8,716 matches
-
doilea adjutant se pregăti să continue discuția, dar celălalt duse rapid degetul arătător la buze și clătină din cap, făcându-i semn să nu vorbească. El a fost primul care a târât scaunul și a spus, Mă duc să mă culc, dacă mai rămâi, ai grijă când intri, nu mă trezi. Spre deosebire de șef, acești doi oameni, ca subordonați ce sunt, nu au dreptul la camere individuale, vor dormi amândoi într-o cameră mare cu trei paturi, un fel de mic dormitor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
aceștia încă nu au avut posibilitatea să arate că sunt așa, au nevoie să se simtă protejați de un perete. Al doilea adjutant, care pricepuse mesajul, se ridică și spuse, Nu, nu mai rămân, mă duc și eu să mă culc. Respectând gradele, mai întâi unul, apoi celălalt, trecură printr-o sală de baie dotată cu toate cele necesare curățeniei corporale, așa cum trebuia să fie, de vreme ce, în nici un moment al acestei relatări, nu s-a menționat faptul că cei trei polițiști
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
din toate astea nu e adevărat, vă distrați pe seama agentului clasa a doua, E un mod inofensiv de a trece timpul, nu te supăra, Cred că există un altul mai bun, Care, Să dormim, sunt obosit, mă duc să mă culc, Comisarul poate să aibă nevoie de tine, Ca să dea din nou cu capul de un zid, nu cred, Cred că ai dreptate, spuse inspectorul, îți urmez exemplul, mă duc și eu să mă odihnesc un pic, dar las aici o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
mă duc și eu să mă odihnesc un pic, dar las aici o notiță spunând să ne cheme în cazul în care ar avea nevoie de vreunul dintre noi, Bine. Comisarul își scosese pantofii și se întinsese pe pat. Stătea culcat pe spate, cu mâinile încrucișate sub ceafă și se uita la tavan, ca și cum ar fi așteptat să-i vină de acolo de sus vreun sfat sau, dacă asta era prea mult, atunci măcar ceea ce în general numim o opinie fără
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
mare parte a timpului singur, își pierduse, practic, darul folosirii cuvântului. Comisarul retrăia conversația pe care o avusese cu soția medicului și soțul ei, chipul unuia, chipul celuilalt, câinele care se ridicase mârâind când l-a văzut intrând și se culcase din nou la auzul glasului stăpânei, o candelă de alamă galbenă cu trei fitiluri care-i amintea de una la fel din casa părinților, dar care dispăruse, nimeni n-a aflat cum, amesteca aceste amintiri cu ceea ce auzise adineauri din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
dejun împreună și ceea ce prisosește rămâne, zâmbi și inspectorul. Zâmbiseră cu toții, agentul ținându-le companie celorlalți, iar acum erau serioși toți trei și nu știau ce să spună. În cele din urmă, comisarul își luă rămas-bun, Mă duc să mă culc, am dormit prost noaptea trecută, ziua a fost agitată, a început cu treaba cu postul șase-nord, Care treabă, domnule comisar, întrebă inspectorul, nu știm ce ați făcut la postul șase-nord, Da, nu v-am informat, n-am avut ocazia, din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
bere și un pahar, Poftiți, domnule comisar, așa o să alunece mai bine pâinea. Comisarul se așeză mestecând cu deliciu sendvișul cu șuncă, bău berea ca și cum și-ar fi spălat sufletul și când termină spuse, Acuma da, mă duc să mă culc, somn ușor și vouă, mulțumesc pentru cină. Se îndreptă spre ușa care dădea spre dormitor, acolo se opri și se întoarse, O să vă simt lipsa, spuse el. Făcu o pauză și adăugă, Nu uitați ce v-am spus când v-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
obligație de îndeplinit. Căută un nume în cartea de telefon, confirmă adresa mental și notă numărul. Îi răspunse soția medicului, Alo, Bună seara, sunt eu, comisarul, scuzați-mă că telefonez la ora asta din noapte, Nu contează, niciodată nu ne culcăm devreme, Vă amintiți de ce v-am spus când stăteam de vorbă în parc, că ministrul de interne îmi ceruse fotografia grupului dumneavoastră, Îmi amintesc. Ei bine, am toate motivele să cred că acea fotografie va fi publicată mâine în ziare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
