13,648 matches
-
mult cu evenimentele din 15 iunie, veneau pentru ăia. Și eram văzuți și noi de drepturile omului. Nu aveam nimic în plus sau în minus, dar erau atenți să nu avem obiecte tăioase, hrana era aceeași, nici fripturi, nici arpacaș. Condamnații pe viață se loveau de mentalitatea cadrelor, înainte știai, făceai două-trei mortăciuni, te lua, te băga pe camerele morții, știu că am fost planton pe culoarele morții, n-aveau dreptul decât la țigări, așteptau execuția. Noi eram ca și condamnații
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2286_a_3611]
-
Condamnații pe viață se loveau de mentalitatea cadrelor, înainte știai, făceai două-trei mortăciuni, te lua, te băga pe camerele morții, știu că am fost planton pe culoarele morții, n-aveau dreptul decât la țigări, așteptau execuția. Noi eram ca și condamnații la moarte, dar aveam drepturi, la pachet, media, vizite. Legătura cu afară se menținea, nu puteau ei să te oprime. E diferență între mine și ăia. Ei așteptau execuția, eu am fost executat atunci, pac, ca și cum mi-a tras-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2286_a_3611]
-
puteau avea încredere, de obicei unul cu o pedeapsă mare sau cu unul care era închis pe viață și se purta destul de decent. M-au contactat și pe mine de multe ori ca să fiu omul de legătură cu ceilalți deținuți. Condamnații puteau obține orice drog doreau, dacă aveau bani sau țigări. O țigară marijuana de dimensiunea unui băț de chibrit costa o sută de mii de lei și o bilă de drog pur, între două sute cincizeci și trei sute cincizeci de mii de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2286_a_3611]
-
și plănuia să determine mutarea lui. L-am prevenit pe Relu că postul îi era în pericol. „Nu voi uita niciodată, mi-a mulțumit el. M-ai salvat.“ 7 Convins că nu voi ieși niciodată din închisoare sau din celula condamnaților la moarte, m-am hotărât să-mi pun capăt zilelor. Experiența m-a învățat, că o soluție folosită la diagnosticarea diabeticilor este fatală, dacă o înghiți. Cunoscându-l pe deținutul care îmi aducea masa i-am cerut să fure o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2286_a_3611]
-
mele, după moartea mea. Te rog să n-o faci, mi-a spus el. Dacă aștepți puțin, îi spun directorului. Deținutul care îmi aducea mâncarea n-a putut fura soluția cerută de mine. Ce absurditate! Un om aflat în celula condamnaților la moarte vrea să moară și nu poate. Am plâns toată noaptea. A doua zi de dimineață eram complet zdrobit. Credința mea în Dumnezeu s-a spulberat odată cu condamnarea mea. Trecând prin atâtea momente de greu refuzam cu încăpățânare să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2286_a_3611]
-
consecințele economico-politice ale acestuia. Este și cazul grupului care înființa la Sibiu, în 1921, revista Gîndirea (Cezar Petrescu, Ion Marin Sadoveanu, Adrian Maniu, Nichifor Crainic). De asemenea, cazul unor scriitori moderniști precum Camil Petrescu, Gala Galaction și Tudor Arghezi (ultimul — condamnat penal pentru colaboraționismul din perioada ocupației germane). Un gest de „neutralitate antirăzboinică” fusese însăși plecarea din țară, în 1915, a viitorilor dadaiști Marcel Iancu și Tristan Tzara. După despărțirea lor din 1918, cei doi comilitoni se vor reîntîlni — dincolo de frontiere
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
