KorAP: Find »[drukola/base=got & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...68 69 70 ...75 >

1,867 matches

Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821

influențe slave au persistat în limba romanicilor din nordul Dunării, în urma conviețuirii timp de secole cu aceștia (vezi cap. VII). Slavii din Dacia, care locuiau în Carpați și la Dunăre, nu au alcătuit state (regate), precum neamurile germanice și turanice (goți și huni), iar organizarea lor politică era cea gentilică (bazată pe gintă), cu căpetenii alese de oșteni, numite voievozi. Colonizările slave se făceau de către comunitate (obște), o așezare întemeiată de o mare familie care folosea pământul în comun, încât obștea

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
dau acestora. De-aici numele de "valah" a trecut la bizantini, pentru elementele romanice rurale, mai târziu păstorești, care nu mai erau supuse Imperiului. Însă aceasta înseamnă că, în momentul în care slavii au apărut în aceste locuri, germanii (neamurile: goți, gepizi, vandali) erau intercalați între ei (slavi) și autohtoni (romanici). Pentru apariția slavilor la Dunăre, nu se poate lua în calcul decât secolul al V-lea, pe vremea lui Attila, și al VI-lea. În acel moment, romanicii erau pe

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
o distruge și posibilitatea de a o "desnaționaliza", adică de a o asimila. Aceasta, în privința slavilor, pe de o parte, dar, pe de altă parte, slavii apar la Dunăre ca supuși ai avarilor, "mânați de dânșii" (Iorga), precum anterior germanii (goții) sub huni. Avarii reușeau să atragă de partea lor acele căpetenii slave pe care le pot folosi mai mult. Astfel, încă pe la 560, o căpetenie slavă Mezamir merge la avari-el merge din partea anților la avari, unde va fi ucis. Dar

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
se considera nici izgonit, nici umilit-el deținea Marea și Dunărea, ceea ce presupunea deținerea capetelor de pod de pe malul stâng (nordic) al fluviului, cu cetățile și teritoriile înconjurătoare. În plus, slavii îi aparțin în secolele VII-VIII, cum i-au aparținut anterior goții, colonizați în sudul Dunării, apoi mutați în Italia. Așadar, la începutul secolului al VII-lea, se părea că o nouă ordine, definitivă, s-a constituit, cu redobândirea malului stâng (nordic) al Dunării și cu puternica organizare a Dalmației romane-avem o

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
al VI-lea, bulgarii își încep expedițiile de pradă împotriva Imperiului-Iordanes afirmă că bulgarii pradă în Tracia, iar împotriva lor luptă Mundo, descendent din Attila. Bulgarii sunt chemați în ajutor și de împăratul Zenon, în seolul al V-lea, împotriva goților. În Panegiricul lui Ennodius, bulgarii apar ca "vulgares", iar ca neam "îndărătnic", lângă huni, sabiri și hunuguri, la Iordanes, în Getica. Același istoric îi amintește pe bulgari și pe vremea lui Justinian (527-565), ca un contingent în confederația avară. Paul

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
izvoarele bizantine mai târziu. Din limba latină populară (vulgară) s-au păstrat unele denumiri de orașe, râuri și localități. Bulgarii erau puțini numeroși, ei alcătuiau pătura dominatoare politică și militară, dar acestora li s-au adăugat greci (bizantini), resturi ale goților și ale altor barbari colonizați anterior pe teritoriul Imperiului. Reședința statului bulgar, a hanului, era Pliska, așezare cu nume slav din câmpia de nord-est a Bulgariei actuale, iar frontierele noului stat nu puteau fi precizate inițial. Se pare că ele

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
Roesler, este o limbă sud-dunăreană ce cuprinde împrumuturi însemnate din cea albaneză, vorbită în sudul Peninsulei Balcanice. În plus, limba română este "adânc înrâurită" de limba bulgară, care se vorbește tot în sudul Dunării, în schimb, lipsesc împrumuturile germanice, deși goții și gepizii au locuit câteva secole în Dacia, la nord de Dunăre. Cele trei dialecte daco-, macedoși istroroman alcătuiesc o singură limbă (română), iar poporul (român) ce vorbește cele trei dialecte trebuie să fi locuit, odinioară, laolaltă, în sudul Dunării

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
de influență bizantină, ceea ce este grav pentru ideea continuității daco-romane. Ceramica redevine grosolană, preistorică. Dealtfel, ea poate fi opera oricărei populații. Nimic în favoarea unei continuități a daco-romanilor, dimpotrivă. Nu se păstrează nimic dacic. Avem, în schimb, mărturii ale trecerii barbarilor (goți, gepizi)". El spune: 2. "Identitatea totală sau aproape totală între română și aromână lingvistica poate fi de foarte mare ajutor pentru istorie. Faptul că se invocă pentru explicarea acestei unități de limbă contactele neîntrerupte (de ce neîntrerupte?) dintre nord și sud

