2,300 matches
-
teren, care se prezenta astfel: moșia Ipotești situată în comuna Cucoreni, plasa Târgu-Miletin, jud. Botoșani cumpărată de la Gheorghe Eminovici, compusă din 2 trupuri, având aproximativ ca la 300 fălci pământ în care intră tot cu aproximație 23 fălci pădure, 200 fălci pământ arabil, ear restul fânaț și imași; pe moșie se află o casă compusă din două odăi acoperită cu șindrilă ce servește de crâșma pe șleahul Dorohoiului și două eazuri cu pește; în vatra satului se află casa de locuință
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
după ce s-a constituit dota, adică la 16 iunie 1921, Maria Constantin V. Papadopol încheie un contract prin care arendează moșia Ipotești, proprietate dotală de la Gheorghe Isăcescu, din hotar în hotar, cum se găsește în urma exproprierii, în suprafață de 180 fălci (sau 257,40 ha), cu toate atenansele ei, pe termen de 5 ani, începând de la 23 aprilie 1922, cu prețul de 30.000 lei pe an. Arendașul se numea Gheorghe Ungureanu 52. Și această moșie (fostă Ipotești-Eminovici și Ipotești-Isăcescu) a
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
sunt nevoit a-i da trăsura mâne [...]. Posed 2.620 fr. în numerar din banii prinși pe trei vagoane popușoi. Restul, cum ți-am scris au rămas nebătut și chiar ne va trebui, pentru că n'avem mai mult decât trei fălci, pe care putem conta 58. Dar o întrebare tot rămâne: să se fi făcut până la urmă un act între Cristea Marinovici și Gheorghe Eminovici, așa încât tatăl poetului să ajungă arendaș pe fosta lui moșie? Parcă nu stătea în firea bătrânului
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
acareturile de pe ea, așa cum este descrisă în Ordonanța de adjudecare dată de Tribunalul din Botoșani, la 4 iunie 1890, ea nu a fost grevată de nici o ipotecă. La 17 aprilie 1922, Lucreția colonel Teodor Herescu vinde Aglaiei Vasile Nichifor 2 fălci (2,8463 ha) de pământ din moșia Ipotești-Moritz, cu suma de 11200 lei. Lucreția Herescu a stăpânit moșia Ipotești-Moritz până la 31 martie 1928. La această dată, împreună cu sora sa Virginia, soția lui Ramiro Săvinescu, își împart averea rămasă de la Alexandru
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
face namila aceea, vine spre noi, ori stă și așteaptă să ieșim afară; amândouă nu conteneam să facem cruce cu limba, zicând în șoaptă rugăciunile la ceas de primejdie și rugându-l pe bunul Dumnezeu să-i țină acestei lighioane fălcile încleștate și să nu-i dea prin minte să se trântească în ușa noastră, că n-ar fi rezistat unei astfel de namile și ne-ar fi păpat cât ai zice pește...! Vai de păcatele mele, leliță Leonoră, că multă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1522_a_2820]
-
căsuței noastre. L-am văzut cum te văd și cum mă vezi! A venit chiar până lângă cerdac. Și se uita la noi. Și a stat așa, un răstimp de vreo jumătate de ceas. Dar se vede treaba că avea fălcile încleștate, că nu l-a lăsat Dumnezeu să urce în cerdac și să zgrepțăne cu ghearele ușa noastră. S-a dus cum a venit și ne-a lăsat în pace... Bunica îmi istorisea și ea tot felul de întâmplări despre
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1522_a_2820]
-
din luna noiembrie, care se țin pentru lupi, să ai grijă! Să nu crâcnești, să nu vorbești nimic rău despre lupi! Nici măcar să nu pomenești cuvântul lup!... Și dacă-ntr-o zi, te-o întâlni, l-o ține Dumnezeu cu fălcile încleștate! Și te-o lăsa în pace...! Eu, încurajat și de mamaia, care mă sfătuia să nu iau în seamă toate spusele bunichii, încercam să-mi fac singur curaj, s-o fac pe viteazul; și chiar în ziua de Filipi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1522_a_2820]