fost tipărite în timpul vieții lui Urmuz și din voia acestuia, criticul se îndoiește că textele urmuziene au fost concepute spre publicare — de aici, suspiciunea de non-literaritate. Caracterul prezumat „parodic” și „reactiv” al scrierilor este denunțat ca „parazit” al creației și condamnat, fără drept de apel, la facilitate și derizoriu: „Urmuz nu poate fi înțeles decît ca un fenomen pur reactiv și polemic. El nu creează un stil, ci parodiază un stil. Dar, vai, dacă parodia e totdeauna o operație lamentabilă, parodiștii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
o vreme când râdeam sau plângeam fără să-mi aduc aminte nimic Acum, de câte ori tipă lăstunii pe colinele acestea tresar și îmi aduc aminte sfatul lui Marc Aureliu: "Trăiește fiecare zi ca pe ultima." Mi-am imaginat adesea acest dialog: "Condamnat, îți voi îndeplini ultima dorință. Care e?" "Să trăiesc". ― Așadar, nu te temi că această lumină, dacă rămâi prea multă vreme singur în ea, te îndepărtează de adevăr. ― Singura surpriză pe care o mai pot avea acum este moartea . În
Apărarea lui Galilei by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295601_a_296930]
-
sunt grăbit", porunci el. Dar celălalt tăcea. "Ești condamnat la moarte", strigă Nero. Omul din lanțuri rămase calm. Slujitorii începură să-l târască spre ieșire. "Stați", porunci împăratul. Și, cu o enervare nedumerită, se adresă victimei: "Cum te cheamă?" Cel condamnat la moarte a izbucnit în râs. Am crezut că era nebun. Dar răspunsul lui m-a trezit din somn: Mă cheamă Galileo Galilei." ― Înțeleg că ți-ar fi plăcut să ai curajul celui din vis. ― Spune-mi, crezi că orice
Apărarea lui Galilei by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295601_a_296930]
-
stilul celei din Roma antică, cu scene sculptate din campaniile lui Arcadius împotriva goților. Ne-am urmat itinerarul prin Forul Boului, numit astfel din pricina unui cap gigantic de bou sculptat în bronz și adus din Pergam, înlăuntrul căruia erau arși condamnații din care nu trebuia să mai rămână nimic, nici măcar cenușa. Am traversat apoi forul Amastriatum, unde se executau sentințele capitale, precum și Forum Tauri, inspirat după Forumul lui Traian din Roma. Aici existau o enormă coloană sculptată și o grandioasă statuie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
se negociau afacerile. Imediat după piață urma Forul lui Constantin, cel mai vechi, trecându-se pe sub un arc mare de piatră pe care erau fixate două mâini de bronz enorme. Callisto mi-a spus că, în timp ce erau escortați spre supliciu, condamnații puteau fi grațiați numai înainte de a depăși acel arc. În fine, iată-ne ajunși în piața Augusteon, în fața porților de bronz ale clădirii imperiale numite Palatul Sacru sau Magnaura. Era mai curând un oraș în interiorul orașului decât un palat. În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
mai multă energie, mai mult dinamism și speranță - lucrurile se schimbau, ideile se nășteau, artiștii creau. Roma era un oraș Îmbătrânit și inert, mirobolantă mlaștină. Trecutul o Împiedica să aibă un viitor. Locuitorii ei se Învârteau În cerc, ca niște condamnați. Nimeni nu ieșea din sfera care-i fusese destinată. Asistentul aruncă o privire plină de dispreț către mulțimea de studenți din care și el făcuse parte până În urmă cu câțiva ani și văzu venind spre el un tânăr delicat cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
fost, îl ducea pe sus într-o mănăstire, chiar la Snagov, uneori, și îi tăia beregata. I se spunea Măcelaru. Pe vremea lui Grigore Ghica, făcuse avere bună nu doar din recompensele domnești, ci și din jafurile ușoare de la casele condamnaților, pe care el îi considera mai mult niște clienți. Îi plăcea slujba lui și, mai târziu, după ce avusese un fiu, îi deschisese și acestuia drumul spre casele cele mari în care trăiau dușmanii scaunului voievodal, însă fiul său, Constantin, era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
