5,661 matches
-
petrece ca și cum fantoma tutelară a tatălui mort ar fi de față, cu semnul lui de pe frunte, tocmai pentru a pecetlui recunoașterea. Așadar, revelarea secretelor miracolului dublului se va datora, în final, unei fantome. Și astfel, jocul amăgirilor creat de existența dublului - în măsura în care el a condus-o pe Olivia spre Sebastian prin mijlocirea Violei, dublul lui travestit - se va dovedi un instrument al adevărului. Ambivalent ca și fantoma, el implică aceeași dificultate de a discerne între adevăr și iluzie. În Comedia erorilor
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
lui de pe frunte, tocmai pentru a pecetlui recunoașterea. Așadar, revelarea secretelor miracolului dublului se va datora, în final, unei fantome. Și astfel, jocul amăgirilor creat de existența dublului - în măsura în care el a condus-o pe Olivia spre Sebastian prin mijlocirea Violei, dublul lui travestit - se va dovedi un instrument al adevărului. Ambivalent ca și fantoma, el implică aceeași dificultate de a discerne între adevăr și iluzie. În Comedia erorilor, Shakespeare multiplică dublul: aici, avem de-a face cu două perechi de gemeni
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
a condus-o pe Olivia spre Sebastian prin mijlocirea Violei, dublul lui travestit - se va dovedi un instrument al adevărului. Ambivalent ca și fantoma, el implică aceeași dificultate de a discerne între adevăr și iluzie. În Comedia erorilor, Shakespeare multiplică dublul: aici, avem de-a face cu două perechi de gemeni. Încă o dată, furtuna dezlănțuită pe mare își are rolul ei: o vijelie rupe în două corabia pe care călătoreau negustorul siracuzan Aegeon și soția lui, împreună cu fiii lor gemeni și
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
de metamorfozele, de transformările produse deopotrivă în spirit și în formă; el aparține neîndoielnic domeniului magiei. În finalul piesei, ducele se declară incapabil să dea un verdict categoric, ce ar putea decide o dată pentru totdeauna natura celor două elemente ale dublului (who deciphers them). Căci cum să descifrezi, cum să clarifici identitățile, în plină incertitudine creată de însăși existența dublului? Această incertitudine a identităților se înrudește îndeaproape cu indeterminabilul fantomei și/sau al ființei reale: în fața lui Aegeon, Antipholus din Siracuza
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
ducele se declară incapabil să dea un verdict categoric, ce ar putea decide o dată pentru totdeauna natura celor două elemente ale dublului (who deciphers them). Căci cum să descifrezi, cum să clarifici identitățile, în plină incertitudine creată de însăși existența dublului? Această incertitudine a identităților se înrudește îndeaproape cu indeterminabilul fantomei și/sau al ființei reale: în fața lui Aegeon, Antipholus din Siracuza se întreabă dacă omul pe care îl vede este într-adevăr tatăl său sau fantoma acestuia (his ghost). Deci
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
realitate, odată cu aceea a asemănării perfecte a celor doi Antipholus și a celor doi Dromio. Astfel, învățămintele trase din „încurcăturile” produse în cursul unei zile, din greșelile, iluziile, cursele întinse la tot pasul, ne trimit spre acel teritoriu unde problema dublului se întâlnește cu cea a fantomei. Confuzia comică și comedia păcălelilor au o ambivalență ce corespunde întru totul celei a fantomei tragice și a incertitudinilor tulburătoare cărora ea le dă naștere. Cu Shakespeare ne aflăm poate cel mai aproape de acel
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
lui shadow. Shakespeare apelează, prin urmare, la un cuvânt ce acoperă întreaga arie de înțelesuri ale formei, de la cel mai material (referința la statuar) la cel mai imaterial (referința la nălucire). O arie care înglobează piatra și umbra, statuia și dublul său imaterial. „Formele” din Furtuna sunt socotite apariții efective, dar și fantasme cu roluri bine definite. Cel mai adesea e vorba despre tertipuri menite să păcălească naivii; jocurile minciunii și ale adevărului se dovedesc a fi însă mult mai complexe
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
Alvig din Strigoii. Și aici s-ar părea că morții au pus deplină stăpânire pe cei vii. La Rosmersholm, răposata Beate și-a condamnat succesoarea să-i repete destinul: în ciuda oricărei răzvrătiri, emancipata Rebekka e sortită să nu fie decât dublul unei moarte care i-a acaparat ființa și îi dirijează viața. În Strigoii, Ibsen dezvoltă aceeași temă a eșecului în lupta cu fantomele: tema puterii strivitoare a morților asupra celor vii și a repetării destinelor. De data aceasta, întoarcerea acasă
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
