2,113 matches
-
a satisfăcut ura împotriva ei. Fapta rea te eliberează de sentimentul rău. Și explicația este că legea decide păcatul. — Și eu ce să fac? — Poate ai auzit că pe lumea asta nu se poate decât să devorezi sau să fii devorat... Da, să-ți bați joc de alții sau să fii batjocorit. — Nu, există și o a treia cale, și anume să te devorezi pe tine însuți, să-ți bați joc de tine însuți. Devorează-te! Cine devorează se bucură, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
fac? — Poate ai auzit că pe lumea asta nu se poate decât să devorezi sau să fii devorat... Da, să-ți bați joc de alții sau să fii batjocorit. — Nu, există și o a treia cale, și anume să te devorezi pe tine însuți, să-ți bați joc de tine însuți. Devorează-te! Cine devorează se bucură, dar nu se satură să-și tot amintească de sfârșitul bucuriilor sale și devine pesimist; cine este devorat suferă, și nu se satură să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
decât să devorezi sau să fii devorat... Da, să-ți bați joc de alții sau să fii batjocorit. — Nu, există și o a treia cale, și anume să te devorezi pe tine însuți, să-ți bați joc de tine însuți. Devorează-te! Cine devorează se bucură, dar nu se satură să-și tot amintească de sfârșitul bucuriilor sale și devine pesimist; cine este devorat suferă, și nu se satură să spere în eliberarea de suferințe, devenind optimist. Devorează-te pe tine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
sau să fii devorat... Da, să-ți bați joc de alții sau să fii batjocorit. — Nu, există și o a treia cale, și anume să te devorezi pe tine însuți, să-ți bați joc de tine însuți. Devorează-te! Cine devorează se bucură, dar nu se satură să-și tot amintească de sfârșitul bucuriilor sale și devine pesimist; cine este devorat suferă, și nu se satură să spere în eliberarea de suferințe, devenind optimist. Devorează-te pe tine însuți, și cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
treia cale, și anume să te devorezi pe tine însuți, să-ți bați joc de tine însuți. Devorează-te! Cine devorează se bucură, dar nu se satură să-și tot amintească de sfârșitul bucuriilor sale și devine pesimist; cine este devorat suferă, și nu se satură să spere în eliberarea de suferințe, devenind optimist. Devorează-te pe tine însuți, și cum plăcerea de a te devora va fi înecată și neutralizată de durerea de a fi devorat, vei ajunge la echilibrul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
de tine însuți. Devorează-te! Cine devorează se bucură, dar nu se satură să-și tot amintească de sfârșitul bucuriilor sale și devine pesimist; cine este devorat suferă, și nu se satură să spere în eliberarea de suferințe, devenind optimist. Devorează-te pe tine însuți, și cum plăcerea de a te devora va fi înecată și neutralizată de durerea de a fi devorat, vei ajunge la echilibrul sufletesc desăvârșit, la ataraxie; nu-ți vei fi decât un simplu spectacol pentru tine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
se satură să-și tot amintească de sfârșitul bucuriilor sale și devine pesimist; cine este devorat suferă, și nu se satură să spere în eliberarea de suferințe, devenind optimist. Devorează-te pe tine însuți, și cum plăcerea de a te devora va fi înecată și neutralizată de durerea de a fi devorat, vei ajunge la echilibrul sufletesc desăvârșit, la ataraxie; nu-ți vei fi decât un simplu spectacol pentru tine însuți. — Și tocmai tu, Víctore, tocmai tu îmi vii cu toate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
devine pesimist; cine este devorat suferă, și nu se satură să spere în eliberarea de suferințe, devenind optimist. Devorează-te pe tine însuți, și cum plăcerea de a te devora va fi înecată și neutralizată de durerea de a fi devorat, vei ajunge la echilibrul sufletesc desăvârșit, la ataraxie; nu-ți vei fi decât un simplu spectacol pentru tine însuți. — Și tocmai tu, Víctore, tocmai tu îmi vii cu toate astea? — Da, Augusto, tocmai eu, eu, eu! — A fost o vreme
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
cei care citesc, propriul lor interior. Sufletul unui personaj de dramă, de roman sau de riman nu are alt interior decât cel pe care i-l dă... — Da, autorul. — Nu, cititorul. — Dar eu te asigur, Víctore... Nu mă asigura, ci devorează-te. E cel mai sigur. — Mă devorez, mă devorez. Am început, Víctore, ca o umbră, ca o ficțiune; ani de zile am umblat fără căpătâi ca o nălucire, ca o marionetă de ceață, fără să cred în propria mea existență