ce este groaza, iar sentimentele lui Stroe l-au impresionat și i-au intrat ca un par în beregată. Așa s-a hotărât să-l ajute. Dar deja era închis în trapezăria mănăstirii, unde erau de obicei torturați și uciși condamnații. Îi era frică lui Stroe și milă lui Zogru, iar frica lui Stroe l-a făcut pe Zogru să se gândească la moarte. Mai ales la moartea oamenilor, care rămâneau țintuiți și-ncepeau să se umple de viermi. Ar fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
cu bocancul.) Trebuie să ne înțelegeți și pe noi... ARTUR (Explorând încăperea.): Nu... Nu cred c-am să pot... (Cutremurat de repulsie.) Ce mizerie s-a adunat... GARDIANUL: E normal. Știți, noi, în ultimii zece ani, n-am mai avut condamnați la moarte. ARTUR: Vrei să spui că... eu sunt primul care... GARDIANUL (Fierbinte.): Da! ARTUR:...primul osândit... în ultimii zece ani... GARDIANUL (Entuziasmat): Da! Da! Da! Sunteți primul! ARTUR: Atunci du-te și le spune... GARDIANUL (Cu o presimțire neagră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
la un Sonderkommando, mi-a povestit el, când au primit ordin de la Himmler să închidă cuptoarele. Sonderkommando înseamnă detașament special. La Auschwitz însemna într-adevăr un detașament foarte special - compus din deținuți ale căror îndatoriri erau să-i păstorească pe condamnați până intrau în camerele de gazare și apoi să le târască afară cadavrele. După ce își terminau treaba, cei din Sonderkommando erau ei înșiși uciși. Prima îndatorire a succesorilor era să se descotorosească de rămășițele lor pământești. Gutman mi-a spus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2334_a_3659]
-
au călit caracterele. În mărunta găinărie s-au plămădit marii deschizători de drumuri ale noii economii. Stâlpii societății, cum a spus și marele și nemuritorul Dostoievski, titanul de la Leningrad. Parafrazând ideea, putem spune că din ceea ce odinioară era poate de condamnat, că intra în contact cu penalul, s-a născut vigoarea viitorului.“ Dispăruse junghiul. Mai făcu un geste înflăcărat, ca și cum ar fi preluat discul aruncat de Lia Manoliu la Ciudad de Mexico, unde câștigase Jocurile Olimpice. Era prin octombrie 1968, când aruncase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
asta dorești. Era vocea LUI. Inconfundabilă. Un burghiu paradoxal care îi sfredelea timpanele fără să producă durere. Producea, în schimb, teamă. Mi-e frică de Magicianul ăsta, gândi, mi-e al dracului de frică, miros a frică așa cum miroase un condamnat la moarte înainte de a fi dus către eșafod. - De ce neapărat un eșafod? Poate fi dus către un perete, către un scaun electric, către o injecție letală. Ești superficial, ca de fiecare dată. Nu iei în calcul toate posibilitățile. Ți-am
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
numai bun de pus pe scaunul electric. Sau preferi un rug? Poate un zid, iată-te legat la ochi, tremuri din toate încheieturile, plutonul de execuție are armele încărcate, ochiți, foc, gata, s-a terminat, doctorul se apleacă, ia pulsul condamnatului, da, domnilor, am constatat decesul, altul la rând! Reveni în bucătărie și lăsă privirea să alunece peste bilețelele Luciei. Îl căuta, știa asta, pe ultimul, însă nu dădu de el. Unde s-o fi grăbit așa, la amantul ei? Amant
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
