KorAP: Find »[drukola/base=fetiță & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...68 69 70 ...498 >

12,434 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846

dată cu pantofiorii de lac și cu șosețelele trei sferturi nepurtate până atunci. Sanda o privi în extaz, necontenind să se mire: Ce mare ai crescut, Luana! Ești aproape o domnișoară. Când s-a întâmplat asta? Încătușată în uniforma scrobită, fetița abia se stăpânea să nu-și dojenească mama pentru obsesia îngrozitoare pe care o avea de a apreta totul: așternuturi, haine, gulere, mai lipseau chiloții și șosetele și ar fi transformat-o, cu ușurință, în omul de tablă din "Vrăjitorul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
ca de carton, îi amorți chiar înainte de a ieși din casă. Se uită în oglindă o ultimă privire și văzu fundele uriașe, ca două cornițe de drac. Îngână fără speranță: E neapărată nevoie să port astea? Bineînțeles, prințesa mea. Toate fetițele sunt aranjate astfel. Ești delicioasă cu ele! "Prințesa" se îndoi amarnic și tot drumul până la școală i se păru că lumea se uită la ea ca la o arătare de pe altă planetă. Își apăsa fundele pe ascuns, în speranța că

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
străzile rămase pustii, scrâncioburile legănate doar de vânt, liniștea sinistră a orașului. Tărăboiul, nebunia, își mutaseră sediul între pereții școlilor, în perimetrul din jurul lor. Se ținea de mâna mamei, încercând să facă față agitației din jur. Sanda avusese dreptate. Toate fetițele purtau "cornițe" din funde albe. Una mai uriașă decât cealaltă. Cu cât "coșmarurile" erau mai mari, cu atât fetele se arătau mai mândre. Se priveau sfioase, bănuitoare, se măsurau pe furiș. Băieții, mai comunicativi și mai practici, lăsaseră ghiozdanele lângă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
două ore de discursuri savante suportate de toată lumea în picioare, cu stoicism. Sanda se ținea scai în urma Luanei, sâcâind-o continuu cu indicații prețioase. Îi striga să se așeze în prima bancă, să-și ridice șoseta care-i alunecase dar fetița n-o mai luă în seamă. Grupați din mers doi câte doi, pășiră pragul clasei. Pe bănci îi aștepta abecedarul și o floare. Se așeză care cum apucă, cu ochii țintă la cartea frumos colorată. Fetițele se înghesuiră în primele

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
care-i alunecase dar fetița n-o mai luă în seamă. Grupați din mers doi câte doi, pășiră pragul clasei. Pe bănci îi aștepta abecedarul și o floare. Se așeză care cum apucă, cu ochii țintă la cartea frumos colorată. Fetițele se înghesuiră în primele bănci, băieții se adunară stol în spatele clasei. Părinții se agitau îndrumându-și odraslele spre un loc sau altul. Sanda se da de ceasul morții împingând-o pe Luana către prima bancă dar ea se încăpățâna să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
povestea clasei I, în vreme ce ochii ei mari analizau pe fiecare în parte, părinți și copii. Ajunsă la Luana, privirea femeii se opri asupra inelelor galbene ce stăteau încolăcite în jurul fundelor. Câteva dintre ele, scăpate din strânsoare, zăceau căzute peste frunte. Fetița înțelese că aspectul părului ei nu este pe placul învățătoarei și nu se miră date fiind paratrăsnetele ancorate în creștetul ei. Tovarășa prezentă elevilor abecedarele, le oferi florile, adresă zâmbete din colțul buzelor anumitor părinți și declară prima zi de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
În timpul orelor, băiatul era mângâiat pe creștet cu o grijă și simpatie deosebite. Văzându-l atât de corcolit, Luana crezu că e suferind cine știe de ce boală grea și fără vindecare. "Poate are cancer și pățește ca tatăl meu!" gândi fetița, cu inima strânsă. După o vreme însă, Luana descoperi că acest coleg e bine sănătos, nu-i lipsește nici unul din organele vitale iar grija exagerată care i se arăta nu putea fi decât zăpăceală la cap și atât. Un alt

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
se întreba, cu naivitate, ce mare brânză să încropești câteva boarfe pentru care nu-ți trebuie matematică să le duci la bun sfârșit. În ciuda acestei atenții exagerate, părinții Anei se prezentau cu o atitudine modestă și de bun simț. Ofereau fetiței o educație serioasă și Luana o îndrăgi pentru frumusețea sufletului ei generos. Mai erau și alții, favoriți ai sorții, vreo cinci la număr, printre ei aflându-se și un băiețel cu o privire năucitoare, pe care doamna îl adora pentru