vi-l arăt dacă aveți vreo hartă pe aici. Nu, acest dialog nu va avea loc vreodată, nici acum, nici altădată, comisarului nu-i mai rămânea de făcut decât să cumpere ziarele și, tocmai gândindu-se la asta, s-a culcat ieri devreme, nu ca să se odihnească cât avea nevoie și să ajungă la timp la întâlnire la postul șase-nord. Felinarele de pe stradă sunt aprinse, vânzătorul de la chioșc tocmai a ridicat obloanele, începe să așeze revistele săptămânii și când termină treaba
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
făcea să-i lase gura apă, să-i scuzăm acestui om ceea ce la prima vedere trebuie să pară o deplorabilă lăcomie improprie vârstei și condiției sale, dar trebuie să ne amintim că ieri avea deja stomacul gol când s-a culcat. Găsi, în sfârșit, strada și cafeneaua, acum stă la masă, în timp ce așteaptă, trece cu privirea peste ziare, iată titlurile, în negru și roșu, ca să ne facem o idee aproximativă în legătură cu conținuturile respective, O Nouă Acțiune Subversivă A Dușmanilor Patriei, Cine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
binele sufletului lor trebuie să facă în fiecare zi două lucruri care le displac; a fost de bună seamă era un înțelept și preceptul respectiv l-am urmat cu scrupulozitate, căci în fiecare zi m-am sculat și m-am culcat; dar în firea mea există o undă de ascetism și săptămână de săptămână mi-am supus carnea unor mortificări încă și mai aspre. Nu am omis niciodată să citesc suplimentul literar al ziarului The Times. Este o disciplină salutară să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
de cunoștințe, și de sensibilitate, și de imaginație. — Bine, Dirk, dar eu de ce am socotit totdeauna frumoase tablourile tale? Le-am admirat încă din prima clipă când le-am văzut. Lui Stroeve îi tremurară puțin buzele: — Du-te și te culcă, scumpa mea. Eu am să fac câțiva pași cu prietenul nostru și pe urmă mă întorc. XX Ne-am învoit ca Stroeve să treacă pe la mine în seara următoare și să mă ducă la cafeneaua unde aveam șansa de a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
el chipeș și cu o ținută frumoasă. Aproape la fel de înalt ca Johnson, și părea destul de voinic. Dar totul era numai o chestie de suprafață. Nu bea niciodată, niciodată n-a ridicat mâna asupra mea. Parcă ar fi fost misionar. Mă culcam cu toți ofițerii de pe toate vasele care acostau în porturile insulei și George Rainey nu vedea niciodată nimic. Până la urmă am fost atât de dezgustată de el încât am divorțat. La ce mai e bun un asemenea soț? E îngrozitor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
aici trăia el fără să bage în seamă lumea și uitat de lume. Presupun că pentru ochii europenilor ar fi părut uimitor de sordid. Casa era dărăpănată și nu prea curată. Când m-am apropiat, am văzut vreo trei-patru băștinași culcați pe verandă. Știți și dumneavoastră cum le place băștinașilor să stea unul lângă altul ca o turmă. Era acolo un tânăr întins cât era de lung, fumând o țigară, și care n-avea nimic pe el decât un pareo. Un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
mile de orice lume civilizată. L-am întrebat pe Strickland dacă nu-l supără promiscuitatea în care trăiește. „Nu“, mi-a zis. Îi plăcea să-și aibă modelele în preajmă. Curând, după câteva căscaturi răsunătoare, băștinașii se duseră să se culce, așa că Strickland și cu mine rămaserăm singuri. Nici nu v-aș putea descrie tăcerea intensă a nopții. În insula mea din arhipelagul Paumotu niciodată nu e liniște deplină cum era aici. Se aud veșnic milioane de animale pe plajă, toți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
lui sau altundeva, că o să aibă o indispoziție, o slăbiciune, o sincopă. Nici vorbă. Nu a avut nimic. Doar fața i s-a scofâlcit, mai ales obrajii, și buzele, care au devenit și mai subțiri decât înainte. El care se culca întotdeauna devreme a început să vegheze noaptea. Auzeam pași, pași rari la etaj, întrerupți de lungi momente de liniște. Nu știu prea bine sau prea exact ce făcea: medita, visa, de unde să știu eu? Duminica se gătea mereu pentru întâlnirea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
fost întrebările astea, până la urmă? El o găsise. Plimbându-se, remarcase fereastra deschisă și văzuse trupul. Se grăbise într-acolo, forțase ușa camerei, care era închisă cu cheia pe dinăuntru, și apoi... și apoi... Nimic. O luase în brațe, o culcase pe pat. Pusese să mă cheme. Toate astea mi le-a spus după ce Barbe ne ceruse să ieșim, și noi ieșisem fără să știm unde ar trebui să mergem sau ce-ar trebui să facem. În zilele ce urmară, Destinat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
