei, concomitent, de către doi agenți diferiți; aceste verbe dezvoltă (uneori cu obligativitate) diateza reciprocă sau impun dezvoltarea funcției sintactice de complement sociativ sau de complement de reciprocitate: Ei se duelează. Eu stau de vorbă cu tine. Tu te-ai întâlnit cu Maria. Corespunzător planului semantic, unde opoziția de număr se desfășoară în solidaritate cu opoziția de persoană (persoana I, de exemplu
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
s-ar putea vorbi de verbe pluralia tantum 22 - verbe a căror acțiune implică săvârșirea (repetarea) ei, concomitent, de către doi agenți diferiți; aceste verbe dezvoltă (uneori cu obligativitate) diateza reciprocă sau impun dezvoltarea funcției sintactice de complement sociativ sau de complement de reciprocitate: Ei se duelează. Eu stau de vorbă cu tine. Tu te-ai întâlnit cu Maria. Corespunzător planului semantic, unde opoziția de număr se desfășoară în solidaritate cu opoziția de persoană (persoana I, de exemplu, este persoana I singular
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
nu este supus, în realizarea lui sintactică, nici unei limite de natură morfo-lexicală: Vine el., Cine vine?, Al meu e bătrân. etc. „Subiectul” spre care trimite imperativul urmează de regulă verbului: Repetă tu! Subiectul indicativului precede verbul-predicat: Tu repeți! Relația cu complementul (direct sau indirect) Când complementul (direct sau indirect) este exprimat printr-un pronume personal, forma scurtă, neaccentuată, la imperativ, urmează verbului, făcând corp comun (din punct de vedere fonetic) cu acesta: Cumpăr-o!, Aruncă-le!, Spune-i imediat!, Dă-i
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
lui sintactică, nici unei limite de natură morfo-lexicală: Vine el., Cine vine?, Al meu e bătrân. etc. „Subiectul” spre care trimite imperativul urmează de regulă verbului: Repetă tu! Subiectul indicativului precede verbul-predicat: Tu repeți! Relația cu complementul (direct sau indirect) Când complementul (direct sau indirect) este exprimat printr-un pronume personal, forma scurtă, neaccentuată, la imperativ, urmează verbului, făcând corp comun (din punct de vedere fonetic) cu acesta: Cumpăr-o!, Aruncă-le!, Spune-i imediat!, Dă-i-o înapoi! etc. La indicativ
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
exprimat printr-un pronume personal, forma scurtă, neaccentuată, la imperativ, urmează verbului, făcând corp comun (din punct de vedere fonetic) cu acesta: Cumpăr-o!, Aruncă-le!, Spune-i imediat!, Dă-i-o înapoi! etc. La indicativ, pronumele (forme neaccentuate), în funcție de complement (direct sau indirect), preced verbul: O cumpăr., Le arunc., Îi spun imediat., I-o dă înapoi. Relația cu categoria gramaticală a diatezei La diatezele reflexivă, reciprocă și dinamică, pronumele reflexiv urmează verbului la imperativ, formând cu acesta corp comun:Îmbracă
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
analitică a altor funcții sintactice): „A trăi integral gândirea înseamnă a o elibera de obișnuința superficială de a vârî totul în categorii.” (G. Călinescu) • atribut: „Nu se poate condamna îndeajuns năzuința de a considera genurile ca formule sacrosancte...” (L. Rusu) • complement (direct, indirect etc.) „...În tihnă și în răgaz poți revizui cu privirea toate acele chipuri femeiești, care în zadar se par că cearcă a se ascunde sub negrele lor camelauce.” (C. Hogaș) Realizează aceste funcții sintactice întocmai ca substantivul: fără
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
indirect etc.) „...În tihnă și în răgaz poți revizui cu privirea toate acele chipuri femeiești, care în zadar se par că cearcă a se ascunde sub negrele lor camelauce.” (C. Hogaș) Realizează aceste funcții sintactice întocmai ca substantivul: fără prepoziție, complementul direct, sau cu prepoziții, atributul și circumstanțialele. În realizarea funcției de atribut cea mai mare frecvență o are, ca și în cazul atributului prepozițional substantival, prepoziția de: „Metafora este modul de a visa al umanității.” (G. Călinescu) Circumstanțialul de timp