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
gropițele din obraji topeau sufletul Luanei când se uita la el. Era fascinată de acest coleg neobișnuit care n-o lua în seamă, nu-i vorbea și-i întorcea spatele atunci când se apropia. Atitudinea lui Crin rănea inima exaltată a fetiței. Ea nu-și putea explica această aversiune și considera că n-o stârnise în nici un fel. A doua categorie, din care făcea parte și Luana, reprezenta grosul clasei. Era formată din acei copii de condiție medie care, indiferent de inteligență

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
și cu siguranță vor ajunge oameni mai târziu. Ceilalți posesori de urmași înghițiră în sec. Tatăl Mariei se foi în scaun. Spuse, cu voce groasă și tărăgănată: Apoi, doamnă, frumos vorbiți dumneavoastră despre acești elevi și-mi pare rău că fetița mea se află printre ei. Eu sunt muncitor. Lucrez în trei schimburi, opt ore, în picioare, lângă strung. Când ajung acasă repar "lemnele" învechite din gospodărie, fac piața și dau o fugă la bătrâni să văd ce mai fac. Nu știu cum

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
trecut Dumnezeu s-o ierte! și m-a lăsat singur cu trei copii. Tovarășe Narin, nu mă mai întrerupeți. Veți avea ocazia să vorbiți la sfârșit, făcu învățătoarea vădit deranjată de îndrăzneala bărbatului. În spatele Sandei se așezase tatăl unei alte fetițe. Femeia strâmba din nas și se foia în bancă pentru că bărbatul mirosea a băutură. Se abținea cu greu să nu-i facă observație. Luana îl privea cu milă pentru că era prost îmbrăcat, avea pantalonii rupți și cămașa arăta ca o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
felul de întrebări. Niciodată nu știa ce temă le-a dat învățătoarea, își uita cărțile acasă, dar cel mai mult o enerva faptul că-i spunea mereu cât de frumoasă este și că încerca să se joace cu părul ei. Fetița se zbârcea toată și-l lovea peste mână. Într-una din zile, el veni la școală cu o cutie mare de carton, legată cu fundă și-o oferi colegei sale de bancă. Surprinsă, Luana deschise cutia și mare-i fu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
destul de îngăduitor. Știa cum sunt copiii și era conștient că nu întotdeauna părinții trebuiau făcuți răspunzători de greșelile acestora. Învățătoarea hotărî s-o pedepsească pe Luana dându-i un alt coleg de bancă. O așeză lângă Vându. În prima zi, fetița stătu țeapănă doar pe un colț de bancă și nu avu curajul nici măcar să respire. Teodor, emoționat și cuminte, n-o deranjă în nici un fel. La venire îi ura "Bună dimineața" și nu pleca fără să-i spună "La revedere

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
o nouă evadare. Vizitaseră mănăstiri, case memoriale, muzee, urcaseră pe munte, învățătoarea dovedind un har deosebit în a face obiect de studiu din orice colțișor. Serbările însă erau cele mai reușite. La sfârșitul clasei I pregăti cu elevii o scenetă. Fetițele reprezentau câte o țară de pe glob, băieții întruchipau străjerii care le apărau. Serbarea se ținu la Casa Pionierilor și se adună în sala neîncăpătoare întreaga școală. Foială mare, aglomerație de părinți, frați, surori, bunici, vecini, prieteni, îngrămădiți câte doi pe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
sufletul la gură. Își vorbește, încearcă să se încurajeze. Sanda a îmbrăcat-o într-o rochie lungă din atlas bleu, așezată pe corset din sârmă. Un guler înalt îi îmbracă gâtul. Pe rochiță mama a cusut steluțe galbene iar părul fetiței l-a strâns coc, sub o coroniță din pietre sclipitoare. Luana interpretează rolul principal, reprezintă România și are în mână un toiag aurit. Intră prima în scenă și celelalte fetițe o înconjoară. Apariția băieților face sala să izbucnească în râs

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
gâtul. Pe rochiță mama a cusut steluțe galbene iar părul fetiței l-a strâns coc, sub o coroniță din pietre sclipitoare. Luana interpretează rolul principal, reprezintă România și are în mână un toiag aurit. Intră prima în scenă și celelalte fetițe o înconjoară. Apariția băieților face sala să izbucnească în râs. Sunt toți îmbrăcați în pantaloni mulați, scurți până la genunchi. Poartă șosete trei sferturi, cu canafi. Bluzele au gulerul rotund și creponat. Pe cap le stau cocoțate pălării enorme, cu boruri

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
vrea să scoată nici un cuvânt și doamna îl lasă în plata Domnului. Ana Lipșa e scundă și are rochia prea lungă. Pare un om de zăpadă care a început să se topească. Coronița din flori a Dorinei a alunecat, dar fetița nu are curajul s-o ridice. Stă cu ea căzută peste ochi ca la Baba-oarba. Textul scenetei este reușit, spectatorii sunt fascinați. România este ultima care vorbește. Luana declamă tare, clar, trăiește fiecare cuvânt. Ea joacă teatru și o face

