25,640 matches
-
să-ți explic ca să poți înțelege? Îs un fel de șopîrluțe, mai mari un pic decît mormolocii, care trăiesc în mlaștini și... ce mai, îs foarte importanți pentru oamenii de știință. Iar în învățămîntul superior îs căutați ca pîinea caldă. Fugi de-aici, se strîmbă Virgil cu dezgust. Păi ce, așa ceva se mănîncă? Ei, se mănîncă! Auzi vorbă la el!... Parcă viperele, șoarecii ori gîndacii de Colorado se mănîncă?... Cum să bagi în gură asemenea otrăvuri? Dar au o importanță colosală
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
vezi tu atunci... Și pește de unde prindem, dacă tot mergem ca nomazii? Ai răbdare! întîi să prind tritonii și pe urmă nu mi-i deloc greu să prind cît pește vrei. Uite aici, zise Virgil arătîndu-i un loc mai bun. Fugi încolo! îl repezi Bărzăunul. Nu vezi că-i plin de rădăcini peste tot ? Vrei să mi s-agațe cîrligul în ele? Hai mai departe! Și mai merseră iar o postată destul de bună, pînă ajunseră într-o pustietate de necrezut. Peste
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
în vorbă Nuțu nevenindu-i să creadă asemenea grozăvie. Păi sigur c-a scăpat, dacă l-am salvat noi! se mîndri Tomiță. Br-br-bravo, dom'le! îl felicită Nuțu și-i mai oferi un măr. Aproape că nici nu mai putea fugi, săracul, de cît se zbătuse în nămol. Ș-avea niște coarne, măi frate, cum nu s-au mai pomenit altele! Nea Pintilie zicea că, dacă l-ar fi găsit rupt de dihanie, l-ar fi tăiat, să nu se mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
nu-i nimic de rău în ea. A zis că demult, tare demult, în vremea cînd năvăleau pe la noi tătarii, oamenii din satul nostru și-au luat vitele și oile și ce-au mai putut de prin case și-au fugit să se ascundă în peștera din pădure. Adică la Peștera Liliecilor? întrebă Bărzăunul. Păi sigur că acolo! răspunse din vîrful buzelor Ilinca. Unde-n altă parte?... Ce, mai este altă peșteră? Lasă-l pe Bărzăun să-ntrebe, că-i și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
c-c-cum a fost? Zi mai repede! se rugă Nuțu. Păi cum?... Turcii au răpit-o pe domniță în timp ce tatăl său era plecat cu armata să lupte împotriva tătarilor și voiau s-o ducă în țara lor. S-au rătăcit însă, fugind de oștenii cetății, și au nimerit acolo, în vîrful pietrei. Cum naiba să nimerești acolo? se arătă nedumerit Virgil. Dar ce, turcii puteau să zboare? Vlad trase un hohot prelung de rîs întinzîndu-i mîna lui Virgil, să-l felicite pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
Bărzăune, spuse Ilinca domol, cu ochii umezi. Spune mai departe! Și, ajunși acolo, turcii n-au mai știut pe unde s-o ia. Întrucît era seară, s-au hotărît să înnopteze în păduricea din vîrf. Pe domnița Oleana, ca să nu fugă, au legat-o de un copac și au dat-o în seama unui turc bătrîn. Dimineața, bătrînul a dezlegat-o ca să se poată spăla și ospăta. Domnița atîta a așteptat. De cum s-a văzut fără legături, a luat-o la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
mai dat seama cînd au ajuns la marginea prăpăstiei și au căzut cu toții în hău. Uraaa! strigă Nuțu ridicînd brațul liber în sus. Dar îndată după aceea au prins și turcii aripi și s-au transformat în vulturi negri, care fug de soare. For-for-formidabil! se cruci Nuțu. Așa scrie acolo, așa v-am spus și eu, încheie Bărzăunul, ca și cum s-ar fi temut să nu-l scoată cineva vinovat pe el de răpirea domniței. Toți rămaseră tăcuți, privind înfiorați spre înălțimile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
mărunte sub niște crengi, după ce s-au asigurat că nu-i vede nimeni și s-au ridicat hotărîți să plece. Nu pe-aici! le-a atras atenția Nuțu cînd a văzut că se îndreaptă într-o direcție nu tocmai bună. Fugi de-aici, mă ispravă, îl repezi domnul Nicanor. Pe mine mă-nveți tu?... Păi eu te duc cu ochii închiși și-n lună, mă, dacă-i nevoie! Înțelegi tu? Atunci de ce m-ați m-m-mai chemat pe mine? Vorrrba! îl puse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
de Ilinca. Un asemenea răspuns din partea ei era mai mult ca o insultă. Ce deosebire fantastică între visele pe care și le făurise el, noaptea, cînd scria poeziile și realitatea din atitudinea Ilincăi!... Lăsă capul în piept și continuă să fugă în urma ei, spunîndu-și în gînd că-i cel mai mare prost din lume și că n-o să-i mai spună Ilincăi nici o vorbă cît o trăi el... Auzi, dom'le, el îi scrie poezii ca unei zîne, iar ea îl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