-
mari, unde te crezi, mă rog, de intervii în timpul lecției? Matale nu știi că discuțiile se fac la sfârșit, în cancelarie, când se propune nota studentei? Ofensată de acest incident, Elvira s-a ridicat și a plecat, valvârtej, cu-o falcă-n cer și cu una în pământ, la directoarea școlii. Întâmplător, aceasta, Amalia Bojescu, fusese cândva, activistă a Comitetului Central U.T.C. și după ce născuse un copil "din flori", fusese debarcată, deocamdată ca directoare de școală, unde se așezase și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1522_a_2820]
-
a rămas numele, cât ne-am aflat în preajmă. Și, slavă Domnului, că ne-am aflat mai mult decât ne-am fi așteptat până când el avea să ne spună numele lui adevărat. Omul avea o față mare, rotundă, roșcovană, cu fălci puternice, ca de haiduc. Ochii mari și albaștri, cu priviri sfredelitoare și agere, ca de vultur, păreau să cerceteze și să vegheze, în taină, pe fiecare din credincioșii ce înaintau spre altar. Deasupra sprâncenelor groase și zburlite, lucea o frunte
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1522_a_2820]
-
care să-ți spun drept mie unul nu-mi plac. — Tăiați-le, dom’ director. Restoiu ăsta e un fel de caricatură a activistului de teren zdravăn și stacojiu și cu ceafa groasă, pe care-l știu din halele tinereții mele. Fălcile și gușa lui sunt moi și palide, și are creștetul lins de niște plete ca de liceană care-l arată că-i artist la viața lui. E rotofei și atât de mignon, Încât lesne s-ar putea ascunde sub fusta
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
-
mugete și mâini dansând și viersuind prin aer, n-aveam ochi decât pentru Andrei. Mi se părea mie, sau chiar se Îngrășase de când umbla noaptea prin oraș cu teancul de bani În buzunar? Parcă se Împlinise și dădea să facă fălci figura aia blonzie și mocofănoasă, de tractorist. Avea cearcăne și-o barbă de două săptămâni și mă uitam la el ca și cum Îl vedeam pentru prima oară. Măcar că-i tot ăla, vechiul meu tovarăș de baros, de tuburi și grilaje și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
-
ălora pe Carol și Andrei. Are dreptate Pepino, iar totodată Înțelegeam că mă amăgisem crezând c-am cunoscut vreodată un scriitor În carne și oase, pe numele lui Gheorghe Restoiu, un fel de hopa-mitică mic și rotofei, cu gușă și fălci palide și plete linse, care arătau că-i un artist la viața lui. Deși sunt destui În catastiful ăsta. Restoiu nu-i printre ei. Poate n-or fi trecuți toți aici, or mai fi scăpat și pe de lături, și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
-
răsplată... Dintre toți călăii, continuă bătrânul printre lacrimi, a lu’ Bojoagă, țâganu’, care o fost argat la voi și l-ați omenit.. o fost cel mai rău... acu-i mare comunist. Căpitanul Baltă tresări cu toată ființa lui, și, cu fălcile încleștate ca să nu urle.. tăcu și ascultă până la capăt supliciul... Dar, ce față înfricoșătoare avea el... e cu neputință a fi înfățișată în cuvinte. Se ridică, sărută mâna bătrânului și,fără nici o vorbă plecă. În piept inima i se zbătea
DE-AR FI MOLDOVA’N DEAL LA CRUCE by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/782_a_1742]
-
