3,263 matches
-
o vâlvătaie Într-un lan uscat. La urechile singurului fiu al Tușii ajunsese că maică-sa fusese călcată În picioare, schilodită, scuipată și batjocorită cu vorbe grele, Îi fuseseră scoși dinții, i se umflaseră ochii, i se spărseseră buzele, Îi crăpaseră coastele. Fiul Își făcea armata nu foarte departe de Satul cu Sfinți, Într-o cazarmă dintr-un sat de dincolo de codrul de la Miazănoapte. Fugise din postul În care făcea de gardă, furase un tractor, gonise ca un nebun și nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
Băi, băieți, da’ calul ăla a băut și el ceva apă pe ziua de azi?”. Într-un rând, unul Îi răspunsese cu țâfnă: „A băut, cum să nu, dom’ Doctor, că-i era sete de la câtă lucernă și ovăz a crăpat În el ca spartu’!”. Pe Doctor, Însă, ascuțișul vorbelor nu-l Înțepase căci, grijuliu, Îl sfătuise pe felcer: „Mai ponderat cu hrana, nu-l lăsați să mănânce cât vrea el! Hrana În exces, știi și tu...”. Mai ales iarna, calul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
va străbate ca pe nimic cerul gurii, creierii și, la sfârșit, va sparge țeasta, făcându-i un găuroi imens, și va ajunge iarăși la aer curat. Se vede treaba, Însă, că acel ceva din mine care nu mă lăsase să crăp În urmă cu zece zile m-a scuturat nițeluș și de data asta, trimițându-mi un gând tâmpit, o Întrebare de tot nelalocul ei, stupidă, În care se găsea, totuși, o urmă de speranță pipernicită amestecată Într-un morman de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
bucată de batistă și cu vergeaua. Tot ce era roșu am călcat bine În picioare și am presărat deasupra mai multe straturi de zăpadă curată. Când m-au Înlocuit și mi-au văzut botul zdrelit, le-am spus că Îmi crăpaseră buzele de la ger. Unul dintre prieteni, poreclit Biberu, mi-a dat un borcănel cu untură de gâscă să mă oblojesc. Dormitorul corpului de gardă era o Încăpere minusculă, fără ferestre - deci fără aerisire -, În care zăceau două rânduri de paturi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
urmă, Într-un canal de irigații din care nu te-ai dat dus, deși Directorul urla ca să te convingă: «Ieși de-acolo, lașule! O să ajungi un nenorocit În viață! O să fie vai de steaua ta! O să ajungi să cerșești, o să crăpi de foame și de mizerie! Ieși imediat, prostul planetei, boule ce ești, tâmpitule fără demnitate, ce stai acolo la fereală ca un limbric pe maț? Parazitule, vino imediat și pune mâna pe muncă!». Ai avut, ce-i drept, tăria de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
În curte vreo orătanie, că n-aveam cu ce le hrăni. Cu porumbul și grâul făcute pe pământurile noastre furate de stat făcea ce vroia el, ne dădea și nouă, acolo, ca la milogi, o mână de grăunțe ca să nu crăpăm de foame. Ne scotocea În traistă când plecam acasă, ca nu cumva să furăm bucate din cele ce se cuveneau statului. Știa toată lumea că se trăgea dintr-un neam de bețivi și leneși, care-și vânduseră bruma de pământ ca să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
lăsat, până la urmă, răpus, nu Înainte de a rări serios grămada de homo habilis sau homo sapiens (memoria ascunsă a generațiilor ce aveau să urmeze nu a păstrat cu precizie această informație) care atâtea neajunsuri Îi pricinuise. Fiind un ger de crăpau pietrele, Întemeietorul a socotit În mintea sa luminată că era mai Înțelept să-și aducă apropiații lângă uriașul morman de carne congelată decât să procedeze invers. Și a trecut la fapte. Prinzându-i primăvara tot ronțăind la coaste de mamut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
unor curve cu care petrecuse toată noaptea pe daiboj (cinste din partea coruptului Consiliu Local condus de un primar Îmbătrânit În rele și incapabil de a face lucruri bune) - arbitrul, deci, acest ticălos pe care pământul Încă Îl rabdă, În loc să se crape și să-l Înghită, a dictat patru lovituri de pedeapsă Împotriva alor noștri. Cum se găinăța o cioară sau o vrabie În capul vreunui jucător din acel nenorocit de sat, cum arbitrul acorda penalti de parcă jucătorii noștri se făceau vinovați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
2009,p.52 AMINTIRI DIN COPILĂRIE (fragment) Nu știu alții cum sunt, dar eu, când mă gândesc la locul nașterii mele, la casa părintească din Humulești, la stâlpul hornului unde lega mama o șfară cu motocei la c apăt, de crăpau mâțele jucându‐ se cu ei, la prichiciul vetrei cel humuit, de c are mă țineam când începusem a merge copăcel, la cuptiorul pe care mă ascundeam, când ne jucam noi, băieții, de‐a mijoarca, și la alte jocuri și jucării
Cuvinte despre poeți şi poezie. In: OMAGIU MAMEI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/416_a_1082]
-