revin printre oameni ca să mai trăiască și să mai moară o dată, asemenea acelor strigoi care sunt personajele lui Ibsen și care, la sfârșitul reprezentației, se înapoiază în mormintele lor. Strindberg - dominația umbrelor și puterea dubluluitc "Strindberg - dominația umbrelor și puterea dublului" Teatru și memorie sau camera și fantomele ei Teritoriu situat între viață și moarte, populat de strigoi și de morți vii, acesta este universul dramaturgiei lui August Strindberg 1. Spațiul teatrului său, înconjurat de invizibil și năpădit de spectrele trecutului
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
necesitatea unei credințe bazate numai și numai pe constatările privirii: „Iată-te, așadar, silit să crezi doar ceea ce vezi cu ochii tăi”. Dar ce anume trebuie văzut și crezut? Ei bine, faptul că „totul este dublu”, că totul are un dublu. Moș Crăciun, cel în puterea căruia stă să-i dăruiască filozofului o pereche nouă de ochi, este și cel ce „evocă”, cel ce „conjură”, cel ce va deschide scrinul enigmatic, lăsând să iasă la lumină trecutul: veritabil magician ce reînvie
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
de artă, da, încă ireală”. Așa se explică și de ce propria-i contemplare în oglindă o fascinează: în imaginea răsfrântă de apele oglinzii, ea își caută adevărata identitate, o realitate mai puțin carnală și mai ales spirituală, realitatea reflexului, a dublului, a spectralului. Oare nu seamănă oglinda femeii narcisiste cu acea oglindă din Visul..., montată deasupra orgii din biserică pentru a-l ajuta pe organist să urmărească desfășurarea slujbei religioase? Doar ea îi permite acestuia să vadă lumea pe față, lumea
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
lui vorbește cu infinitul, cu invizibilul, el continuă să fie atras de lumea la care renunțase, de universul grotei. Pe munte, Vânătorul se întâlnește cu Călătorul necunoscut, care, în fața instanței, îl numise pe Vânător „domnul Incognito”... Nu cumva e chiar dublul său? Într-adevăr, așa cum va spune Vânătorul însuși, „Toți suntem niște călători incognito”. Toți suntem niște străini, față de ceilalți, dar și față de noi înșine. Vânătorul „călător în țara altora” va rămâne un străin până la capătul călătoriei, când va ajunge din
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
și el este o făptură a interstițiului, și el rătăcește într-un spațiu incert, în care desprinderea totală de viață nu s-a produs încă, dar nu s-ar putea spune nici că viața continuă. Un spațiu inseparabil de jocurile dublului sau de moartea vechiului eu, acel vechi eu abandonat undeva pe drum. Jocul dublurilor Pe „marele drum”, ca și pe drumul Damascului (care este, așa cum se știe, drumul revelației), străinul și dublul său nu pot decât să se întâlnească și
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
că viața continuă. Un spațiu inseparabil de jocurile dublului sau de moartea vechiului eu, acel vechi eu abandonat undeva pe drum. Jocul dublurilor Pe „marele drum”, ca și pe drumul Damascului (care este, așa cum se știe, drumul revelației), străinul și dublul său nu pot decât să se întâlnească și să se contopească într-o unică figură, echivalentă cu aceea a fantomei. În Drumul Damascului, Necunoscutul și Cerșetorul, două figuri duble ce anunță tema pirandelliană a copilului substituit, par să aibă rolul
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
se contopească într-o unică figură, echivalentă cu aceea a fantomei. În Drumul Damascului, Necunoscutul și Cerșetorul, două figuri duble ce anunță tema pirandelliană a copilului substituit, par să aibă rolul precis de a arăta în ce mare măsură tema dublului este legată (ca și în Uriașii munților) de aceea a peregrinării ori a fantomei și cât de egal apropiate sunt amândouă de tema nebuniei. Să nu ne mirăm, așadar, că scena petrecută în azilul-mănăstire, cea a întâlnirii cu fantomele, este
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
sunt cel sau cea pe care îi dublează. Se află acolo o femeie care seamănă cu Doamna, dar nu este ea și un bărbat care seamănă cu Doctorul, dar nu este el. Există, de asemenea, o veritabilă serie de dubluri: dublul nebunului, al tatălui, al mamei, al fratelui. Adică exact acele dubluri reprezentând un soi de figuri de ceară și/sau de fantome. În jurul lor se articulează tema oglinzii și cea a asemănării înșelătoare, astfel încât nu e o pură întâmplare faptul
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
Cine umblă pe acolo?”, întrebări cărora nu li se poate răspunde decât prin afirmarea caracterului incert al identităților. Ca și la Ibsen, ca și la Pirandello ceva mai târziu, indeterminabilul identității se dezvoltă la Strindberg în strânsă legătură cu tema dublului și cu aceea a mortului viu, altă reprezentare interstițială a fantomei. În partea a doua a trilogiei Drumul Damascului, în momentul când se apropie ceasul socotelilor, pe drumul plin de hârtoape unde se întâlnesc Necunoscutul și Cerșetorul, cel dintâi, căzut
