5,238 matches
-
dintre Suedia și Franța, când, la 6 ianuarie 1797, Carl Gustaf König a fost acreditat cu rangul de însărcinat de afaceri al Suediei la Paris 93. Rămânea, însă, deschisă problemă noilor raporturi suedo-ruse, instaurate după aplanarea conflictului "dinastic", suspiciunile cercurilor conducătoare otomane fiind întreținute și de "le rôle versatile que depuis quelque tems joue la Suède"94. Totuși, Poartă Otomană nu excludea posibilitatea ca Suedia "reviendra à s'attacher à la Porte"95. De altfel, Ignatius Mouradgea d'Ohsson făcea toate
[Corola-publishinghouse/Science/1555_a_2853]
-
-l rechema din post pe ministrul său plenipotențiar pe lângă Poartă Otomană, Ignatius Mouradgea d'Ohsson, a fost determinată de prefigurarea unei noi faze în care avea să se agraveze criză orientala, provocată de amintită invadare de către francezi a Egiptului. Cercurile conducătoare suedeze au considerat că, în pofida incontestabilelor sale calități de diplomat și a mării sale 98 Cf., loc. cît., Vol. I, p. 22, n. 10. 99 Ca urmare, constată Mouradgea d'Ohsson, "tous leș illusions sur le sort de la Pologne doivent
[Corola-publishinghouse/Science/1555_a_2853]
-
spiritul acelui act, el urma să colaboreze cu Rusia doar pentru realizarea unui obiectiv cu caracter general, adică "zur Aufrechterhaltung des Prinzips der Legalität în Europa" (s. Ven.C.)107. Cu toate acestea, actul a provocat o vizibilă indispoziție cercurilor conducătoare otomane, întreținută și de faptul că Suedia întârzia să-i ofere informații în legătură cu stipulațiile acestuia. Iată pentru ce diplomatul suedez solicită regelui instrucțiuni precise, pentru a putea acționa, în consecință, înainte ca Rusia și Anglia "ne s'emparent entièrement de la
[Corola-publishinghouse/Science/1555_a_2853]
-
Rusia și Anglia "ne s'emparent entièrement de la confiance de la Porte et y gagnent une influence, qui seroit ensuite trop enracinée pour détruire" (s. Ven.C.)108. Eforturile lui Carl Gustaf König de a redresa imaginea Suediei în opinia cerurilor conducătoare otomane au fost subminate, de asemenea, de politică oficială a țării sale. Aderarea Suediei la Convenția de Neutralitate Armata, realizată în anul 1780, din inițiativa Ecaterinei a II-a, reînnoita, în anul 1800, de tarul Pavel I, 105 Cf., raportul
[Corola-publishinghouse/Science/1555_a_2853]
-
Istanbul încerca să convingă Poartă Otomană că singura cale pe care o avea atunci de a-și asigura "prosperitatea" nu putea fi căutată decât "dans la défense commune contre l'ennemi de toutes leș puissances"129, adică contra Franței. Cercurile conducătoare otomane păreau, în schimb, măi dispuse să asculte alte 126 Cf., rapoartele sale din 10 și 25 martie 1806, în loc. cît., doc. nr. 41 și 42. 127 Cf., raportul său din 10 mai 1806, în loc. cît., doc. nr. 45. 128
[Corola-publishinghouse/Science/1555_a_2853]
-
favorabilă cu Rusia, de vreme ce există posibilitatea ca aceasta din urma să-i restituie Principatele Române, în schimbul cărora ar fi primit Finlanda suedeză. La rândul său, Nils Gustaf Palin s-a grăbit să sondeze, din nou, starea de spirit a cercurilor conducătoare otomane, informându-le despre declanșarea ostilităților suedo-ruse, în luna februarie 1808, și intrarea în război, de partea Rusiei, a Danemarcei, si a Prusiei 143. Intenția sa era de a se asigura, el însuși, "des sentimens du Minis tère et șes
[Corola-publishinghouse/Science/1555_a_2853]
-
