9,556 matches
-
sătesc, e comedioara Haplea la stăpân (1938), unde comicul, subțirel, vine din situațiile anapoda. Desenele însoțitoare îi aparțin autorului, care, grijuliu cu soarta scrierii, adaugă teribil de minuțioase și extinse „lămuriri” referitoare la decor, personaje, costume ș.a.m.d. Unele compuneri dramatice s-au jucat: O fată din popor, care nu a trecut neobservată, 10 000 000, „comedie socială” alcătuită împreună cu V.I. Popa, Cântec de inimă albastră, Stai, că trag! Dar virtuțile omului de teatru trebuie căutate în altă parte. Un
IORDA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287598_a_288927]
-
sfârșitul decadei postdecembriste, autorul intră într-un ritm intensiv de producție. Publică volumul de versuri 1971. Ordinea în care el plânge (1997). Imediat după aceea, 1973. Sintaxa libertății de a spune (1998), volum cu titlu autodescriptiv, semnalând eclectismul generic al compunerilor pe care le cuprinde și care dinamitează frontierele curente dintre poetic și nonpoetic, nu numai pe cele dintre poezie și proză, în accepțiile lor canonizate. Mutatis mutandis, aceeași remarcă se poate aplica paginilor din Călare pe mușcătură (1998) și De
IOVA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287612_a_288941]
-
și protagoniștii pieselor de teatru publicate de I. Vlad Țepeș este o tragedie grandioasă, de tensiune dramatică, aducând în prim-plan un erou de anvergura și măreția extramundană a marilor figuri daimonice din dramaturgia eminesciană (Andrei Mureșanu, Decebal). Deși în compunerea personajului infrastructura documentară și legendară nu lipsesc, Vlad Țepeș se deosebește atât de întrupările sale din dramaturgia istorică națională, cât și de cele din filmele horror cu Dracula. Ființă titanică și stihială, mișcată în chip expresionist de mari elanuri și
IONEL. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287578_a_288907]
-
numeroase poezii și articole cu mesaj antirăzboinic. În perioada postbelică devine un „cronicar” al evenimentelor din trecut și prezent, cultivând o poezie suprasaturată de așa-zisul element social imediat, poezie care răspunde comenzii politice a regimului și e dominată de compuneri teziste. Acestei maniere îi aparțin volumele Glasul patriei (1946), În avangardă (1951), Aleea păcii (1953), Versuri (1954), Din mal în mal (1958), Versuri alese (1964). Tot în acești ani autorul dă la iveală poemele lirico-epice Pohoarnele (1947) și Primăvara în
ISTRU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287638_a_288967]
-
omniprezentă, situațiile și comportamentele sunt contabilizate cu sobrietate, dar aici funcționează o neinspirată tendință de coborâre a esențialului în cotidian, de unde și o impresie de vulgarizare întinsă peste zonele de viață investigate. Romanul Vitrina cu păpuși de porțelan este o compunere epică grațioasă, intermitent meditativă, transcriind povestea provincialului visător Mircea Severin, care imaginează scenariul unei iubiri perfecte și ireversibile. Pământul ispitelor-Delta aspiră la statutul de roman social, surprinzând realități la care participă numeroși trăitori din zona atât de particulară și de
JORDAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287674_a_289003]
-
doi autori faimoși - Ioan Maxențiu și Leonțiu, zis și din Bizanț -, ecouri, toate, ale unor dispute hristologice și trinitariene din secolul al VI-lea, consecvente în a proteja hotărârile sinodului din Calcedon. Literatura română veche va cunoaște, desigur, unele dintre compunerile acestor scriitori străromâni, dar aceasta se va întâmpla mult mai târziu, scrierile lor venind pe „canale” îndeobște frecventate de literații români din Evul Mediu. Repere bibliografice: Dom Germain Morin, Le Témoignage perdu de Jean de Tomis sur les hérèsies de
LITERATURA STRAROMANA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287830_a_289159]
-
