2,049 matches
-
în lumina rece și feerică până la masa de răchită acoperită cu o pânză galbenă. Bătrânul nu mi-a întins mâna. Mi-a făcut semn să mă așed pe celălalt fotoliu, fixat în dușumea, încât nu putea fi nici apropiat, nici depărtat. — Ei, zise el, așteptând în mod vădit ca eu să încep conversația. Dar mie mi se încleștase gura. Nu știam ce să spun. Tăceam și mă uitam la omul din fața mea. Era destul de robust, dar uzat de vârstă, cu obrazul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
a îndrăznit să se ducă nimeni. Unii socot că și acolo, pe pământul uscat, ar trăi niște oameni care se înfășoară în largi pături de pânză albă. Dar cine ar putea crede astfel de scorniri, când se știe că în depărtatul apus nu e nimic, decât dealuri de nisip pe care le mută vântul. De acolo nu vin niciodată nici vești, nici oameni, nici sunete de tobe: vine numai vântul uscat, rău și mincinos și chinuitor, al morții. Dacă te strecori
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
îngrijorat. Fața lui părea mai aspră. În ochi se zăreau totuși două luminițe triste. Lui Iahuben începu să-i pară rău de bănuielile sale. Nu era om ticălos robul acesta, își spuse rușinat. Auta părea că se gândește la lucruri depărtate. Iahuben nu mai vru să-l tulbure și, mestecând alene curmale dulci, se gândea și el la felurite lucruri. Altceva nu avea de făcut. Nu era ca altădată, când drumurile sale nu se scurgeau în singurătate și când trebuia sau
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
le vorbească. Neamul daza știa ce înseamnă să fii rob. Aveau și ei câțiva robi. Unii dintre ai lor erau robi la alte neamuri. Trecuse de mult vremea când strămoșii lor, după cum spunea datina, își ucideau prinșii. În acele vremuri depărtate, aici fuseseră păduri, nu numai această sărmană oază. Se spune că demult trecea prin apropiere și un râu adânc. Știind ce sunt robii, neamul daza totuși fu cuprins de mirare și teamă. Acești străini cu pielea trupului roșie aveau arme
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
că nu toți bărbații fuseseră înscriși pe cioburile scribilor. Nici Tela, vrăjitorul gras și fălos, nici nătângul și bolnavul de picioare Nzua, nici alți câțiva nu stăteau adunați lângă scribi. Tot așa se mirau că aveau să plece în țara depărtată și niște oameni foarte bătrâni ca Agbongbotile și Tankoko, se mirau că Tatrakpo ședea printre ei ca orice rob de rând, se mirau că fiecare avea dreptul să ia cu sine câte o singură femeie, deși unii aveau mai multe
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
nădejde a dezlegării tainei din cer... După un somn adânc de om sănătos, Auta ieși în zori din baraca de bârne. Dimineața își ridica tocmai atunci aburii din prăpăstii. Munții se vedeau frumoși peste zări, albaștri și scunzi. Cei mai depărtați păreau nori. Sclavul își scutură amorțeala și se duse la izvorul rece. Asinii rumegau. Soldatul încă dormea, aici nefiind trâmbiță. Auta privi muntele în sus, unde printre stâncile golașe se pierdeau cărări. Vârful muntelui nu se zărea de după nori. Apoi
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
de fildeș, coșuri cu pește și atâtea alte poveri câte nu se pot ține minte și număra. În fiecare zi din corăbii coborau slujbași și soldați, mânând turme de tauri și vaci sau cete de robi proaspăt aduși din țările depărtate. Alți slujbași sau sclavi mânau spre corăbii turme de oi. Bătrâne femei atlante, din sărăcime, umblau prin mulțimea de oameni și își lăudau în gura mare plăcintele sau turtele cu miere ce le aveau de vânzare. Erau în larma și
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
anii din urmă foarte mult și am băgat de seamă că, cu cât mă îndepărtam mai spre miazăzi, stelele pe care aici în pisc le văd sus, se lăsau spre zarea de miazănoapte, iar dacă m-am dus în țara depărtată Sumer, le-am văzut coborând spre apus. Unele stele care sunt văzute de-aici din piscul stăpânului, de pe palat, spre marginea zării de miazănoapte, din țara oamenilor negri nu le-am mai văzut de loc. Însăși steaua ciudată acolo o
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
