3,596 matches
-
o schimbare binevenită față de obișnuita lui izolare. Și ar fi ceva liniștitor. Dar și să renunțe cu totul la căutare... A tăiat puiul pentru că era acolo ca să fie tăiat. Cina a avut perioade lungi de tăcere. Dolores O’Toole era cufundată în gânduri neliniștitoare. Ieșea din reverie doar ca să le ofere domnului Jones și lui Vultur-în-Zbor alte porții de pui. Vultur-în-Zbor zări în ochii ei o lumină nouă. Nu știa ce însemna ea dar era nouă. La rândul său, el era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
Vieții. Nu vei găsi copii pe stânca asta, oricum părăsită de Dumnezeu. Fiecare bărbat e steril. Inclusiv tu. în vocea lui Virgil Jones se simți din nou amărăciunea. Vultur-în-Zbor se îndepărtă, luând-o spre colibă. îl lăsă pe Virgil Jones cufundat în gânduri, iar acesta absent rupse în două niște crenguțe. PAISPREZECE în condiții normale Vultur-în-Zbor ar fi simțit o simpatie instinctivă față de doamna O’Toole, așa diformă cum era. El însuși îndurase împunsăturile sociale adresate ciudatului. Ei doi ar fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
năvălea pe deasupra capului său și se frângea ca o crenguță. Vultur-în-Zbor s-a trezit de mai multe ori în timpul nopții, pentru că pământul era și tare, și grunjos. Simțea o mâncărime pe piept. Se scărpină somnoros și se gândia, în timp ce se cufunda din nou în somn: Cicatrice nenorocită. Acea cicatrice nenorocită îi juca uneori feste. O altă dimineață a zilei lui Tyr. Cețoasă Virgil Jones se simți scuturat ușor, ca să se trezească. O văzu pe doamna O’Toole zâmbindu-i și spunând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
se simțea și mai stingher acum, că știa înțelesul frazei jucăușe. De-acum în oraș. Crâmpeie de agitație în jurul lor - sporadică, pentru că ora era târzie. O ocheadă furișă la altă fereastră: o bătrână privea melancolică într-un album de fotografii, cufundată în trecut. Iată condiția de bază a exilului - să prinzi rădăcini în amintiri. Vultur-în-Zbor știa că va trebui să afle aceste trecuturi, să și le însușească, astfel încât cei din comunitate să-l poată adopta ca pe unul de-al lor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
care-mi spuneai cât de mult îți prețuiai demnitatea? „încerci prin viața și acțiunile tale să dai un pic de sens acestui univers nebun“... La asta te refereai...? La... la această boarfă de impotență lascivă? Te-au convins să te cufunzi cu totul în autocompătimire? Te-au convins să uiți de ce-ai părăsit-o pe Dolores? Voiam să te întreb de multe ori de ce, dar așteptam să fii gata. Acum se pare că mi-am ratat șansa. Tu ești distrus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
ei era un olan atunci când căzuse de pe acoperiș. — Eu l-am omorât, a spus ea. Eu am făcut-o. ‘Frida Gribb, ‘Frida Gribb Soțu-și răpuse. Nu-i minciună! Chiar se duse. Vultur-în-Zbor a închis ușa în urma lui. Camera s-a cufundat în întuneric; a mers către capul patului. Pe pleoapele închise ale lui Ignatius Gribb erau puse niște monede vechi. — Avea ochii deschiși, a spus Elfrida. A trebuit să-i închid ochii. Vultur-în-Zbor a luat-o de umeri. — Uită-te la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
Casei. Tăcere pretutindeni. în propria ei cameră - un Virgil mâhnit și gânditor. în camera predecesoarei ei - siluetele abia ghicite a doi oameni despre care se temea că îi vor schimba prea mult, mult prea mult, mica ei lume. Virgil se cufundase deja în sine, iar Media era deja impresionată de Vultur-în-Zbor, în ciuda specializării care-i fusese repartizată. Cum stătea tăcută lângă ușa camerei lui Liv, care era foarte puțin întredeschisă, auzi vocea Mediei rostind acea singură frază. Se retrase în liniște
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
paznici imateriali ai urâțeniei nevăzute. Afară, porțiunile vizibile ale muntelui Calf se ridicau deasupra casei precum un al doilea tavan furtunos, ferind-o de lumina palidă a soarelui, filtrată de cețuri, care cădea peste câmpiile din vale. Casa lui Liv, cufundată în întuneric și lipsită de fundație, stătea indiferentă pe stânca posomorâtă, cu ușa strașnic zăvorâtă, unicul semn de viață din jur fiind un măgar priponit de cel din urmă copac al pădurii de pe povârniș, care păștea iarba înaltă a pădurii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
