2,040 matches
-
totul deosebit. Hildebrand, credinciosul vasal al ducelui Bertold, care se bucura de cinstea de a fi prietenul și omul său de Încredere, plecase cu stăpânul la vânătoare. Tocmai apăruse moda vânătorii cu șoimi, pe care o aduseseră din Răsărit cavalerii cruciați ai lui Bohemund Normandul. Ca de obicei, doamna Rishawa, stăpâna castelului, se pregătise cu grijă pentru sosirea oaspeților. Pe talgere de argint așteptau păstrăvi prăjiți În unt, spinare de căprioară cu foi de dafin și boabe de ienupăr, potârnichi Învelite
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
Fără să zică un cuvânt se lăsă condus de părintele Urban În biblioteca mânăstirii, unde erau primiți oaspeții aleși. Duhovnicul ședea Într-un jilț, numărându-și cu nerăbdare mătăniile de chihlimbar, după moda grecească, aduse de un preot ce Întovărășise cruciații În expediția lor nefericită. În dreptul ferestrei, În picioare, un bărbat slab și Înalt, cu Îmbrăcăminte modestă de burghez, Își mângâia gânditor bărbia și, se vedea, aștepta cu nerăbdare, numărând clipele. Urs, care nu-l cunoștea, se Întrebă cine putea fi
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
VII, Agnes este mama fraților Bertold III și a lui Conrad. 15. Conform tradiției, În regiune au existat multe capele, de exemplu cea de la Ravennabrücke, dedicată Sfântului Oswald. 16. În istorie sunt menționate multe molime și epidemii. După 1097, unii cruciați au adus din Orient ciuma sau lepra, pe care le Împrăștiaseră În Bizanț mișcări mari de populație din Asia, și care s-au Întins apoi În toată Europa. 17. Până astăzi la Staufen, „orașul lui Goethe“, se pot vedea ruinele
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
creatorii de istorie Alexandru cel Mare, Cezar, Napoleon, atât de implicați, sub o formă sau alta, în cultură), atașantă îmi pare doar figura lui Eugeniu de Savoia, ca întruchipare fermecătoare a barocului. Fanatic nu poți fi decât lumește: iată de ce cruciații, atât de interesanți creatori de istorie, nu izbutesc să mă înflăcăreze (mai degrabă maltezii lui Schiller), oricât de aproape-l simt pe Frederic al II-lea de Hohenstaufen, în schimb călugării cistercieni trapiști (de care am auzit întâia oară dintr-
Memorii jurnale by Ion Negoitescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1349_a_2742]
-
unde figura și Codul lui Hammurabi). Cât despre Orientul din apropiere, Levantul deloc străin strămoșilor noștri imediați, gustul căruia mi l-a trezit Panait Istrati, vagabondul, l-am întrezărit sub semnul voluptăților secrete și moleșitoare, la care se dedaseră cavalerii cruciați, cei purceși din sânul ilustrelor familii apusene cu coroane în stemă și în inel, și printre care eu l-am inventat pe detracatul bântuit de puritate Balduin de Tyaormin. Eram priapic - suferință ce a durat toată adolescența mea, până la adânci
Memorii jurnale by Ion Negoitescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1349_a_2742]
-
mod egal întru crearea fenomenului românesc“. Considerând parlamentul pluripartinic un „cazan satanic“, Vasile Marin prevedea un stat nou, în care să nu aibă cuvânt (sublinierea mea) nici „dragomanii“ puterilor care ne „ocrotesc“ și ne „asistă“, nici „antreprenorii demagogiei electorale, vajnici cruciați ai naufragiului universal“ - stat în care cuvântul să fie acordat doar unei „caste“, elitei conducătoare, „minoritatea conștientă a celor puri și intransigenți“, adică legionarii al căror șef este inspirat de „grația divină“. „Intolerant ca toate marile dogme“ (Blaga va zice
Memorii jurnale by Ion Negoitescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1349_a_2742]
-
