2,401 matches
-
interpretarea corectă a acestui enunț. Demonstrativul "aceasta" posedă și el o valoare "deictică" (vezi cap. 9), referentul său se schimbă în funcție de situația enunțiativă în care apare: "aceasta" desemnează un obiect care este presupus a fi accesibil în spațiul fizic al enunțării sale. Majoritatea enunțurilor posedă astfel mărci care le ancorează direct în situația enunțiativă: "această încăpere", "aici" sau "ieri", desinențele timpurilor verbale, "eu" sau "tu" nu pot fi interpretate decît dacă știm cui, unde și cînd este spus enunțul. Chiar și
Analiza textelor de comunicare by Dominique Maingueneau [Corola-publishinghouse/Science/885_a_2393]
-
Faptul că nu știm despre ce pisică este vorba nu are importanță: în acest caz sînt luate în calcul numai tranzitivitatea verbului sau acordul. 3. Tipuri de context Cotextul Cotextul nu înseamnă în mod necesar mediul fizic, momentul și spațiul enunțării. Să analizăm această succesiune de fraze dintr-un roman: OSS 117 se îndreaptă nonșalant către bar. În încăpere nu se fumează. Cititorul nu poate identifica referentul pentru "încăpere" decît cu ajutorul contextului lingvistic, numit cotext, adică în cazul nostru fraza precedentă
Analiza textelor de comunicare by Dominique Maingueneau [Corola-publishinghouse/Science/885_a_2393]
-
un pachet de țigări înseamnă că dorește să fumeze și dacă vrea să fumeze, caută o încăpere pentru fumători. Trei surse de informații Am identificat astfel trei tipuri de "contexte" din care putem extrage elementele necesare interpretării. Mediul fizic al enunțării sau contextul situațional Cu ajutorul lui putem interpreta unități ca "acest loc", prezentul verbului, "eu" sau "tu" etc. Contextul Este format din secvențele verbale situate înainte sau după unitatea de interpretat. Spre deosebire de enunțurile autonome de tipul "Fumatul interzis", care sînt constituite
Analiza textelor de comunicare by Dominique Maingueneau [Corola-publishinghouse/Science/885_a_2393]
-
soțul. [...] interpretarea elementelor subliniate este asigurată de faptul că ele reiau unități introduse anterior în text (vezi cap. 15). Acest recurs la cotext solicită memoria cititorului, care trebuie să pună unitatea în legătură cu o altă unitate din același text. Cunoștințele anterioare enunțării De exemplu, ceea ce desemnează numele proprii, cunoștințele despre efectul nociv al tutunului, forma regulamentară a panourilor care exprimă interdicții etc. 4. Procedurile pragmatice O interpretare derivată Cititorul plăcuței cu "În această încăpere nu se fumează" nu i-a înțeles cu
Analiza textelor de comunicare by Dominique Maingueneau [Corola-publishinghouse/Science/885_a_2393]
-
și recunoaște celuilalt anumite drepturi și îndatoriri. Principiul capătă o importanță deosebită în conversațiile în care partenerii (doi sau mai mulți) sînt în contact imediat și acționează permanent unul asupra celuilalt. Legile discursului sînt însă valabile pentru orice tip de enunțare, chiar și pentru cea scrisă, cînd momentul receptării este diferit de cel al producerii. Subînțelesurile Legile în cauză nu reprezintă normele unei conversații ideale, ci niște reguli care joacă un rol crucial în procesul de înțelegere al enunțurilor. Prin simplul
Analiza textelor de comunicare by Dominique Maingueneau [Corola-publishinghouse/Science/885_a_2393]
-
îmi transmite un mesaj care mă privește, dar acest conținut nu îmi este accesibil imediat, este implicit și îl deduc din enunțul scris. Un asemenea tip de implicit, care se obține din punerea în relație a enunțului și a contextului enunțării și care se bazează pe postulatul că legile discursului sînt respectate, se numește subînțeles. Acesta se opune, în general, unui alt tip de implicit, presupunerea, care este înscrisă în enunț. De exemplu, din: Paul nu mai fumează în sala de
Analiza textelor de comunicare by Dominique Maingueneau [Corola-publishinghouse/Science/885_a_2393]
-