oameni aveau pielea albă și părul galben sau negru. După lupte lungi cu localnicii Atlantidei, toate aceste neamuri se amestecară între ele și dădură naștere poporului cu pielea roșiatică și cu trupul înalt și vînjos: al atlanților. Într-un veac depărtat, după ce acel amestec se săvârșise, muntele cel mai înalt din pragul punții de pământ care lega insula de azi de întinsa țară vecină începu să scuipe foc și noroi fierbinte din gura lui ridicată peste nori, și mari cutremure zguduiră
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
cu astfel de întîmplări, și aici în palatul Marelui Preot, și jos, în Marele Oraș. La palatul regelui erau totdeauna mulți tălmaci, și erau destui și aici sus. Se întîmpla însă mereu ba să vină vreun sol dintr-o țară depărtată a cărui limbă n-o știa nimeni, ba să fie aduși robi din ținuturi necunoscute cu care nimeni nu se putea înțelege deslușit. Îi și părea rău că a fost tulburat tocmai când dorea să-l întrebe pe bătrân dacă
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
zei, nici oameni. Auta privi încordat. Apoi se frecă la ochi, crezând că poate i se năzare din pricina oboselii. Tot drumul încoace, sfâșiat de neastâmpăr și de dorința de a afla, a simțit totodată cum un al doilea gând, mai depărtat și mai lăuntric, îi spune că grozava veste din scrisoarea regelui nu putea să fie decât vestea vreunei năluci. Și totuși turnul era în fața lui. Auta își trase o palmă peste obraz. Apoi privi iar. Turnul înalt, neted, lucitor, fără
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
fi de vreo două ori mai lung, așa că... cel puțin așa mi-au spus ei, dacă am înțeles. - Ce tot îndrugi! se răsti Tefnaht la sclavul care îl privea liniștit. - Stăpâne, zise Auta, ei așa spun: planeta lor fiind mai depărtată de soare, răstimpul în care se învîrtește este mai lung... - Lasă palavrele! îl opri iarăși Tefnaht. - Nu-l întrerupe, Tefnaht! zise Marele Preot. Nu minte. El nu știa, dar eu am bănuit de mult. Un an este întocmai o învîrtire
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
arcașul cu teamă. Sau sunt năluci? Auta se așeză pe un colț de stâncă. Mai-Baka se așeză și el alături, pe pământ. - Nu sunt năluci, arcașule; sunt niște oameni străini... zise Auta, și după un răgaz adăugă: Dintr-o țară depărtată. Și eu m-am speriat ca tine de îmbrăcămintea lor, când i-am văzut întîi. Dar sunt oameni de treabă. - De ce au capul de sticlă? Întrebarea arcașului îl încurcă. Auta socotea nefolositor să înceapă a-i spune tot ce nici
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
puțini dintre robi se puteau măsura cu soldații Atlantidei, a căror singură meserie era războiul. Robii aveau însă patima oarbă a răzbunării și dorul timpului trecut când mergeau la vânătoare sau la pescuit, ori își arau pământul în țările lor depărtate. De moarte nu se temea nici unul dintre ei. Cu toate acestea, avântul lui Iahuben începu să scadă când proaspăta căpetenie își dădu seama cât de greu era să facă din ei soldați adevărați în atât de puține zile. Zilele treceau
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
care păreau să se îndrepte încoace. Văzîndu-l că tace și deslușindu-i o oarecare tristețe în ochi, Hor îl întrebă dacă nu e cumva bolnav. Auta îi mărturisi de unde îi venea tulburarea. Hor îl cercetă cu luare aminte și zâmbi depărtat, cu oarecare mirare: - Și dacă această Nefert nu poate fi a ta, nu poți iubi alta? Auta zise mîhnit: - Voi nu iubiți niciodată? Tocmai voi care toată viața rămâneți tineri! - Iubim, firește. Iubim și noi, dar nu ne pierdem firea
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
drumurile lumii, după pieirea Atlantidei începuse să bată inima întregului pământ. Astfel că amestecul cel mai pestriț de veșminte și graiuri străine nu mai izbutea să uimească pe nimeni. Când intrară în orașul Behdet, era încă dimineață. Străinul din planeta depărtată se uita cu mirare la bordeiele de pământ, fără ferestre, numai cu câte o gaură pătrată în loc de ușă și cu acoperiș drept de crengi și frunze (la urma urmei, în această țară nici nu ploua decât o dată la câțiva ani
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
așezară, Mehituasehet o descusu pe Nefert despre această străină, iar când află că nu e soția lui Min, răsuflă ușurată. - Dar tu, Mehituasehet, îl iubești pe Min? o întrebă Nefert. - Totdeauna am așteptat să vină un bărbat dintr-o țară depărtată sau un zeu și să mă răpească! zise tânăra rome. Și când mi s-a împlinit visul și mă iubește un zeu, cum să nu-l iubesc? Nefert nu vru să-i spulbere visul și le chemă pe amândouă să