să alergați. Căt de neputincioși erați atunci. Aurora: Voi nu fugiți? Evelin: Noi ne putem teleporta individual unde dorim doar pe planeta noastră. Apoi, comunicăm prin telepatie sau gănd încăt nu avem de ce să ne deplasăm, să mergem sau să fugim. Profesorul: Apoi, ce a urmat? Evelin: Omul a început să folosească măinile pentru vănat, agricultură, procurarea măncării și a adăpostului. Triburile nomade se opresc, se unesc și formează comunități mari, stabile, cu reguli de conviețuire. Lucrul care ne-a deranjat
Invazie extraterestră Volumul 1 by Ion Bălan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1245_a_2206]
-
o tulpină a HSN1 - nimicitor ce ar putea ucide, în căteva zile, jumătate din populația Pămăntului. O să spuneți că va fi păzită bine sau distrusă rețeta de laborator, dar se poate întămpla ca și cu virusul de Sida care a “fugit” din laborator și omenirea nu știe cum să se mai apere de violența lui. Apoi, în nesăbuința lui, omul este angrenat tot mai des în cruciade și războaie, adevărate măceluri, toate pentru putere și resurse. Cineva mă întreba dacă vor
Invazie extraterestră Volumul 1 by Ion Bălan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1245_a_2206]
-
în care numai omul poate fi campion absolut. Aurora: Dar cineva poate întreba: oare rasa omenească este atăt de ticăloasă cu ea însăși ca să se sinucidă? Nu stau lucrurile chiar așa dar cam seamănă. Animație, aplauze. Evelin: Omul nu mai fuge după un iepure, îl împușcă. A devenit slab fizic, sensibil la infecții, la molime, sărăcie și foame. Omul a devenit dependent de puterea creierului său care încă îl ajută să supraviețuiască prin condiții tot mai artificiale de viață în care
Invazie extraterestră Volumul 1 by Ion Bălan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1245_a_2206]
-
cănd voi aplica un program ca pe Tera, iar voi și familia voastră va deveni prototipul omului. Am deja ADN-ul la toată familia, așa că veți deveni stăpănii unei stele din Marele Univers. Fiul: Nașule, acceptăm steaua unde să putem fugi chiar cu ADN-ul dacă Pămăntul nu ne mai suportă.Doar in vacanță. Aurora: șampanie pentru naș! Se ridică paharele pe care Ela are grijă să le încarce cănd se golesc. Profesorul: Mergi sănătos acasă extraterestrule, vei rămăne cel mai
Invazie extraterestră Volumul 1 by Ion Bălan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1245_a_2206]
-
ideea indiană pesimistă a lumii ca aparență creată de Brahma împreună cu Maya, iluzia: Dacă nemurirea nu ar fi cucerită în inima adâncă a morții, ... Atunci de ce ar mai fi aceste armate de rătăcitori, Sub ce impuls plin de nădejde ar fugi ei spre neant Dispărând ca puzderia de stele în fața luminii dimineții? Fluviul de sânge al eroilor și valul de lacrimi al mamelor vor fi pierdute pe pământ, iar cerul nu va fi câștigat în schimb ? Eternul Socotitor nu se va
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
apofatic, prin afirmații și negații, nu ca un joc speculativ, ci ca înțelegerea că totul este contradictoriu, astfel că, scrie Jaspers, se poate ca negarea să ne înalțe, iar ceea ce credeam în mod curent că este pozitiv, să ne coboare. Fugind de dogmatismul unor sisteme filozofice, Nietzsche ne cere să nu-l dogmatizăm, ci ne învață cum să ne creăm propriile deschideri, drumuri spre a realiza supraomul, să ne purificăm de ceea ce este de rând, să ne reînnoim spiritual mereu sinele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
zborul fără oprire. Aceeași maximă deschidere o întâlnim în sublimul poem al lui Rabindranath Tagore Lebedele, unde un stol de lebede, vast cât cerul, ia pe aripile sale universul, întreaga lume a finitudinii, într-o cursă către un dincolo, care fuge mereu și mereu dinaintea legendarelor păsări. Este cu totul uimitor acest poem, care dezvoltă aceeași idee a imposibilității de a atinge o finalitate onto-axiologică la un poet hindus, a cărui filozofie reflectă prin excelență echilibrul uman-divin. Amintim deschiderea către eternul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
literatură enormă, revărsată, cu episoade banale, sau letargice, sau intense, sau geniale, sau, pur și simplu, răsuflate de vieți interioare prin care de-abia răzbat... Navighez un pic invidios. Din ce în ce mai mult, am convingerea că Ulise nu se rătăcise deloc, ci fugea mâncând pământul de Pene lopa lui casnică, spre o Circe mult mai exotică și mai sumar îmbrăcată. De altfel, el nu s-a întors în patrie decât atunci când a îmbătrânit. Ocazional, îmi verific cele trei (patru, de curând au devenit