le întrețin între ele variază de la un autor la altul. Unele, cum este legea pertinenței sau cea a sincerității, au o acțiune extrem de generală. Legea pertinenței Această lege primește definiții variate, intuitive sau sofisticate 11. Intuitiv, ea stipulează că o enunțare trebuie să fie cea mai potrivită contextului în care intervine: ea trebuie să-l intereseze pe destinatar aducîndu-i informații care modifică situația de comunicare. În virtutea acestei legi, clientul marelui guru indian va căuta să deducă conținutul implicit al enunțului "Visatul
Analiza textelor de comunicare by Dominique Maingueneau [Corola-publishinghouse/Science/885_a_2393]
-
Am putea face o remarcă asemănătoare pentru "În această încăpere nu se fumează": cititorii anunțului deduc că le este interzis fumatul tocmai pentru că postulează faptul că afirmația îi privește și că transmite un mesaj susceptibil să le modifice situația. Orice enunțare implică faptul că este pertinentă; ceea ce determină destinatarul să caute confirmarea acestei pertinențe. Dacă un cotidian pune pe prima sa pagină " Daniel a revăzut-o pe prințesa Stéphanie", simplul fapt de a spune acest lucru implică că informația este pertinentă
Analiza textelor de comunicare by Dominique Maingueneau [Corola-publishinghouse/Science/885_a_2393]
-
ceva imposibil de realizat etc. Legea sincerității este încălcată în cazul în care enunțiatorul enunță o dorință pe care nu o dorește realizată, dacă enunță ceva despre care știe că e fals etc. Faptul că limba dispune de adverbe de enunțare, cum ar fi "la drept vorbind", "sincer vorbind", ne arată că această lege intră cîteodată în conflict cu legile care țin de politețe, pentru că în mod normal nu ar trebui să facem precizarea că vorbim "sincer". Legile informativității și exhaustivității
Analiza textelor de comunicare by Dominique Maingueneau [Corola-publishinghouse/Science/885_a_2393]
-
umanoidă", cititorul nu va încerca să caute un subînțeles: faptul că e vorba de publicitate și că locutorii sînt maimuțe determină o suspendare a normelor obișnuite ale comunicării verbale. Aceasta însă numai la un prim nivel, căci la nivel superior enunțarea funcționează normal, respectă legile modalității. În calitate de mesaj publicitar destinat să laude superioritatea detergentului Omo, ea este foarte clară: mesajul este transmis pe alte căi, în special cu ajutorul imaginilor. 3. Conservarea fațetelor Fațeta pozitivă și fațeta negativă Comunicarea verbală este și
Analiza textelor de comunicare by Dominique Maingueneau [Corola-publishinghouse/Science/885_a_2393]
-
s-o prezentăm în exterior. Comunicarea verbală presupune cel puțin doi participanți și de aceea există cel puțin patru astfel de fețe implicate în comunicare: este vorba de fațeta pozitivă și fațeta negativă a fiecăruia dintre interlocutori. Orice act de enunțare poate constitui o amenințare pentru una sau mai multe dintre aceste fațete: a da un ordin valorizează fațeta pozitivă a locutorului, devalorizînd-o pe cea a interlocutorului, adresarea către un necunoscut amenință fațeta negativă a destinatarului (facem o intruziune pe teritoriul
Analiza textelor de comunicare by Dominique Maingueneau [Corola-publishinghouse/Science/885_a_2393]
-
pozitivă a cititorului. Discurs publicitar, discurs jurnalistic și fațete Exemplul de mai sus a fost special împrumutat din discursul publicitar. Există, însă, o diferență importantă între discursul publicitar și discursul jurnalistic. În primul caz, problema protejării fațetelor este primordială, căci enunțarea însăși este în esență amenințată: - simplul fapt de a cere să fi citit constituie o amenințare a fațetei pozitive a responsabilului enunțării, adică a mărcii (care riscă să fie catalogată drept "pisăloagă") și o amenințare a fațetei negative și pozitive
Analiza textelor de comunicare by Dominique Maingueneau [Corola-publishinghouse/Science/885_a_2393]
-
o diferență importantă între discursul publicitar și discursul jurnalistic. În primul caz, problema protejării fațetelor este primordială, căci enunțarea însăși este în esență amenințată: - simplul fapt de a cere să fi citit constituie o amenințare a fațetei pozitive a responsabilului enunțării, adică a mărcii (care riscă să fie catalogată drept "pisăloagă") și o amenințare a fațetei negative și pozitive a destinatarului (care este tratat ca o cantitate neglijabilă deoarece i se cere să-și facă timp pentru a citi anunțul publicitar