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
unui personaj de dramă, de roman sau de riman nu are alt interior decât cel pe care i-l dă... — Da, autorul. — Nu, cititorul. — Dar eu te asigur, Víctore... Nu mă asigura, ci devorează-te. E cel mai sigur. — Mă devorez, mă devorez. Am început, Víctore, ca o umbră, ca o ficțiune; ani de zile am umblat fără căpătâi ca o nălucire, ca o marionetă de ceață, fără să cred în propria mea existență, închipuindu-mi că sunt un personaj fantastic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
de dramă, de roman sau de riman nu are alt interior decât cel pe care i-l dă... — Da, autorul. — Nu, cititorul. — Dar eu te asigur, Víctore... Nu mă asigura, ci devorează-te. E cel mai sigur. — Mă devorez, mă devorez. Am început, Víctore, ca o umbră, ca o ficțiune; ani de zile am umblat fără căpătâi ca o nălucire, ca o marionetă de ceață, fără să cred în propria mea existență, închipuindu-mi că sunt un personaj fantastic pe care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
gândească la ei înșiși, ca să-și uite suferințele... Nu, efectul cel mai eliberator al artei e de a te face să te îndoiești că exiști. — Și ce înseamnă să exiști? — Vezi? Ești pe cale să te vindeci: acum începi să te devorezi. O dovedește întrebarea ta. A fi sau a nu fi!... cum a spus Hamlet, unul dintre cei care l-au inventat pe Shakespeare. — Să știi, Víctore, mie treaba asta cu a fi sau a nu fi mi s-a părut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
exista și gândea? — Evident! Și, închipuiește-ți, asta e totuna cu a spune că a exista este a gândi și ceea ce nu gândește nu există. Sigur, evident! — Atunci nu gândi, Augusto, nu gândi. Și dacă tot te încăpățânezi să gândești... — Ce? Devorează-te! — Adică să mă sinucid?... Asta nu mă privește. La revedere! Și Víctor plecă, lăsându-l pe Augusto pierdut și descumpănit în reflecțiile sale. XXXI Furtuna din sufletul lui Augusto luă sfârșit, ca într-o acalmie înspăimântătoare, prin hotărârea de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
are poftă de mâncare înseamnă că-i sănătos și cine-i sănătos trăiește! — Liduvina, dar eu nu trăiesc! — Ce ziceți? Evident, eu nu trăiesc. Noi, nemuritorii, nu trăim, și eu nu trăiesc, supraviețuiesc; eu sunt idee! Sunt idee! Începu să devoreze șunca de Paris. „Dar dacă mănânc - își zicea -, cum de nu trăiesc? Mănânc, deci exist! Nu-ncape nicio îndoială. Edo, ergo sum! Care să fie cauza acestui apetit feroce?“ Și atunci își aminti că citise în mai multe rânduri că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
unde trebuie să fie, și anume în ce face, și vorbește ca să mintă, și se îmbracă! Bietul stăpân! Curând îl vor îngropa într-un loc menit acestui scop. Oamenii își păstrează sau depozitează morții, fără a-i lăsa să fie devorați de câini sau de corbi! Și ca să rămână singurul lucru pe care orice animal, începând cu omul, îl lasă pe lume: o mână de oase. Își depozitează morții! Un animal care vorbește, se îmbracă și-și depozitează morții! Bietul om
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
prezența tantalică a Fuentarrabíei, nu-mi pot reaminti fără un frison de angoasă infernalele dimineți ale singurătății mele din Paris, din iarna, din vara lui 1925, când în odăița mea din pensiunea de la numărul 2 de pe strada Lapérouse mă consumam devorându-mă în timp ce scriam povestirea intitulată de mine Cum se face un roman. Nu cred că am să mai trec vreodată printr-o experiență intimă mai tragică. Îmi reînviau, ca să mă tortureze cu tortura desfătătoare - despre „durerea desfătătoare“ a vorbit Sfânta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
mea mă ruga să nu-l las să moară, dar în vreme ce-l auzeam pe el - și-l auzeam în timp ce scriam după dictarea sa -, îi auzeam și pe viitorii cititori ai narației, ai cărții mele, care, în timp ce-o mâncau, devorând-o poate, mă rugau să nu-i las nici pe ei să moară. Și toți oamenii, în raporturile noastre mutuale, în comerțul nostru spiritual omenesc, căutăm să nu murim; eu să nu mor în tine, cititorule care mă citești, și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
