1,871 matches
-
dobândesc cetățile Koknese, Jersika, Viljandi și Tartu. În 1232 Papa Grigore al IX-lea cere cruciaților să atace teritoriul Novgorodului, în scopul de a preveni colonizarea Finlandei de către aceștia. Dar eforturile Ordinului de a invada Republica au eșuat iar armata cruciată a fost în cele din urmă învinsă în Bătălia de la Rakvere. În 1217 Papa Honoriu al III-lea a proclamat o cruciadă împotriva prusacilor păgâni, pe teritoriul cărora a pretins Konrad I Mazowiecki. În 1225 principele a cerut ajutor de la
Cruciadele Nordice () [Corola-website/Science/302202_a_303531]
-
1917, ecusonul Saxoniei a fost scos de pe stemă printr-un act al regelui George al V-lea. Steagul Steagul Reginei României avea culoarea roșu-purpuriu, cu o bordură din triunghiuri galbene și albastre, dispuse alternativ. Pe mijlocul steagului este amplasată acvila cruciată de aur, încoronată, similară cu cea de pe stema României Mari. Distincții Regina Maria a primit de-a lungul vieții sale următoarele ordine naționale sau ale altor țări: Viața publică și privată a reginei Maria a fost una destul de tumultoasă, ceea ce
Regina Maria a României () [Corola-website/Science/302772_a_304101]
-
Faptul a fost unul din principalele argumente pentru Șerban Cantacuzino, domnul Țării Românești, de a-l susține pe Cantemir la domnie. Dar au existat și alte argumente. Cantemir era un bun militar și această calitate putea fi folosită de coaliția cruciată a creștinătății, dorită de Șerban Cantacuzino. De altfel era în vârstă și nu mai avea mult de trăit, dar prin intermediul lui, cu o reputație înaltă la Poartă, se putea scăpa de domniile fanariote. Viitorul domn al Țării Moldovei s-a
Constantin Cantemir () [Corola-website/Science/299479_a_300808]
-
arhiva proprie și pot fi consultate, în condițiile legii, cu aprobarea directorului acestuia. În centrul reprezentării se gaseste un scut albastru, încărcat cu două săbii de aur, încrucișate, cu vârful în jos. Scutul este timbrat de o acvila de aur, cruciata, cu cioc roșu, purtând în acestă o cruce de culoare aurie. Sprijinitorii scutului sunt doi lei cu limba și ghearele roșii. Deviza, plasată pe o eșarfă de culoare roșie, cuprinde cuvintele „SEMPER FIDELIS”, scrise în culoare albă. Emblemă este încadrată
Serviciul de Protecție și Pază () [Corola-website/Science/303614_a_304943]
-
al doilea Imperiu, numit Româno-Bulgar a fost o putere importantă în Europa, timp de două secole. Având capitala la Veliko Târnovo și fiind condus de românii din dinastia Asan, imperiul a luptat pentru supremația în regiune, împotriva Imperiului Bizantin, statelor cruciate și Ungariei, ajungând la zenit în timpul lui Ioan Asan al II-lea (1218-1241). Ca urmare a invaziilor tătare, a conflictelor interne și a atacurilor constante ale bizantinilor și ungurilor, puterea statului a decăzut spre sfârșitul secolului al XII-lea. Din
Istoria Bulgariei () [Corola-website/Science/304078_a_305407]
-
înființarea unei Episcopii latine a Severinului care însă va fi instituită abia în 1382. În anul 1238 Papa Grigore al IX-lea îl excomunică pe Ioan Asan al II-lea și îl cheamă pe regele Ungariei să întreprindă o expediție cruciată împotriva «schismaticului» Asan, iar țara ce o va cuceri de la el să fie unită cu Regatul Maghiar. Anul 1241 este un an teribil pentru Severin din cauza invaziei tătarilor care până în 1242 incendiază și despopulează regiunea. Reorganizând zona distrusă de pustiirea
Banatul Severinului () [Corola-website/Science/304418_a_305747]
-