coboară, ca la o cetățuie. Xenodochion "odaia" din afară de mănăstire unde dorm cei care ajung după ce s-a ridicat puntea. Un călugăr veghează acolo și primește și ospătează pe întârziații în munte. psihiphisa = mozaic Zice Nikitos că la 6712 (1204) cruciații au prădat sfintele mănăstiri, au rupt scoarțele de aur ale evangheliilor și sfintele cruci bătute în pietre scumpe... La kiliandri (porți), în vremea luptelor religioase ale bizantinilor, au fost măcelăriți o mie de monahi (pentru unirea cu papa dela... contra
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
cu o mie de ani în urmă, stăpână într-una pe comerțul din Adriatica, în vremea cruciadelor își întinde puterea sa către insulele și coastele orientale ale Mediteranei. Foarte dispuși să lupte pentru legea lui Hristos, neguțătorii pun la dispoziția cruciaților flota lor de comerț, grăbindu-se să realizeze un prim câștig din prețul transportului și un al doilea din mărfurile pe care le aduceau cu aceleași vase din orient în Europa. Politica aceasta au continuat-o necontenit și apelul lor
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
de la 28-30 de ani. (Aceste "întâmplări stranii" îmi amintesc de "Cruciada copiilor" din 1212, concepută să cucerească Ierusalimul. Se spune că, ajungând pe malurile Mediteranei și apele nedându-se la o parte, așa cum se profețise, Cruciada "s-a spart", micii cruciați fugind care-încotro). Pe aceste criterii am ajuns să avem un "celebru" ambasador la Varșovia, de vârsta "minoră", parașutat în MAE de la Comerț (si acolo cine știe de unde) și uns Excelență din secretar II. Pe aceleași criterii "fără", recent, se anunța
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1543_a_2841]
-
sau simbolice, își rezolvă răfuieli și frustrări personale, distruge termenul de comparație (sindromul „eticii mioritice”, cum îl numesc eu). În democrația noastră infantilă delațiunea se practică în presă, pe ecrane, pe orice suport de informații. Nu știm dacă ceea ce dezvăluie „cruciații purității” este exact, dacă nu exagerează deliberat, dacă nu acționează ca torpile sub comandă (în definitiv sunt adulți, au discernământ și răspund pentru alegerile lor), nu știm dacă nu denigrează sau chiar calomniază. Scopul explicit este nobil: Adevărul. În vremurile
[Corola-publishinghouse/Administrative/1964_a_3289]
-
Vodă Pleșuvul, În anii 1431, 1433 și 1438 trec, pe acest culoar, din nou oștile turcești, ultima având în frunte chiar pe sultanul Murad, În 1445, a intrat în Țara Românească, Ion Corvin de Hunedoara (Hunyadi), când mergea în întâmpinarea cruciaților și s-a întâlnit cu Vlad, domnul Țării Românești, În 1459-1460, trece în Transilvania, Vlad Țepeș pentru a-i pedepsi pe cei ce îi adăposteau pe rivalii săi. De menționat că, atunci, Dan încerca să-i ia scaunul, cu ajutorul sașilor
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1498_a_2796]
-
locuitori. Din fondul romano-bizantin supraviețuiesc foarte puține vestigii, printre care Sfântul Mormânt, reconstruit de nenumărate ori începând cu secolul al IV-lea (ultima renovare datând din anii 1960), cripta Prodomos și absida bisericii Nea din cartierul creștin. Au venit apoi cruciații și lor le datorăm splendida biserică Sfânta Ana, devenită după plecarea lor o madrasa musulmană, dar redată călugărilor creștini de către sultanul otoman (după războiul Crimeii, ca recompensă pentru susținerea lor). Desigur, toate acestea s-au petrecut la întâmplare, astfel încât o
Candid în Ţara Sfântă by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Memoirs/905_a_2413]
-
n-a stat mai mult de o săptămână. El a scos maximum de profit posibil de pe urma unei crize imobiliare locale, compunând o elegie pe tema sa preferată, ruinele. Norocul lui a fost că a nimerit într-o perioadă de acalmie. Cruciații erau deja departe, iar pelerinii și consulii încă nu-și făcuseră apariția în zonă. Nemusulmanilor le era în continuare interzis să cumpere terenuri și să clădească ceva interdicția nu va fi ridicată decât în 1867. Orașul vegeta uitat de lume
