12,743 matches
-
în ele? Modelul acestei cărți și al călătoriei evocate în această carte a fost cartea lui Comenius, Labirintul lumii. Comenius este un mare gânditor din secolul XVII, pedagog și filosof, iar cartea sa descrie, în prima parte, drumul prin propriul eu și zădărnicia tuturor căutărilor. În partea a doua, el găsește pacea pe calea credinței. În cartea mea, eroul principal, după ce pierde totul, își găsește echilibrul în dragostea față de propriul copil. Ce relevanță are în carte sau pentru ideologia dv. ca
Martin Vopenka: „România a fost importantă pe drumul inspirației mele“ () [Corola-journal/Journalistic/4573_a_5898]
-
chiar dacă, neglijînd dogmatica, el rămîne în stadiul de planșă profană. Dar cine are fler sare peste distincția dintre sacru și profan și presimte duhul elementar. Flerul nu poate fi produs la comandă, dar poate fi ajutat prin asceză, pictorul micșorîndu-și eul cît mai mult spre a lăsa loc trezviei. E aici o chenoză individuală în scopul rafinării simțurilor. Dar trezvia singură nu face doi bani fără talent (rafinat la școala unui maestru) și fără gust (dobîndit prin cultură). Avem, așadar, trei
Schema flerului by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/4353_a_5678]
-
să suspendăm interimarul. Eu sunt suspendat până pe 29, lăsați-mă în plata mea. Să nu cumva să îi acuzați vreodată de ceva pe acești Ponta și Antonescu, poate se supără și Voiculescu cumva. Și dacă iese rău cu MCV-ul eu sunt de vină. Dacă iese rău veniți să mă c[utați pe mine", a spus Băsescu, vizibil iritat de întrebările jurnaliștilor. La un moment dat Băsescu a comentat amuzat faptul că microfonul Antena 3 a căzut de pe pupitru. "Uite, și
Băsescu, atac furibund la Antonescu: Acest om este un mincinos! Lăsaţi-mă în plata mea până pe 29! () [Corola-journal/Journalistic/43597_a_44922]
-
părți a umanității, les damnés de la terre, les forçats de la faim etc. Lumea a treia își are challenger- ul ei în persoana acestui superagent. Prozatorul american era mai puțin intersat de conflictul politic, cât de această relație schizoidă cu propriul eu, de ceea ce am putea numi o criză a eu-lui locutor. Interesantă aici este tema memoriei care-l preocupă pe Phillip K. Dick în cea mai mare măsură, dovadă și romanul Visează androizii oi electrice?, ecranizat de Ridley Scott în 1982
Vorbește, Memorie! by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/4392_a_5717]
-
spiritul meu, care mie, doar mie, e drept, mi se părea interesant și demn de arătat și altora, da, atunci incapacitatea sau sterilitatea mea de fond era aceea că nu mă puteam despărți, în texte, din fericire niciodată publicate, de eul meu strict și de mărunta și aproape banala mea biografie. Azi, după cinci decenii de scris profesionist, lucrurile s-au întors pe dos: nu mai pot să ajung „la mine”! Sau eu, ha, ha, nu mai exist, așa cum o credeam
Nicolae Breban by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/5782_a_7107]
-
golurile ei; Istoria și o altă istorie sau alte istorii împiedicate, sau uitate de ea, dar nu șterse de tot. De la Odiseea încoace, călătoria și literatura apar strâns legate, ca o înrudită explorare, descompunere și recunoaștere a lumii și a Eului. Scrierea continuă mutarea, împachetează și desface, ajustează, schimbă ceea ce este gol și ceea ce este plin, descoperă - inventează?, găsește? - elemente scăpate de la inventar și chiar din percepția realului, de parcă le-ar pune sub o lupă. Călătorul meu danubian vorbește și el
Utopie și deziluzie by Claudio Magris () [Corola-journal/Journalistic/5848_a_7173]
-
