1,945 matches
-
aproximativ 500 de ani după aceea. Când al doilea Templu a fost distrus de către romani, în anul 70, singura parte care a rămas în picioare a fost Zidul de Vest. Maggie își păstra locul în spate, ochii ei cercetând fiecare crăpătură dintre pietrele alb-cenușii. Vei găsi ce ți-am lăsat eu acolo, în calea labirinturilor antice, a spus Guttman. Era oare posibil să se refere la ceva din camera asta? —... majoritatea oamenilor nu își dau seama că zidul uriaș pe care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
Ce se apropie? Cum? (Îl trage înapoi, îl ține în brațele sale cu forța.) Stai odată! PARASCHIV (Aproape nebun.): Vine ora la care trebuie să te omor! MACABEUS: Parcă ziceai... PARASCHIV: Ți-am promis că te omor... (Tunete, zguduituri, prin crăpăturile din chepeng curg fire de praf.) MACABEUS ( Pentru sine.): Ce tâmpit! PARASCHIV: Ți-am promis, ți-am promis... MACABEUS ( În punctul de sus al morbidității și excitației.): Ia dă-ți pantalonii jos! PARASCHIV (Nebun.): Trompeta, unde-i trompeta? (Urletele Apocalipsei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
de pe masă; îl trage pe PARASCHIV de picioare, îl ia pur și simplu în brațe și-l trântește în colțul încăperii.) Ai să fii al meu, sfințișorule... (Începe să-și dea jos haina.) (Urletele apocalipsei, raze de lumină pătrund prin crăpături, mai mult rafale de lumină, tot restul scenei se petrece pe fondul haosului de deasupra pivniței, pereții se zguduie, din tavan curg praf și bucăți de tencuială; deasupra se aud, eventual, semnele unei lupte, rafale de armă, loviturile antiaeriene etc.
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
trompeta și începe să cânte; lumina scade treptat; lumânarea se va stinge singură în timp ce PARASCHIV cântă; cei doi sunt aproape un singur trup; din întuneric răzbate, senină și triumfătoare, melodia.) ACTUL III Peste un timp. Lumină ușoară, eventual cernută prin crăpăturile chepengului și ale tavanului. MACABEUS și PARASCHIV dorm aproape îmbrățișați. Trompeta lipită de ei. Somn senin, respirații calme. De departe se aud bubuiturile unei lupte. Încet, mult mai încet decât în cazurile precedente, se vor apropia semnele celei de-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
cațără o roză Și uneori o blândă briză ex Ponto adie. Vladimir Nabokov 5 ianuarie 1966 Montreux fig Vorbește, memorie Capitolul 1 1 Leagănul se balansează deasupra unui abis și bunul simț ne spune că existența noastră este doar o crăpătură de lumină Între două entități de Întuneric. Deși cele două sunt gemene, identice, omul, de regulă, privește cu mai mult calm abisul prenatal decât cel spre care se Îndreaptă (cu o viteză de circa 4500 de bătăi de inimă pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
am Început să pipăim nerăbdători ciorapii Îndesați cu mici daruri și foșnind foarte plăcut; le-am scos pe rând, cu precauție, am desfăcut panglicile, am tras puțin hârtiile de Împachetat, examinând totul În lumina firavă care se strecura printr-o crăpătură a jaluzelelor, apoi le-am Împachetat din nou și le-am Înghesuit Înapoi, la locul lor. Îmi amintesc apoi cum ședeam pe patul mamei, cu voluminoșii ciorapi În mâini, străduindu-ne să jucăm spectacolul la care ea dorise să asiste
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
cu fruntea mea. Un ritm de vis Îmi străbătea ființa. Recentul „Treaptă, treaptă, treaptă“ era preluat de un robinet care picura. Și, combinând fructuos tiparul ritmic cu sunetul ritmic, descifram modelul de labirint al linoleumului, descoperind chipuri acolo unde o crăpătură sau o umbră furniza ochiului un point de repère. Fac apel la părinți, nu spuneți absolut niciodată unui copil „grăbește-te“. Etapa finală a vagului meu curs navigabil se petrecea când ajungeam la insula patului meu. Mama urca dinspre verandă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
