8,881 matches
-
parcă ieșise dintr-o patiserie: cremă și nori de zahăr peste tot. Am clipit din ochi de câteva ori ca în fața unui miracol. Cerul apăsător își plimba cocoașele grele peste costișa dealului și pe deasupra Uzinei, care de obicei își scuipa furia ca un monstru chior. O lume nouă. Sau prima dimineață a unei noi lumi. Ca și cum ai fi primul om. Înainte de murdărie, urma pașilor și a faptelor reprobabile. Nu știu să mă exprim prea bine. E dificil să folosesc cuvintele. Cât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
mai fie acum decât niște găuri negre și fără sfârșit, deschise spre fața ascunsă a lumii. — Veniți, îmi spuse preotul, nu are nici un rost să rămânem aici. L-am urmat cam ca un automat, în timp ce căpitanul încerca încă să domolească furia celor care nu se puteau întoarce acasă pentru a se-ncălzi în paturile lor. Nu era prima oară când statul major rechiziționa drumul. Trebuie spus că drumul era tare îngust și în stare jalnică, asta după ce trei ani fusese distrus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
mânerul mi-a rămas în mână, așa că am lovit cu pumnul gemulețul, care s-a spart, m-am tăiat, sângele meu s-a amestecat cu al ei, am înjurat, am urlat pe stradă cu putere, ca și cum aș fi lătrat, cu furia unui animal bătut. S-au deschis uși și ferestre. Am căzut la pământ. Am căzut. Am căzut din nou. De atunci, trăiesc doar în această cădere. Mereu. XVII Hippolyte Lucy stă lângă Clămence, aplecat deasupra ei cu toate instrumentele și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
a descoperirea obiectului ascuns. Aceasta este mama lui ALEC, DOAMNA CONNAGE - corpolentă, demnă, rujată ca o matroană și ruptă de oboseală. Buzele i se mișcă semnificativ În timp ce caută OBIECTUL. Căutarea e mai puțin temeinică decât a cameristei, dar umbra de furie din ea compensează Îndestulător superficialitatea. Se Împiedică de tul și spune „La dracu’“ destul de clar. Se retrage cu mâinile goale. Altă sporovăială În culise și o voce de fată, vocea unei fete foarte răzgâiate, zice „Dintre toate toantele...“ După o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
care a lovit, sărate de sângele și transpirația victimei, ceea ce Rainer contemplă cu o privire admirativă, Sophiei îi provoacă o ușoară greață, iar pe Hans îl determină să‑i dea Annei una peste mână. Purcelule! Anna poartă în sine o furie atât de mare - chestie provenită probabil din conflictul dintre generații -, încât îi vine să spargă vitrinele luminate de pe cel mai select bulevard comercial din Viena. Tare i‑ar mai plăcea să aibă toate lucrurile alea expuse în vitrină, dar banii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
nu mă împotrivesc deloc incursiunilor tale în lumea fotografiei. # Anna îi disprețuiește în primul rând pe oamenii care au casă, mașină, familie și în al doilea rând pe toți ceilalți oameni. Se află mereu pe punctul de a exploda de furie. O baltă de un roșu aprins. Balta e plină ochi de o muțenie care‑i vorbește Annei neîncetat. De felul ei, Anna nu seamănă deloc cu fetele care‑și fac permanent sau poartă părul strâns în coadă de cal și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
principali. Sunt centrul, care nu este însă un punct, ci o pătură largă de oameni. Pe fețele celor doi frați nu li se citește bucuria de a trăi, așa cum se întâmplă cu orice om tânăr care ascultă radio, ci doar furia și greața. Le oferi copiilor iubire și e ca și cum nu i‑ai iubi deloc. Ei cred că în fiecare om există o parte care nu e predeterminată. Ceva ce nu poate fi prevăzut, care nu se încadrează în societate și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
iar persoana îi vorbea ca și cum ar fi fost un copil obișnuit, ceea ce ea nu mai era încă de pe atunci. Nici obișnuită, nici copil. Urina i se prelingea fierbinte pe picioare în jos (forța care trage în jos), se îmbibase cu furie în pantalonașii de lână tricotați în casă și căuta neîncetat o ieșire din dezolarea de duminică: podeaua striată a vagonului. Pic, pic, pic. Cu mișcarea unei cumpene de fântână, brațele mamei coboară, trag o bătaie bună, se ridică din nou
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
sport. Ciudat că deodată vrei să faci și tu ceva, de unde până acum doar citeai și scriai poezii, spune Sophie. Ea crede că asta nu i se potrivește lui Rainer. Rainer spune că Sophie habar n‑are ce abundență de furie și ură zace în el. Și anume, gândirea are limitele ei, pe care eu le‑am atins de mult, doar gândesc fără întrerupere de ani de zile, iar acum am terminat, limitele trebuie desființate. Tatăl meu îmi plătește, la a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