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
-
să-și dea sufletul. Așteptau. Lâncezeau, mai bine zis. Din când în când le ajungeau la urechi vești despre uneltiri care ar fi putut mătura cu totul curtea de la Al-Isbili. Din când în când, câte unul din oamenii lui Musa fugea în toiul nopții, fugea cât mai departe de seraiul stăpânului celui tânăr, care mirosea a moarte. Musa nu părea să observe. Slăbise mult și se întunecase la față. Își pierduse gustul pentru plăceri. Plictisită, grecoaica lâncezea și ea, așteptând nașterea
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
-
Așteptau. Lâncezeau, mai bine zis. Din când în când le ajungeau la urechi vești despre uneltiri care ar fi putut mătura cu totul curtea de la Al-Isbili. Din când în când, câte unul din oamenii lui Musa fugea în toiul nopții, fugea cât mai departe de seraiul stăpânului celui tânăr, care mirosea a moarte. Musa nu părea să observe. Slăbise mult și se întunecase la față. Își pierduse gustul pentru plăceri. Plictisită, grecoaica lâncezea și ea, așteptând nașterea fiului ei și al
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
-
epuizat-o complet. — Păi... ce altceva ar mai fi de făcut? Frustrată. Banală. Frustrată. O frustrată. — Bine, atunci. Să... să-mi zici dacă mai e ceva. Nu o condusese. Ușa se închisese aproape fără zgomot în urma ei, dar pașii care fugiseră pe scări îi sunaseră cunoscuți. Nervoși. Rapizi. Pașii unui om cu obraji foarte roșii, căruia-i zvâcnește capul și-i ard vârfurile urechilor. Opțiunea de a alerga pe scări după ea. Ridicolă. De domeniul unui trecut bărbierit și cu cămăși
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
-
nu mai e, desenate din vorbe care nu sunt nici ale ei și nici ale mele, documentul „alx“ uitat pe un memory stick uitat, într-un timp al răului universal, în curând uitat și el, din care ei doi vor fugi departe, cine știe unde, poate chiar într-o cameră de hotel din Edinburgh, nu prea am chef să mă gândesc la asta azi și nici nu mai vreau să-i văd la față, o vreme. Jos de pe vasul meu. Afară din oraș
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
-
nevăzute printre copaci. Oricît de precaut s-ar fi mișcat, se găsea întotdeauna un străjer care să-l depisteze și să le dea de știre. Încetul cu încetul, nu mai fu la fel de sigur ca altădată pe calmul său nativ. Unde fugeau toate sălbaticele acelea? Nu-i descifrau atitudinea pașnică? Nu-l vedeau dornic să li se alăture? În cele din urmă, își pierdu de-a dreptul cumpătul. Venise timpul să schimbe tactica. Trebuia să le forțeze să-l asculte. Habar n-
by Crenguţa H. B. Docan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1108_a_2616]
-
de foc căzură pe pămînt. La o aruncătură de băț de tînărul lup, limbi de foc se înălțau acum către zări, înghițind dintr-o suflare iarbă uscată și copaci vlăguiți. Foc! Foooc! strigau vocile pădurii, reunite într-un urlet suprem. Fugiți, prăpăd, salvați-vă pielea, adunați copiii, ajutați bătrînii! O panică generală îi arunca dintr-o parte în cealaltă, nelăsîndu-le șansa de-a acționa calculat. Se împingeau, se călcau în picioare... Iar ploaia, binecuvîntata ploaie, întîrzia să apară! În fața lui, o
by Crenguţa H. B. Docan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1108_a_2616]
-
libertății. Le înțelegeau spaima; mai mult, vroiau să-i asigure de simpatia lor pentru soarta de sclav ce le fusese hărăzită pînă atunci. Dar, stupoare! Captivii nu făcură nici un pas. Rămaseră ghemuiți la pămînt, lipsiți de orice intenție de a fugi. Căpătaseră curajul de a-și privi atacatorii în ochi. Și, dacă limbajul le era de neînțeles, privirea spunea totul: lupii captivi preferau să rămînă! Aici era casa lor. Asta era viața lor. Fuseseră cîndva obligați; dar acum alegeau de bună
by Crenguţa H. B. Docan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1108_a_2616]
-
rând muncii! Clasa muncitoare este și va fi totdeauna deasupra cărturarilor! În muncă găsește cu adevărat cele mai înalte satisfacții! Magazia sa era curată... pahar! Toate articolele sportive erau frumos rânduite pe rafturi. În toate pauzele (minus una, în care fugea după țigări) era de găsit numai în cămăruța de la subsolul școlii. Acolo oficia, ca un ciudat sacerdot, printre tricouri și ghete cu crampoane, chiloți și jambiere, rachete, mingi de tot felul. Oricine știa unde-l găsește. Chiar și absențele de la
Jucătorul by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1257_a_1933]