30,017 matches
-
vina copleșitoare de-a nu-și fi putut mărturisi, la timp, pe de-a întregul, iubirea. Îl "adună", puțin cîte puțin, din întîmplări rememorate tandru, din acelea cu happy end, ca poveștile depărtate ale copilăriei. Între tînărul ofițer, a cărui fotografie se odihnește în camera fiicei, de la Paris și bătrînul care odihnește în micul cimitir din Focșani, "unde la amiază soarele încălzește pietrele și miroase dulce a miere de albine", umbrele cresc din ce în ce...Din ce în ce mai tăcut, din ce în ce mai înșelat, trecut
Vacanță cu tata by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/11881_a_13206]
-
chiar să-l facă pe un tînăr supradotat, grav bolnav psihic, să spargă zidul izolării, să se destăinuie, într-un moment de grație, pregătit cu răbdare și dăruire de sagacea Lisa. Înainte de a părăsi Parma natală, Alberto îi va înmîna fotografia incriminantă, amintită în Prolog, bătrînului Mora, uscat sufletește și la adînci bătrîneți, dar cu aceeași slăbiciune pentru Lisa, acum dispărută. Stăpînind bine arta povestirii, Bevilacqua nu a uitat detaliul, dimpotrivă, i-a întărit valoarea de purtător de semnificații. Acest ultim
Noutăți literare italiene by Doina Condrea Derer () [Corola-journal/Journalistic/11870_a_13195]
-
cel din Zenobia, și...pisica. A mai trecut cu mare repeziciune un an, așadar, și iar am întâlnit-o pe Lyggia, tot singură, tot cu tineri în jurul ei, tot la aniversarea doamnei Fleury din strada Cristofor Columb. Am făcut o fotografie împreună și, de data aceasta, m-am ținut de promisiune și m-am dus, cu bucurie, să o vizitez și să-l cunosc pe cel de care ea era nedespărțită, chiar când era singură. Pe strada Aviator Petre Crețu, la
Amintiri cu Lyggia Naum by Ioana Pârvulescu () [Corola-journal/Journalistic/11910_a_13235]
-
căldura vieții lor, de fetișurile poeziei lui, de încărcătura dragostei ei. Pe pat, un leu de pluș, cu ochi triști, leul care avea să fie lângă el, amintind de zodia lor comună, până în ultimele clipe. Puzderie de cărți, puzderie de fotografii, desene, obiecte, care fiecare avea o semnificație, amintea de cineva, aducea la lumină o întâmplare cu resorturi ascunse. Apoi a început o discuție care avea ceva straniu, într-atât aveam impresia că cei doi sunt unul singur. Gellu Naum povestea
Amintiri cu Lyggia Naum by Ioana Pârvulescu () [Corola-journal/Journalistic/11910_a_13235]
-
adică acele lucruri adevărate care deveniseră literatură și care apăreau în volumele de poezii și în Zenobia, de la pipele lui Gellu la pisici (de lemn), de la descoperirile arheologice la tobele și instrumentele muzicale exotice, de la tablouri cu semnături celebre la fotografii cu prieteni. Casa de la Comana nu are, totuși, nimic de muzeu, ci e un loc plăcut, unde îți vine să tot stai și unde știi că o să te simți bine. E înconjurată de o curte plină de verdeață, din pomi
Amintiri cu Lyggia Naum by Ioana Pârvulescu () [Corola-journal/Journalistic/11910_a_13235]
-
de către partidul lui Voronin a unor însemne ale comunismului ("regim criminal", cum l-a definit, printre alții, Vladimir Tismăneanu, politolog de notorietate internațională): figura lui Lenin, simbolul "secera și ciocanul" etc. Dacă într-o țară un partid ar fi arborat fotografia lui Hitler sau zvastica în campania electorală, acel partid s-ar fi compromis pentru totdeauna, iar liderii lui n-ar mai fi avut nici o șansă să comunice cu lumea civilizată (reacția acesteia fiind pe deplin justificată). Iată însă că un
Actualitatea by Alex. Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/11943_a_13268]
-
al cărei scop e o vendettă. S-a spus deja că modurile în care personajul ei ucide sunt de o inventivitate care ar stârni și invidia lui Poe. Stilizarea vizuală e deci mai subtilă decât în Amélie. Apare montajul de fotografii, artificii în colțul ecranului, e drept, mai explicite decât cele ale lui Greenaway. Și-au făcut în schimb apariția efectele speciale, cu toate că ai senzația că Jeunet jonglează cu ele de ceva ani buni. De altfel, aceasta e surpriza cea mai
Doi mari regizori: unul merge înainte, altul înapoi by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/11957_a_13282]
-
matematicianul convertit la literatură, să poată lua în primire, la exact o sută de ani de la nașterea acestuia, titlul de "Doctor honoris causa" al Universității Columbia pentru virtuțile de ... muză? Alice Liddel a fost o fetiță deosebit de frumoasă și deșteaptă. Fotografia în care Alice pozează ca cerșetoare - o temă frecventă în epocă - dă nu atît măsura farmecului pe care " protagonista" cărții l-a păstrat pînă la o vîrstă înaintată cît intensitatea legăturii care exista între model și fotograful-autor. Că muzele lui
Viața muzelor by Rodica Bin () [Corola-journal/Journalistic/11939_a_13264]
-
