2,756 matches
-
De altfel, comandantul brigăzii, generalul-maior Riese nu s-a arătat deloc la fața locului pe tot parcursul zilei, fapt ce nu putea decât să adâncească deznădejdea austriecilor. Spre amiază, Friant a înaintat la rândul său spre poziția turnului pătrat, întorcând flancul austriac. Cu toate acestea, rezistența opusă de austrieci a fost remarcabilă iar Rosenberg s-a regrupat într-o nouă linie pe platou, la nord-est de turn, lansând contraatacuri repetate care au încetinit înaintarea franceză. În aceste momente hotărâtoare, Davout i-
Bătălia de la Wagram () [Corola-website/Science/304378_a_305707]
-
de inimă. În plus, cuirasierii lui Arrighi de Casanova, care îl înlocuise pe excelentul d'Espagne, ucis la Aspern-Essling, trebuiau să șarjeze în pantă, pe care trebuiau să o urce în dreptul localității Markgrafneusiedl, deși ar fi trebuit probabil trimise pe flancul drept, pentru a-l întări pe Grouchy. Conform raportului generalului Arrighi, acesta a urcat platoul în fruntea a două escadroane formate în coloană, ajungând în mijlocul baricadelor inamice, teren pe care i-a fost imposibil să formeze în linie vreun escadron
Bătălia de la Wagram () [Corola-website/Science/304378_a_305707]
-
carabine. Linia franceză a fost imediat străpunsă și austriecii au capturat 10 piese de artilerie ecvestră. Dar în aceste momente Montbrun, care păstrase o rezervă, a trimis vânătorii călare din regimentul 12 frontal iar regimentul 11 vânători călare a lovit flancul călăreților ușori "O'Reilly", în timp ce Grouchy a sosit la rândul său și a lansat o puternică contrașarjă. În lupta corp la corp ce a urmat generalii Nostitz și Rothkirch au fost răniți și austriecii s-au retras precipitat să se
Bătălia de la Wagram () [Corola-website/Science/304378_a_305707]
-
cu pierderi mari și a trebuit să se refugieze în spatele infanteriei, în jurul orei 13. Ca atare, fără a mai avea vreo speranță de a putea rezista pe poziții, Rosenberg a organizat o retragere treptată, ordonată, înspre Wendling-Hof. În timp ce Davout întorcea flancul armatei austriece, Napoleon urmărea cu atenție manevrele acestuia. Deși distanța față de trupele Corpului III era apreciabilă, Napoleon putea distinge în mod clar turnul pătrat ce domina localitatea Markgrafneusiedl, iar, în jurul orei 13, fumul gros degajat de linia de pușcași a
Bătălia de la Wagram () [Corola-website/Science/304378_a_305707]
-
degajat de linia de pușcași a mareșalului Davout îi indica Împăratului că acesta a trecut de clădire. Pe stânga, acolo unde austriecii lansaseră cea mai semnificativă amenințare, mareșalul Masséna, duce de Rivoli, reușise să îl împingă înapoi pe Klenau, stabilizând flancul stâng. Pentru francezi și aliații lor, era momentul atacului final. Inițial, „Armata din Italia” trebuia să atace platoul între Wagram și Baumersdorf, chiar în centrul dispozitivului inamic, în aceeași zonă unde fusese respinsă în ajun. Generalul MacDonald este însărcinat să
Bătălia de la Wagram () [Corola-website/Science/304378_a_305707]
-
conducă primul atac. Deși nu toți autorii sunt de acord cu această versiune, se pare că scopul atacului lui MacDonald nu era acela de a sparge linia austriacă, ci de a-i împiedica pe aceștia să trimită întăriri semnificative pe flancul stâng, acolo unde acționa Davout. MacDonald primise întăriri în timpul nopții: divizia lui Broussier și astfel dispunea de circa 8 000 de oameni, împărțiți în 23 de batalioane. și se pregătea să înceapă asaltul atunci când a primit ordinul de a înainta
Bătălia de la Wagram () [Corola-website/Science/304378_a_305707]
-