cunoaște, prin intermediul medierii, cât mai multe din clauzele pacificării, pentru a sesiza eventualele inconveniente pentru interesele suedeze atât în raporturile bilaterale cu Rusia, cât și în cele ce vizau poziția sa în sistemul politic european, în general. De aceea, cercurile conducătoare suedeze erau interesate să afle, mai întâi, detalii despre existența unui pretins proiect de împărțire a provinciilor europene ale Imperiului Otoman, scop în care cancelarul Engestrom l-a instruit pe Nils Gustaf Palin să ceară informații de la reis efendi. Era
[Corola-publishinghouse/Science/1555_a_2853]
-
l'Empire Ottoman leș siennes..." (s. Ven.C.)162. Diplomatul suedez a avut, totuși, delicatețea să recunoască faptul că nu aceasta a fost singura motivație a amintitului gest al regelui. Pentru că a existat și o alta, si anume dorința cercurilor conducătoare suedeze de a împiedica "le dessein prémédité d'un Empire universel" (s. Ven.C.)163, adică cel al Franței Napoleoniene. De altfel, susținea el, "la crainte à une monarchie universelle comme une suite funeste de trop grands succès de la France
[Corola-publishinghouse/Science/1555_a_2853]
-
Suedia, Rusia, Marea Britanie, Franța, Spania și Polonia. Cele mai multe speranțe și le punea Poartă în Franța, dar evita să ia vreo decizie în acest sens, înainte să fi fost stabilit calmul politic în acea țară. O îngrijorare deosebită provoca, însă, cercurilor conducătoare otomane situația politică din Polonia. Potrivit opiniei înaltului demnitar, o bună parte din responsabilitatea pentru acea situație deosebit de critică revenea polonezilor înșiși, în frunte cu regele lor, Stanislaw August Poniatowski, dar și Curților din Londra și Berlin care nu își
[Corola-publishinghouse/Science/1555_a_2853]
-
a manifestat intenția de a lua inițiativa creării unui sistem de alianțe europene, ca mijloc de salvgardare și consolidare a poziției Imperiului Otoman în Orientul European, amenințată, în primul, de politică agresivă a Rusiei în zonă. În această perspectivă, cercurile conducătoare otomane considerau că Franța, Anglia, Prusia și Suedia erau, atunci, singurele puteri "prietene" pe sprijinul cărora își puteau fundamenta, mai mult sau mai putin, speranțele. Prima dintre ele, adică Franța, ocupă locul cel mai important în preconizatul sistem de alianțe
[Corola-publishinghouse/Science/1555_a_2853]
-
dintre anii 1787 și 1792, permanentele demonstrații militare ale Rusiei în Crimeea și în teritoriile adiacente, starea deplorabilă a Imperiului Otoman, marcat de o criză generalizată, făceau imposibilă atunci orice tentativă de apropiere între cele două state. În schimb, cercurile conducătoare otomane făceau evidente eforturi pentru a rezista presiunilor diplomatice ale Rusiei, ca cele în problema amintitului tarif vamal, neacceptând nici un aranjament care nu ar fi fost justificat de prevederile tratatelor în vigoare, la acea dată, între Poartă Otomană și Rusia
[Corola-publishinghouse/Science/1555_a_2853]
-
C.) (cf., Thomas Naff, op. cît., p. 304). 29 Europe and the Porte, Vol. IV, doc. nr. 24. 30 Loc. cît. ales, "indignata" fiind împotriva Rusiei, desigur, din cauza divergențelor privind modalitatea de "rezolvare" a problemei poloneze, constituiau, după convingerea cercurilor conducătoare otomane, motive suficient de temeinice pentru că Prusia să fi fost determinată "à redoubler șes liaisons avec l'Angleterre , et porté a soutenir dans le besoin leș intérêts de l'Empire Ottoman" (s. Ven.C.)31. Iar pentru a grăbi acel
[Corola-publishinghouse/Science/1555_a_2853]
-