oarbe/ repetate de pianina mecanică a furnalelor a dimineții spălăcite/ în detergenții sloganului// drumurile noastre treceau prin laminoare și îngrășăminte funebre/ revolta se simțea în cearceafurile agățate în balcoane/ în borcanele cu greieri în bețiile odioase sau boeme/ faruri scandaluri fotografii viespi eliberate din matca lor/ în praful mahalalelor în strigătul gaterelor și-n țipătul păsării împușcate// salamuri cu soia se rostogoleau prin noi împreună cu kilul de/ zahăr și ulei untul de 3 carate gheare și tacîmuri/ pelerinajul rației tezaurul rătăcit
Expresionism and avangardă by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/11951_a_13276]
-
din 1959 un text fragmentar Învățătură de minte (p. 1063-1148), menit probabil să facă legătura dintre Cronică de la câmpie și Cronică de familie. Volumul I se încheie cu pagini numeroase de note și comentarii ale editoarei (p. 1151-1309), plus câteva fotografii de familie. Volumul al doilea, cu 1758 de pagini de proză și încă 20 de pagini cu note, cuprinde integral Cronică de familie. Într-o scurtă prefață din 1997, autorul denunță "presiunea tiraniei" care l-a "silit să renunțe la
Petru Dumitriu într-o ediție testamentară by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/11977_a_13302]
-
reies dintr-o evocare plină de lirism a universului copilăriei, a treptatei descoperiri a lumii - o lume aspră, dar și înduioșătoare -, în care se intercalează reflecții asupra mecanismelor memoriei, a modului în care "se iluminează și se manifestă". În fața unor fotografii de album din perioada copilăriei sale în acel sat Olleros, mărturii fragmentare și limitate la realitatea clipei, autorul își mobilizează memoria voluntară pentru "a-și aminti - sau a inventa? - acei ani". Căci memoria are spații goale sau întunecate, pe care
"Construirea" memoriei by Dana Diaconu () [Corola-journal/Journalistic/11987_a_13312]
-
goale sau întunecate, pe care scriitorul le sugerează în metafore realizate pe baza amintirilor concrete din copilărie: memoria este o "mină ascunsă în creierul nostru", asemenea minei de cărbuni explorate de copilul Julio și camarazii lui. Golurile memoriei sînt și fotografiile care lipsesc din album, care au murit și ele, precum copacii putreziți transformați de-a lungul a milioane de ani în cărbunele din mina de sub pămînt; sau ecranul negru, cînd se întrerupea filmul din pricina vreunei defecțiuni la cinematograful din sat
"Construirea" memoriei by Dana Diaconu () [Corola-journal/Journalistic/11987_a_13312]
-
precum copacii putreziți transformați de-a lungul a milioane de ani în cărbunele din mina de sub pămînt; sau ecranul negru, cînd se întrerupea filmul din pricina vreunei defecțiuni la cinematograful din sat. În asemenea situații, ca și în cazul în care fotografiile nu mai există sau nu au fost făcute niciodată ori filmul nu poate fi văzut de copilul care contemplă doar afișul, sînt stimulate imaginația și invenția. Amintirile sînt și ele "secvențe izolate", ca și imaginile transmise pe hîrtia fotografică sau
"Construirea" memoriei by Dana Diaconu () [Corola-journal/Journalistic/11987_a_13312]
-
socio-culturale (abordare care implică și o anumită relaxare stilistică). Studiul Marianei Neț încearcă deci să descrie fenomenul complex al creării unei atmosfere urmărindu-l în multe texte literare, dar și în alte manifestări culturale și artistice (spectacole de teatru, scenografie, fotografie, muzică, amenajarea unor spații istorice celebre, a unor muzee etc.) și chiar în experiența cotidiană. Un capitol al cărții se ocupă de Piața Universității - ca fenomen real și ca proces de ficționalizare asumat chiar de participanți. Metoda dominantă nefiind analiza
Despre atmosferă by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/16052_a_17377]
-
un tablou la încadrat și în altă parte reparația tocului rezervor. În casa lui - mergeam deseori, căci voia cu orice chip să vorbească franțuzește - avea copii după tablourile celebre și statuia nelipsitei Venus din Milo. Într-un colț, albumele cu fotografii din muzeele pe care le vizitase, și pe o etajeră (cu ce ocazie?) partituri după opere italienești, Lucia de Lamermoor sau Traviata. Mai avea colecționate manuale școlare și mersul trenurilor, pe care își pusese darnic, la diferite pagini, parafa. În
Proustianul Anton Holban by Z. Ornea () [Corola-journal/Journalistic/16033_a_17358]
-
personaj descoperă misterul crimei citind pe ecran un articol apărut într-un ziar vechi va face poate această noțiune de microfișă mai familiară cititorului. Suspense-ul, revelația produsă în momentul în care o minusculă pată pe monitor e mărită și devine fotografie ori text, iată cum filmul creează o aură glorioasă în jurul noțiunii de microfișă. Pînă să citesc eu însămi de pe o microfișă aveam convingerea că lectura va decurge perfect normal, că voi avea și eu, nestingherită, revelații precum cele ale detectivilor
Distrugerea bibliotecilor by Andreea Deciu () [Corola-journal/Journalistic/16088_a_17413]
-
Simona Tache ... sau o fotografie pe care mi-a trimis-o un cititor (merci, Selvyn!).
