KorAP: Find »[drukola/base=croi & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...68 69 70 ...144 >

3,585 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389

de cavalerie Auriana, opt cohorte și miliția Norica, vei ocupa malul râului Aenus și vei avea grijă ca rhetienii să nu invadeze aceste ținuturi și să nu se îndrepte spre Italia ca să-l ajute pe Vitellius. — Așteaptă! Vedius Aquila își croi drum și veni lângă Antonius. — Împăratul Vespasianus nu a trimis nici un mesaj prin care să ne îndemne să pornim imediat la război. Glasul îi tremura la fiecare cuvânt. — Cum putem îndrăzni să pornim o acțiune pe care împăratul nu a

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
Gallia, avusese curajul să sară la gâtul lui Vitellius. Voiau să-i ceară leacuri, știind că era medic. Iar femeile îl doreau. Valerius scăpă cu greu de mulțimea care se îngrămădea în jurul lui, de mâinile care îl atingeau, și își croi drum spre ieșire, îndreptându-se spre încăperile gladiatorilor împreună cu Marcus. — Oprește-te. Trebuie să-ți vorbesc... Oprește-te! — Lasă-mă. Valerius încercă să se elibereze, apoi văzu chipul celui care îi vorbise. I se păru cunoscut. Unde îl mai văzuse

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
că cei îmbrăcați în negru erau dușmanii othonieni, iar cei îmbrăcați în culori vii erau soldații împăratului. Continuau să strige: „Ucide! Ucide!“, în timp ce Flamma, care ajunsese aproape de vârful colinei, ordona ca douăzeci dintre oamenii săi să coboare și să-și croiască drum printre castrapila, pentru a le veni în ajutor soldaților. El și ceilalți aveau să cucerească vârful colinei. — Acolo sus e Orpheus! strigă. Catapultele aruncară bolovanii, și săgețile zburară din scorpiones. Deși aveau armuri grele, vitellienii fură masacrați. Unii coborâră

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
obosit, amețit de strigătele mulțimii, care îi aclama pe el și pe împărat, confundând învingătorii cu învinșii. În pulvinar, Vitellius și cei din jurul său rămăseseră tăcuți. Nimeni nu îndrăznea să spună ceva, nici măcar Flavius Sabinus. Allius Cerpicus, comandantul pretorienilor, își croi drum spre balustradă și se aplecă spre urechea lui Vitellius. — Iartă-mă, Vitellius. Acum vin de la palat. Am vorbit cu unul dintre mesagerii noștri, care a venit de la Cremona. Nu-i un moment potrivit. Vitellius încercă să-l îndepărteze cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
părere ai? Se priviră serioși. Eu m-aș îndrepta spre munți, imediat, zise Arrius și-i întinse mâna lui Antonius. Înainte ca zăpada să fie mare și să ne împiedice să trecem în forță... Când ajungem de partea cealaltă, ne croim drum spre Roma. Antonius strânse mâna prietenului său. — Vom trece peste Appenninus repede, până la calendele lui decembrie. Se ridică și se duse să aprindă lampa de pe micul altar al Manilor. Rămase tăcut o vreme, apoi se întoarse spre Arrius. Cât

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
final. Mesagerul Calviei pieri însă în furtuna de zăpadă cu care se lupta și armata lui Antonius Primus, în încercarea de a trece peste Appenninus. Erau primele zile ale lui decembrie, și iarna se anunța foarte grea. Armata flavienilor își croi drum prin furtună, afundându-se în zăpadă la fiecare pas. Mulți soldați pieriră în avalanșe; alții, având mâinile și picioarele înghețate, se aruncau în propriile săbii, nefiind în stare să îndure gerul. Antonius Primus, neobosit, mergea înainte și înapoi de-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
celelalte zile ale anului. Toți erau cuprinși de entuziasm, fiind convinși că în acele zile, grație lui Saturnus, trăiau în Vârsta de Aur, când fiecare era liber să facă ce dorea. Vitellius îi văzu pe soldații lui adunându-se și croindu-și drum prin mulțime. Veneau din ce în ce mai mulți. Asemenea unui râu ce se revarsă, invadară străzile, ridicând în aer lăncile, săbiile și pumnalele și strigându-i numele, de parcă ar fi fost zeul războiului. Toți aveau torțe în mâini. Trecură în fugă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2296_a_3621

cantități impresionate de organiza înflorată. Sforrrr, sforrr. Fiuuuu. Sforrrr. Ce zgomot! Sampath asculta fiecare inspirație ostilă. Chiar și în somn, se gândea dezgustat, familia lui se dovedea incapabilă de manifestări plăcute de considerație. Îngăduitori cu ei înșiși, ca întotdeauna, își croiau zgomotos drumul printre vise, ținându-l pe Sampath treaz, zvârcolindu-se. Chiar și mama sa, pe care o iubea cel mai mult dintre toți, uitase de el în somn. De nerăbdare, lovi aerul cu piciorul. — Ssssttt, spuse cu voce tare