Candid în Ţara Sfântă by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Memoirs/905_a_2413]
-
fără a mai cere autorizația nimănui. Situată în partea dreaptă a zidului dinspre apus, ea se învecinează cu poarta zidită zisă "a lui Barclay", lângă care Profetul și-a legat iapa înaripată Al-Buraq, în timpul călătoriei lui nocturne, și pe unde cruciații pătrundeau călare pe esplanada Moscheilor, călcând cu copitele indiferente ale cailor lor, evrei și musulmani. "Săriți! Al-Aqsa e în primejdie!" Șeicul Tamini denunță de la Nablus "un proiect rasist" vizând recucerirea muntelui Moriah și lansează chemarea la o "zi a mâniei
Candid în Ţara Sfântă by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Memoirs/905_a_2413]
-
pe locul pinaclului. Lucrurile se petrec în subsol și privesc esplanada Moscheilor. Lângă întărituri, în înaltul cărora Isus a fost dus și unde s-a lepădat de orice dorință de stăpânire, se află acum o imensă criptă subterană, în care cruciații își țineau caii. Cu coloanele ei cu capitel, ai zice că ești în moscheea de la Cordoba mai puțin soarele. Scările care coboară în acest hipogeu foarte închis și recent islamizat, ca o moschee de schimb pentru timp friguros, sunt protejate
Candid în Ţara Sfântă by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Memoirs/905_a_2413]
-
Și apoi, nu uitați că noi nu suntem niște invitați la Ierusalim. Nu suntem vizitatori. Când evreii fac săpături aici în apropiere sau sub Templul lor, găsesc mai ales stele sau inscripții în greacă. Noi nu i-am așteptat pe cruciați ca să ajungem aici." Mda. Femei măritate trăind sub direcția spirituală a unor clerici celibatari sunt ceva obișnuit în țările majoritar catolice. Dar o turmă arabofonă condusă de pastori greci, asta nu sfidează cumva principiul autocefal atât de drag ortodocșilor? Știu
Candid în Ţara Sfântă by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Memoirs/905_a_2413]
-
persecuții contra apostolilor (între coreligionari, de fapt), au fost douăzeci de secole în sens invers, și încă și mai sângeroase. Delimităm între spațiile albe ale memoriei noastre conturate cu o linie punctată valurile de antisemitism creștin de la pogromurile făptuite de cruciați, trasul pe roată instituit de Ludovic al IX-lea cel Sfânt, acuzațiile de crime rituale, caznele la care au fost supuși evreii din Spania, și până la convertirile forțate, propovăduirea disprețului, Patimile bavareze de la Oberammergau și, să zicem, tăcerea lui Pius
Candid în Ţara Sfântă by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Memoirs/905_a_2413]
-
Quai d'Orsay, ar trebui să reușești să te treci absent în marile registre ale istoriei acestei regiuni, în care noi nu am prea strălucit prin respectul arătat drepturilor omului. Romano-catolicul nu are nicio amintire legată de jefuirea Constantinopolului de către cruciați, pe care toți ortodocșii o au încă prezentă în memorie; tot așa cum noi, republicanii francezi, nu știm nimic despre isprăvile, mai bune sau mai rele, ale generalului Gouraud la Damasc în 1920. O memorie națională înseamnă administrarea comună a unor
Candid în Ţara Sfântă by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Memoirs/905_a_2413]
-
aici în exil și a devenit un apropiat al islamiștilor. De ce? Întrebarea mă tot obsedează. Un prieten comun ne facilitează o întâlnire într-o cafenea din Sidon, la patruzeci de kilometri de Beirut, în fața castelului Mării, o fostă fortăreață a cruciaților. Omul își alege cu grijă cuvintele. Avem cam aceeași vârstă. M-am născut creștin. Am devenit apoi comunist, logic. Acum, este adevărat, am evoluat, simt că am mai multe afinități cu islamul. Vreți să știți de ce? Avem nevoie de unitate
