2,528 matches
-
a celei create de Molière, face concurență stării civile, grupându-se în tipuri delimitate caracterologic și funcțional, a început să fie zdruncinată de studiile celor care au cercetat opera caragialiană din perspectiva modernității ei. În opinia lui I. Constantinescu, "noneroul" farsei tragice, "omul fără calități" a cărui fizionomie morală se configurează în filosofia lui Heidegger, este prefigurat în personajul caragialian. Așa cum observam la începutul capitolului, Caragiale a văzut absurdul lumii sale și, prin anumite aspecte care țin de construcția aparte a
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
este prefigurat în personajul caragialian. Așa cum observam la începutul capitolului, Caragiale a văzut absurdul lumii sale și, prin anumite aspecte care țin de construcția aparte a personajelor, a profetizat câteva elemente ale devenirii lor ulterioare. Astfel, ca și autorii de farse absurde, dramaturgul român reușește să creioneze sugestiv individul care, după cum a demonstrat G. Marcel, se deosebește de persoană prin faptul că este anonim, "este fără față, într-o anumită măsură insesizabil, eu n-am priză directă asupra lui, el se
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
aceste personaje sunt "exemplare umane mutilate: le lipsește dimensiunea afectivă, îndreptată spre sfera familială"25. Dacă în lumea lui Caragiale aceste personaje alienate sunt cazuri izolate, prezența simptomelor de rinocerită este deja un diagnostic viabil. Sugestia aplatizării individualităților, specifică și farselor absurde moderne, este realizată la Caragiale și prin înlocuirea numelor proprii cu substantive comune desemnând categoria socială, activitatea sau apartenența la o anumită clasă de vârstă. Astfel, în Căldură mare actanții sunt numiți simplu: Domnul, Feciorul, Baba, Sergentul, Birjarul. În
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
piesei, Caragiale conturează profilul personajului "lichefiat", cu un destin circular, care pregătește direct sau indirect, cu participarea altor dramaturgi (Maeterlinch, Jarry etc) apariția în scenă a unor personaje ca cele din Cântăreața cheală sau Așteptându-l pe Godot 27. "Noneroul" farsei moderne, confruntat cu un univers labirintic și cu o societate leviatanică plasată într-un spațiu existențial al eșecului, se conturează doar în planul unei virtualități determinate de imposibilitatea transformării gestului în act pentru că "nu ajunge să se determine pe el
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
pe el însuși, el rămâne în fond divizat, ezitant, speriat [...] este incapabil să muște din real; să-l identifice efectiv".28 Leonida, Farfuridi, Cațavencu și mai ales Catindatul prefigurează, într-un posibil model actanțial caragialian, acest tip al veleitarului specific farsei tragice. Rămânerea actelor în stadiul de gesturi duce adesea la stereotipii, repetiții, ticuri ce reduc personajele la statutul de automate, de marionete acționate de forțe nevăzute și incompatibile cu intenționalități intime. Se dezvăluie astfel acel gol existențial și acea nuditate
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
gol existențial și acea nuditate sufletească despre care vorbea Ibrăileanu, ilustrată semnificativ prin orbecăiala absurdă a Conului Leonida sau prin "nongândirea" reflectată de tiradele vide de sensuri debitate de Farfuridi și Cațavencu. Trecând în revistă o posibilă tipologie a personajelor farsei tragice moderne, Romul Munteanu constata: "Aruncat pe un traiect existențial fals, în care valorile degradate sau false apar ca un superlativ al vieții, personajul din farsa tragică este el însuși un abulic, un ins atins de regresiunea biologică și intelectuală
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
sensuri debitate de Farfuridi și Cațavencu. Trecând în revistă o posibilă tipologie a personajelor farsei tragice moderne, Romul Munteanu constata: "Aruncat pe un traiect existențial fals, în care valorile degradate sau false apar ca un superlativ al vieții, personajul din farsa tragică este el însuși un abulic, un ins atins de regresiunea biologică și intelectuală, un mitoman, un traumatizat, un om în stare de delir, un candid sau un criminal involuntar, un bufon liric sau o marionetă neputincioasă".29 Aplicabilitatea acestei
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
de individualitate și de viață lăuntrică, personajele caragialiene capătă relief doar prin consecvența purtării unei anumite măști, în spatele căreia nu se întrezărește nimic. Aneantizarea, alienarea, veleitarismul, marionetizarea, "lichefierea" sunt, în concluzie, aspecte care argumentează considerarea lor drept prefigurări ale antieroilor farsei tragice moderne. 5.5. Dezarticularea limbajului Ceea ce micșorează în mod esențial distanța dintre opera caragialiană și literatura absurdului este dezagregarea cuvântului, proces aflat în directă legătură cu denaturarea personajului. Circularitatea intrigii are consecințe în planul dialogului care conține elemente de
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