puțin, iarăși și iarăși? Mierck avea în continuare mustățile murdare de gălbenuș și aerul superior de ambasador suferind de gută. Privea Castelul cu un zâmbet în colțul buzelor. Poarta parcului era deschisă și iarba de o parte și de cealaltă culcată la pământ. Judecătorul începu să fluiere încet și să-și legene bastonul ca și cum ar fi alungat muște. Soarele străpunsese ceața și făcea chiciura să se topească. Eram la fel de țepeni ca țărușii din parc și aveam obrajii aspri și tari ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
cimitir: „Dacă aș fi știut... dacă aș fi știut“. Problema e că nu știm niciodată. În biserică, noi nu eram prea mulți. Spun „noi“ pentru că mi se părea că suntem încă împreună, chiar dacă eu stăteam în picioare, iar Clămence era culcată în sicriul din lemn de stejar înconjurat de candele mari, deși nu o mai vedeam, nu o mai simțeam. Părintele Lurant oficia ceremonia. Spuse cuvinte simple și drepte. Sub straiele lui de liturghie, îl revedeam pe omul cu care împărțisem
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
mal. Deci chiar trecuse pe acolo! Da, și? Ce dovedește asta? Tot aici dormiseră tipograful și cu el, sub podul supranumit Caltaboșul - cunoscutul pod zugrăvit anapoda -, la adăpost de frig și de ninsoare, lipiți unul de celălalt: jandarmii găsiseră ierburile culcate la pământ în forma trupurilor lor. Și asta o recunoscuse imediat. Pe malul celălalt al râului, aproape în fața locului unde e poarta micuță care dă în parcul Castelului, se găsește laboratorul Uzinei. Era o clădire nu foarte înaltă, dar lungă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
fecioară. Iese spre Neli, Tara este iarăși lângă ea, intră amândouă în grădina care așteaptă povești, scaunul ei gol, acum e ca pe scenă? — Așa, da, mai seamănă a spectacol. Acuma. Loredana aprinde o nouă țigară și-i comandă Tarei „culcat”, câinele se așază cuminte la picioarele ei, ridică spre actriță niște ochi inteligenți și triști. Privirea femeii cade iar pe revista aruncată cu ciudă pe pământul umed, pământul care rabdă și iartă, care ne înghite, Doamne, cronica asta!, cum a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
Neli se uită lung la stăpână. Ce-o fi văzut? Pe mine, până acuma, nu m-a speriat cu nimicuța, ce nimicire cu poveștile ei, despre ce vorbea doamna mea? Cățeaua latră ușor, mârâie ciudat, e tot la picioarele Loredanei, culcat!, comandă iarăși, taci din gură, Tara!, amândouă, femeie și cățel, formează un tablou care își așteaptă asasinul, adică pictorul, că după ce le treci dincolo, pe pânză, toate obiectele mor, ele nu mai sunt ele. Din cotețul așezat în spate, dincolo de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
de la intrare - sticla sclipea în soare -, cade ca-ntr-un picaj reușit de avion și pescărușul se lovește straniu de termopan, zgomotul e greu ca o durere, te înfioară. Tara își ascute urechile, e gata să sară spre curtea cealaltă, culcat!, strigă iarăși stăpâna, încercând s-o liniștească. A murit o veste!, geme grădinăreasa neliniștită, ea crede în semne, în pământ și în cer, în vise, ea știe că în viață nimic nu e întâmplător, ea știe că moartea își are
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
zicea, nimeni nu e ca tine, așa începe dragostea, de la miros, cum să mă îndrăgostesc eu de ăla?, niciodată, tu ești Maestrul meu... Eu am apărat-o totdeauna, am spus la toți că a fost fată mare, că s-a culcat numai cu mine, că e femeia unui singur bărbat, că fidelitatea e caracteristica ei principală. Ea, dacă o întreabă cineva cum stă cu iubiții, zice mereu că ea e femeia unui singur bărbat, că eu sunt unicul; asta îmi place
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
vrea, eu nu. Apăruse vinovăția și omul mințea... Mi-au luat iezii, tata i-a vândut în toamna aia, am început școala, clasa a treia, și blonda s-a măritat cu poștașul satului, un flăcău robust, plin de sănătate. Mă culcam singur pe pologul de fân din saltea, mă aromea, dar nu mă mai adormea ca înainte, ceva mă râcâia greu, simțeam că vorbele mele curseseră ca acidul peste întâmplarea din care învățasem atâtea, vorbele curseseră peste Romanița aceea unică, albă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]