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
români. Ar fi greu de înțeles cum au stat fără episcopie atâta vreme-abia în 1359 ! În legătură cu "valahii" și "Valahia", semnalăm că autorul (Brătianu) greșește acordând acestui termen o origine bizantină, cu sensul de "păstor". Cuvântul este germanic: valah, adică welche. Goții au numit "valahi" populațiile latine".10 F. Lot, în notele sale, se referă și la alte aspecte: "Cele câteva mărturii arheologice referitoare la practicarea creștinismului în Dacia, în secolele III-IV, sunt lipsite de interes. Nu se știe cărei nații (populații

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
pe o suprafață de 250-300.000 km2, aceasta ar însemna 2-3 milioane locuitori. Însă, insistă el, trebuie să admiten că populația rămasă pe loc a ajuns la o condiție socială inferioară și la o mare barbarie sub stăpânitorii migratori (sarmați, goți, huni, avari). Însă de la slavi a adoptat creștinismul (instituțional) și organizarea politică (statală). Rămâne de stabilit, subliniază el, dacă această populație daco-romană s-a menținut în întreaga Muntenie actuală sau numai într-o parte a ei (Oltenia). Lot precizează: "Ar

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
Și textele celor doi autori, Vopiscus și Eutropius, sunt categorice. Inscripțiile romane găsite în Dacia Traiană nu depășesc anii 255-258, iar după 256, aici nu s-au mai bătut monede. În același timp, pe plan militar, după înfrângerea provocată de goți la Abrittus, în Moesia, în 251, situația din Dacia nu mai putea fi menținută, iar evacuarea era necesară. Cele două legiuni, cantonate în provincia Dacia, trebuiau retrase altminteri riscau să fie izolate printre barbarii care organizau incursiuni în sudul Dunării

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
El observă: "pe când toate limbile romanice au primit, în măsură mai mare sau mai mică, vechi elemente germanice,...numai limbii românești îi lipsesc într-un chip uimitor acele amintiri din perioada rătăcirii (migrației) popoarelor". De-aici deducem că, la venirea goților, coloniștii romani nu mai erau aici (în Dacia). În aceiași termeni se exprima și Miklosich despre strămutarea (evacuarea) coloniștilor din Dacia, din nord în sud, bazându-se pe susținerile lui Vopiscus. Istoricul Tomaschek admitea o continuitate, după 275, dar pentru

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
strămutat decât o parte din populație. Istoricul ungur Hunfalvy se pronunța împotriva oricărei persistențe a elementului roman pe malul stâng dunărean-monedele romane încetează la 258, invoca și el lipsa elementelor gotice în limba română, de-aici concluzia că, la așezarea goților în Dacia, nu mai rămăseseră romani. Dar și el trebuie să recunoască persistența unor rămășițe de populație romană după evacuarea lui Aurelian. El încheie astfel: "Desigur, au rămas mulți care n-aveau nimic de salvat și nimic de pierdut, dar

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
care nădăjduia să se înțeleagă cu stăpânirea barbară, trebuie să fi fost însă prea mică, de vreme ce nu găsim nici o urmă din viața ei romană". Istoricul J. Burkhardt, în "Vremea lui Constantin cel Mare", nota: "Aurelian trebuise să lase ca pradă goților Dacia, periculoasa cucerire a lui Traian. Înainte de aceasta însă și în regiunile mai puțin amenințate, trebuie să fi predominat aici o foarte însemnată cultură romană, ale cărei urme asupra acestui pământ cu totul răscolit de rătăcirea (migrația) popoarelor n-au

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
fi șterse și, de exemplu, se recunosc încă în limba romanică a valahilor". În sfârșit, pentru L. Homo, biograf al lui Aurelian, evacuarea Daciei, la anul 275, nu putea fi integrală: au rămas țăranii, care trăiaui în bune raporturi cu goții și care n-ar fi permis plecarea lor -ce puteau face barbarii, care nu erau nici păstori, nici plugari, cu pământul gol (fără oameni)"?15 În legătură cu părăsirea Daciei de către Aurelian, în 275, s-a născut "una din cele mai vajnice

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
apropierea taberelor militare, familiile soldaților, veteranii trimiși la vatră, negustorii ș.a., a urmat armata pe malul drept al Dunării. Însă trebuie să mai fi rămas pe pământurile cultivate un mare număr de vechi locuitori, care trăiau în bună înțelegere cu goții și n-aveau nici un motiv să părăsească provincia. O părăsire completă nu s-ar fi putut, probabil, înfăptui decât după un nou război, însă goții n-ar fi consimțit la plecarea întregii populații civile, baza existenței (supraviețuirii) lor în nordul

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
pe pământurile cultivate un mare număr de vechi locuitori, care trăiau în bună înțelegere cu goții și n-aveau nici un motiv să părăsească provincia. O părăsire completă nu s-ar fi putut, probabil, înfăptui decât după un nou război, însă goții n-ar fi consimțit la plecarea întregii populații civile, baza existenței (supraviețuirii) lor în nordul Dunării".17 Brătianu susține că populația autohtonă (daco-romană) nu avea nici un interes să treacă Dunărea ca să se așeze pe malul drept, în ținuturi la fel de pustiite