jumătate oameni, pe jumătate animale totemice, străbăteau țara, lăsând În urma lor dealuri, ochiuri de apă, peșteri, lacuri, modelând peisajul prin activitățile lor cotidiene, precum vânătoarea, lupta, căsătoria, contemplația sau cântecul. 365 Ibidem, p.86. 366 Mai Înalți decât copacii, cu fălci puternice și dinți ascuțiți, Pungalunga omorau, dezmembrau și Îți găteau victimele umane. Ultimul dintre acești uriași sălbatici a fost omorât În cele din urmă de către doi oameni-cangur, care i-au Înfipt lancea În spate În timp ce el, ghemuit Într-un tufiș
Asaltul tigrilor by Oltea Răşcanu Gramaticu () [Corola-publishinghouse/Science/320_a_1259]
-
lor, uitându-se curioși de după gratii la vizitatorii În trecere. Tigrul tasmanian era un animal cu marsupiu, asemănător lupului, care creștea până la o lungime de 1,3 m, cu un chip Înspăimântător, corp gălbui, cu dungi pe spate și cu fălci puternice. La Început vâna canguri mici și păsări, apoi oi aduse de coloniști. Coloniștii i-au vânat cu Înverșunare pentru a și apăra avutul, așa că numărul lor s-a diminuat. În 1908 au fost prinși ultimii patru lupi marsupieni și
Asaltul tigrilor by Oltea Răşcanu Gramaticu () [Corola-publishinghouse/Science/320_a_1259]
-
de nucă În voia zeului Neptun, minunăție de corali pastelați, peștișori exotici, pești săritori, albatroși ce plutesc elegant În aer Împrejurul vasului, uneori cârduri de delfini jucăuși ce fac acrobații ingenioase deasupra apelor Înspumate, capul unui rechin ce-și cască fălcile Înspăimântătoare În căutarea prăzii... Adulmec vântul fără a simți nici un iz de pământ, cercetez oceanul, dar este Întunecat și mânios, nici un firicel de algă, nici o pată de culoare, nu indică apropierea unui țărm nisipos...Valurile sunt Înalte, vântul puternic, culoarea
Asaltul tigrilor by Oltea Răşcanu Gramaticu () [Corola-publishinghouse/Science/320_a_1259]
-
471r) c. așea i-au dat pace și o au trimis la Buciulești de auînchis-o în curțile lui (NL.~1750−66: 22) d. sau i-au furat-o cineva (ACP.1714: 7v-8r) e. Și i-o audatu jupan Nan aceale fălci sfentei mănăstiri (DÎ.1597: XV) 10 Nicolae și Niculescu (2015) discută și relevanța poziției cliticelor pronominale în româna veche din perspectivă romanică, chestiune neabordată aici din lipsă de spațiu. 11 Dubla realizare a pronumelui clitic pe lângă centre verbale distincte (verb
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
-
propriul bumerang, a trezit din letargie pe toți opozanții, care, dintr-o dată, au simțit mirosul puterii și posibilitatea de a scăpa, într-o primă etapă, de Președintele incomod. Făcând valuri într-o mare agitată, plină de rechini, care-și arată fălcile, Băsescu a rămas, din cât era, o coajă de nucă în siajul unui portavion care se îndreaptă spre Golful Persic. Să vezi drăcovenia dracului! Ca și cum nu ar fi de ajuns că și-a ridicat pe chelie toată opoziția care strigă
Nedumeriri postdecembriste by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91868_a_93089]
-
constructiv, se latră și se mușcă cu ură și cu colți de mistreț. Când ești pe scenă, la rampă, să te vadă lumea mereu și mereu, e și normal să intri în gura acestei lumi care te poate devora cu fălcile. Deși se obișnuiește pe la alții, cu democrații consolidate, bune de export, să-l faci albie de porci pe președintele statului, nu pot accepta limbajul trivial, buruienos, calificative incalificabile, aruncarea în derizoriu, epitetele jignitoare adresate cu larghețe oricărui adversar politic, inclusiv
Nedumeriri postdecembriste by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91868_a_93089]
-