păcălitorului căzut în plasa propriilor urzeli, Nevasta lui Cerceluș pune în mișcare un frivol comic de situații. Pivotul comedioarei Funcționarul de la Domenii este quiproquoul, și nu se poate spune că L. nu-l mânuiește cu oarecare abilitate. Altfel, cele două compuneri sunt firave de tot. SCRIERI: Nevasta lui Cerceluș, București, 1910; Funcționarul de la Domenii, București, 1911; Cincizeci figuri contimporane, cu desene de Iser, București, 1913; Suntem nebuni..., București, 1914; Comisarul Străjescu, București, [1915]. Antologii: Umorul românesc, București, [1915]; Glasul vitejiei, București
LOCUSTEANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287844_a_289173]
-
și implicare afectivă, tălmăcirii poemului Zlatna al umanistului Martin Opitz, poem care reprezintă „una din cele mai frumoase icoane ale sufletului românesc” (Adolf Armbruster). În primele cărți ale lui G. predomină versificările unor teme „obligatorii” în epocă, tratate însă în compuneri armonioase, fără ridicolul sau stridențele care marcau, de regulă, ilustrarea unei tematici impuse. Cultivând tradiția coșbuciană, autorul recurge uneori la tonul baladesc, popular, fiind influențat totodată și de maniera energică, maiakovskiană, a momentului postbelic. Volumul de maturitate Rădăcină și cer
GAVRIL-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287178_a_288507]
-
pentru care „poezia nu e stare de grație, ci una de chinuitoare autoanaliză” (Dan Grigorescu). Primele lui cărți indică o structură barocă, tensionată în căutări și trăiri și exuberantă stilistic. Confesiunea malaxează imagini, matafore și simboluri luxuriante, ample comparații și compuneri oximoronice, într-o gesticulație de mari ceremonialuri, cu o dicție solemn-sacerdotală ce-i va caracteriza aproape tot scrisul. E o poezie care „reușește să reunească «contorsiunile» din versul lui Ion Gheorghe cu «iluminările» din lirica lui Virgil Mazilescu” (O. Soviany
DUMITRESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286914_a_288243]
-
DUMITRESCU, George (22.IV.1901, Cocioc, j. Ilfov - 30.X.1972, București), poet. Fiu al lui Toma Dumitrescu, funcționar la CFR, D. a urmat liceul la Ploiești, fiind remarcat de profesorul I.A. Bassarabescu (în special datorită compunerii textului pentru imnul școlii respective), care îl va introduce, după ce va deveni student al Facultății de Litere și Filosofie din București (absolvită în 1924), în cercul revistei „Convorbiri literare”, al cărei secretar de redacție va fi o vreme. Se impune
DUMITRESCU-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286908_a_288237]
-
Contemporanul”, „Flacăra”, „Luceafărul”, „Presa noastră”, „Revue roumaine”, „Scânteia tineretului”, „Tânărul scriitor”, „Viața românească” ș.a. F. și-a găsit, probabil, vocația în literatura SF și a ilustrat-o mai mult decât onorabil. O iubire din anul 41 042 e mai degrabă compunerea unui confecționer experimentat decât un roman viabil. În anul 41 042, o „Arcă a lui Noe”, navă cosmică uriașă trimisă în spațiu cam prin anul 9000, regăsește Pământul, mutat între timp pe alt amplasament și devenit un fel de muzeu
FARCASAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286959_a_288288]
-
ceva din schema romanului curtean medieval. Textul noii scrieri este gustat în secolul al XIX-lea, fiind păstrat în paisprezece manuscrise de la Biblioteca Academiei Române și într-un manuscris din Biblioteca Muzeului Oltenia de la Craiova. Ediții: Doui amanți. Fileroth și Anthusa (compunere de Radu S. Câmpiniu), Brăila, 1857; Filerot și Anthussa (prelucrare de Ecaterina Jantil), Buzău, 1878; Înfocata și nenorocita dragoste a lui Filerot și Anthusei. O povestire foarte frumoasă în versuri, păstrată din batrâni, Brașov, 1900; Istoria lui Filerot cu Antusa
FILEROT SI ANTUSA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286990_a_288319]
-