lumea caragialiană, imagine răsturnată a lumii ideale. Esențialmente ironic, întrucât este asociat inversiunii și disimulării, motivul "lumii pe dos" este impus de viziunea carnavalescă ce presupune relativizarea ierarhiilor, travestiul, libertatea de mișcare și de limbaj, descătușare și anarhie. Ilustrativă este farsa D-ale carnavalului în care această viziune este textual afirmată de Caragiale însuși prin remarca lui Iordache: "De ce mușterii am eu parte astăzi! ... Frumos carnaval!"41. Persistența travestiului și a confuziei valorilor indică ireversibilitatea procesului de inversare a ordinii mundane
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
amantului soaței sale, în scena mulțumirilor adresate de Pampon și Crăcănel celui care-i înșală pe ambii. Obiceiul "mutatului" în case identice, de sfântul Dumitru, poate fi dat ca exemplu de absurd comic al moravurilor, ca să nu mai vorbim de farsa electorală din O scrisoare pierdută, chintesență de nereguli inversate în regulamente. În plan lingvistic, comicul absurdului este reliefat prin frecvența nonsensurilor și prin gluma absurdă. Farfuridi sau Leonida sunt personajele caragialiene cu limbajul cel mai afectat de invazia paralogismelor devenite
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
pe suprapunerea pe două scenarii opuse, explicată prin acel "script theories of humour"45, generează un umor "de gradul doi"46, caracteristic textelor care, nereușind să producă poanta așteptată, devin comice datorită acestui eșec. Întreaga antipiesă Cântăreața cheală, ca și farsa tragică Scaunele, păpușeria Tabloul sau pseudomanifestul artistic Improvizație la Alma pot fi reduse la dimensiunile unor glume absurde. Folosită de regulă la Caragiale cu intenție subversiv-satirică, gluma absurdă este bazată întotdeauna pe o exagerare care depășește limitele suportabilului. Primul moment
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
dintre elementele constitutive ale mișcării de avangardă în care se înscrie și teatrul absurdului. De altfel, un argument în plus este că distincția fundamentală între opera dramatică a lui Caragiale și cea a lui Eugen Ionescu nu este cea dintre farsa clasică și farsa tragică. În acest sens, avem în vedere caracterul de "pseudofarse" al comediilor caragialiene 49 precum și, așa cum am menționat deja, faptul că numeroase aspecte ce țin de specificul conturării intrigii, de construcție a personajului și de distorsionare a
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
ale mișcării de avangardă în care se înscrie și teatrul absurdului. De altfel, un argument în plus este că distincția fundamentală între opera dramatică a lui Caragiale și cea a lui Eugen Ionescu nu este cea dintre farsa clasică și farsa tragică. În acest sens, avem în vedere caracterul de "pseudofarse" al comediilor caragialiene 49 precum și, așa cum am menționat deja, faptul că numeroase aspecte ce țin de specificul conturării intrigii, de construcție a personajului și de distorsionare a limbajului, îndreptățesc utilizarea
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
clasică, provine din discrepanțele evidente între vicii universale prostia, vanitatea, ipocrizia etc. și veșmântul acestora. Însă la Caragiale mai întotdeauna se întrevede în subsidiar, ca origine a conflictului, tocmai relația dintre individ și sistem, relație care va deveni centrală în farsa tragică. Un alt aspect care marcheză desprinderea de tradiție și amplasarea în modernitate a dramaturgiei lui Caragiale se referă la deosebirea esențială dintre râsul vesel și relaxant, declanșat de comedia clasică, și cel stârnit de piesele sale, un râs crispat
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
modernitate a dramaturgiei lui Caragiale se referă la deosebirea esențială dintre râsul vesel și relaxant, declanșat de comedia clasică, și cel stârnit de piesele sale, un râs crispat, înghețat, "în doi timpi", similar cu cel derivat din comicul absurdului, specific farselor tragice moderne. Așadar, elemente care țin de forma dramatică și de conținutul generator de un mesaj compatibil cu acest râs angoasat, pledează pentru amplasarea pieselor lui Caragiale la o distanță aproximativ egală între cele clasice și cele din teatrul absurdului
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
profundă, specifică manifestării angoasei. Pe de altă parte, tocmai actul sinuciderii, absurd la Anghelache din lipsa unei motivații concrete, dar echivalat, în viziunea lui Camus, cu eșecul confruntării cu destinul și considerat, în consecință, inferior conduitei sisifice de continuare a farsei, mărește considerabil distanța dintre personajul caragialian și antipersonajul ionescian, văzut în esență drept un "clown supralucid care ia în derâdere propria tragedie"52. 5.7. În lipsa comicului Prin cazul lui Anghelache pășim deja în domeniul absurdului care nu mai are
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
face o figură supărător de absurdă, încadrată cum este în intriga artificială, cu evoluția și concluzia ei exasperantă de jucărie mecanică"53. Suntem tentați să vedem chiar în defectele depistate de Zarifopol argumente pentru înțelegerea acestei piese drept prefigurare a "farsei tragice" absurde. Sensul propriu al sintagmei rezumă, de altfel, deznodământul sinistru al răzbunării prin "năpastă pentru năpastă". Alte câteva elemente care țin de construcția piesei și de cea a personajelor, duc cu gândul la transgresarea intenționată a limitelor presupuse de