Noaptea se lăsase peste câmpiile întinse și brazii ce mărgineau drumul de coastă. De cu seară și până după miezul nopții, pământul se cutremură sub pașii celor peste zece mii de oameni care se despărțeau în divizii, lângă Castelul Himeji. Se crăpa de ziuă și, una câte una, siluetele brazilor de pe marginea drumului deveneau vizibile. La răsărit, un soare roșu ca sângele se înălța peste orizontul Mării Harima, printre norii dimineții, ca pentru a-i zori pe oameni înainte. — Priviți! strigă Hideyoshi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
în profunzimea liniilor inamice, iar Sakuma Genba se afla în mijlocul ei. Ceața era deasă. Dintr-o dată, în mijlocul lacului apăru o lumină în culorile curcubeului. Aceasta i-ar fi putut face pe oameni să creadă că, în curând, avea să se crape de ziuă. Dar abia puteau vedea cozile cailor din fața lor, iar cărarea prin iarba câmpiei era încă întunecată. În timp ce ceața se învolbura în jurul steagurilor, al armurilor și lăncilor, toți oamenii păreau că ar fi mers prin apă. Erau apăsați de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
să transmită la toate fortărețele aliaților lui următoarele informații și comenzi: La Ora Boului, voi începe un atac prin surprindere asupra lui Genba. Adunați localnicii și puneți-i să scoată strigăte de luptă de pe piscurile munților, în zori. Imediat ce se crapă de ziuă, veți auzi împușcături, care vor da semnalul că a sosit momentul să prindem inamicul în clește. Dacă se aud împușcături înaintea zorilor, înseamnă că sunt ale inamicului. Sunetul de corn va fi semnalul atacului general. Nu trebuie ratată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
atacată. „Ah,“ își spuse Katsuie, „mi-a sunat și mie sfârșitul...“ Văzându-și armata deznădăjduită, Katsuie își dădea seama de zădărnicia întregii situații. Totuși, spiritul său aprig îl împingea, neînduplecat, înainte, spre propria-i moarte disperată. Când începu să se crape de ziuă, prin tabăra părăsită nu mai erau decât câțiva cai și oameni risipiți, răzleți. — Stăpâne, pe-aici. Veniți un moment încoace. Doi războinici se agățară de-o parte și de alta a armurii lui Katsuie, ca și cum i-ar fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
că Ishikawa Kazumasa fusese chemat în fața stăpânului lor. Ii și Honda, care jucau rolul de reprezentanți, și câțiva dintre ceilalți, îl înconjuraseră pe Tadatsugu de ceva vreme. — N-ai condus tu avangarda și ai stat în cetatea Kuwana? Nu-ți crapă obrazul de rușine că n-ai știut că Seniorul Nobuo și Hideyoshi s-au putut întâlni la Yadagawara? Și cum rămâne cu faptul că mesagerii lui Hideyoshi au intrat drept în Castelul Kuwana? Ce s-a întâmplat acum de ai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
la ei acasă nu le știau. Vara pe la ora 4 deja bătea în ușa fiecărui părinte și până la ora 7 când începea slujba în biserică toți trebuiau să lucreze în grădină. Duminica când slujea îi vedeam mâinile bătătorite, aspre și crăpate de muncă și obrajii roșii de la statul în soare și mă miram de devotamentul cu care îl slujea pe Dumnezeu, Cetățuiei și dădea ascultare starețului. La mormintele acestor părinți, noi, astăzi, ne găsim puterea și curajul de a continua drumul
Cetăţuia lui Gheorghe Duca Istorie, cultură şi spiritualitate ortodoxă. In: etăţuia lui Gheorghe Duca Istorie, cultură şi spiritualitate ortodoxă by Daniel Jitaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/503_a_738]
-
mai dens al distrugerii noastre latente, ca țară și popor, mai vin și cele două țări ca să ne dea un bobârnac și să ne arate cât de tâmpiți suntem, gândind ca proștii, că suntem un popor liber. Poate liber să crape! Asta da, o cred! Doamne și câtă dreptate a avut gânditorul acela american, când a spus: „De abia când tu crezi că ești liber, atunci nu mai ai nici o scăpare”. Parcă au fost spuse special pentru români. Cine mai știe
Apocalipsa după nea Grigore by Ioan Mititelu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/325_a_572]
-
al poporului. În privința împovărătoarelor dări către imperiul roman, El spunea „Dați Cezarului ce-i al Cezarului, (adică dați asupritorului străin, paralele câștigate cu sudoare) și lui Dumnezeu, ce-i a lui Dumnezeu (adică roagă-te boule și bate mătănii până crapă, ori fruntea, ori dușumeaua). În privința supunerii față de puterile asupritoare, avea „idei” tot așa de „mărețe”, când propovăduia, că dacă cineva îți trage o palmă pe un obraz, tu în loc să-i muți cum se cuvine fălcile din loc, să întorci și
Apocalipsa după nea Grigore by Ioan Mititelu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/325_a_572]
-
