2,118 matches
-
înfioră. Începu iar să se răsucească în pat. Simți, lipit de umăr, umărul puternic al bărbatului ei și, pe jumătate adormită, se strânse lângă el. Alunecă pe aripile somnului fără să se scufunde, se agăță de acel umăr, cu o deznădejde inconștientă, ca de singura-i scăpare. Vorbea, dar buzele-i nu scoteau nici un sunet. Vorbea, dar abia dacă se auzea ea însăși. Nu simțea decât căldura lui Marcel. De peste douăzeci de ani, în fiecare noapte, ca acum, simțindu-i căldura
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
îndărătnică pe care ea o recunoștea și pe alte chipuri de bărbați, singura înfățișare care-i făcea să semene între ei pe toți acești nebuni ce se ascund sub masca înțelepciunii, până în clipa când, învinși de spaime, se aruncă cu deznădejde către un trup de femeie, ca să îngroape-n el, fără dorință, vedeniile înfricoșătoare iscate din singurătate și din noapte. Marcel se mișcă puțin, ca și cum ar fi vrut să se îndepărteze de ea. Nu, nu o iubea, se temea doar de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
despică noaptea din care vor răsări viitorii mari dăruiți, marile miracole. O luptă câștigată, împotriva ei înseși, a delăsării care ar fi vândut-o nu doar dușmanilor, ci dușmanului care zăcea într-însa tolănit în noroiul singurătății și-al unei deznădejdi elementare. În celula umedă, obligată să se descopere, să se cunoască și să se apere, învățase altceva și mai mult decât la școala de arte frumoase. Rămânea multe nopți trează. Căutând, în formele de relief ale memoriei, găsind parcă fără
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
i se impuneau singure printr-o somație fericită și urgentă semnele, amprentele, culorile, emoțiile care deveneau repede altceva, prin jocul liber al mâinii și gândului, urme subțiri și bizare ale necunoscutului. Simonetta devenită pustiul Sia Strihan, cu ochii orbi și deznădejdea înghețată în ridul surâsului... așa mi-o redă coșmarul, așa o adopt, o revendic, îi pot onora prăbușirea în oglinda meschină a prezentului, a mascaradelor care m-au născut. Nimeni n-ar accepta că monstrul care a devenit - în anii
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
și pretențiile lui repetate de bani, dar tot n-a reușit, nici înfuriindu-se, nici amenințându-l, să vadă măcar un amă nunt din lucrare, înainte de sfârșit ! Madona și Sfinții, acum în Cappella dell’Ospedale, au răsplătit, însă, generozitatea și deznădejdea celui care nu înțelegea mânia maestrului față de oricine încerca să-i vadă atelierul sau vreun tablou neterminat. Nu, n-ar reuși să pătrundă în nici un fel în atelierul lui ! Ar trebui văzute, la Muzeul Mauritshuis din Haga, două portrete și
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
de copil, capete de cerbi, pletele fumegânde ale lichenilor, lebede ninse. Închid ochii, să uit vecinătatea nopții din care încerc să mă smulg, cruzimea zilei care va mai înghiți un cadavru. Revăd visătorii, luptătorii, vinovații, trădătorii fără scrupule. Împovărat de deznădejdea trenului fără țintă. Dintr-odată : un birou lung, lucios, luminat de chelia roșiatică a omulețului care se leagănă, agitat, ca lichidul din sticla gălbuie și plată pe care o tot înfige între buzele livide. Cristalul mesei perforat de privirea sa
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
datoria noastră, aș înțelege cutezanța și prăbușirile semenilor, aș redobândi, poate, iertarea, încrederea lor. Măcar atât tot îmi rămâne de la Poetul pe care îl voi îngropa peste câteva ore : datoria de-a primi iubirea, la fel ca și boala și deznădejdea, ca pe niște nobile și solemne flăcări vitale. „De nu s-ar opri ploaia din cauza uitării datoriilor noastre, spre binecuvântare, și nu spre blestem, spre viață, și nu spre moarte.“ Așteaptă să ajung în fața sicriului. Sin gurul preț al răscumpărării