și turme și prisosind de „vipturi” - cântat și de Stihurile la luminatul herb a Țărâi Moldovei (sustrase, prin forța sau grația unor imagini, convenționalismului speciei și întregite în manuscris, în 1689-1690, versurile „la stemă” ajung să constituie cea mai reprezentativă compunere originală a mitropolitului, superioară poemului cronologic). Darurile de merinde divină iscă în pustiu ospețe prelungite, generoasa dispunere a culorii, frustețea, primitivitatea, în sens preclasic, a tabloului evocând belșugul „cămărilor cerești”: cârduri de crâstei, făină de grâu, „unt în stride”, „pepeni
DOSOFTEI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286838_a_288167]
-
semnele poetice constante” dintr-o „paradigmă ritualică dezvoltată din două culte păgâne anterioare pătrunderii creștinismului în ținuturile locuite de geto-daci”. Poezia lui F. îl amintește organic pe folclorist, fiind una hrănită de mituri și credințe populare. SCRIERI: Răboj, București, 1976; Compunere cu portocale, București, 1982: Vămile cireșului, București, 1983; Mânzul cu stea în frunte, București, 1984; Moara din Costișa, Târgoviște, 1996; Asupra cuvântului „noroc”, Câmpulung Moldovenesc, 1998; Înspre alt Eminescu, Timișoara, 1999; Drumul împărătesc al poetului, Târgoviște, 1999; Apocrife, Iași, 1999
FILIPCIUC. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287001_a_288330]
-
anterioară, Barocul în literatura română din secolul al XVII-lea. Este o cercetare comparatistă, de stabilire a raporturilor barocului literar românesc cu barocul european, sub raportul influențelor, circulației motivelor și al procedeelor compoziționale. Un gen literar specific baroc este „emblemata”, compuneri de versuri la stema țării sau la adresa unor familii din protipendadă, cu accentuată tendință encomiastică, care au pus bazele unei heraldice românești, pioneratul datorându-se lui Udriște Năsturel. Un motiv literar specific baroc, amplu analizat și exemplificat, este „soarta alunecătoare
MAZILU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288075_a_289404]
-
luând parte și la turneele ce se întreprindeau în Moldova și Transilvania. Interpret de vodeviluri, dar și de drame și comedii, M. nu impresiona deloc prin naturalețe, cronicarii vremii reproșându-i „ifosul”. Actorul se confundă cu autorul dramatic, ale cărui compuneri sunt de un retorism strident. Urmărind să redeștepte „amorul de patrie și virtutea”, dramele istorice și „naționale” ale lui M. sunt, de fapt, niște prolixe melodrame. Tonul e mereu exaltat, fie că se invocă apusele vremuri de mărire ori se
MIHAILEANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288127_a_289456]
-
trădarea și alte nelegiuiri. În tirade vehemente, surescitate, pline de efuziuni subite sau de mărețe viziuni inspirate de ideea obsesivă a „onoarei și demnității naționale”, se glorifică „martiriul” celor ce se jertfesc pentru patrie și dreptate, împotriva „tiraniei”. Printre alte compuneri dramatice au fost publicate piesa în versuri Blestemul unui țăran murind sau Timpul vechi și timpul nou (1868), drama - prelucrată după romanul Aldo și Aminta al lui Costache Boerescu - Danubiul și Bosforul sau Martirii se sacrifică ca să trăiască popoarele (1869
MIHAILEANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288127_a_289456]
-
și de faptul că scriitorii creștini înșiși evitaseră și înainte această problemă. E important să observăm însă că Augustin nu vorbește de „retorică păgână” sau „retorică creștină”, ci de existența unei unice retorici: modul de exemplificare a acesteia este diferit. Compunerea acestei opere s-a prelungit multă vreme; așa cum aflăm din Retractări (II, 4), în acest interval de timp (între 395 și 397) au fost scrise numai primele două cărți și o parte din cea de-a treia; opera a fost
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