întoarcem la relatare.] În aceste împrejurări și-n acea stare sufletească, mi-a venit ideea, acum câteva luni, după ce citisem teribila Piele de sagriu (La Peau de chagrin), a lui Balzac, al cărei subiect îl cunoșteam și pe care am devorat-o într-o anxietate crescândă, aici, în Paris și în exil, să mă apuc de un roman care avea să fie o autobiografie. Oare nu autobiografii sunt însă toate romanele care se înveșnicesc și dăinuie înveșnicindu-i și făcându-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
a-mi face istoria mea, Spania mea, și cu ea universul meu, și eternitatea mea, astfel a fost suferința tragică a exilului meu. Istoria e legendă, o știm prea bine - e prea bine știut - și această legendă, această istorie mă devorează și când ea se va sfârși, mă voi sfârși odată cu ea și eu. Asta e o tragedie mai teribilă decât cea a tragicului Valentin din Pielea de sagriu. Și nu doar tragedia mea, ci cea a tuturor celor ce trăiesc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
Așa s-ar desfășura romanul lui Jugo de la Raza al meu, romanul meu despre Jugo de la Raza. Și între timp eu, Miguel de Unamuno, romanesc eu însumi, abia dacă mai scriam, abia dacă mai lucram de teamă să nu fiu devorat de acțiunile mele. Din când în când, scriam scrisori politice contra lui Don Alfonso al XIII-lea <și contra josnicilor tirani pretorieni din biata mea patrie>; dar scrisorile astea, care făceau istorie în Spania mea, mă devorau. Și acolo, în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
să nu fiu devorat de acțiunile mele. Din când în când, scriam scrisori politice contra lui Don Alfonso al XIII-lea <și contra josnicilor tirani pretorieni din biata mea patrie>; dar scrisorile astea, care făceau istorie în Spania mea, mă devorau. Și acolo, în Spania mea, prietenii și dușmanii îmi spuneau că nu sunt om politic, că nu am temperament corespunzător, și cu atât mai puțin unul de revoluționar, că ar trebui să mă consacru doar scrierii de poeme și romane
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
la „Sfântă Marie, maică a lui Dumnezeu, roagă-te pentru noi păcătoșii acum și în ceasul morții noastre“. Le repetă de trei ori, se închină și așteptă, înainte de a deschide cartea, să i se potolească inima. Simțea că timpul îl devorează, că viitorul acelei ficțiuni romanești îl înghite. Viitorul acelei creaturi fictive cu care se identificase; simțea că se cufundă în sine însuși. Calmându-se oarecum, deschise cartea și-și reluă lectura. Uită total de sine și atunci într-adevăr ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
spunea: „Cum se va termina istoria aceea?“ Așa ceva îmi spuneam și eu când îmi imaginam acel pasaj din romanul meu: „Cum se va sfârși acea istorie din vremea Directoratului și care va fi soarta monarhiei Spaniole și a Spaniei?“ Și devoram - așa cum continui să devorez - jurnalele, și așteptam scrisori din Spania. Și scriam acele versuri din sonetul LXXVIII din cartea mea De la Fuerteventura la Paris: Și Revoluția este-o comedie de Domnul inventată contra plictiselii. Căci nu din plictis e făcută
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
termina istoria aceea?“ Așa ceva îmi spuneam și eu când îmi imaginam acel pasaj din romanul meu: „Cum se va sfârși acea istorie din vremea Directoratului și care va fi soarta monarhiei Spaniole și a Spaniei?“ Și devoram - așa cum continui să devorez - jurnalele, și așteptam scrisori din Spania. Și scriam acele versuri din sonetul LXXVIII din cartea mea De la Fuerteventura la Paris: Și Revoluția este-o comedie de Domnul inventată contra plictiselii. Căci nu din plictis e făcută anxietatea istoriei? Și-n
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
și Isabel. Și Jugo de la Raza, cugetând la toate acestea, pe drumul de la Arnegui la San Juan Pie de Puerto, și-ar spune: „Și cum se vor termina toate astea?“] Întrerup însă acest roman pentru a mă întoarce la celălalt. Devorez aici știrile care-mi vin din Spania mea, mai ales pe cele privitoare la Campania din Maroc, întrebându-mă dacă rezultatul ei îmi va îngădui să mă întorc în patria mea, să-mi fac acolo istoria mea și pe-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]