Candid în Ţara Sfântă by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Memoirs/905_a_2413]
-
cazul acesta, mi s-a spus la minister, ar trebui să-i amnistiem și pe traficanții de droguri. Ceva cum ar fi "imposibil" sau "inoportun", nu mai știu. De altfel, pe vremuri, nu sunniții ci șiiții i-au susținut pe cruciați. Ei știu ce înseamnă să fii o minoritate, și acest fapt îi face mai înțelegători cu noi. Ei nu spun niciodată, ca Ben Laden: "Sunteți dușmanii noștri pentru că sunteți creștini". Dimpotrivă. Între persecutați există niște afinități profunde. Nu exista așa ceva
Candid în Ţara Sfântă by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Memoirs/905_a_2413]
-
apropiat împărăția cerurilor. (Matei, IV, 17) Am văzut, la Institutul Francez din Orientul Apropiat, anatemele lansate de numărul doi al Al-Qaida pe site-ul său Internet. Medicul egiptean Al-Zawahiri îi îndeamnă pe arabii sunniți să nu "se dezonoreze în slujba cruciaților și a evreilor". Ne face o mare onoare. Unde mai găsești azi ardoarea unor noi "fapte de vitejie ale francezilor?" Credința, abnegația, miturile propulsoare pe care le presupune o întreprindere atât de lipsită de sens? Jihadistul nostru șef proiectează, extrapolează
Candid în Ţara Sfântă by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Memoirs/905_a_2413]
-
răi. Școala și cărțile m-au învățat despre existența soldaților Anului II, a voluntarilor din Brigăzile Internaționale din Spania și a luptătorilor din Franța Liberă. Viața m-a făcut să întâlnesc latinos internaționaliști. În Occident, aceștia au fost, cred, ultimii cruciați. La fel de diferiți de nomenclaturiștii cu pălării moi pe cât de diferiți erau pelerinii nevoiași din mjlocul pădurii de marii seniori care, zece ani mai târziu, își vor croi feude în Țara Sfântă. Erau oameni de vocație, nu de ambiție. Societatea fără
Candid în Ţara Sfântă by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Memoirs/905_a_2413]
-
arabul rătăcit pe străzile evreiești ale orașului care nu ar simți-o ca fiindu-i adresată? Același scenariu, aceeași distribuție. Pumnalul a fost folosit pentru prima oară de ucigașii plătiți, reluat apoi de hașișinii** care veneau să-i asasineze pe cruciați în casele în care locuiau, iar grenada care a urmat n-a fost în niciun caz mai prejos. Guvernanții englezi din 1946 îi numeau teroriști pe viitorii guvernanți israelieni (atentatul de la hotelul King David: cincizeci și doi de civili uciși
Candid în Ţara Sfântă by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Memoirs/905_a_2413]
-
iar marșul eratic al rebelului se oprește de la sine. Cam pe la patruzeci de ani, "tânărul înflăcărat" părăsește tabăra excesivilor pentru a se muta în aceea a secătuiților, și o viziune mai clară a lucrurilor îl va face să se cumințească. Cruciații Mormântului Sfânt ca și aceia ai omului nou se aranjau cu bună-credință, ca Isus, să moară în pragul decrepitudinii blazate. Creșterea destul de neliniștitoare a speranței de viață va diminua oare timpul dăruirii de sine sau, dimpotrivă, va amâna cu tot
Candid în Ţara Sfântă by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Memoirs/905_a_2413]
-
construite acolo în decursul timpului. Ultimul, singurul pe care-l mai putem vedea, acoperă, ca o păpușă rusească, mausoleele anterioare dispărute. Biserica originară, ridicată sub Constantin, a fost distrusă de perși în 614; parțial reclădită sub împărații bizantini, reconstruită de către cruciați, greu încercată de un seism în 1543, de un incendiu în 1808, de un cutremur de pământ în 1927, și finalmente restaurată cu începere din 1955. Este de asemenea sigur că edificiul a cărui ușă a rămas închisă secole de-
Candid în Ţara Sfântă by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Memoirs/905_a_2413]