focul artileriei austriece. Opt batalioane ale diviziilor Lamarque și Broussier s-au dispus pe două linii, însă, văzând cavaleria austriacă pregătindu-se să șarjeze, MacDonald a ordonat celorlalte batalioane să rămână în coloană și să se dispună în spatele celor două flancuri ale primelor două linii. Divizia Séras s-a plasat în spate, închizând astfel un careu gigantic, lung de peste 800 de metri și lat de circa 550 de metri. Teoretic, MacDonald putea conta pe sprijinul lui Bernadotte, însă saxonii săi s-
Bătălia de la Wagram () [Corola-website/Science/304378_a_305707]
-
unui mit ce s-a născut despre această acțiune, formația nu fusese adoptată pentru că trupele ar fi fost neexperimentate. Pentru a susține atacul de infanterie, Marea Baterie, cât și piesele divizionare au înaintat spre inamic, intensificându-și tirul iar pe flancurile marelui careu s-a dispus divizia de cavalerie ușoară a lui Sahuc din cadrul „Armatei din Italia”, alături de cavaleria Gărzii, pe dreapta, iar pe stânga divizia de cavalerie grea a lui Nansouty. Spre amiază, MacDonald și marele careu se puseseră în
Bătălia de la Wagram () [Corola-website/Science/304378_a_305707]
-
mișcare în direcția Süssenbrunn, iar austriecii, văzând această enormă masă de oameni, cu stindardele desfășurate și tobele bătând șarja, susținută de cavalerie și artilerie, au deschis focul cu toate piesele disponibile. Arhiducele Carol a ordonat manevre pentru a refuza inamicului flancul Corpurilor III și al celui de grenadieri. Artileria austriacă s-a menținut mult timp în prima linie, nu mai puțin de 15 piese fiind scoase din acțiune de focul inamic, înainte de a se retrage în afara razei de acțiune a muschetelor
Bătălia de la Wagram () [Corola-website/Science/304378_a_305707]
-
este absolut clar. Dacă scopul atacului a fost de a sparge linia austriacă, atunci acțiunea a fost un eșec; în schimb, atacul a fost un succes, dacă a fost conceput drept o modalitate de a împiedica deplasarea de forțe spre flancul stâng austriac, puternic amenințat. În urma atacului lui MacDonald, Napoleon ordonă diviziei Pacthod a „Armatei din Italia” să cucerească poziția de la Wagram, în timp ce Corpul XI al lui Marmont era adus înainte pentru a umple golul rămas între „Armata din Italia” și
Bătălia de la Wagram () [Corola-website/Science/304378_a_305707]
-
cu un intens tir de muschetă și de artilerie. Cu toate acestea, comandantul austriac a realizat că nu poate rămâne pe poziții, deoarece, în stânga sa, Rosenberg era în plină retragere în fața lui Davout, care l-ar fi lovit curând în flanc în timp ce Oudinot îl fixa pe poziții. Nu fără oarecare dificultăți, Hohenzollern a început să își extragă trupele de pe poziții, fiind nevoit să trimită 5 batalioane din linia a doua, cât și o serie de baterii pentru a-i încetini pe
Bătălia de la Wagram () [Corola-website/Science/304378_a_305707]
-
Austriecii au lansat imediat o contrașarjă, prin brigada lui Kroyherr, "Kürassier Regiment 1 Kaiser", "Kürassier Regiment 6 Moritz Liechtenstein", brigada ușoară a lui Teimern, regimentul 1 de dragoni al lui Knesevich și regimentul 6 "Rosenberg Chevaulegers". Cavaleria austriacă a lovit flancul celei franceze, obligând-o să se retragă, dar acțiunea i-a dovedit lui Carol că lăsase Corpul III prea expus, motiv pentru care i-a ordonat să se retragă mai rapid, pentru a ajunge în linie cu Corpul VI al
Bătălia de la Wagram () [Corola-website/Science/304378_a_305707]
-
regală a Poloniei, până când Sigismund al III-lea Vasa a mutat curtea reglală la Varșovia în 1596. Întregul centru este tăiat în două de Drumul Regal, rută traversată la încoronare de regii Poloniei. Drumul începe la biserica Sf. Florian de lângă flancul nordic al zidurilor orașului în suburbia medievală Kleparz; trece prin Barbacana Cracoviei ("Barbakan") construită în 1499, și intră în Stare Miasto pe Poarta Florian. El duce de-a lungul străzii Floriańska prin Piața centrală, și apoi pe strada Grodzka către