Francisc Talloci (cavaler al Ordinului Dragonului). Din anul 1439 până în 1445, Iancu de Hunedoara este numit Ban de Severin de către regele Ladislau al VI-lea Iagelon (1439-1444). Între 18 și 22 septembrie 1444, Severinul sprijină trecerea unei părți ale armatelor cruciate la sud de Dunăre, în vederea atacării Varnei. În timpul domniei lui Ladislau al VII-lea (1444-1457) și a lui Matei Corvin (1458-1490), urmează o perioadă în care printre Banii Cetății Severinului sunt nobili maghiarizați și catolicizați de origină română: Mihail de
Banatul Severinului () [Corola-website/Science/304418_a_305747]
-
centrale evreiești, au fost compuse in timpul secolelor 2 și 4 EC în Tiberias și Ierusalim. În 635 EC, regiunea, inclusiv Ierusalimul, au fost cucerite de către arabi și au rămas sub control musulman arab sau turc, cu o paranteză creștină cruciată, pentru următorii 1300 de ani. Controlul regiunii a fost transferat în următorele șase secole între Califatul Umayyad, cel Abbasid și state ale cruciaților, înainte de a fi cucerită de sultani mameluci începând cu 1260. În 1516, regiunea a fost cucerită de
Israel () [Corola-website/Science/298002_a_299331]
-
armată de oameni simpli cu arme proprii, coase, furci, prăștii de circa 27-28.000 de țărani cu toată opoziția nobililor și a orășenilor. Asediul Belgradului de către turci a început la 4 iulie 1456, și a fost deosebit de puternic. Însă, flota cruciată a câștigat bătălia pe apă distrugând, în 14 iulie, flota turcească, ce împiedica aprovizionarea orașului. Lupta decisivă s-a dat între 21-23 iulie. Atacul musulman a fost respins în 21 iulie, iar în 23 iulie creștinii atacau tabăra turcilor. Concepția
Ioan de Hunedoara () [Corola-website/Science/298042_a_299371]
-
Copilul este salvat de cel care trebuia să-l ucidă și este crescut și educat de acesta. La maturitate, fiul alungat revine pentru a-și cere drepturile asupra coroanei și își ucide fratele geamăn. Întoarsă dintr-o cruciadă, o oaste cruciată formată din 1.000 de oșteni în zale și armuri și condusă de prințul Herbert (Ștefan Velniciuc) trece prin Țara Românească, în perioada imediată de după descălecatul acesteia. Oastei cruciate i se alătură un prinț localnic care îi convinge pe comandanți
Coroana de foc () [Corola-website/Science/312746_a_314075]
-
și își ucide fratele geamăn. Întoarsă dintr-o cruciadă, o oaste cruciată formată din 1.000 de oșteni în zale și armuri și condusă de prințul Herbert (Ștefan Velniciuc) trece prin Țara Românească, în perioada imediată de după descălecatul acesteia. Oastei cruciate i se alătură un prinț localnic care îi convinge pe comandanți să se îndrepte spre o cetate fortificată stăpânită de un rege (Vladimir Găitan), promițându-i prințului Herbert că-i va plăti 5000 de taleri pe an și că îi
Coroana de foc () [Corola-website/Science/312746_a_314075]
-
moment, coroana ia foc, mănușa cavalerului se lipește de metalul încins, iar Norbert este silit să-și taie mâna pentru a scăpa. Cei 150 de străjeri ai cetății, conduși de căpitanul Gorun (Sergiu Nicolaescu), reușesc să facă față atacului oastei cruciate, dar prințul localnic pătrunde neobservat în cetate. El se luptă cu fratele său geamăn și îl ucide, lupta dintre cei doi frați fiind văzută numai de un sfetnic (Virgil Flonda). Sfetnicul viclean îl recunoaște pe învingător ca rege și, cum
Coroana de foc () [Corola-website/Science/312746_a_314075]
-
îl ucide în luptă pe adevăratul prinț. Noul prinț mărturisește adevărul regelui, iar acesta îl acceptă ca prinț. Sfetnicul este silit să bea cupa cu mătrăgună pe care se pregătea să i-o dea regelui. În acea perioadă, o armată cruciată se îndrepta din nou spre Bizanț, iar prințul Herbert și cavalerul Norbert decis să se abată din drum pentru a se răzbuna pe Cavalerul Dragonului (prințul localnic) care îi trădase cu 20 de ani în urmă. Comandanții oștilor decid să