-ne ne a așezat în linie în fața biroului. Ședeam încremeniți. Directorul s-a ridicat din scaun sprijinindu-se într-un baston. Era șchiop și avea proteză la picioare. Iar a țipat: Primuleee! Ăștia iar mă înjură!... Pumnii primului ne mutau fălcile din loc și directorul ne lovea cu bastonul unde nimerea. Nu știți să salutați tâlharilor?, a răcnit primul. Am salutat când am intrat, am răspuns noi. Cum ați zis? Bună ziua! Primuleee! Ăștia iar mă înjură, a țipat a treia oară
Imn pentru crucea purtată – abecedar duhovnicesc pentru un frate de cruce by Virgil Maxim () [Corola-publishinghouse/Memoirs/863_a_1818]
-
m-a percheziționat atât de amănunțit, încât ceilalți milițieni începuseră să-l insulte. Fusese pus în inferioritate de un deținut și era complexat în așa măsură, încât se învârtea lângă mine, fără să mă privească, strângând din pumni și din fălci. Până la gară a mers cu arma în mână lângă mine. Duba aștepta, programată special pentru noi. Grupul de prahoveni, în frunte cu domnul Drosu, fusese dus după Anul Nou la Aiud sau Canal. Dintre copii ni s-au mai adăugat
Imn pentru crucea purtată – abecedar duhovnicesc pentru un frate de cruce by Virgil Maxim () [Corola-publishinghouse/Memoirs/863_a_1818]
-
le morfolim în gingiile noastre băloase. A fost de-ajuns! Nimeni n-a mai zis un cuvânt. Noaptea Învierii la Jilava Tensiunea nervoasă creștea în cameră, ca în toată închisoarea. Zilnic, în special noaptea, percheziții inopinate, bătăi cu pumnii sub fălci, schingiuiri sau călcări în picioare, pentru o talpă de bocanc scrisă sau că nu ai stat drepți în fața milițianului. Programul de timorare era bine gândit pentru prăbușirea morală și lichidarea fizică a cât mai mulți dintre noi. Prin morse aflasem
Imn pentru crucea purtată – abecedar duhovnicesc pentru un frate de cruce by Virgil Maxim () [Corola-publishinghouse/Memoirs/863_a_1818]
-
încercasem la muzeu, și de care mă lecuise fiertura lui James, nu era o simplă mahmureală, ci o amenințătoare prevestire a revenirii halucinațiilor provocate de LSD. Mă simțeam parcă din nou cuprins de același sentiment, combinat cu imaginea vie a fălcilor căscate ale dragonului lui Tizian. — Ce ai, Charles? Te frământă ceva. Și la muzeu arătai abătut. Te-am urmărit. Ce este? Ești bolnav? — Îți amintești să-ți fi pomenit vreodată de o fată cu numele Mary Hartley Smith? În mod
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
groaza groazelor... Mâncarea, nu vă spun... oribilă. Câteodată mai primeam și fasole, dar în rest, tot timpu’ ne ținea numa’ cu arpacaș, da’ în care se găsea tot felu’ de intestine de vită. Acolo se aduceau de la abator intestinele și fălcile și... toate lucruri care nu să puteau vinde. Știți? Și probabil acolo le vindea ieftin, și le cumpăra închisoarea, și n-ar fi fost nimic că punea’ intestinele alea în arpacaș, dar nu le spălau, și erau pline de murdării
VOL I. In: EXPERIENȚE CARCERALE ÎN ROMÂNIA COMUNISTĂ by Cosmin Budeancă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1972_a_3297]
-
eu: Nu știu. Eu l-am luat pe nu știu în brațe și nu am spus nimic... nu am recunoscut nimic chiar dacă știam, da’ n-am recunoscut nimic. Și dăi bătaie... Îmi dădea câte un pumn, așa, și rămâneam cu falca umflată... după care o dădeam la loc... Cu pumnii tare ne băteau... Până la proces, cât am stat în anchetă... am luat bătaie... Mai țineți minte cine erau bătăușii? Anchetatorii ăștia? Perlea. Maioru’ Perlea, și mai erau un locotenent... Crucea mamii
VOL I. In: EXPERIENȚE CARCERALE ÎN ROMÂNIA COMUNISTĂ by Cosmin Budeancă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1972_a_3297]