Analiza textelor de comunicare by Dominique Maingueneau [Corola-publishinghouse/Science/885_a_2393]
-
bani de la cititorul-consumator, ceea ce reprezintă atît o amenințare a fațetei sale negative, cît și a locutorului, plasat în poziția de solicitant. Realizarea unei publicități seducătoare, care oferă plăcere destinatarului, înseamnă anularea imaginară a amenințării fațetelor, care este parte integrantă din enunțarea publicitară. În schimb, discursul jurnalistic este oarecum legitimat din start, dat fiind că cititorul însuși decide să-l cumpere. Ziarul caută să se prezinte ca o instanță ce răspunde cerințelor cititorilor, fie că acestea sînt sau nu explicite. Atunci cînd
Analiza textelor de comunicare by Dominique Maingueneau [Corola-publishinghouse/Science/885_a_2393]
-
calificate drept comuniste. Pe de altă parte, unii locutori sînt familiarizați cu o distincție ce provine din lingvistică, cea între "discurs" și "povestire" (sau "istorie") distincție împrumutată de la Emile Benveniste, foarte răspîndită în învățămîntul secundar. Ea opune un tip de enunțare, cel ancorat în situația de enunțare (de exemplu "Tu vei veni mîine") altui tip, rupt de situația de enunțare (de exemplu "Cezar atacă inamicii și îi puse în încurcătură") (vezi capitolul 10). Noțiunea de discurs în științele limbajului În prezent
Analiza textelor de comunicare by Dominique Maingueneau [Corola-publishinghouse/Science/885_a_2393]
-
parte, unii locutori sînt familiarizați cu o distincție ce provine din lingvistică, cea între "discurs" și "povestire" (sau "istorie") distincție împrumutată de la Emile Benveniste, foarte răspîndită în învățămîntul secundar. Ea opune un tip de enunțare, cel ancorat în situația de enunțare (de exemplu "Tu vei veni mîine") altui tip, rupt de situația de enunțare (de exemplu "Cezar atacă inamicii și îi puse în încurcătură") (vezi capitolul 10). Noțiunea de discurs în științele limbajului În prezent, termenul de "discurs" este foarte utilizat
Analiza textelor de comunicare by Dominique Maingueneau [Corola-publishinghouse/Science/885_a_2393]
-
între "discurs" și "povestire" (sau "istorie") distincție împrumutată de la Emile Benveniste, foarte răspîndită în învățămîntul secundar. Ea opune un tip de enunțare, cel ancorat în situația de enunțare (de exemplu "Tu vei veni mîine") altui tip, rupt de situația de enunțare (de exemplu "Cezar atacă inamicii și îi puse în încurcătură") (vezi capitolul 10). Noțiunea de discurs în științele limbajului În prezent, termenul de "discurs" este foarte utilizat de științele limbajului. El este folosit atît la singular ("domeniul discursului", "analiza discursului
Analiza textelor de comunicare by Dominique Maingueneau [Corola-publishinghouse/Science/885_a_2393]
-
vorbire" sau "actelor de discurs") a început să fie dezvoltată în anii '60 de către filosofi ca J. L. Austin (Quand dire c'est faire, 1962), apoi de J. R. Searle (Les Actes de langage, 1969) și a arătat că orice enunțare constituie un act (a promite, a sugera, a afirma, a întreba etc.) care vizează să modifice o situație. La un nivel superior, aceste acte elementare se integrează în discursuri aparținînd unui gen determinat (o broșură publicitară, o consultație medicală, niște
Analiza textelor de comunicare by Dominique Maingueneau [Corola-publishinghouse/Science/885_a_2393]
-
verbală este, de fapt, o inter-activitate care implică doi parteneri, a căror urmă lăsată în enunțuri este cuplul EU-TU al schimbului verbal. Manifestarea cea mai evidentă a interactivității este interacțiunea orală, conversația, în care cei doi locutori își coordonează enunțările, enunță în funcție de atitudinea partenerului și percep imediat efectul pe care cuvintele lor îl au asupra celuilalt. Dar, pe lîngă conversații, există numeroase forme de oralitate care nu par "interactive"; este cazul unei persoane care ține o conferință, a unui animator