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
Cerșetorul, cel dintâi, căzut la pământ, nu mai știe unde se află, unde a fost până atunci, cine este, dacă e copil sau moșneag, bărbat sau femeie, zeu sau diavol. Iar incertitudinea identitară nu poate fi disociată de întrebarea adresată dublului său, Cerșetorul: „Tu ești tu sau ești eu?”, întrebare ce are, în Drumul Damascului, rolul avut de întrebarea „Cine e acolo?” în Hamlet. În fața Cerșetorului nebun, ce apare pe drum purtând pe cap o cunună de lauri, Necunoscutul se întreabă
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
adevăratei morți, al morții ca veșnic repaus scăldat în lumină, ca somn adânc, nebântuit de coșmaruri și de vedenii. Teatrul este un fel de pribegie, de călătorie între cele două insule gemene, care, ca în tabloul lui Böcklin, par fiecare dublul celeilalte. În acest sens, Sonata spectrelor ne propune o metaforă perfectă a teatrului. Pe scenă circulă fantome adevărate, dar mute: înfășurat în giulgiu, spectrul defunctului Consul apare în pragul casei, dar numai Studentul îl vede; Lăptăreasa, o femeie tânără îmbrăcată
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
în singurătate, să se îngroape de vie în întunericul morții, închizându-se într-un dulap-cavou unde nu pătrunde nici un fir de lumină. În nebunia ei, se crede papagal. Indiciu simptomatic: papagalul, pasărea imitatoare a graiului omenesc, evocă în chip straniu dublul, întruchipat uneori de un ecou auditiv care este și nu este vorbă rostită de om1. Femeia are, de altfel, pasiunea dublurilor. Autorul ne spune că s-a închis în casă „ca o mumie ce-și admiră neîncetat propria statuie”. O
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
mumie ce-și admiră neîncetat propria statuie”. O statuie reală, care o reprezintă, se află într-adevăr în camera ei, o statuie de marmură albă, legată, prin contrast, de imaginea cutiei negre a dulapului. Statuia o înfățișează la vârsta tinereții - dublul este aici figura fostului său eu - și seamănă izbitor cu o tânără fată despre care vom afla că e fiica nelegitimă a lui Hummel. Se stabilește astfel o întreagă rețea de ecouri peste timp și de deplasări de accent între
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
timp și de deplasări de accent între piesa lui Strindberg și shakespeariana Poveste de iarnă, grație acestei statui care le imortalizează deopotrivă pe mamă și pe fiică și care, chiar dacă nu se însuflețește, se înscrie totuși printre numeroasele variațiuni ale dublului. Să nu uităm că, în Sonata spectrelor, adulterul din pricina căruia soția Colonelului s-a transformat într-o moartă vie se produsese cu adevărat. Mumia e, așadar, părtașă la săvârșirea păcatului: „Ne unesc fărădelegile și greșelile noastre ascunse...”. De aici și
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
prizonierul trecutului și al amintirilor sale. Acesta este, așa cum subliniază Strindberg în Visul, domeniul poetului, al poetului crucificat, răstignit între pământ și cer: privirea lui se înalță spre bolta cerească, în vreme ce mâna lui frământă lutul din care va modela statuia, dublul material. Iată contradicția profundă trăită de Strindberg, contradicția dintre atașamentul față de materie și dorința de a se elibera de apăsarea ei. Iată și de ce teatrul este pentru dramaturgul suedez spațiul prin excelență al concretizării puternicei tensiuni dintre lutul sculptorului și
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
el ține de domeniul apariției, și nu de acela al aparenței. Această apariție a unei realități de ordinul invizibilului, al spiritualului se sprijină pe o materialitate vizibilă. Colossos-ul - piatră funerară ori statuie - nu este un simplu semn figurativ, ci un dublu, în sensul de figurare vizibilă a unui invizibil. Este, afirmă Vernant, una dintre formele materializate pe care le poate îmbrăca psyche-ul (termenul desemnează fantoma ca putere nevăzută și apariție dintr-o altă lume). Ce poate fi mai material decât o
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
o modelăm”. Astfel, metafora sculptorului care visează la o statuie vie, însuflețită de o viață superioară, apare aici ca o cristalizare a miracolului, ca o expresie o forței magice a artei, a teatrului. Mai târziu, în prefața la Teatrul și dublul său, Artaud precizează importanța acestor revendicări: ele militează pentru un teatru înscris în prelungirea tradiției străvechilor culturi magice, a „vechiului totemism al animalelor, al pietrelor, al obiectelor ce pot ucide fulgerător, al veșmintelor impregnate de animalitate, într-un cuvânt, a
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]