dintr-odată plină de posibilități uimitoare. Și eu am fost cel care a descoperit totul! — Voi sări peste partea următoare, spuse Liv pe un ton oficial. E ralatarea altor călătorii pe care le-au făcut ei. Camera era de-acum cufundată în întuneric. Vultur asculta absorbit acea recitare monotonă. 1 iulie, ziua Lunii Astăzi Grimus a făcut cea mai mare descoperire a sa și și-a expus planul lui măreț. Trebuie să spun că individul mă farmecă. Deggle este morocănos și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
și covoare vechi întinse pe podea. Farfurii și candelabre de argint scânteiau peste tot. Aceasta era camera aflată în vârful triunghiului. Prepelicarul nu se opri. Acum către latura dreaptă, își zise Vultur-în-Zbor, concentrându-se asupra direcției. A patra încăpere era cufundată în întuneric, cu doar câteva forme albe întrezărindu-se printre umbre. Pe măsură ce ochii i se obișnuiau cu lumina slabă, văzu că prin încăpere erau împrăștiate o mulțime de socluri pe care se aflauă ce anume?ă obiecte, ascunse de cearșafuri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
era o sarcină care punea piedici și celui mai bun detectiv. Mulțumesc lui Dumnezeu pentru culoarea blondă a părului lui Simon. Am zărit pe cineva care semăna cu el dispărând la stânga înspre Broadgate. Nu era timp de pierdut; m-am cufundat în mulțime, sperând că urmăresc persoana potrivită. Am dat colțul pe strada Liverpool, hoarda de bancheri, de agențiide asigurări și de secretare prin care îmi croiam calea mă fereau de priviri, deși cel care părea a fi Simon nu se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]
-
va fi oricum pierdut pentru mine, așa că am să îți pot spune exact când am să mă îmbrac la sugestia ta cu ceva vopsit cu alge“. Ne-am întors în așa-zisul bar. Tom și Saul erau încă la masă, cufundați în discuții. Alice s-a dus după ceva făcut din ierburi și eu m-am alăturat băieților. Beau suc de portocale din pahare de plastic. Saul a umplut unul și l-a împins în direcția mea. Din politețe, am luat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]
-
pe Charles, dar nu păreau a fi deranjați de asta. Păi, era ceva la care să mă gândesc când aveam să mă fac bine. Precum și la expoziția personală pe care mi-o promisese Duggie la anul... Închizând ochii, m-am cufundat între perne. În întunericul din spatele pleoapelor mi-a apărut fața lui Suki Fine exact ca ultima dată când o văzusem, desfigurată și umflată, complice a tot ceea ce ura, și mi s-a făcut rău. Dădusem greș. Nu reușisem să o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]
-
ochii mei încordarea de care îmi vorbiseră și alte femei când, aflându-mă în fața lor, mă pomeneam dintr-odată privindu-le și ele rămâneau nedumerite la început, apoi neliniștite, incomodate de privirea mea, în timp ce gândul meu se desprindea de ele, cufundându-se tot mai adânc în mine până acolo unde doar întrebările foșnesc ca un prund cu puzderii de râme, târându-se una peste alta, încolăcite, săltându-și capetele lor de mucigaiuri spre a se desprinde, spre a se agăța de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
încă în ele vechi gânduri, imagini ciobite, amestec vâscos de năluci și așchii de dorințe, cotloane alandala pitite, așa cum peretele lutos, înalt al unui râu este străpuns câteodată, în adânc, de raci, spre a-și ascunde chiliile pândei lor. Mă cufundam în astfel de ape lutoase, copil la scaldă, căutam astfel de corobăi și, cu mână șovăitoare, crispat de amenințarea cleștilor, scotoceam în adâncul cotlonului, dibuiam până simțeam mușcătura și, cu degetele înțăncușate, scoteam racul din bârlogul lui. Mă cufundam adeseori
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
Mă cufundam în astfel de ape lutoase, copil la scaldă, căutam astfel de corobăi și, cu mână șovăitoare, crispat de amenințarea cleștilor, scotoceam în adâncul cotlonului, dibuiam până simțeam mușcătura și, cu degetele înțăncușate, scoteam racul din bârlogul lui. Mă cufundam adeseori în mine, scotocind găvane sufletești, ca și cum aș fi căutat să scot de acolo altceva decât ceea ce odinioară pitisem. Țăncușa amintirii sângera uneori. O priveam și nici măcar nu o mai vedeam. Aveam doar, iar și iar, imaginea marelui fluture de pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
s-a prefăcut ea interesată. Și mie. Când eram copilă, mergeam la noi în baltă, la bunici, de fapt, la Vorona, pe lângă Botoșani, și prindeam raci. Îi scoteam așa, de cleștii lor, din bortele lor, pișcau, dar îmi plăcea. Mă cufundam în apă, era un mal lutos cu cotloane de raci și-i scoteam de acolo. Mâncam și eu, mai demult. Cu o scordolea după tot dichisul... — Așa, da, văd că știi rostul racilor, a râs ea. Cu mujdei din nuci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