procesiunea. Bunurile lui Rinaldeschi au fost confiscate de către Cei Opt. Infractorul s-a spovedit unui preot și a primit iertarea păcatelor, si mai târziu în acea noapte membrii purtând glugi ai Companiei celor Negri (Compagnia dei Neri), confreria care conducea condamnații către execuție, l-au escortat către fereastră palatului unde a fost spânzurat. Trupul său a atârnat în afara palatului în dimineața următoare, ceea ce potrivit unei surse a reprezentat "o dublă sărbătoare" pentru că 22 iulie era sărbătoarea Sfintei Maria Magdalena, marcată în
Sacrilegiu și răscumpărare în Florența renascentistă by William J. Connell, Giles Constable [Corola-publishinghouse/Science/1047_a_2555]
-
suplimentata de o înregistrare oficială a îndeplinirii execuției lui Rinaldeschi, care este interesantă în principal prin aceea că scribul s-a îndepărtat de modalitatea obișnuită de înregistrare a punerii în executare a unei sentințe. Îndeplinirea termenilor unei sentințe de către un condamnat este de obicei indicată prin apariția cuvântului pagho sau "a plătit" pe marginea registrului. În dreptul numelui lui Rinaldeschi, scribul a scris "pagho contanti"a plătit în numerar ceea ce era o modalitate succinta pentru a-și exprima opinia că Rinaldeschi a
Sacrilegiu și răscumpărare în Florența renascentistă by William J. Connell, Giles Constable [Corola-publishinghouse/Science/1047_a_2555]
-
lungul traseului procesiunii care era parcurs de deținuți în drum spre spânzurătoare de aici numele de "Via de' Malcontenti"42. Tot cunoscut drept "Templul" era un oratoriu dintr-un cimitir întreținut de către Cei Negri în spatele zidurilor orașului, lângă spânzurătoare, unde condamnatul putea să primească ultimele rituri și o înmormântare creștineasca [Figură 15.]43 Deși se poate ca o eroare în transcriere să-l fi făcut pe autorul acestei relatări să plaseze sentința și execuția lui Rinaldeschi "în Templu", relatarea este probabil
Sacrilegiu și răscumpărare în Florența renascentistă by William J. Connell, Giles Constable [Corola-publishinghouse/Science/1047_a_2555]
-
oameni citiți, chiar știau, mai toți, vorbele lui Pascal. Ajunseseră În tribunale destui dintre ei, dar nu pățiseră nimic, nici măcar pentru pedofilie: s-ar fi putut zice că aceștia, de fapt, trebuiau să constituie exemple de urmat, și nu de condamnat, cum ar fi vrut nevolnicii. Antonia i-ar fi trimis din amvon sau altar direct În iad. Jos babele! - știau unii ce știau. Helga i-a povestit lui Thomas că ea nu era o aberație a naturii, că nu era
După Sodoma by Alexandru Ecovoiu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/869_a_1561]
-
convinsă, chiar Credința, Speranța, Milostenia. Alte popoare vedeau lucrurile altfel. Ce mai, o țară nu avea cum să se pocăiască de tot. Dar o lume Întreagă? Fără nedreptăți nu ar fi existat nici palate de justiție, procurori, judecători, avocați, grefieri, condamnați, gardieni, poliție, din ce-ar mai fi trăit o asemenea armată de oameni? Pe cine ar mai fi spovedit preoții? Păcatul făcea, În pofida Antoniei, să funcționeze planeta. Thomas nu putea să le spună asta studenților, deci Îi mințea. Prin omisiune
După Sodoma by Alexandru Ecovoiu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/869_a_1561]
-
de conversație spirituală și, deodată, slip! c-o mișcare abilă a mâinii, îi înlănțuie capul în cravașă și îl plesnește la fund. Canarul, câinele, pisica, șantierul, toată lumea râde. Nu toată lumea. Dacă în domeniul performanțelor și expedientelor amoroase, Ulpiu Galopenția pare condamnat să rămână toată viața un biet Viorel, în celălalt domeniu, pur arheologic, formidabila sa dotare naturală, tenacitatea, intuiția artistică, înclinarea către răbdare, precum și frica de-a mai dormi noaptea, singur, în baracă, într-un loc reperabil adică, îl conduc spre
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]