să aducă textului deja divulgat modificări prea mari. A adăugat textului și scrisoarea pe care o trimisese lui Aureliu și în care îi povestea împrejurările în care fusese scrisă. Așa cum s-a întâmplat și cu Explicarea Facerii, prelungirea perioadei de compunere a Trinității și faptul că Augustin nu a revizuit la sfârșit întreaga scriere au dăunat întrucâtva structurii care se dovedește dezlânată și dezordonată; totodată, tocmai din cauza duratei prelungite de redactare, multe din doctrinele expuse aici sunt reluate și în alte
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
patrulea, se orientează de preferință spre teme de actualitate tratate în mod mai liric și mai intimist; alți poeți, în schimb, se întorc la finalitățile didactice care caracterizaseră poezia creștină încă de la origini și care se manifestaseră, de exemplu, în compunerea unor parafraze poetice ale Bibliei. 1. Ciprian Galul Cel mai puțin cunoscut dintre acești poeți este cel care deschide seria (a trăit probabil la începuturile secolului al cincilea); opera și personalitatea lui au fost descoperite treptat prin studiile făcute în
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
și l-a întemnițat pe Sidonius. Eliberat câțiva ani mai târziu, a putut să își reia însărcinările episcopale și a murit în 489. Producția literară a lui Sidonius se divide în două perioade. În prima, el s-a dedicat exclusiv compunerii de opere profane: douăzeci și patru de Poezii (Carmina), din care primele opt sunt panegirice, scrise în hexametri, care conțin prefețe și alte poezii legate de panegirice, în distihuri elegiace. În aceste scrieri, Sidonius imită maniera celuilalt mare poet de curte de la
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
lungă, în 515-516); traducerea și comentariul Analiticelor; redactarea unui tratat Despre silogismele categorice și a altuia Despre silogismele ipotetice; traducerea Topicelor lui Aristotel, redactarea unui comentariu al acesteia și a unui comentariu la Topicele lui Cicero; traducerea Argumentelor sofistice și compunerea unui tratat Despre diferențele topice. După cum se poate vedea, e vorba despre un ansamblu consistent de tratate de logică pentru studiul cărora îi indicăm cititorului interesat să consulte lucrările de specialitate. c) Operele teologice Boethius, totodată, este și autorul unor
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
lui Teodoret era o culegere de „Vieți ale Părinților” Siriei. În luna iulie a anului 593, Grigorie i-a trimis o scrisoare lui Maximian, episcop de Siracuza, prin care îi cerea să-i procure povestiri hagiografice potrivite pentru cartea sa; compunerea operei, așadar, începe cam în acea perioadă. Scrierea concepută ca o conversație între Grigorie și un tânăr discipol al său, diaconul Petru, care, reprezentat ca o persoană foarte neștiutoare, vorbește în numele ignoranților care trebuie instruiți. Episoadele se succed fără nici o
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
maniera lui Iuvencus, însă Avitus își ia mai multe libertăți în raport cu textul sacru. Opera e precedată de o prefață în proză în care poetul, adresându-se unui episcop cu care e prieten, enunță principiile pe care le-a respectat în timpul compunerii scrierii. Cum nu e vorba de argumente tradiționale și previzibile, s-ar părea că Avitus ține să justifice inițiativa sa și să sublinieze teza conform căreia a scrie versuri este mai puțin important decât a scrie lucruri adevărate. Nu e
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
slava martirilor”: aceasta începe chiar cu miracolele lui Cristos și continuă cu cele ale apostolilor și ale martirilor de mai târziu. A doua carte (scrisă între 581 și 587) cuprinde minunile Sfântului Iulian, iar în cele patru succesive a căror compunere se întinde între 576 și 587 sunt povestite minunile Sfântului Martin, sfântul prin excelență. Urmează un fel de sinteză „despre viața Sfinților Părinți” care nu mai e o culegere de miracole, ci o culegere de biografii ale sfinților locali: acestea
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]