la dispoziție această religie a nonviolenței, a existenței placide de dobitoc, mânat la muncă pe această lume, fluturându-i în față frumusețile unei vieți viitoare, (bineînțeles, după ce a dat totul de ce a fost în stare, pe pământul acesta și a crăpat creștinește, cum este sorocul fiecărui muritor). Și după cum spuneam, fiecare popor sau grup de popoare, au luat de pe taraba deschisă în bâlciul deșertăciunilor acestei lumi, de numitul Isus Hristos, făcător de minuni amator, ceea ce a crezut că le place. Noi, ca
Apocalipsa după nea Grigore by Ioan Mititelu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/325_a_572]
-
nu-i așa că vedeți cum popi cu mânecile suflecate, cu bărboaiele date pe după umeri, mestecă de zor, în cazanele de ciorbă caldă pentru nevoiașii acestei țări? Nu ați văzut așa ceva, ci doar popi cu burta umflată, de stă să le crape anteriul și cu mâna veșnic întinsă. O fi vreo boală popească, așa că ar trebui miluiți săracii de ei, că or fi trecut prin grele chinuri, de au ajuns așa. Ca niște oameni grijulii, ce sunt cu aproapele lor, au și
Apocalipsa după nea Grigore by Ioan Mititelu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/325_a_572]
-
mă frăsuiesc, pe ici, pe colo, cu alte chestii și deodată, hop, mă trezesc iar cu presa în fața ochilor. Și uite așa, în loc să scriu în jurnal despre păsărelele, care în satul meu cântau atât de frumos, încât simțeai cum îți crapă plombele din gură, despre cățelușii care prin acea parte aveau chiar patru lăbuțe, cu care alergau talap, talap prin curtea plină de praf, după rațele și găinile speriate, despre data de 25 decembrie, care în copilăria mea, cădea fix de
Apocalipsa după nea Grigore by Ioan Mititelu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/325_a_572]
-
aproape săptămânal, fiindcă nu dă legile bine. Puterea executivă e atât de bolândă în frunte cu "șeful" ei, de altfel prof. de Constituție, că nu este capabilă să scrie o lege neconstituțională beton, încât și cei de la Curtea Constituțională să crape naibii de invidie și s-o declare constituțională . Dar ce să-i faci, când dom’ profesor Boc este varză la teorie. Însă guvernul vine imediat și cu câte o surpriză, adică improvizează pe loc un așa numit plan B (B
Apocalipsa după nea Grigore by Ioan Mititelu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/325_a_572]
-
lui Air Force One, urmată de întoarcerea triumfală a președintelui la Casa Albă, numai navele de război trimise spre alte țări, au rămas acolo pentru orice eventualitate. Detectivii au descoperit fără tăgadă, că zgomotul acela teribil, a fost produs când se crăpa de ziuă. Și ca orice crăpare, face zgomot. Punct. Deștepți băieți detectivii aceia, că altfel cine știe la ce bombardamente se mai ajungea, fiindcă americanii nu glumesc, atunci când este vorba de a-și încerca armamentul prin bombardamente preventive, (așa motivează
Apocalipsa după nea Grigore by Ioan Mititelu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/325_a_572]
-
de lucruri mult prea vechi. Avea părul răvășit, ieșit de sub basmaua decolorată de vânt și ploi. Prea multe ploi pentru un suflet descălțat de vise. Hainele îi atârnau în dezordine pe un trup împuținat de zbucium, iar picioarele îi erau crăpate până la sânge, pentru că o vedeam veșnic desculță. Tablou sumbru al copilăriei mele, Dura devenise ostatecă în nebunia ei și în una din zile i-am aflat povestea tristă ca o lacrimă pierdută pe un colț șifonat de batistă. Se spunea
Dacă aş putea străbate timpul by Dorina Neculce () [Corola-publishinghouse/Imaginative/775_a_1498]
-
o fărâmă din lumina de veghe uitată de singura ființă vie care mai cutreiera abisul. Pasul ei șovăitor, desprins parcă dintr-o neînțeleasă eră se auzea tot mai apăsat, mai cutremurător, contopinduse într-un nemaiauzit ecou, făcând ca Universul să crape în milioane de celule dispersate de un „bum” amețitor. Hăurile se căscau ca gurile știrbe, adânci și amenințătoare iar peste tot ținutul crepuscular se întrezărea, ca o geană timid deschisă din somnul omenirii, o rază sângerie trezită dintr-o nedeslușită
Dacă aş putea străbate timpul by Dorina Neculce () [Corola-publishinghouse/Imaginative/775_a_1498]
-
a hrănit-o din trupul ei și care acum agoniza la capătul celălalt al cerului. Parcă deslușea toate tainele vieții ei ticăloase. Îi venea să plângă și să răsufle adânc, tot mai adânc, de teamă ca sufletul să nu-i crape în mii de bucăți. Mai voia să elibereze ecoul din răsunetul ei interior, să nu-i sfarme ferestrele casei pe care a clădit-o, sperând ca el să se oprească măcar o clipă și să o locuiască... Îi venea să
Dacă aş putea străbate timpul by Dorina Neculce () [Corola-publishinghouse/Imaginative/775_a_1498]