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
pricini, spuse Uh. Din Piscul Sfânt ne-am ridicat nu spre planeta noastră; ca să ajungem în ea fără să zburăm doi ani mai mult decât trebuie suntem nevoiți să plecăm de pe pământ numai când ea se află față de pământ mai depărtată. Ți se pare ciudat, dar pe căile stelelor așa se întîmplă de multe ori. Hor-deșer, cum îți place să-i spui, este deocamdată în ultimele zile de mare apropiere de pământ. Așteptăm să se îndepărteze ca să ajungem mai repede... altădată
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
furtuni din acestea! îi lămuri Hor care le urmărise privirea. Furtuni de tot felul de raze și puteri care nu se văd cu ochii... În sfîrșit! Altădată am stat de vorbă mult mai bine cu locuitori din planete mult mai depărtate. - Cum... cu care? întrebă Auta uimit. Mai sunt și alții?! Hor începu să rîdă: - Firește că sunt! Sunt multe lumi în nemărginirea asta. Credeai că numai voi și noi! Auta simțea că îi vine amețeală, ca atunci când a văzut întîia
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
cu înțelepciunea lui a zdrobit pe Rahab... Nu știa nimeni cine a fost Rahab. Dar parcă asta avea vreo însemnătate? Leprosul urma: - Prin duhul său s-au limpezit cerurile și mâna sa a străpuns balaurul fugar. Iată, acestea sunt numai depărtate căpătâie ale lucrărilor sale! Cât de slab e murmurul pe care-l prindem noi!... Un bătrân din mulțime zâmbi. Leprosul tăcu câteva clipe, să-și tragă suflarea, apoi urmă: - Iar cât despre tunetul uriașei lui puteri, cine poate să-l
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
Noaptea nu dormea decât pe apucate și stătea în fața bordeiului lor, privind cerul înstelat. Auta îl crezu bolnav și-și aduse aminte cu tristețe de mijloacele ușoare de înviorare a trupului istovit pe care le folosea gingașa fiică a lumilor depărtate pe care pământenii o numiseră Maat. Dar într-o dimineață Adapă își trezi tovarășul și-l rugă să se îmbrace și să se spele mai repede ca să vină cu el în piață. Găsiră un loc unde strigătele negustorilor se auzeau
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
Să vezi cum arată pămîntul!" "Pămîntul arată Ca discul lunii Iar marea-ndepărtată E-o curte îngustă." După două îndoite ceasuri De zbor încordat Vulturul zise: "Privește, prietene, Cum e acuma pămîntul" "Pămîntul arată acum - Ca o plăcintă micuță Iar depărtatele mări Cât coșulețul de pîine!" Auta se încruntă. De ce își strica Adapă cîntecul? Sau îi era prea foame, și acești ascultători altfel nu-și înțelegeau datoria? Se uită în jur: în adevăr, câteva femei pregăteau pâini, să le dea. Un
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
Citez: "au descoperit două stele mai mici, sau sateliți, care se învîrtesc în jurul lui Marte. Dintre aceste stele, cea mai apropiată e așezată la o distanță egală cu trei diametre ale planetei Marte de aceasta din urmă, iar cea mai depărtată la o distanță de cinci diametre; prima se rotește într-un răstimp de zece ore"... de fapt în opt ore, ăsta e Phobos! zise oaspetele ridicând o secundă ochii din carte; " iar cealaltă într-un răstimp de douăzeci și una de ore
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
frumusețea lui Trixy și critica plin de cruzime defectele Sylviei, deși avusese bunăvoința de a recunoaște, pe măsură ce fata depășea adolescența, că devenise o tânără neobișnuit de atrăgătoare, cu un zâmbet ușor pieziș, care te vrăjea, și ochi imenși și cenușii, depărtați. Nu mult după aceea, pe când avea doar nouăsprezece ani, Trixy cunoscu și se logodi cu un tânăr om de afaceri, Înalt, chipeș și cu ținută mândră, Charles Hoyer Millar. Căsătoria avu loc În vara lui 1884 și Henry, care participă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
pătura sub care ne camuflasem. La cinci metri de mine, totul normal. La zece metri, un tip care citește, tipe care ascultă, inși ce se foiesc, pregătindu-se de plecare. La cinsprezece metri, priveliște halucinantă. Încremenesc. Sub acțiunea incantației, jumătatea depărtată a încăperii a fost turtită. Și este cuprinsă într-un asemenea proces de micșorare progresivă, încît ar putea să încapă întîi în ambalajul de carton al unui televizor. Apoi în ambalajul unui aspirator. La sfârșit, în spațiu îngust al unei
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]