Coroana de foc () [Corola-website/Science/312746_a_314075]
-
reintrat ulterior în țară și l-au înscăunat ca domn pe Dan. În acest timp, Mircea se retrăsese în Cetatea Făgărașului și a purtat tratative cu împăratul german Sigismund de Luxemburg (Vladimir Găitan), regele Ungariei. S-a format o oaste cruciată condusă de împăratul Sigismund și al cărui comandant a fost numit Jean de Nevers (Ștefan Velniciuc), fiul ducelui de Burgundia. Din cauza orgoliilor și a disputelor între diferiții comandanți, oastea cruciată a fost învinsă de turci în Bătălia de la Nicopole (1396
Mircea (film) () [Corola-website/Science/312747_a_314076]
-
Luxemburg (Vladimir Găitan), regele Ungariei. S-a format o oaste cruciată condusă de împăratul Sigismund și al cărui comandant a fost numit Jean de Nevers (Ștefan Velniciuc), fiul ducelui de Burgundia. Din cauza orgoliilor și a disputelor între diferiții comandanți, oastea cruciată a fost învinsă de turci în Bătălia de la Nicopole (1396). Dan a fost alungat din țară de Mircea și s-a ascuns pe la curțile regilor din apusul Europei de la care spera să primească ajutor pentru a reveni în țară. El
Mircea (film) () [Corola-website/Science/312747_a_314076]
-
bitva na Ciudskom ozere") sau Bătălia de pe Gheață (rusă: "Ледовое побоище, Ledovoie poboișce"; germană: "Schlacht auf dem Eise"; estoniană: "Jäälahing"; letonă: "Ledus kauja") a avut loc la 5 aprilie 1242 între forțele novgorodene conduse de Alexandr Nevski și cele teutone cruciate ale episcopului Hermann de Dorpat, pe lacul înghețat Peipsi. Bătălia a fost o înfrângere importantă a cruciaților catolici din cadrul cruciadelor nordice orientate împotriva statelor păgâne și ortodoxe. Înfrângerea cruciaților în această bătălie a marcat sfârșitul campaniilor din Republica ortodoxă Novgorod
Bătălia de la Lacul Peipsi () [Corola-website/Science/312082_a_313411]
-
întâlnit forțele lui Alexandr pe stâmtoarea îngustă, care lega malul nordic cu cel sudic ale lacului Peipus pe 5 aprilie 1242. Alexandr a intenționat să se lupte în locul ales de el, retrăgându-se într-o încercare de a atrage trupele cruciate încrezătoare pe lacul înghețat. Forțele cruciate erau formate din 4.000 de soldați, cel mai mulți dintre ei fiind estonieni. Rușii au strâns 5.000 de oameni: gărzile de corp ale lui Alexander și fratelui său, Andrei, totalizau 1.000
Bătălia de la Lacul Peipsi () [Corola-website/Science/312082_a_313411]
-
îngustă, care lega malul nordic cu cel sudic ale lacului Peipus pe 5 aprilie 1242. Alexandr a intenționat să se lupte în locul ales de el, retrăgându-se într-o încercare de a atrage trupele cruciate încrezătoare pe lacul înghețat. Forțele cruciate erau formate din 4.000 de soldați, cel mai mulți dintre ei fiind estonieni. Rușii au strâns 5.000 de oameni: gărzile de corp ale lui Alexander și fratelui său, Andrei, totalizau 1.000 de oșteni. În acord cu cronicile
Bătălia de la Lacul Peipsi () [Corola-website/Science/312082_a_313411]
-
Tiberias a fost cucerit de prințul cruciat Tancred și a devenit capitala Principatului Galileei din cadrul Regatului Ierusalimului. Tancred l-a numit la conducerea cetății pe Hugues de Saint Omer, care a prevazut-o cu fotificații și cu o citadela. Fortificațiile cruciate au fost ridicate la nord de precinctul din vremea arabilor, pe o arie cu mult mai mică, acolo unde se află în zilele noastre Orașul vechi . Ele au fost zidite înainte de moartea lui Hugues în 1106. Prinții cruciați au continuat