spune „manie” și nici „autoreferenț ialitate“, ci spune „reprezentări auctoriale“, adică moduri prin care autorii vorbesc despre ei înșiși prin mijlocirea artei în care excelează. Dar dacă lăsăm deoparte alura scrobită a expresiilor de secime universitară - scriitură, eu auctorial, figurabilitatea eului, -, atunci tema lucrării sună astfel: artiștii suferă de un exces al conștiinței de sine, iar acest exces culminează în imboldul de a se pune pe ei înșiși în lumină. Cînd e vorba de pictori, imboldul ia forma autoportretului, cînd e
Tabloul scris by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/5665_a_6990]
-
atât faptul că, din când în când, fanii lui Nichita Stănescu aduc în sprijinul elucubrațiilor lor orfice omul. Ci tocmai felul în care înțeleg aceștia să îi descrie opera. Apelând la grosolănii intelectuale, la sofisme ridicole, la fraze clișate. „Boala eului este de fapt cronică, și de la Eminescu (actualizat într-un scurt pasaj) nu s-a mai văzut în poezia noastră o asemenea sete nestinsă de absolut.” Formularea (p. 65) îi aparține lui Daniel Cristea-Enache. Dar la ea, fără nici o îndoială
Un nou chip de a face critică by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/5677_a_7002]
-
apela la conceptele gnostice, se află o zonă intermediară, spiritual-materială, extrem de rodnică pentru inspirație deoarece reflectă inadaptarea la sine a ființei, punerea ei în problemă. Incapabil de o identificare cu extazul dar și respingînd tentația unei culturi provocatoare a derizoriului, eul poetic în discuție înregistrează această substanță ambiguă, vîscoasă ce riscă a-l sufoca: „Orizonturile înfășurate de jur împrejur / Ca niște bandaje / Pansîndu-mi rănile strîns/ Ca să nu sîngereze. Dincolo de ele, straturile vrajbei, neclare, neguri/ Învelind totul cum atmosfera învelește pămîntul. // Gloata
Relațiile cu transcendența by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/5684_a_7009]
-
eliberare.” Incapabilă să confrunte realitatea în mod direct - pentru că ar trebui să-și recunoască propriul eșec -, scriitoarea se refugiază în aberațiile corectitudinii politice, nutrite cu excesele psihanalizei, în dorința de a ordona un univers care, prin definiție, nu e ordonabil. „Eul” și „sinele”, aceste mingi fără consistență, ajunse pe mâna jonglerilor de circ ideologic, continuă să facă ravagii și în ziua de azi, deși câteva decenii de practică intensă au dovedit că nu aduc niciun spor de cunoaștere, și nici de
Ruinele vorbitoare by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/5807_a_7132]
-
Cotroceniului ați dat tură să-l dăm pe ăla jos? Păi, nu. Păi atunci, te-am pupat. Spală-te pe cap cu ăsta, dar nu te mai plânge. Nu mai veni la mine...ți se pare că-s mai breaz eu ca Băsescu?" a mai spus Mircea Badea.
Mircea Badea: Poporul îl merită pe Traian Băsescu by Crişan Andreescu () [Corola-journal/Journalistic/58311_a_59636]
-
cu rezervă de criticii noștri interbelici, a cunoscut o nouă înflorire majoră sub condeiul unor autori ca Ștefan Aug. Doinaș sau Ana Blandiana), iar pe de altă parte el reverberează o stare de spirit actuală, la intersecția istoriei cu intimitatea eului liric, care-și cere dreptul la expresie. De la Traian Chelariu, Iulian Vesper, George Voevidca, E.Ar. Zaharia, George Drumur, Teofil Lianu, Vasile Posteucă la Nicolae Labiș, Nichita Danilov, Cornelia Maria Savu, Matei Vișniec, Angela Furtună, Carmen Veronica Steiciuc și de la
O antologie bucovineană by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/5830_a_7155]
-
a repovesti pilde cu bătrâni avva. Pustnicul și ucenicul său este, de fapt, un frumos roman al edificării spirituale - în duh creștin, desigur -, un roman de formație, dar și unul al Dublului (căci viața monahală presupune dedublarea supremă: abandonarea fostului eu și asumarea unuia nou, mort întru cele ale vieții și viu întru cele spirituale). Modelul lui îndepărtat este, cum sugerează și Ion Buzași, De imitatio Christi a lui Toma de Kempis, însă și Învățăturile lui Neagoe Basarab către fiul său