In numele Tatalui, al Fiului si al Sfantului B 01 DUH… by Simona Tache () [Corola-blog/Other/19826_a_21151]
-
junioare, ca să nu mă trezesc cu vreo needucată și să-mi petrec restul vieții învățând-o să facă pipi la lădița cu nisip, și nu în oala cu sarmale, în sticla mea de șampon sau pe desktop, în folderul cu fotografii personale. Zis și făcut. Peste două zile, amicul pisicar, îmi livra, răvășit, marfa la mine acasă. Răvășit pentru că marfa făcuse ca toți dracii la el în mașină, pe tot parcusul drumului către noul ei domiciliu. Avea vreo trei luni, era
Fericirea de a avea pisică by Simona Tache () [Corola-blog/Other/19828_a_21153]
-
astea. Aș dori un studiu aprofundat pe nișa „Bilete RATB, linia tramvaiului 34“. Am circulat mult cu el, când eram mai mică, și aș dori să-mi aflu profilul psihologic, mulțumesc. Avantaje.ro ne învață cum să ieșim bine în fotografii, unde „bine“ înseamnă „mai slabi“, „mai înalți“, „mai frumoși“, mă rog, cum dorește fiecare. Ca să pari mai slab, de exemplu, tre’ să stai cu corpul răsucit, un picior înainte și fesele încordate. Nu se explică ce tre’ să faci ca să
Cuvântul care… te-nvață să ieși mișto în poze by Simona Tache () [Corola-blog/Other/19887_a_21212]
-
Simona Tache Poză e tot din arhiva redacției și am găsit-o tot cu ocazia renovării. Recunoașteți personaja? Colegul Florin Paraschiv de la DTP, care mi-a scanat fotografia, a numit-o “gyorfi-cred-dupa-cum-ii-stau-sanii”. O fi bine?
Recunoasteti sanii? by Simona Tache () [Corola-blog/Other/19958_a_21283]
-
Tache Ei, nu se dărâma chiar toată. Se dărâma doar niște pereți, si nu de capul lor, ci de către niște oameni angajați special pentru asta. Cu alte cuvinte, am intrat în renovări, iar o parte din birouri arată că în fotografia de mai jos. Deci, timp de două-trei săptămâni, cât vor dura lucrările, o să pot pretinde că lucrez pe șantier, fără să exagerez prea tare.
Se darama redactia Academiei Catavencu! by Simona Tache () [Corola-blog/Other/19965_a_21290]
-
Simona Tache Două instantanee din redacția Academiei Cațavencu. În prima fotografie, un academician își așteaptă alți doi colegi să se ducă împreună cu ei nu știu unde. În cea de-a doua, se face nanitza cu capul pe un urs mare de pluș, într-o zi obositoare de luni.
Jurnalisti odihnindu-se by Simona Tache () [Corola-blog/Other/19968_a_21293]
-
specialist, Photoshopul poate orice. E prietenul cel mai bun al vedetelor din lumea întreagă, de la Demi Moore la Bambi, și a aruncat multe adolescente în brațele anorexiei. Dar mai bine s-o luăm cu începutul. Să vedem cum ia naștere fotografia perfectă. Aia cu Andreea Bănică, pe care și-o pune pe noptieră adolescenta din Urlați, jurîndu-se că nu va mai bea decît apă pînă nu va avea fundul ca al ei. Măcar fundul, dacă vocea e imposibil de egalat... Sau
Cum am ajuns copertă Vogue by Simona Tache () [Corola-blog/Other/19966_a_21291]
-
publicul. Cel mult, ea poate să prefere pentru copertă un cadru în care are ochii închiși și cere înlocuirea lor cu niște ochi deschiși (tot ai ei, să fim cinstiți, dar din alt cadru). Sau vrea expresia corpului dintr-o fotografie și capul din alta. Nu e mare șmecherie. Se rezolvă fără mari bătăi de cap. Lupta cea mare se dă atunci cînd e vorba de corp, mai ales dacă fotografiile nu presupun prea multe haine. În sensul că vedeta zice
Cum am ajuns copertă Vogue by Simona Tache () [Corola-blog/Other/19966_a_21291]
-
dar din alt cadru). Sau vrea expresia corpului dintr-o fotografie și capul din alta. Nu e mare șmecherie. Se rezolvă fără mari bătăi de cap. Lupta cea mare se dă atunci cînd e vorba de corp, mai ales dacă fotografiile nu presupun prea multe haine. În sensul că vedeta zice “Vreau șolduri mai mici” iar tu, revista, tre’ să execuți. La limită, ea poate să pună mîna pe-un marker și marker-ul pe un print al fotografiei și să
Cum am ajuns copertă Vogue by Simona Tache () [Corola-blog/Other/19966_a_21291]