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
fericit alături de iubita lui. Ascultă cum sună însă versul lui atnci când se simțea nefericit: “Unde-i teiul cu-a sa umbră Cu-a lui flori până-n pământ? Vis a fost viața noastră Iar norocul nostru vânt.” De la extaz la deznădejde nu-i decât un pas, pe care poetul l-a exprimat cum nu se poate mai frumos. Teiul încă trăiește, deși poartă multe semne care arată că timpul nu l-a iertat. Dar... De unde ai mai scos un nou “dar
Ce nu ştim despre Iaşi by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/549_a_868]
-
crezi că el s-a lăsat mai prejos? M-a străpuns cu doi ochi albaștri spălăciți, a pornit motorașul de cincisprezece cai și spre uimirea tuturor, am ieșit din port. La fiecare ponton depășit, spaima creștea în mine. Priveam cu deznădejde fiecare șansa care trecea pe lângă mine, șansa de a rămâne pe uscat. El privea mândru [n față, nici măcar nu mă mai băga în seamă. Știa că în curând voi bâzâi să fiu lăsat la mal. Acum câteva minute eram sigur
Singur sub duș by Dan Chișu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295575_a_296904]
-
căpătat cu timpul autoritate, o va stârni, desigur, și filmul lui Lucian Pintilie "De ce trag clopotele, Mitică?". Este o oglindă netedă în țara unde ne face plăcere să ne privim în oglinzi strâmbe. Este imaginea în care ne recunoaștem cu deznădejde. Este sarcomul mahalalei, la care s-a adaptat întregul nostru metabolism, fără speranța că s-ar putea detașa vreodată. Filmul lui Pintilie e, oricât am vrea să evităm superlativele, o capodoperă de același ordin cu "D-ale carnavalului", și asta
Pururi tânăr, înfășurat în pixeli by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295573_a_296902]
-
regesc! Slujbașul îl măsură cu o privire înfricoșată și tristă apoi câtva timp tăcură, fiecare ferindu-se de ochii celuilalt. Dar slujbașul, fricos și slab din fire, nu era și nătâng și meseria îl învățase de multe ori că nu deznădejdea te scapă de primejdie. Se întoarse spre sutaș: - La urma urmei, nu câștigăm nimic dacă ne certăm. Mai bine să ne gândim ce putem face. Sutașul zise, scuipând cu necaz: - Dacă aș izbuti să mă strecor cu cincizeci de soldați
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
și nici sutașul nu se încumeta să se suie. Localnicii socoteau că locul acela era blestemat de zei și bântuit de duhuri răuvoitoare care nu îngăduiau omul în preajma lor. Robii fie că nu aflaseră de această credință, fie că în fața deznădejdii nu mai aveau de ales. Astfel că ceata sutașului nu s-a dus decât până dincolo de păduri, unde începeau stâncile golașe și peșterile cu lilieci. Căzuse noaptea și oamenii erau istoviți de urcuș. Sutașul le porunci să facă popas. Nu
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
zdravene de pumni, și se vorbea printre soldați că ar fi venit peste noapte un sclav negru fără lanțuri în peștera de unde fugiseră cei douăzeci, însă nimeni dintre soldați nu mărturisea că l-ar fi văzut. Slujbașul ajunse în culmea deznădejdii. Aceasta nu mai era întîmplare. Cine știe ce putea fi! Nimeni nu mai pomenise în Atlantida asemenea îndrăzneală printre robi. Taina înceta să mai poată fi taină. Fără să mai stea în cumpănă, el scrise pe o bucată de papirus, singura pe
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