-i-l, i-ar fi rămas la fel de străin, după cum străine, false mi-ar fi fost și vorbele. — Și eu mă gândesc că ne amintim din trecut doar lucruri neînsemnate. Pentru noi, amintirea poate mai înseamnă ceva, dar pentru ceilalți? Zâmbea cufundată în înțelepciunea spuselor ei. Mai pregătea cine știe ce profunzime. — Prea puțin le pasă celorlalți de amintirile noastre, i-am răspuns. Totul e să povestești cât mai frumos. Să-i captivezi. — Chiar inventând? — Ce importanță mai are? Un trecut încărcat, am luat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
a bețivanilor și a bețivirilor pe lungul drum al uitării și al părăsirilor. Lumea moale a veneticilor pripășiți prin crâșmele fără de număr ale tuturor amăgirilor. Credeam că acolo, pe prundul ultim al vieții, se mai ascund bucuriile ei adevărate. Mă cufundam în mocirlă, crezând că-i minunea celei mai curate unde... 4tc "4" Într-un început de decembrie, Ester m-a dus la Văcărești. Ieșiserăm dimineața împreună în oraș. Erau primele ninsori. Nu aveam chef de mers la serviciu. Nici ea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
citiserăm prin cărți sau unul ca mine mai auzise și din povestirile câte unuia care trăise pe atunci. În aerul proletar al „Capșei“, în cofetăria devenită doar un vestigiu încețoșat de timp pierdut, ne plăcea, Esterei și mie, să ne cufundăm ca și cum am fi alunecat, fie doar și în curgerea unei simple închipuiri, în poveștile păstrate încă în plușul acelor canapele sau grele draperii, în apele marilor oglinzi, în scrijeliturile scaunelor sau în încrețiturile mușamalelor de sub cristalurile de pe mese. Din studenție
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
masa de lângă sobă am stat în vremea când publicam la ziar. Vineri, la prânz, apărea suplimentul cu capodoperele mele săptămânale. Luam ziarul de la vânzătorul din colț și, cu satisfacția gazetarului împlinit, îmi ocupam locul la masă, venea berea și mă cufundam în autolectură. O satisfacție tâmpă, spun acum, dar atunci mă simțeam important, dădeam lecții contemporanilor, contribuiam chiar, cu talentul și integritatea mea („mă cunoștea dom’ Nae“), la asanarea morală a societății care pornise pe noul drum. Era prin ’91-’92
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
o sacoșă se ițesc o franzelă și o umbrelă galbenă, de damă. Întins într-o rână, ca la ospețele romane, cu capul sprijinit în mâna dreaptă, moșul privește defilarea Bulevardului, a mașinilor de pe Brezoianu, a schimbării luminilor de la intersecție, absent, cufundat în acea uitare de sine interioară pe care numai un suflet profund meditativ o poate avea în fața nimicniciilor acestei lumi. În unele dimineți vine și se ghemuiește lângă el, pe treptele fostei berării, un orb, și el bătrân, cu o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
fruntașe ori se încheia anul de învățământ politic. De la școală până la sediul gospodăriei mărșăluiau toți, în frunte cu directorul școlii și cu comandanta unității de pionieri, după gemetele muzicuței mele. Celălalt moșneag ascultă orbul, cu capul aplecat, sprijinit în mâini, cufundat în aceeași absentă reverie din străfund. Lăcrămează, cu lacrimile căzând pe treptele fostei cârciumi, sacadate, monotone, un fel de picuri ai unei ploi dintr-un început de primăvară, de cândva, dintr-o noapte pierdută... Mă fascinează moșul în manta de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
și în dimineți ca acestea. Nu mai beau, dar povara de minune este parcă și mai grozavă. Aș pleca în câmp, să privesc ierburile, să înghit depărtările, să mușc din orizontul cu dunga lăptoasă a ceții ridicându-se, să mă cufund în pământul jilav, să las roua să mă ude ca o apă purificatoare. Am mers doar o stație cu troleibuzul, până la Universitate. Am coborât apoi la pas până la Cișmigiu. Gândul amuzat că pot scrie o carte chiar despre acest drum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
ceva cuiva. Eram împăcat cu mizeriile clipei și ale zilei, cu viața de nenoroc pe care o duceam alături de toți ceilalți amărâți ai unei istorii și ai unui timp care nu mai aveau nici o noimă. Nici o coerență. Preferam să mă cufund în astfel de înserări mocirloase, așteptând troleibuze de care puțin îmi păsa dacă vin sau nu la timp, dacă mai circulă sau nu, dacă mai duc spre vreo stație anume, dacă mai sunt stații pe undeva sau dacă nesfârșitul bulevard
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]