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
gen, număr, caz, determinare. În enunțuri specifice, își poate asuma funcția fundamentală a verbului - predicația: „A nu se lipi afișe și orice alte necurățenii.” (I.L. Caragiale) Intră ca regent în relații și construcții sintactice specifice verbului; poate avea, de exemplu, complement (direct sau indirect): „Tendința noastră este de a rupe floarea care ne place sau măcar de a o răsădi, după o anume concepție, în grădină.” (G. Călinescu) Nu dezvoltă construcții sintactice specifice exclusiv substantivului (sau înlocuitorului lui); nu poate fi
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
măcar de a o răsădi, după o anume concepție, în grădină.” (G. Călinescu) Nu dezvoltă construcții sintactice specifice exclusiv substantivului (sau înlocuitorului lui); nu poate fi regentul unui atribut. În construcții infinitivale relative intră în relație cu un „subiect interior” - complement semantic principal: Nu are (este) cine veni. Timpurile infinitivuluitc "Timpurile infinitivului" Infinitivul cunoaște două forme temporale: prezent și perfect, prin care se exprimă opoziția aspectuală imperfectiv/perfectiv: Nu-i pot ierta greșeala de a elogia un ticălos. Nu-i pot
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
o urmă. Cunoaște opoziții categoriale verbale - de diateză: Spălându-l tu în fiecare dimineață, l-ai învățat un leneș. / Spălându-te cu apă rece, ai să vezi că te încălzești. etc. Intră în relații sintactice specifice verbului: cu un „subiect” - complement semantic principal, în construcții gerunziale absolute: „El iar privind de săptămâni / Îi cade dragă fata.” (M. Eminescu) sau cu un complement (direct, indirect, de agent etc.): „Biblia ne povestește de Samson, cum că muierea, Când dormea, tăindu-i părul, i-
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
cu apă rece, ai să vezi că te încălzești. etc. Intră în relații sintactice specifice verbului: cu un „subiect” - complement semantic principal, în construcții gerunziale absolute: „El iar privind de săptămâni / Îi cade dragă fata.” (M. Eminescu) sau cu un complement (direct, indirect, de agent etc.): „Biblia ne povestește de Samson, cum că muierea, Când dormea, tăindu-i părul, i-a luat toată puterea...” (M. Eminescu) „Neprețuind granitul, o, fecioară! / Am căutat în lutul românesc.” (T. Arghezi) Când este forma sub
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
din visările pustiei.” (M. Eminescu) Participiul cu originea în verbe tranzitive are sens pasiv: „Când norii cei negri par sombre palate De luna regină pe rând vizitate.” (M. Eminescu) Dezvoltă unele construcții sintactice specifice exclusiv verbului; poate fi regentul unui complement de agent, de exemplu: „Când scrumul nopții o să piară dus / de-un vânt spre-apus.” (L. Blaga) Structura morfologică În plan semantic, participiul este un perfect absolut, opunându-se, din această perspectivă, gerunziului, un prezent absolut. În planul expresiei, participiul este
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
pe oamenii de soiul meu...” (C. Hogaș) • circumstanțial (scop): „La zgâriet el v-a dat gheară / Și la tors v-a dat mustețe.” (M. Eminescu) Caracteristici verbaletc "Caracteristici verbale" Supinul poate dezvolta construcții sintactice specifice verbului: ca regent al unui complement direct, de exemplu: „...Scoase vornicul din sat pe oameni la o clacă de dres drumul.” (I. Creangă) sau, mai rar, al unui complement de agent: Acesta nu e un roman de citit de către oricine. Cât privește categoriile gramaticale, supinul le
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]