Tiberias () [Corola-website/Science/311769_a_313098]
-
unei mici comunități evreiești mici (după Beniamin - 50 de familii). În anul 1187 aproape de Tiberias s-a desfășurat bătălia de la Karney Hittin (Hattin) în care cruciații au fost biruiți.Principatul Galileii și-a încetat existența, si o dată cu el și istoria cruciata a orașului. Tiberias a rămas o vreme aproape pustie. În veacul al -13-lea au mai locuit aici și evrei, în anul 1205 fiind înmormântat aici Maimonides sau Rabbi Moshe ben Maimon, ale cărui rămășițe pământești au fost aduse conform ultimei
Tiberias () [Corola-website/Science/311769_a_313098]
-
Rabbi Moshe ben Maimon, ale cărui rămășițe pământești au fost aduse conform ultimei sale dorințe din Egipt. Au sosit în oraș și grupuri de evrei din Germania, Franța și Spania, care nu s-ar fi putut stabili aici în timpul dominației cruciate. Dar cu toate acestea în scurt timp comunitățile acestea s-au dizolvat. În anul 1217 orașul a suportat un atac al cruciaților din Cruciada a V-a. Cetatea a fost serios deteriorată de loviturile cruciaților maghiari. care nu au reușit
Tiberias () [Corola-website/Science/311769_a_313098]
-
uscat, acoperind flancurile călăreților. Chinuiți de arcașii lui Saladin și de către tarantule, care apăreau noaptea, abilitatea lui Richard a asigurat păstrarea ordinii și disciplinei chiar și în cele mai dificile circumstanțe. Baha ad-Din, cronicarul musulman, descrie marșul astfel: În timp ce armata cruciata mărșăluia spre partea îndepărtată a râului la Cezarea, Saladin dădea propriile dispoziții. El plănuise să iși poziționeze armata lângă vechile drumuri române din interior, permițându-i să atace în orice direcție dacă se va ivi o astfel de ocazie. Dar
Bătălia de la Arsuf () [Corola-website/Science/311046_a_312375]
-
spațiu de două mile (3 km) în jur, nici măcar un pumn de pământ, care să nu fie acoperit de ostilă rasă turcă." Când aceste acțiuni nu și-au făcut efectul dorit, atacul a fost schimbat înspre flancul stâng al armatei cruciate, ospitalierii trebuind să suporte presiunea cea mai mare. Puțin câte puțin, bătălia s-a extins și pește restul armatei lui Richard. Incursiunile urmăreau același model: beduinii și nubienii lansau săgeți și sulițe înspre linia inamica, înainte de a le permite arcașilor
Bătălia de la Arsuf () [Corola-website/Science/311046_a_312375]
-
Saphadin), fratele lui Saladin, a fost, de asemenea, implicat în mod activ încurajând trupele;. ambii frați au fost astfel expuși la un pericol considerabil de-a fi loviți de săgețile arbaletelor. Toate eforturile lui Saladin nu a putut disloca coloana cruciata, sau să stopeze înaintarea în direcția spre Arsuf. Richard a fost determinat de a organiza armata împreună, forțând inamicul să se epuizeze în repetate valuri, cu intenția de a-și menține cavalerii săi pentru un contra-atac concentrat la doar momentul
Bătălia de la Arsuf () [Corola-website/Science/311046_a_312375]
-
și normanzii care nu au fost încă puternic angajați în lupta strânsă și erau menținuți că întăriri pentru restul regrupat. Eliberat de presiunea de a fi continuată în mod activ, multe dintre trupele Ayyubide s-au întors să înfrunte cavaleria cruciata. James d'Avesnes, comandantul uneia dintre unitățile de francezi, a fost unul dintre cei uciși în această secvență a bătăliei. Printre liderii ayyubidizi care s-au mobilizat rapid și a revenit la lupta a fost Taqi al-Din , nepotul lui Saladin
Bătălia de la Arsuf () [Corola-website/Science/311046_a_312375]