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2296_a_3621]
Luară exact același autobuz pe care îl luase și Sampath când pornise în călătoria sa în afara Shahkot-ului și coborâră aproape de locul în care sărise el pe fereastră ca să fugă în sus pe coasta dealului; acolo, departe de marginea orașului, își croiră drum prin încrengătura de poteci care duceau în livada cea veche ce dăduse odată destule fructe ca să fie expediate și vândute la New Delhi. Dar fusese abandonată deja de ani buni, fructele dobândiseră un iz sălbatic, crengile crescuseră unele într-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2296_a_3621]
răspundea întrebărilor formulate de oameni cu atâta farmec și înțelepciune încât acestea rămaseră pe veci elementul său distinctiv. Era vorba de un farmec și o înțelepciune misterioase, desigur, dar evidente tuturor care veneau, în număr din ce în ce mai mare, să-l vadă, croindu-și drum până la poteca cea îngustă, ca să privească uimiți arătarea slăbănoagă, cu picioarele lungi, dintre frunze. Printre primii care făcuseră călătoria se numărau domnișoara Jyotsna și domnul Gupta. — Probabil că a trecut printr-o transformare completă și complexă, spuse domnișoara

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2296_a_3621]
fără să clipească, îi sucea gâtul cu o mână de fier. Profunzimea verdeții și a spațiului o entuziasmau peste măsură. Și, în ciuda faptului că îi redusese fiul la o stare de fericire stupefiată, stârnise în ea o frenezie a explorării. Croindu-și drum către partea cea mai întunecată a pădurii, pierdută printre desișurile de bambus, prin pădurile de sal, printre copacii înalți, acoperiți cu mușchi, urca din ce în ce mai mult, urmând poteci croite de caprele ce se încumetau spre cele mai abrupte pante

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2296_a_3621]
de fericire stupefiată, stârnise în ea o frenezie a explorării. Croindu-și drum către partea cea mai întunecată a pădurii, pierdută printre desișurile de bambus, prin pădurile de sal, printre copacii înalți, acoperiți cu mușchi, urca din ce în ce mai mult, urmând poteci croite de caprele ce se încumetau spre cele mai abrupte pante, abia suficient de late pentru picioarele ei micuțe. — Ai grijă la pisicile sălbatice, îi spuneau păstorii de capre cu care se întâlnea, surprinși să o vadă pe orășeanca delicată de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2296_a_3621]
pentru a-i include pe toți din cercul său vrăjit; că farmecele lor de maimuțe, atât de dragi lui, nu le vor face să fie îndrăgite de nimeni altcineva. Poate că iubitorii de film încărcați de alune își vor putea croi drum prin cinematograf neagresați, dar, evident, problema maimuțelor își schimbase doar locația. Grija tulbură fericirea devotaților. Se părea că, aproape peste noapte, se confruntau cu o nouă problemă. Dacă și înainte erau o pacoste, erau mai mult cum sunt copiii

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2296_a_3621]
chestiuni de război, era incapabilă să se apere împotriva atâtor femei, odată ce erau stârnite. Se strecură pe aleea din spate. Oare nu știau nimic despre planificarea familială? Erau mult prea multe femei în familia aia, își zise dezgustată, pe când își croia drum printre mormanele de gunoi și resturi ca să vadă dacă putea cumva să-l zărească pe Hungry Hop din spatele casei. Iar acolo - ah, ce viață minunată - privind palid de la fereastra băii, zări chipul lui. Încă o dată, simțirile îi fură cuprinse

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2296_a_3621]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201

am înfipt spatele în speteaza scaunului, masându-mi tâmplele. Îmi pierdusem două ore la Biroul de Imigrări. Sunt un adevărat antitalent când e vorba de cozi. Doar știți cum e. Ho, ho, ho, îmi spun, eu, în timp ce-mi croiesc triumfal drum spre capătul celei mai scurte dintre cozi. Dar cea mai scurtă dintre cozi e astfel dintr-o pricină foarte interesantă. Oamenii din fața mea sunt cu toții de pe planeta Venus, niște pterodactili, bărbați și femei care aparțin altui timp. Tuturor

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
e cerul. Toți oamenii de pe stradă, staruri sau simpli figuranți, costă o grămadă de bani. Salvările acestui oraș sunt dotate cu aparate de taxat. Cam așa arată locul cu care am de-a face. Simt cum o altă durere își croiește drum spre găvanele ochilor mei. Salutare și bun venit. Îmi beau whiskyul scutit de accize din paharul pentru periuța de dinți și sunt atent să văd dacă mai aud zgomote. Diminețile sunt cele mai rele. Dimineața asta e încă și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
cu toate astea, sunt gata de orice. Mă întrebam, în timp ce o luasem râgâind pe Broadway, mă întrebam, deci, cum a ajuns orașul ăsta să se închege. Cine știe ce tip o fi avut, vreun vis măreț. Pornind-o din Wall Street și croindu-și drumul tot în sus, printre ruinele vechiului West Side, Broadway-ul șerpuiește de-a lungul insulei, fiind singura curbă într-o lume de linii paralele și perpendiculare. Într-un fel, Broadway-ul reușește întotdeauna să fie puțin mai grozav decât locurile