cândva la fel, dacă nu poate fi împiedicată acum, la vremea potrivită. Dragostea o s‑o împiedice să ajungă așa. Cei din orchestra filarmonică nu cântă decât chestii reacționare, cum ar fi Schubert, Mozart și Beethoven, susține Anna spumegând de furie. Când l‑au ascultat pe Webern duminica trecută, au aplaudat ca idioții, deși în fond disprețuiesc genul ăsta de muzică. Publicul orchestrei filarmonice e mult prea binecrescut ca să‑l fluiere pe Webern, ei știu ce statut are acest compozitor, și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
Tata spune că sunt niște sunete oribile. Dar Anna este preferata mamei, care are aceeași senisbilitate feminină, iar când Anna trece prin fața ei, mama îi dă, în joacă, o palmă peste fund, ceea ce o face pe Anna să clocotească de furie. Așa că tatăl și fiul se urcă - unul aici, celălalt dincolo, unul plictisit, celălalt anevoie și preocupat - în autoturismul în care pot să călătorească patru persoane (astăzi însă sunt numai două) și ies din oraș pe o șosea din nord. Ies
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
pe acolo, de parcă ai căuta într‑un sertar cu ciorapi vechi perechea unei șosete, pe care n‑o găsești. Nu te opintești prostește, ci freci inteligent și rafinat de jur împrejur. Ceea ce nu pot adesea să spun cu gura, fiindcă furia mă lasă fără grai, spun cu inima și cu tot trupul meu (Anna, nevrotic). Buzele tac, viorile șoptesc: iubește‑mă. Și Hans șoptește: tu, e super ce facem noi aici, de nota zece și‑o să fie tot mai bine, dacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
Aaaah, se aude acum de alături, e o variațiune pe aceeași temă, care n‑aduce însă nimic nou. Rainer își exersează în continuare imobilitatea feței în ciuda urii, mâna relaxată în ciuda agresivității extreme și a gurii nemișcate în ciuda lăcomiei și a furiei. Iiiieh, strigă Anna - iar a avut un orgasm, cine știe al câtelea, incredibil! Cu siguranță, Rainer se va masturba iarăși la noapte ca să elimine tensiunea, dar o s‑o facă în silă și într‑un întuneric total, așa cum și trăiește
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
la căsuța noastră primitoare. Altfel doamnele or să ne rețină inutil cu vorbăria. Știi tu ce‑o să facem noi mai târziu, sugerează mama și‑l trage pe tata de‑acolo cu propunerea asta neexprimată. Acesta își ia avânt, spumegând de furie. Nu, nu vrea să fie reținut de cucoanele astea împopoțonate, fiindcă mai are încă multe planuri pe ziua de azi. E o pasăre mare care‑și face cu greu vânt de pe o cracă pe alta. Și uite‑așa pleacă și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
din când În când, ducea la gură o sticlă de Jack Daniels, urmărind cu interes filmarea scenei. „La naiba! Ăsta e japonez!“ am tresărit eu de uimire, lăsând să-mi scape din mână reflectorul, ceea ce-a atras asupra mea furia regizorului: „Miyashita, tâmpitule, ce naiba faci?“. Cum stăteam eu așa căzut pe gânduri, vagabondul m-a Întrebat Încă o dată: — De ce și-a tăiat Van Gogh urechea? Cum de-a ajuns un japonez În starea de vagabond? De ce n-a vorbit până
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
uniformă? Poți să fii un pic mai exactă? Ea ridică din umeri: — Da’ cine-oi fi eu, Hermann Göring? Rahat, nu știu ce fel de uniformă era. — Păi, era verde, neagră, maro sau cum? Haide, fato, gândește-te. E important. Trase cu furie din țigară și scutură din cap enervată: — O uniformă veche, ca alea pe care le purtau pe vremuri. — Vrei să zici ca un veteran de război? — Da, ceva de genul ăsta, numai că un pic mai... prusacă. Știți, mustață ceruită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
-
acum. La revedere, Emmeline, suspină Hildegard. — Adio, am spus și eu. Din nou se lăsă tăcerea, cu excepția zgomotului făcut de sângele care îmi năvălea în urechi. Eram bucuros că era întuneric, deoarece îmi ascundea chipul, care cu siguranță îmi arăta furia, și îmi dădea posibilitatea de a respira ca și cum aș fi trăit o tristețe și o resemnare liniștite. Dacă nu ar fi fost cele două sau trei minute care se scurseră între finalul reprezentației lui Weisthor și aprinderea luminii, cred că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
-