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
păduri și în zonele mlăștinoase, dar mai cu seamă pe vârful munților, pe sub pinteni îngrădiți sau în văgăuni întărite cu metereze, cu ziduri, cu șanțuri, cu zăplazuri, cu opreliști și îngrădituri...În afară de asta, populația rurală constituia pentru noii stăpâni, germanii (goții), o sursă prețioasă de venit și, de fapt, ea n-a muncit mai din greu pentru ei decât odinioară pentru căpeteniile romane... Aceștia nu aveau interes să se lipsească nici de meșteșugari care, așezați în târgușoare și mai ales în

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
a fost reconstruit, fortărețele de pe Dunăre au fost refăcute, s-au restabilit capetele de pod de pe malul stâng, iar în dreptul cetății Transmarisca (Turtucaia) s-a înălțat fortificația Constantiniana Daphne. Influența romană, sprijinită pe victoriile lui Constantin, i-a adus pe goți și pe sarmați, care ocupau pe-atunci Banatul și Muntenia, într-o supunere deplină, încât împăratul se mândrea că a cucerit Dacia a doua oară, reactualizând victoria lui Traian. Regiunile de nord ale Dunării se numeau, în secolele IV-V

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
Dunării se numeau, în secolele IV-V, Gotia, iar relațiile lor cu Imperiul erau frecvente și strânse-pătrunderea creștinismului o dovedește (vezi cap. II). Afirmația că, după părăsirea provinciei, s-a întrerupt orice contact între Dacia din nordul Dunării, lăsată pe seama goților, și cele două Dacii din sudul ei, este absolut contrară realității istorice, chiar și înainte de 378, când goții trec în sudul fluviului. Aceste legături transdanubiene nu au încetat nici după năvălirea hunilor în estul Europei (375-454), în ciuda dificultăților provocate de

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
o dovedește (vezi cap. II). Afirmația că, după părăsirea provinciei, s-a întrerupt orice contact între Dacia din nordul Dunării, lăsată pe seama goților, și cele două Dacii din sudul ei, este absolut contrară realității istorice, chiar și înainte de 378, când goții trec în sudul fluviului. Aceste legături transdanubiene nu au încetat nici după năvălirea hunilor în estul Europei (375-454), în ciuda dificultăților provocate de atacurile lor, schimburile au continuat între regiunea numită "Barbaricum", supusă acestora, și Imperiu. Când Priscus și-a prezentat

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
timp, trebuie să avem în vedere și faptul că în Dacia n-a fost o colonizare străină, cu întemeierea de așezări stabile, până în secolul al VII-lea, la venirea slavilor. Din moment ce n-a fost în Dacia o colonizare agricolă germană (goții au avut aici nu sate, ci tabere), ca pe Rin sau în Raetia și Noricum, numai daco-romanii au asigurat subzistența migratorilor. Trebuie să înțelegem formarea poporului român ca pe aceea a unui popor care a stat locului, care nu și-

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
jumătate a secolului al VI-lea, slavii cuceritori au început o "colonizare cu obștii agricole" (Panaitescu), în nordul Dunării, unde s-au instalat, dar, în secolul al VII-lea (după 602), o mare parte a lor trec Dunărea, ca și goții odinioară (secolul IV-378). Slavii au trecut Dunărea, în sud, "nu în căutare de aur, ci de pâine" (Panaitescu)-în nordul Dunării, pământurile nu erau încă desțelenite, de aceea, în Dacia, nu s-a putut închega un regat barbar, iar slavii

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
funcționarii, elementele înstărite, dar, pe ansamblu, romanitatea carpato-dunăreană n-a ieșit mult slăbită, însă pierderile în populație ale daco-romanilor au fost compensate, pe lângă legăturile cu romanitatea sud-dunăreană, și de pătrunderea dacilor liberi pe teritoriul fostei provincii, împinși de migratorii vremelnici (goți). Ei au pătruns în masă în fosta provincie, practic, a avut loc un proces de reocupare a Daciei romane, vatra autohtonilor, de către dacii din nord-vestul țării și carpii din Moldova. Valuri de daci liberi s-au așezat în regiunile rurale

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
numai romanicii împinși de valurile slave în văile cele mai înalte și pe plaiurile munților, unde au trăit mai cu seamă din păstorit. Slavii așezați în Dacia au întâlnit aici rezistența autohtonilor traco-daci, la care s-au adăugat resturi de goți, și a coloniștilor romani ( E. Petrovici, în 1940, Berlin, apud I. I. Russu). După câteva secole de viață latentă (acel "hiatus istoric" românesc din secolele VII-XI), elementele etnice de limbă romanică-românească (vechii "daco-romani") s-au ridicat din treapta inferioară a

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]