baie, În dormitorul ei luminat de lângă camera noastră, și invidia față de fratele meu care respira regulat, șuierând ușor În spatele paravanului care ne despărțea, nu reușeam niciodată cu adevărat să profit de acest răgaz suplimentar pentru a adormi repede, În timp ce o crăpătură În Întuneric Încă mai reținea o frântură din mine În neant. În cele din urmă, se auzeau pași implacabili Înaintând greoi pe coridor și făcând să vibreze deznădăjduit pe etajera lui vreun obiect de sticlă, care Împărțise veghea cu mine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
demult, a căror lungă rază de lumină găsește atâtea căi ingenioase de a ajunge până la mine. Capitolul 6 1 Într-o dimineață de vară, În legendara Rusie a copilăriei mele, primul lucru asupra căruia deschideam ochii când mă trezeam era crăpătura dintre jaluzelele albe dinăuntru. Dacă prin ea se zărea o paloare apoasă, mai bine nu Îi deschideai, fiind astfel cruțat de vederea unei zile posomorâte, pozând pentru a fi fotografiată Într-o băltoacă. Dintr-un fascicol de lumină Întunecată, deduceai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
băltoacă. Dintr-un fascicol de lumină Întunecată, deduceai cerul plumburiu, nisipul Îmbibat cu apă, terciul de flori maro strivite sub lilieci - și acea frunză turtită, roșcată (prima victimă a anotimpului) lipită de o bancă udă din grădină. Dar dacă prin crăpătură se zărea o dungă lungă sclipind ca roua, mă grăbeam să ofer ferestrei ocazia de a-și revărsa comoara. Dintr-odată, camera era despicată În lumini și umbre. Frunzișul mestecenilor mișcându-se În lumina soarelui avea nuanța de verde translucid
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
sub un pian de concert sau o locomotivă de jucărie culcată pe o parte cu roțile Încă Învârtindu-se vioaie. Modificarea vitezei trenului Îmi Întrerupea uneori firul somnului. Lumini lente se perindau pe lângă noi; fiecare investiga, În trecerea ei, aceeași crăpătură, apoi un compas luminos măsura umbrele. Deodată, trenul se oprea cu un scrâșnet lung de frâne cu aer comprimat. Ceva (ochelarii fratelui meu, după cum s-a dovedit În ziua următoare) a căzut de sus. Era minunat de palpitant să te
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
o fixație de edil și visa un monument. Rădăcinile, rădăcinile verdeții din amintire, rădăcinile memoriei și ale plantelor spinoase, rădăcinile - Într-un cuvânt - sunt În stare să parcurgă lungi distanțe Învingând unele obstacole, pătrunzând prin altele și strecurându-se În crăpături Înguste. Astfel au străbătut grădinile și parcurile Împreună cu noi, Europa Centrală. Alei cu pietricele se reuneau și se opreau la un roind-point spre a ne privi pe tine sau pe mine cum ne aplecăm și ne concentrăm pentru a căuta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
proiectată. Nu mai intrasem niciodată în acel local. Știam că era un restaurant select. Urmăream, uneori, din stație, așteptând troleibuzul, cele ce se petreceau dincolo de perdelele grele, de pluș, vișinii. De obicei erau trase. Uneori, totuși, mai rămânea câte o crăpătură între ele, nu mai mare de un lat de palmă, prin care zăream câteva mese, undeva în centrul sălii, ringul de dans și platforma orchestrei. Cântau formații destul de bune. În acea vreme, când plănuiam cina cu Ester, se producea acolo
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
în primul rând, căreia îi pierdusem o capodoperă. Nu l-am mai găsit. Așa cum nu mi-am mai găsit nici servieta. Ca un fel de blestem al manuscrisului aceluia pierdut sau ca o răzbunare a vieții care țâșnea prin toate crăpăturile literaturii, oricâte petice i-aș fi pus, cu povestea aceea m-am întâlnit însă de atunci de mai multe ori. Nu mi-am dat seama, la început. În felurite momente, în spații și în secvențe de timp neașteptate, povestea aceea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
dintr-un zvâcnet, jos, lângă ușă. Geamantanul nu e închis bine. Burdușit, abia-abia ține cărțile și caietele, agendele și notesurile. Un carnet galben (?) și el, cu litere mari, negre, pe cotor n-a mai încăput și-și ițește muchia în crăpătura fermoarului neînchis. Astfel imaginasem eu, cu ani buni în studenție, într-o povestire scrisă într-o dimineață la „Colombo“, cum o vacă își ițea capul prin obloanele unui camion „Molotov“, care o purta prin Capitală. La stopul de la întretăierea str.