Cracovia () [Corola-website/Science/297942_a_299271]
-
superioară a cavaleriei . Deși nu se știe exact unde primele unități de Dragoni au apărut , Dragoni moderni au apărut cel mai probabil în Franța dar originile Dragonilor sunt necunoscute ei fiind unități de cavalerie folosite în lupta pentru a proteja flancurile infanteriei și mai tarziu artileria . Ei au fost folosiți în Europa probabil de la sfârșitul secolului XIII, fiind în general rezervele în acea perioadă de timp cavaleria de șoc fiind larg folosită și considerată de neînvins . Dragonii au rezistat testului timpuli
Dragon (cavalerie) () [Corola-website/Science/312555_a_313884]
-
lungime și 0,8-1,6 kg greutate, ajungând excepțional la 50-90 cm lungime și 15 kg greutate. În România cele mai mari exemplare, pescuite în lacul Bicaz, cântăresc în jur de 6 kg. Are spatele cenușiu-albăstrui sau verzui întunecat cu flancurile argintii și abdomenul albicios. Se remarcă numeroase pete negre pe corp, dorsală și caudală, lipsa petelor roșii și existența unei dungi multicolore în lungul liniei laterale, care lucește în culorile curcubeului de unde și denumirea. Boiștea are loc în lunile octombrie-decembrie
Păstrăv () [Corola-website/Science/312628_a_313957]
-
Davout, Împăratul ordonă Corpului VII, comandat de Mareșalul Augereau să opereze un nou atac, de această dată asupra centrului rus. Cu toate acestea, bătălia desfășurându-se în timpul unei puternice furtuni de zăpadă, Corpul VII manevrează într-o direcție greșită, prezentând flancul unei puternice baterii ruse, care decimează Corpul VII. Cazacii ruși intervin prompt și încep să disloce infanteria lui Augereau, care suferă pierderi teribile și este nevoită să se retragă până în apropierea cimitirului de la Eylau. În total, pe parcursul zilei de 8
Bătălia de la Eylau () [Corola-website/Science/312682_a_314011]
-
și de cavalerie și artilerie, care trebuie să acționeze coordonat. Crucială pentru tactica infanteriei și cavaleriei acelor vremuri era formația de luptă adoptată, aceasta aducând de cele mai multe ori succesul sau eșecul unei acțiuni. Ca în orice altă epocă, atacul din flanc era mult mai eficient decât cel frontal, iar atacul din spate era deseori fatal pentru orice tip de unitate care era atacată astfel. Infanteria era de cele mai multe ori dispusă pentru a folosi armele de foc și, odată ce inamicul începea să
Războiul în epoca napoleoniană () [Corola-website/Science/312671_a_314000]
-
de elită. Aceștia din urmă deschideau focul pentru a dezorganiza formația inamică, care era apoi atacată la baionetă de coloana de atac. Armata franceză, în mod obișnuit, avansa cu companiile „de centru” în centru și cu cele „de elită” pe flancuri. Schema clasică era: cavaleria obliga infanteria inamică să formeze careu sau altă formație compactă și deci cu putere de foc scăzută și artileria deschidea focul asupra oamenilor masați aproape unul de altul, cauzând pierderi maxime. Aceste formații reprezentau un singur
Războiul în epoca napoleoniană () [Corola-website/Science/312671_a_314000]
-
călcau în picioare pe cei căzuți în urma șocului inițial și astfel, o unitate de infanterie putea să fie anihilitată în nici zece de minute. Și aceasta se întâmpla îndeosebi atunci când călăreții, folosindu-și viteza și manevrabilitatea, ajungeau să atace din flanc sau din spate. De aceea, formația standard pentru apărare împotriva cavaleriei era careul: un batalion sau un regiment se dispunea în careu, latura acestuia având trei șiruri de soldați: rândul întâi, îngenunchiați, rândul al doilea în picioare vor deschide focul
Războiul în epoca napoleoniană () [Corola-website/Science/312671_a_314000]