heureux" (s. Ven.C.) (cf., loc. cît., doc. nr. 31). Coaliții antifranceze n. Ven.C.) et toutes celles, que pourroit entreprendre dans la suite l'ambition d'un voisin fier et inquiet", adică Rusia 38. De aceea, în opinia cercurilor conducătoare otomane era atât în interesul Suediei, cât și în cel al Imperiului Otoman că cele două state să facă uz de "tous leș moyens possibles auprès des Cours de Londres et de Berlin, pour leș détacher de la Russie"39. Mai
[Corola-publishinghouse/Science/1555_a_2853]
-
la paix à la France et de rétablir notre ancienne influence sur la balance de l'Europe" (s. Ven.C.)41. În calea realizării acelui obiectiv se interpunea, însă, așa cum s-a constatat, Rusia care, potrivit informațiilor deținute de cercurile conducătoare otomane, profita de fiecare împrejurare, pentru a împiedica orice colaborare suedo-otomană. De aceea, Poartă Otomană reacționa cu nervozitate, uneori, la indicii, oricât de vagi 38 Loc. cît., doc. nr. 24. 39 Loc. cît. 40 Loc. cît. 41 Loc. cît.; pentru
[Corola-publishinghouse/Science/1555_a_2853]
-
convenția suedo-daneză din 27 martie 1794, în general, asupra a ceea ce ar fi putut fi "d'un interet commun entre la Suede et la Porte Ottomanne" (s. Ven.C.)44. Or, această comunitate de interese era probata, în opinia cercurilor conducătoare otomane, inclusiv de tentativa atribuită de Suedia Ecaterinei a II-a de a produce o lovitură de stat la Stockholm, în anul 1793, scop în care a regizat un complot, condus de Gustav Moritz, baron von Armfeld, fost ministru plenipotențiar
[Corola-publishinghouse/Science/1555_a_2853]
-
său nu avea să fie singular, ci avea să fie urmat și de Suedia și de Danemarca 49. Perspectiva unei pacificări, cel putin parțială, a Europei era cu atat mai încurajatoare, cu cat astfel de semnale proveneau și din cercurile conducătoare austriece care manifestau, în mod evident, dorința de a rezolva, pe cale amiabilă, diferendul cu Poartă Otomană în problema delimitării frontierelor în Bosnia care trena încă din anul 1791, după încheierea 46 Cf., loc. cît. și n. 2. 47 Cf., loc.
[Corola-publishinghouse/Science/1555_a_2853]
-
continuă să se afle în atenția Porții Otomane 51, se pare, totuși, că era depășită de necesitatea aplanării amintitului conflict de frontieră cu Austria 52. Importanță deosebită pentru destinele Imperiului Otoman a pătrunderii în sistemul politic european a determinat cercurile conducătoare otomane să facă o politică duplicitara, încercând să menajeze interesele și suspiciunile puterilor europene de al căror sprijin sau opoziție depindea realizarea acelui obiectiv. Coaliția antifranceză nu vedea, însă, cu ochi buni, o posibilă apropiere a Porții Otomane de Franța
[Corola-publishinghouse/Science/1555_a_2853]
-
nu a fost dificil că încrederea Porții în sinceritatea Prusiei, precum și în capacitatea Franței de a face față situației internaționale, care îi era atât de ostilă, să rămână, în continuare, la o cotă foarte scăzută 67. Cu toate acestea, cercurile conducătoare otomane erau nevoite să păstreze aparențele, pentru a putea menține Imperiul într-o stare de neutralitate care să poată, cel putin, mască dorința lor de a aștepta împrejurările favorabile creării acelei coaliții politice și militare cu statele europene interesate în
[Corola-publishinghouse/Science/1555_a_2853]
-
Ca urmare, conchidea același înalt demnitar, această nouă "realizare" a Prusiei oferea Porții Otomane "la meme satisfaction, comme și Elle même avoit fait cette acquisition" (s. Ven.C.)85. Și, pentru a spulberă orice dubiu în legătură cu atașamentul total al cercurilor conducătoare otomane față de interesele Prusiei, ca preț al alianței defensive pe care i-o solicită, acesta ar fi sugerat, chiar, ca, în cazul în care ar fi izbucnit un război între Suedia și Prusia, Pomerania Suedeză să fi revenit Prusiei 86