Analiza textelor de comunicare by Dominique Maingueneau [Corola-publishinghouse/Science/885_a_2393]
-
vorbim în acest caz de interactivitate? Pentru unii, modul cel mai simplu de a menține principiul că discursul este, prin excelență, interactiv ar fi să considere că schimbul oral constituie o utilizare "autentică" a limbajului și că celelalte forme de enunțare sînt utilizări oarecum degradate ale vorbirii. Dar ni se pare preferabil să nu confundăm interactivitatea fundamentală a discursului cu interacțiunea orală. Orice enunțare, produsă chiar și în absența unui destinatar, face parte dintr-o interactivitate constitutivă (sau dialogism), este un
Analiza textelor de comunicare by Dominique Maingueneau [Corola-publishinghouse/Science/885_a_2393]
-
fi să considere că schimbul oral constituie o utilizare "autentică" a limbajului și că celelalte forme de enunțare sînt utilizări oarecum degradate ale vorbirii. Dar ni se pare preferabil să nu confundăm interactivitatea fundamentală a discursului cu interacțiunea orală. Orice enunțare, produsă chiar și în absența unui destinatar, face parte dintr-o interactivitate constitutivă (sau dialogism), este un schimb explicit sau implicit cu alți enunțiatori, virtuali sau reali; ea presupune întotdeauna prezența unei alte instanțe de enunțare căreia i se adresează
Analiza textelor de comunicare by Dominique Maingueneau [Corola-publishinghouse/Science/885_a_2393]
-
cu interacțiunea orală. Orice enunțare, produsă chiar și în absența unui destinatar, face parte dintr-o interactivitate constitutivă (sau dialogism), este un schimb explicit sau implicit cu alți enunțiatori, virtuali sau reali; ea presupune întotdeauna prezența unei alte instanțe de enunțare căreia i se adresează enunțiatorul și în raport cu care își construiește propriul discurs. Din această perspectivă, conversația nu este considerată ca un discurs prin excelență, ci numai unul din modurile de manifestare chiar dacă cel mai important al interactivității discursului. Dacă admitem
Analiza textelor de comunicare by Dominique Maingueneau [Corola-publishinghouse/Science/885_a_2393]
-
prin excelență, ci numai unul din modurile de manifestare chiar dacă cel mai important al interactivității discursului. Dacă admitem faptul că discursul este interactiv și că mobilizează doi parteneri, devine dificil să numim interlocutorul "destinatar": în acest caz avem impresia că enunțarea merge într-o singură direcție, că nu este decît expresia gîndirii unui locutor care se adresează unui destinatar pasiv. De aceea, asemeni lingvistului Antoine Culioli, nu vom mai vorbi de "destinatar", ci de co-enunțiator. Folosit la plural și fără cratimă
Analiza textelor de comunicare by Dominique Maingueneau [Corola-publishinghouse/Science/885_a_2393]
-
enunțului nu i se poate atribui un sens în afara unui context și că "același" enunț, în două locuri distincte, reprezintă de fapt două discursuri distincte. Mai mult, discursul contribuie la definirea contextului său, pe care îl poate modifica în cursul enunțării. De exemplu, doi coenunțiatori pot conversa de la egal la egal ca doi prieteni și, după ce au vorbit cîteva minute, pot stabili între ei noi relații (unul din cei doi poate adopta statutul de doctor, celălalt de pacient etc.). Discursul este
Analiza textelor de comunicare by Dominique Maingueneau [Corola-publishinghouse/Science/885_a_2393]
-
fi, de exemplu, întrebarea, implică faptul ca locutorul să nu cunoască răspunsul, ca acest răspuns să prezinte interes pentru el, ca locutorul să creadă că numai acest co-enunțiator poate să i-l dea etc. În mod fundamental, orice act de enunțare nu poate fi asertat fără a-și justifica într-un mod sau altul modul în care se prezintă. Această muncă de justificare face parte din exercițiul vorbirii. Discursul este inclus într-un interdiscurs Discursul nu capătă sens decît în interiorul unui
Analiza textelor de comunicare by Dominique Maingueneau [Corola-publishinghouse/Science/885_a_2393]