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
gândul la transgresarea intenționată a limitelor presupuse de drama tradițională și amplasarea posibilă în modernitate. O astfel de încadrare ar converti amintitele minusuri ale piesei în plusuri. Mai concret, privită dintr-o perspectivă diacronică inversată, întorcând așadar ocheanul intertextual dinspre farsa tragică modernă înspre drama lui Caragiale, răbdarea Ancăi nu mai surprinde ca neverosimilă, coincidența apariției nebunului în momentul cheie al nevoii de răzbunare poate fi văzută ca procedeu teatral "îngroșat", iar simetria izbitoare între "faptă și răsplată" pune în evidență
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
dezgustă. Eroina nu are integritatea hamletiană care să confere tragism vendetei justificate, ci dobândește trăsăturile unui monstru feminin neînblânzit, grotesc prin inconsecvențele, ezitările și plăcerea de a-și tortura victima prin întreținerea iluziei că va fi ajutată. Ca și în farsele tragice postbelice, personajele pot fi interpretate ca fiind abstracțiuni, ceea ce ar explica de ce nu se pot susține ca ilustrări ale specificului rural românesc. Astfel, Anca întruchipează justiția naturală imanentă, opusă oarbei justiții sociale, care are nevoie de dovezi irelevante, pe
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
care are nevoie de dovezi irelevante, pe baza cărora se produc catastrofale schimbări de destin. Ca și Dragomir, Anca este simultan victima și călăul, iar ambii sunt ilustrări dramatice ale eternilor candidați la nefericire. Așa cum se va întâmpla în unele farse tragice (Vizita bătrânei doamne de Fr. Dürrenmatt), motivul "păcălitorului păcălit", în esență de factură comică, primește valențe tragic-grotești și în drama caragialiană, tocmai prin lipsa de verticalitate spirituală a înșelătorului. Practic, Anca se dovedește a fi mai crudă și mai
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
Năpasta cu concepția teatrală ulterioară identificată în cadrul literaturii absurdului, ele sunt, credem, suficiente pentru a înlătura stigmatul eșecului, prin reconsiderarea apartenenței acestei piese la estetica dramatică tradițională și acceptarea ipotezei unei alte forme dramatice intenționate, apropiată prin câteva elemente de "farsa tragică" din secolul trecut. Am depistat astfel în interiorul edificiului caragialian și elemente care trimit la absurd, nu prin filiera comicului, ci prin cea a tragicului pe cale de fi substituit prin deriziune. Printr-o analiză de tip pragmatic am demonstrat că
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
i se cânta dedesubt din saxofon"70. În Neguțătorul de ochelari, repere intertextuale (în dublul sens temporal) pentru umorul absurd al dialogului descoperim atât la Caragiale, în special în schița Petițiune, cât și în sketch-ul ionescian Salonul auto sau în farsa tragică Scaunele. Similitudinile de la nivelul schemei actanțiale din schița caragialiană sunt vizibile: funcționarul, solicitantul și petiția rătăcită sunt roluri preluate la Arghezi de neguțător, client și achiziția inutilă. Impresia de absurd este dată, exact ca în scrierea lui Caragiale, de
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
de interpretare în textul propriu-zis, departe de a constitui un "ajutor", echivalează, de fapt, cu o deposedare a receptorului de plăcerea decodării și atrage impresia ca parabola propusă este destul de străvezie. Pe de altă parte, anxietatea transferată asupra spectatorului prin farsele tragice beckettiene sau ionesciene este înlocuită în piesa lui Sorescu de sentimentul de compasiune mai întâi pentru protagonistul văzut ca exponent al întregii umanități, înregistrându-se astfel o reîntoarcere la catharsisul tragic. Și totuși nu putem vorbi de repunerea tragicului
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
să triumfe, este în același timp conștientă de inutilitatea sau, mai degrabă, de agonia care urmează "aruncării în lume". Este astfel mare diferența între Iona și Paracliserul, pe de o parte, care au revelația absurdului și decid să pună capăt farsei, ambii jucând câte un renghi macabru destinului absurd, și, pe de altă parte, personajul central din Matca. Deși "coconită" și singulară prin abilitatea de rememorare a fericirii intrauterine, Irina va perpetua moștenirea de filosofie stenică transmisă din generație în generație
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
că, departe de a fi un idealist, incapabil să confere vreo finalitate practică preocupărilor sale științifice, Stamate reușește, tocmai "grație calculelor și combinațiilor sale chimice"66 să-i asigure fiului un post de subșef de birou în Nirvana. Elocventă pentru farsa îndeletnicirilor sale culturale și pentru parodia rolului de educator este concisa prezentare a ritualului cotidian: "Acest om demn, unsuros și de formă aproape eliptică, [...] este silit să mestece, mai toată ziua, celuloid brut, pe care îl dă afară, fărâmițit și
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]