Aveți mulți oameni minunați pe pămînt! Ar săvârși minuni dacă ar ști cât știu preoții voștri și ar rămâne cu însușirile pe care le au! - Spune-mi, Hor, cum să-i ajut! strigă Auta în glas cu un sunet al deznădejdii. Dacă aș ști măcar ce știa Iahuben!... Și așa cum sunt am vrut să mă duc printre ei, dar nu mă lași tu. - Tocmai pentru că vreau să-i ajut. Ei vor câștiga mult mai mult dacă ai să-i înveți să
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
Auta râzând. Aici nu mai vine niciodată nimeni. Când vor mai vedea și văpăile luntrei urcîndu-se în cer, podișul Baalbek va îngrozi multă lume. Și de altfel nimeni nu crede jos că acești robi au putut scăpa cu viață. Numai deznădejdea le-a dat curaj să vină aici. într-o zi, după ce turnul era clădit și luntrea așezată în vârful lui, Auta se plimbă cu Nefert la marginea pădurii. Priveau asfințitul soarelui, când auziră de după tulpina unui cedru două glasuri vorbind
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
luare aminte, Dumnezeu judecă cu dreptate!". Satan însă îndeamnă: "Îndrăzniți, Dumnezeu este este milostiv și vă va ierta!". Fiecare dintre ei va cita texte doveditoare, primul dreptei judecăți, celălalt, milosteniei. Odată păcatul comis, îngerul va consola: "Să nu cazi în deznădejde, Dumnezeu este milostiv și iartă; căiește-te, întoarce-te la Dumnezeu!". Diavolul însă va striga: "Cum, aștepți îndurare? Ai făptuit un păcat; nu știi că Apostolul Pavel a spus cît se poate de clar că desfrînații nu vor intra în
Sociologia minciunii by J. A. Barnes () [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
apună." (CÎntecul spicelor) Dar, În haiku-ul românesc există și un alt poem care exprimă același tragism, e adevărat mai puțin subtil, devoalînd trăirea care ar fi trebuit să fie Încorporată În imagine : lotus În amurg În sacul pescarului doar deznădejde Simona Dobrescu Despre ce vorbesc totuși cele două pome? Ele nu vorbesc. Cel puțin nu În felul În care sîntem obișnuiți s-o facem: descriind ceva, povestind o Întîmplare, convingînd pe cineva de ceva. Sau măcar exultînd, exhibînd frumusețea vreunor
Mulcom Picurând by Corneliu Traian Atanasiu () [Corola-publishinghouse/Science/1259_a_2200]
-
așa cum a fost ea transmisă de Mântuitorul, Sfinții Apostoli și Sfinții Părinți, precum și de a urma pilda sfinților iubitori de Dumnezeu, apărători ai Ortodoxiei și mărturisitori ai ei. Într-o lume confruntată cu slăbirea credinței, secularizarea, necredința, îndoiala, împuținarea credinței, deznădejdea, lipsa de sens a existenței, rătăcirile sectare și sincretismul religios, învățăturile Sfinților Părinți sunt o adevărată călăuză în a înțelege credința ca pe un adevăr dincolo de îndoială, a dobândi puterea ei și în a primi și a mărturisi tot ceea ce
Despre credinţa ortodoxă şi despre erezii by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/129_a_440]
-
nemângâiați și amăgiți de dușmanul care se preface cu glas de Apostol și de înger al luminii (II Cor., 11, 14 15), găsindu-și unelte care se dau drept slujitori ai dreptății, care pretind că noaptea este zi, moartea mântuire, deznădejdea nădejde, necredința credință prezentând pe antihrist sub numele lui Hristos și spunând minciuni înșelătoare, ca să denatureze adevărul prin amăgiri deșarte. Aici se ajunge, prea iubiți frați, când nu se merge la obârșia adevărului, nu i se caută începutul și nu
Despre credinţa ortodoxă şi despre erezii by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/129_a_440]
-