-
șanse de a sparge un careu le aveau cuirasierii, cuirasa având șanse bune să facă gloanțele să ricoșeze. Cu toate acestea, în general, cavaleria avea șanse foarte mici de a putea sparge un careu. O asemenea formație nu avea nici „flanc” și nici „spate”, ci patru „fețe.” Careul, fiind o formație foarte compactă era însă extrem de vulnerabil focului artileriei și infanteriei inamice, acesteia din urmă neputându-i răspunde decât cu maxim 1/4 din puterea sa de foc normală (doar soldații
Războiul în epoca napoleoniană () [Corola-website/Science/312671_a_314000]
-
defensivă, era folosită aproape exclusiv de britanici, fiind unul dintre factorii succesului lor din penisula iberică și din Campania de la Waterloo. Această formație, folosită aproape exclusiv de infanteria franceză, presupunea dispunerea unităților din centrul dispozitivului „în linie” iar cele de pe flancuri formau coloană. Astfel, dispozitivul era apărat împotriva flancării dar, grație batalioanelor din centru care erau dispuse în linie, avea și o putere de foc apreciabilă. În plus, atunci când ataca, batalioanele din centru angajau inamicul în schimb de focuri, în timp ce coloanele
Războiul în epoca napoleoniană () [Corola-website/Science/312671_a_314000]
-
coloană. Astfel, dispozitivul era apărat împotriva flancării dar, grație batalioanelor din centru care erau dispuse în linie, avea și o putere de foc apreciabilă. În plus, atunci când ataca, batalioanele din centru angajau inamicul în schimb de focuri, în timp ce coloanele de flancuri, manevrabile și destul de rapide, puteau să atace flancul inamic. Ordinul mixt a fost deseori folosit cu rezultate bune: de către generalul Vandamme la Austerlitz sau de către Soult la Albuhera. Această formație presupunea aranjarea unei întregi brigăzi sau divizii (au fost câteva
Războiul în epoca napoleoniană () [Corola-website/Science/312671_a_314000]
-
grație batalioanelor din centru care erau dispuse în linie, avea și o putere de foc apreciabilă. În plus, atunci când ataca, batalioanele din centru angajau inamicul în schimb de focuri, în timp ce coloanele de flancuri, manevrabile și destul de rapide, puteau să atace flancul inamic. Ordinul mixt a fost deseori folosit cu rezultate bune: de către generalul Vandamme la Austerlitz sau de către Soult la Albuhera. Această formație presupunea aranjarea unei întregi brigăzi sau divizii (au fost câteva cazuri în care s-a optat pentru 2
Războiul în epoca napoleoniană () [Corola-website/Science/312671_a_314000]
-
Napoleon a încercuit o armată austriacă, făcând aproape 60,000 de prizonieri și a adus de asemenea victoria franceză de la Jena. Odată ajuns pe câmpul de bătălie, strategia napoleoniană „favorită” era de a organiza atacuri de diversiune asupra unuia dintre flancurile inamice sau asupra ambelor. Inamicul urma să își trimită rezervele pe flanc sau flancuri, astfel că Napoleon ataca puternic centrul. Odată ce centrul inamic ceda, flancurile armatei respective nu mai comunicau, astfel că ele nu mai constituiau o singură entitate ci
Războiul în epoca napoleoniană () [Corola-website/Science/312671_a_314000]
-
și a adus de asemenea victoria franceză de la Jena. Odată ajuns pe câmpul de bătălie, strategia napoleoniană „favorită” era de a organiza atacuri de diversiune asupra unuia dintre flancurile inamice sau asupra ambelor. Inamicul urma să își trimită rezervele pe flanc sau flancuri, astfel că Napoleon ataca puternic centrul. Odată ce centrul inamic ceda, flancurile armatei respective nu mai comunicau, astfel că ele nu mai constituiau o singură entitate ci două entități necoordonate și ușor de învins. Această strategie a adus victoria
Războiul în epoca napoleoniană () [Corola-website/Science/312671_a_314000]