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
că știu să joace tenis. Americanii vor să spună că ei știu să joace tenis. Nici în epoca mea de glorie nu am depășit stadiul de amator. O anumită nesiguranță înșelătoare a picioarelor mele m-a ajutat uneori să-mi croiesc drumul spre victorie asupra unor adversari cu mult mai talentați. Dar, în general, pe teren sunt un zero barat. Fielding a fost bun. A fost bun în adevăratul sens al cuvântului. Mai trebuie puse la socoteală și diferențele dintre noi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
un lampadar aflat lângă ușă. În primul rând că acesta n-ar fi trebuit să se afle acolo, cu abajurul lui lăbărțat. O vreme, m-am tot învârtit printr-un fel de chicinetă, din care, însă, am reușit să-mi croiesc drum afară. Am sărit pe scări și am căzut rău pe spate. Deși pare ciudat; nu m-am lovit prea rău, și i-am făcut semn să plece valetului îngrozit care venise să mă ajute să mă ridic. Apoi am

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
umplut de foșnetul licorii, după care m-am trezit într-o altă sală, în mijlocul unui balamuc cumplit, și cineva m-a răsucit de umăr și am simțit umezeala și am reușit să văd gura lui Fielding spunând... Taxiul galben își croia drum pe străzile New York-ului, o mașină-cușcă ducând câinele turbat acasă. Șoferul cu brațul branșat pe volan a țîșnit pe galben, avântându-se înainte. Să nu faci nimic, niciodată. Să nu faci nimic, niciodată. I-am urmărit mâna bronzată, cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
a zâmbit, apoi a trecut printre draperii, grăbită de o palmă răsunătoare care căzu peste dosul ei tare ca piatra. Am însoțit-o mormăind, în timp ce urmăream ce se întâmplă pe scenă. Nu-i așa că e frumos felul în care sunt croite toate la fel? Să le dea Domnul sănătate. Doris își strângea grăbită lucrurile, cu jacheta aruncată pe umăr. Ua, iubito, mi-am spus eu. Da’ nerăbdătoare mai ești! Poate sărim și peste prânz și trecem direct la fapte. Apoi am

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
husă de culoarea cartofului, și-a desfăcut evantaiul teancul de scrisori nedeschise, aruncate neglijent. De când a reprezentat corespondența un subiect de sine stătător în viața mea? Când mă uit la dreptunghiurile din pachet, când, în cele din urmă, rup plicurile, croindu-mi cu un mârâit drum printre rugămințile și ofertele ca niște capcane ale acestor scrisori cerșetoare, îmi vine să spun: Uite ce e, n-am putea să schimbăm subiectul? Cel puțin o singură dată în toți anii ăștia? Nu mai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
a lui ’76? Reclamele mele nihiliste mi-au adus premii și diplome. Cea cu revistele de nuduri nu a fost niciodată prezentată, decât la tribunal. Publicitatea și forța inerentă din spatele ei ne-a îmbărbătat să ne facem loc, să ne croim drum fără să mai privim o dată în urmă. Nigel Trotts, omul nostru de bani, aflat în pivnița clădirii împreună cu o tipă, un xerox și o stacană de ness, e singurul care face o normă întreagă. Și Nigel e omul de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
de o viață în jurul meu drept stiliști, modele, actori, producători, dubluri, aroganți, cascadori, sufleuri, scenografi, oameni cu bani - oameni caraghioși, nu oameni normali. Și femei nostime, jonglând cu sexul, cu timpul și cu banii. Cine e normal? Eu nu. Sunt croit după, prins și remorcat la și înghesuit în această formă curioasă. Fiecare viață e un joc de șah care s-a dus dracului după a șaptea mutare, și acum jocul întâmplării e înghesuit și lent, un coșmar de constrângeri și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
să mergem. Ăsta am fost eu. M-am ridicat La fel și Fielding. — Ai fost respins, Chris, spuse el și trase două hârtii de cincizeci din clema lui de aur. * Există o intuiție în timp ce, aflându-te în taxiul tău, îți croiești drumul printre plăceri și cârciumi, există o intuiție mai profundă (trebuie să existe) a nimicniciei întreprinderilor omenești - în New York, unde simți întotdeauna înălțimea și masivitatea marilor agenții. Control, scop, semnificație, sunt cu toate acolo, sus. Nici una din ele nu e

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]