Nu mai exista nici un sens în nimic. 24 Joi, 10 noiembrie „Expresiile spontane ale mâniei poporului german“ - așa s-au exprimat la radio. Ei da, eram furios, dar nu era nimic spontan în asta. Avusesem toată noaptea ca să-mi adun furia. O noapte în care auzisem ferestre spărgându-se și strigăte obscene răsunând pe stradă și mirosisem fumul clădirilor în flăcări. Rușinea mă ținuse în casă. Dar în dimineața care pătrunse senină și însorită prin draperiile mele am simțit că trebuia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
-
mii de kilometri de Palestina, De rerum natura oferă breviarul perfect al luptei contra tuturor superstițiilor. Dacă filosoful demontează ficțiunea Centaurilor sau a Himerelor, recuză existența lui Tantal sau a lui Tityos, îndepărtează cu un gest al mânii Cerberii și Furiile, dacă-și râde de Danaide sau de Sisif - pe care-l vede mai degrabă în lumea aceasta... -, e clar că l-ar fi luat în derâdere și pe un Dumnezeu care-și arată dosul în prezența rugului aprins și îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
devorantă, în sensul primar al termenului, deci canibală. în chiar inima acelui moment când ne imaginăm că ne contopim cu celălalt, îndepărtarea e maximă. Simultan apare dorința de a-l anihila pe celălalt: mușcăturile, îmbrățișările, zgârieturile și ceilalți germeni ai furiei se pot constata de visu. Amanții își provoacă dureri, plăcerea nu e pură, spinii trandafirului rănesc... în relația amoroasă, protagoniștii rivalizează în imbecilitate și trec pe lângă realitate, mai preocupați să creadă în fantasmele fabricate de ei decât în evidențele vizibile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
fi satelitul lu’ tata! făcu Felix S 23. De ce credeți că am primit eu misiunea asta? Eu l-am făcut, eu îl omor! Numai să-l găsim!... Episodul 25 Marțianul În clipa când comandantul Felix S 23 își manifesta zgomotos furia pentru pierderea de pe orbită a satelitului natural „Veac Nou”, de masa lor se apropie discret chelnerul. — Tovarășe pământean - spuse el cu glas scăzut către Felix -, dumneavoastră ați pierdut cumva un satelit? — L-am pierdut temporar, răspunse comandantul. De ce? — E aici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2120_a_3445]
-
anu’! — De unde să venim? zise nedumerit Felix S 23. Paznicul se uită atent spre navă. — Păi nu sunteți „Transcom”-ul? întrebă el. — Nu, frate! răspunse Felix. Suntem o navă de cercetare. — Fi-v-ar cercetarea... mormăi paznicul, apoi, negru de furie, se-ntoarse și-i altoi una cu bâta câinelui care plutea în imponderabilitate, lătrând de mama focului. Spuneți și dumneavoastră - se adresă el roboților care ieșiseră pe scară - dacă nu-ți vine să turbezi: de două luni aștept să apară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2120_a_3445]
-
tău? O privea cu un fel de ură amestecată cu dispreț. - Ești nebun! Ieși afară până nu-mi chem părinții! Nicu o prinse de mâna dreaptă care își agita arătătorul în toate direcțiile simțind parcă neliniștea stăpânei care lua locul furiei ce-i făcea părul să lucească ca vinul rubiniu într-un pahar de cristal așezat în raza lunii. - Sunt nebun zici? Atunci "ăsta" ce caută pe mâna ta? Și-și însoți vorbele cu un gest scurt întorcănd mâna cu palma
INELUL de GABRIELA MIMI BOROIANU în ediţia nr. 2195 din 03 ianuarie 2017 [Corola-blog/BlogPost/364313_a_365642]
-
menit de Creator ca să înfrunt tot ce-i greșit în lume, prin iubire. Nu am urât și am iertat mereu și n-am răspuns nici când primeam injurii, luând de pe alți umeri ce-a fost greu și mângâind prin zâmbet furia urii. N-am vrut să am în viața mea dușmani și-am fost mereu prieten cu oricine. Invidioșii s-au convins în ani c-am răsplătit tot răul lor prin bine. Și totuși sufăr uneori cumplit văzând că bunătatea-ndelungată
ŞI TOTUŞI de ANATOL COVALI în ediţia nr. 2346 din 03 iunie 2017 [Corola-blog/BlogPost/364348_a_365677]
-
cele mai profunde sentimente umane este pusă la grea încercare în fața vicisitudinilor vieții ; decalajul dintre lumea reală și idealurile personajelor principale din cele trei nuvele se reflectă în special în stările emoționale prin care trec toate personajele. Teamă, jenă, inconștiență, furia, bucuria, altruismul, obedienta, persuasiunea, milă oportunismul reprezintă pârghiile prin care se încearcă a se realiza un compromis între realitate și expetațiile personajelor principale care fac apel la dreptul la o viață normală. Autoarea pentru a accentua expresivitatea locurilor în care
DESTINE PICTATE....ÎN GALBEN ! de SILVIA KATZ în ediţia nr. 231 din 19 august 2011 [Corola-blog/BlogPost/364433_a_365762]