ori de mai marea putere a adversarului tău, ori de scăderile vârstei, 52 ori de istovirea prea grelei și îndelungatei lupte. Iar când ești istovit sau copleșit, te cuprinde teama cumplită de moarte. Iliada e plină de spaime și de deznădejde, chiar ale celor mai puternici și mai greu de înfrânt, Aias, Hector, Ahile. Toate acestea se dezlănțuie pe câmpia de sub Troia bătută de vânturi, iar vânturile vin să-i răscolească pulberea și s-o înalțe în vârtejuri până dincolo de nori
Ahile sau Despre forma absolutã a prieteniei; Ariel sau Despre forma purã a libertãții by Petru Creţia () [Corola-publishinghouse/Science/1373_a_2880]
-
întunecat. Și mai sunt zarva, vuietul, vacarmul câmpiei cotropite de luptă. Se aud până în eter strigăte de războinici și de zei, strigăte de luptă, de amenințare și de spaimă, de chemare, de încurajare și de îndemn, de biruință sau de deznădejde, sau de furie oarbă, sau țipăte, urlete, gemete. Pământul însuși geme sub povara pașilor, a copitelor și a carelor, a trupurilor grele care cad. E o zarvă uriașă și cumplită de arme și de care ce se izbesc, de tropăit
Ahile sau Despre forma absolutã a prieteniei; Ariel sau Despre forma purã a libertãții by Petru Creţia () [Corola-publishinghouse/Science/1373_a_2880]
-
ca Agamemnon, căruia îi recunoaște meritul de a fi fortificat bine tabăra ahee, chiar dacă nici parapetul nici șanțul nu pot opri, în absența lui, a lui Ahile, avântul lui Hector. Hector, despre care tot el spune, într o clipă de deznădejde, că este cel mai viteaz dintre vitejii pe care i-a hrănit pământul Troiei și că, decât să piară înecat de ape, ar prefera să fie omorât, în luptă, de el. Știe să cedeze evidenței și să-și recunoască greșeala
Ahile sau Despre forma absolutã a prieteniei; Ariel sau Despre forma purã a libertãții by Petru Creţia () [Corola-publishinghouse/Science/1373_a_2880]
-
fusese, se afla acum, printr-o parcă deliberată perversitate a răului din lume, prins în încleștarea unui copac, altoit în neputința de mișcare a unei făpturi vegetale. Pinul acela ne apare ca un arbore care-ar striga sub cer de deznădejdea înrădăcinării sale în pământ. 167 Apoi ajunge pe insulă Prospero, iar tot ce mai urmează este condiționat de relația lui Ariel cu fostul și cu viitorul duce de Milan, adus acolo, cu copila lui, de vânturi și de soartă. Avea
Ahile sau Despre forma absolutã a prieteniei; Ariel sau Despre forma purã a libertãții by Petru Creţia () [Corola-publishinghouse/Science/1373_a_2880]
-
ta, ori de mai marea putere a adversarului tău, ori de scăderile vârstei, ori de istovirea prea grelei și îndelungatei lupte. Iar când ești istovit sau copleșit, te cuprinde teama cumplită de moarte. Iliada e plină de spaime și de deznădejde, chiar ale celor mai puternici și mai greu de înfrânt, Aias, Hector, Ahile. Toate acestea se dezlănțuie pe câmpia de sub Troia bătută de vânturi, iar vânturile vin să-i răscolească pulberea și s-o înalțe în vârtejuri până dincolo de nori
Ahile sau Despre forma absolutã a prieteniei; Ariel sau Despre forma purã a libertãþii by Petru Creţia () [Corola-publishinghouse/Science/1373_a_2881]
-
întunecat. Și mai sunt zarva, vuietul, vacarmul câmpiei cotropite de luptă. Se aud până în eter strigăte de războinici și de zei, strigăte de luptă, de amenințare și de spaimă, de chemare, de încurajare și de îndemn, de biruință sau de deznădejde, sau de furie oarbă, sau țipăte, urlete, gemete. Pământul însuși geme sub povara pașilor, a copitelor și a carelor, a trupurilor grele care cad. E o zarvă uriașă și cumplită de arme și de care ce se izbesc, de tropăit
Ahile sau Despre forma absolutã a prieteniei; Ariel sau Despre forma purã a libertãþii by Petru Creţia () [Corola-publishinghouse/Science/1373_a_2881]