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
trăiește fiecare cuvânt. Ea joacă teatru și o face bine. Învățătoarea și Sanda, copleșită de emoție undeva pe un scaun, sunt impresionate. Luana sfârșește monologul și tace. În sală e liniște. Ochii spectatorilor sunt lipiți de silueta ei măruntă. Inima fetiței a zburat din piept și face piruete prin sală. Crin Soveja nu mai rezistă, se întoarce și pleacă. Și, dintr-o dată, sala începe să strige: "România! România! România!" Mama e covârșită. Începe să plângă. Învățătoarea Sota iese la scenă deschisă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
plimba personalitatea puternică și inteligența vie pe un trup superb, îmbrăcat fără cusur. Luana se declara admiratoare convinsă ori de câte ori avea ocazia. Sanda îi tempera elanul. Ușurel, copile, mătușa Anda nu e chiar așa cum o vezi tu. Mâța blândă zgârie rău. Fetița nu accepta, nicicum, că ar putea să se înșele. Mătușa îi vorbea întotdeauna frumos, îi aranja rochița când trecea pe lângă ea, îi dădea spre lectură cărțile de povești din bibliotecă. Mama ofta. Mă rog la Domnul să nu dai piept

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-i venise mai bine și n-o făcuse mai splendidă ca acea combinație alb-albastru-roșu. Căpușorul ei inelat și galben, ascuns sub basca albă așezată șmecherește pe o parte, nu se asortase nicicând mai armonios. Convinsă de importanța costumului de pionier, fetița afișa o verticalitate mândră și zvealtă, lăsându-și ființa exaltată de o trăire fără pereche, încrezătoare că nimeni nu mai era ca ea. De partea cealaltă, în ochii Sandei, priveliștea de turmă în care toate oile sunt la fel deveni

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
și zvealtă, lăsându-și ființa exaltată de o trăire fără pereche, încrezătoare că nimeni nu mai era ca ea. De partea cealaltă, în ochii Sandei, priveliștea de turmă în care toate oile sunt la fel deveni copleșitoare. Ea își pierdu fetița din priviri și sub marea de băști albe Luana deveni, fără să-și dea seama, o anonimă. Erau la ora de aritmetică atunci când învățătoarea fu chemată la telefon. Ezită să plece și să-și lase clasa nesupravegheată. Luana, scoasă la

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
în mijlocul străzii, din cauza emoțiilor, un copil fără cap, era în top. Adâncită în lecții și "istorioare interesante" o prinse iarna, una care avea să nu mai fie ca toate celelalte. Moșul nu găsi calea spre cămăruța Luanei nici anul acesta. Fetița jurase că va face tot posibilul să-l prindă într-o zi și să-l aducă în casa ei dar încă nu reușise. An de an, în seara de ajun, îl pândea din pragul ușii. Stătea cu ochii lipiți de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
putut. Acest zbucium nevinovat o înlăcrima iar îndărătnicia ginerelui de a nu intra în casa Luanei o umplea de ciudă. Disputa absurdă pe tema jucăriilor, între părinții Emei și Sanda, se desfășura, an de an, pe spinarea așteptărilor zadarnice ale fetiței. În a treia zi de Crăciun, Dan și Luana schimbau impresii la gura sobei. Din vorbă în vorbă băiatul o întrebă: Tu mai crezi în Moș Crăciun? Fata își încruntă sprâncenele, să prindă sensul întrebării. Nu înțeleg... Te-am întrebat

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
puternică de tuse o sufoca, nu putea să respire. Tuși. Femeia sări de la catedră și-o lovi peste obraz. Mai fă asta o singură dată și te dau afară. Ieșită în aerul rece, Luana gândi cu amărăciune: "Așa-ți trebuie, fetițo. Ai pocnit și tu vreo doi la viața ta. Acum ți-a venit și ție rândul". Relația încordată și nefericită între cele două luă sfârșit în ziua în care Luana, la braț cu verișoara ei, se îndrepta spre casă. Își

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
mai aproape de Polul Nord. Ema era singura care scăpa de chin. Incapabilă să se îndoaie în vreun fel, se transforma în arbitrul competiției, unul atât de exigent pe cât de mare îi era neputința. La concursul fetelor, alături de Luana, mai participau două fetițe, surori, care locuiau peste drum. Copiii trăgeau banca metalică din fața ușii mătușii Vanda și-o înfigeau în mijlocul curții. Asta era capra. Apoi, târâiau bara de bătut covoarele din magazie și aveau paralelele. Cum unchiul Dali făcea rost de orice, verișorii

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]