[Corola-publishinghouse/Science/1555_a_2853]
-
plus surs d'arriver à une paix universelle et permanente, qui assure le bonheur et la tranquillité des Peuples de l'Europe" (art. 2)89. Articolul al treilea conținea, însă, o precizare care reflectă aceeași des amintită decizie a cercurilor conducătoare otomane de a continua politică de neutralitate în care se angajaseră după încheierea păcii de la Iași, din 9 ianuarie 1792, cu Rusia. Deoarece, desi stipula garantarea reciprocă a posesiunilor, în cazul Franței garanția otomană era acordată doar acelor posesiuni pe
[Corola-publishinghouse/Science/1555_a_2853]
-
erau amenințate de politică expansionista a Austriei și Rusiei 100. Abstracție făcând de gradul de subiectivitate care ar putea afecta acuratețea informațiilor furnizate de von Knobelsdorff, ele reflectau, totuși, în esență lor, starea de incertitudine care domnea în rândul cercurilor conducătoare otomane, în ceea ce privește posi bilitatea de a găsi o cale cât mai largă și lipsită de piedici pe care să-și fi putut lansa politică lor europeană. Și aceasta în condițiile în care o astfel de perspectivă nu-i putea fi
[Corola-publishinghouse/Science/1555_a_2853]
-
pentru care au luat măsuri în consecință 116 . Evoluția evenimentelor a continuat, însă, în aceeași direcție, culminând cu încheierea păcii austro-franceze de la Campoformio, din 17 octombrie 1797, ceea ce a sporit și mai mult confuzia în care se aflau, deja, cercurile conducătoare otomane, datorită faptului că nici clauzele acelui act nu le erau cunoscute. În acele împrejurări, ele au făcut un gest care, în imaginația celor care l-au regizat, trebuia să asigure Porții Otomane posibilitatea de a stopa înaintarea Austriei către
[Corola-publishinghouse/Science/1555_a_2853]
-
consecință (s. Ven.C.)122. În pofida îngrijorărilor provocate de întărirea flotilei ruse din Marea Neagră și a indiciilor că se intenționa traversarea Strâmtorilor, pentru a face joncțiunea cu flotă engleză care opera în Marea Mediterana împotriva celei franceze 123, a reticentelor cercurilor conducătoare otomane față de ideea deschiderii Strâmtorilor vaselor de război ale Rusiei 124, debarcarea francezilor la Alexandria, la 1 iulie 1798, odată cu care începea campania de invadare a Egiptului, și intensificarea propagandei franceze în Morea și în Albania 125 au deschis o
[Corola-publishinghouse/Science/1555_a_2853]
-
în spațiul german, si a Rusiei, deși în alți parametri, în Polonia. Aceluiași obiectiv trebuia să-i fie subscrisa și aderarea Suediei la coaliția antifranceză, dată fiind rivalitatea ei cu Rusia în spațiul baltic 145. De altfel, potrivit opiniei cercurilor conducătoare otomane, exprimată de reis efendi, Rasih Mustafa efendi, în cursul unei întrevederi particulare cu Carl Gustaf König, comunitatea de interese dintre Imperiul Otoman și Suedia era reclamata chiar și de poziția lor geografică 146. Tot cu același prilej, înaltul demnitar
[Corola-publishinghouse/Science/1555_a_2853]
-
o constrângă să se implice în rezolvarea planurilor orientale ale Rusiei. Iată pentru ce încheierea de către Suedia a tratatului de alianță defensivă cu Rusia, la 4/15 decembrie 1799, la Gatschina 149, a ridicat serioase semne de întrebare în cercurile conducătoare otomane, cu atat mai mult, cu cat Suedia nu se grăbise să le ofere explicațiile necesare. Temerile erau alimentate, deci, de posibilitatea ca Suedia să fi operat o modificare în politica să externă, abandonând sistemul de neutralitate și intrând într-
[Corola-publishinghouse/Science/1555_a_2853]