Agârbiceanu (aproape) necunoscut by Răzvan Voncu () [Corola-journal/Journalistic/5842_a_7167]
-
sau dezvoltarea spirituală. De ce poezia? Pentru că, spune Fondane, poezia dă acces, fără mari preparative, la experiențe adevărate - adică intense și complete, pentru că atingînd simultan mai multe niveluri ale constituției noastre psiho-somato-inteligente: experiențe prin care omul poate intra în contact cu eul său profund; poate percepe de o manieră intensă, sensibilă, locul său real în fluxul vieții și solidaritatea sa intimă cu pelicula vie care acoperă Terra; în fine, el poate astfel să se deschidă către o gîndire dez-limitată, poate chiar cosmică
Manifest pentru Fondane by Magda Cârneci () [Corola-journal/Journalistic/5601_a_6926]
-
ele, reprezentîndu-l, să nu-l schilodească. Nu forma expresiei la care ajunge contează (aforism, tratat, jurnal, epistole etc.), ci fundalul de viață din care ea s-a inspirat. De aceea, ori îți trăiești viața în cadrul unor scheme care sunt expresia eului tău, ori rămîi confiscat de schemele altora. Împlinirea cere prima variantă, ca în vorba aceea a lui Kierkegaard că filozoful ajunge să locuiască în clădirea pe care el însuși a construit-o. În schimb, cînd acordul între viață și filozofie
Putința de salt by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/5057_a_6382]
-
parte. Sunt, de fapt, un avocat al bătrâneții. Cu o condiție: să fie conștientă de ea. Ceea ce nu e ușor fiindcă, pe de o parte, data nașterii e numai un indiciu orientativ, iar pe de alta, ca și individul, cu eurile lui, începând cu oasele și ajungând la spirit, bătrânețea are mai multe identități. Ion Vianu: „Incertitudinea imediată a viitorului creează partea senzațională a bătrâneții.” Și: „Aș spune că «a treia vârstă» este mai dinamică și mai aventuroasă decât maturitatea.” Nu
Însemnări by Livius Ciocarlie () [Corola-journal/Journalistic/5082_a_6407]
-
retrograde, fără ca unul sau altul să-și pună întrebări asupra limitelor propriului demers? Barthes este teoretician atunci când clasează, și el clasează permanent, și scriitor atunci când își glosează subiectiv clasamentele. Așadar, acum nu semiologia societății de consum pasionează cititorul, ci rătăcirile eului în propriul discurs teoretic; momentele în care autorul (chiar înainte să „moară”, în epocă) revine la propria ființă de carne pe care o credea anunlată de spiritul teoretic. Barthes nu poate fi teoretician decît cu prețul autodenunțului. El clasează tocmai
Fântâna barthesiană by Alexandru Matei () [Corola-journal/Journalistic/5608_a_6933]
-
Citind-o pe Huch te doare sufletul că n-ai fost contemporanul lui Görres și ai fraților Grimm. Meritul Ricardei e că-i face vii pe toți, urmarea fiind că teoriile lor te atrag: de la metafizica lui Fichte, în care eul devine demiurgul universului, pînă la teoriile despre ganglioni, somnambulism și magnetism ale lui Carus și Kerner. În fine, complicația de sensuri ale cărții îți mai dă o trăsătură de portret a romanticului. E vorba că orice spirit profund e tendențios
Surclasarea spirituală by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/5501_a_6826]
-
să-mi amintesc în legătură cu Zubașcu! În ipostază de poet, el dorea, astfel cum mi-a spus deseori, să fie socotit o simplă verigă în lanțul generațiilor, o fragilă legătură între absolutul trecutului și absolutul viitorului. De aici modestia fundamentală a eului său, care se smerea în fața umanității locale, parte organică a umanității întregi. Zubașcu nu făcea caz de individualizare, nu era ros de ambiția unei cazuistici distincte. De aici suflul epopeic al multora din stihurile sale, substratul lor exponențial, similifolcloric. Tonalitatea
Noapte bună, Ion Zubașcu! by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/5506_a_6831]
-