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
la atacurile unei mări Învolburate. Ascuțișul celui mai greu topor abia Își făcuse apariția la cîțiva centimentri deasupra liniei de plutire, cînd bărbatul care-l ținea Îl lăsă să cadă, pierzîndu-și puterile și cunoștința din pricina fumului care pătrundea prin toate crăpăturile punții. Cei patruzeci de bărbați muriră asfixiați cu mult Înainte ca scheletul navei să Înceapă să dea semne că avea de gînd să cedeze. Barca ajunse pe uscat. Oberlus Îl Îmbrînci pe căpitan pînă-l culcă pe nisip, jalnic și ridicol
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
bine acei ani, când nu mai ploua vara de multă vreme. Seceta tăia pământul fără milă. Noi, copilașii, ne duceam cu bobocii la păscut, dar nu mai era nici iarbă, nici apă prin iazuri. Îmi amintesc cum băgam mânuțele prin crăpăturile pământului pentru a vedea la ce adâncime era urmă de umezeală, dar nu reușeam să ne bucurăm de rezultate dorite. Ne frigeau tălpile piciorușelor, așa de fierbinte era pământul. Nu mai vedeai culoare verde în jur. Pomii stăteau cu crengile
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
poruncește, vremea rabdă, vremea săvârșește ceea ce noi nicicum gândim. 185Vremea pe vreme a născut. 186Vremea pe slugă călare-l pune și pe stăpân pe jos îl lasă. 187Vremea singură-ți grăiește, când bagi sama l-ale ei. 188Vremea scapă prin crăpătură când strângi bine în mână. 189Vremea toate le găsește și toate le topește. 190Vremea hotar n-are. 191Vremea ce-a trecut pe lângă cea de acum și cea ce va să vie întru nimic se socotește. 192La vremea ce-a caldă
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
pe ministrul de interne, trebuie să se fi observat că în cuirasa de războinic viteaz pe care, în lupta surdă cu ministrul apărării, se străduiește s-o expună, există ca un fel de fisură subtilă sau, ca să vorbim popular, o crăpătură pe unde poți să bagi degetul. Dacă nu era așa, n-ar fi trebuit să asistăm la eșecurile succesive ale planurilor sale, la rapiditatea și ușurința cu care tăișul spadei sale pierde firul, așa cum s-a confirmat adineauri în acest
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
fundul din pat și, mai mult, trebuiau să aibă masa pusă și servită când ar fi ieșit șeful din cameră, în halat și pijama, dacă avea chef, dar noi, nu, noi, îmbrăcați și pieptănați așa cum a poruncit dumnezeu, aceste mici crăpături în lacul comportamentului și nu revoluțiile pompoase sunt cele care, încetul cu încetul, repetate și constante, sfârșesc prin a ruina cel mai solid dintre edificiile sociale. Înțelept e vechiul dicton care ne învață, Dacă vrei să fii respectat, nu le
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
să urc în avion pentru o călătorie de afaceri, cu numai șapte ani în urmă, cu tichetul de îmbarcare ținut lejer între degetul mare și mijlociu, și când, îmbrâncit de la spate, am scăpat tichetul și l-am văzut plutind spre crăpătura dintre rampă și pragul avionului - cea mai îngustă dintre toate deschizăturile posibile, de un milimetru sau doi cel mult - și apoi, spre uluirea mea, l-am urmărit strecurându-se prin acel spațiu imposibil și aterizând pe pistă, la șase metri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]
-
nu scotea un cuvânt. Se uita la tine puțin, asimila detaliile problemei și pe urmă, fără să te întrebe ce ai pățit sau dacă te doare, îți așeza calm raportul pe birou. Dar avea un talent să se strecoare prin crăpături și să îi stârnească pe vinovați, iar acum că se pensionase, m-am întrebat dacă n-ar fi fost dispus să preia această sarcină. Din fericire, nu se mutase din apartamentul din Queens, pe care îl împărțea cu sora sa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]
-
locul lui, iar lingurile și lingurițele în partea de sus, cum se cuvine. Supierele erau tot din porțelan Rosenthal, cu mânere dantelate, la fel ca bumbul capacului. Vasul era cu unduiri albe și borduri aurii, dar capacul avea, vai, o crăpătură subțire ca un fir de păr: îl lovise bucătăreasa, iar apoi izbucnise în plâns, dar nu mai era nimic de făcut acum, era prea târziu să-l înlocuiască. Marioara se desprinse cu greu de opera ei de artă și fugi
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]
-
și ciocănea cu ciocul în scoarța copacului, apoi asculta răspunsul acestuia. Ei, părule, cum te simți azi? Mulțumesc, doctore, bine. Dar vezi că un vierme îmi roade tulpina acolo, mai la dreapta. Limba ascuțită a păsării a prins dușmanul prin crăpătura formată și l-a scos la judecată. Părul a răsuflat ușurat, iar doctorița a zburat spre alt copac. Acesta era un nuc bătrân, care avea o scorbură găunoasă chiar la încheietura ramurilor. Atunci ciocănitoarea și a amintit de pățania ei
ÎNTÂMPLĂRI ÎN LIVADA BUNICULUI by ECATERINA VICOL () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1228_a_1878]
-
conduce arta balul ? Mercantilismul transformă și arta în cârnați. Jurnalul rămâne plaja de nudism a sufletului. Orice creație artistică actuală care nu este ușor confuză devine suspectă. Optimismul însiropează arta. Capodoperele țâșnesc din disperare. Arta trebuie să aibă măcar o crăpătură de speranță. Capodoperă înseamnă labă de zeu. Scriitorul trebuie să - și răstoarne în pagină întreaga măgură interioară. Chiar dacă este urât mirositoare. Trece drept un critic de artă ageamiu. Are idei prea clare. Marea artă este spovedanie. Cărțile valoroase își teleportează
Chef pe Titanic by Vasile Ghica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/528_a_1305]