el găsim dizolvate iluzii, cuvinte, gesturi, lumini, umbre, strigăte, șoapte, durere, zi, noapte, suferință, iubire, trădare, stele, dimineți. Fața tăinuită a lumii care nu se arată decît aceluia care se topește dacă nu o privește. Marii artiști își abandonează continuu eul ca să ne arate frumusețea din noi a lumii de taină. În fiecare seară sînt altcineva. Dedublarea continuă este sfîșietoare. Dar fără ea nu ar fi nimic din miracolul nopții sub care stă sărbătoarea teatrului. Poate că fraza asta chiar este
Promisiunea (II) by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/5508_a_6833]
-
de atîtea ori. A fost cu mine și acum, pe drumurile spre Caracal. Am murmurat-o ca pe o rugăciune într-un du-te vino care m-a făcut, din nou, să zbor. Maestrul și Margherita lui. Descătușarea. Ieșirea din eu. Înălțarea. În acest zbor am prins, ca într-un desen subiectiv, fragmente de realitate și de vis. Halucinații. Imagini din spectacolele lui Ștefan Iordache, detalii pe mîinile lui, pe mersul lui, pe un costum sau altul, o întoarcere sau o
Promisiunea (II) by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/5508_a_6833]
-
o salva pe o frumoasă atacată fără motiv” (Lămpița). Devenite obiecte, organismele febricitează luminiscent: „Mîna ta pîlpîie-n întuneric”, „lămpița cărnii clipocește-n beznă”. Treptat orizontul se lărgește spre violențele care, marcînd ființa noastră de carne, nu par a cruța nimic. Eul se deschide către lume pentru a-și corobora dezamăgirea individuală cu una universală. Și nu doar spre situații intemporale, spre o cazuistică a generalului, ci și spre proximitatea istorică, dotată cu un absurd casant (Tatăl Nostru Biroul Politic). Sau într-
Un absolut al ființei by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/4508_a_5833]
-
transformă iluzia în realitate. „Salturile mortale” fără plasă de siguranță ale metaforei, atunci când versurile sunt lăsate pe seama „schimbului de noapte al poeziei”, când totul devine posibil sub cupola magicului „circ” nocturn, se cer descifrate într-un regim special al urgenței. Eul se află într-o competiție torturantă cu timpul, este înconjurat de semne fatale („lișițe negre”, „mâl”, genuni), himerele finitudinii îi solicită împotrivirea sau, dimpotrivă, acceptarea, potrivit unei tensionate dialectici a identificării cu elementele primare. Poemul liminar al ultimului volum are
Alfabetul neantului by Constantin M. Popa () [Corola-journal/Journalistic/4531_a_5856]
-
a «trădării» trăirii din momentul fixării impresiilor în pagină“, Constantin M. Popa remarcă specularitatea narcisiacă, anamorfozele, jocul identitar, sau sugestiile simbolice ce articulează conformația scriiturii autobiografice: „Proiecție a autorului despre lume și despre sine, jurnalul, ca act specular, divulgă aroganța eului, inevitabila doză de narcisism care tulbură imaginile, uneori până la incredibile anamorfoze. Fatalmente subiectiv, jurnalul e totuși credibil, cu condiția ca oglinda să nu fie strâmbă, aburită ori mincinoasă prin iluzia întreținută a autoflatării”. Desigur, scriitura diaristică adăpostește în tectonica ei
Obsesia identității by Iulian Bol () [Corola-journal/Journalistic/3288_a_4613]
-
detenta celui care evadează din jurnalul de închisoare pentru a vedea începutul prin ochii individului care și-a înfrânt firea și are puterea să se mire, în laboratorul personal, de modificările superioare. Ultima parte a cărții prezintă refacerea simbolică e eului social. Lena Constante insistă pe o triplă ispită - specifică, aș spune, sistemului concentraționar românesc - urmărită în diverse faze: a îndoielii, a libertății și a sinuciderii. Mai dramatică cu cât, la închisoarea de la Miercurea-Ciuc, ea are șansa comunicării. Doar că frica
Una cosa mentale by Marius Miheț () [Corola-journal/Journalistic/3294_a_4619]