2,209 matches
-
în hotel, numele acestuia amintind vechea destinație: "La husariu". În anul 1925 la Doba funcționează institutul românesc de credit: "Grănicerul" (fondat în anul 1898) și exista deja o filială a băncii "Casa de păstrare din Oraștie" S.A., Institutul de Credit "Grănicerul" ajunsese la un capital de 250 000 lei, mai exista o mica bancă locală "Orientul" cu un capital de 100 000 lei. Existau cinci magazine, un hotel, o brutărie, o ceasornicărie, două ateliere de argintărie, trei croitorii, patrusprezece cizmării, o
Dobra, Hunedoara () [Corola-website/Science/300546_a_301875]
-
familii. Anul 1763 este important din două motive. Preotul "Ferenc Csergő" raportează existența unei școli elementare, pomenind totodată că în sat trăiau 834 de suflete. Tot în 1763 împărăteasa Maria Terezia dispune înființarea în Ținutul Secuiesc a unui regiment de grăniceri. Rezistența opusă de secuime, care dorea păstrarea statutului tradițional de autoorganizare militară, a fost înfrântă de Austria prin acțiuni ce au culminat cu cunoscutul masacru de la Siculeni, din 7 ianuarie 1764 („Siculicidium”). Primarul și învățătorul de atunci din Remetea au
Remetea, Harghita () [Corola-website/Science/300484_a_301813]
-
accidente, adesea fatale. Totuși, plutăritul a devenit principala sursă de venit a populației, depășind, în 1820, venitul obținut din agricultură. Majoritatea plutașilor și a celor care le făceau, trebuia să facă armata. Până în 1848 și-au îndeplinit și îndatoririle de grăniceri. Astfel a caracterizat ziarul „Nemzeti Társalgó” din 1839 secuii care își îndeplineau îndatoririle de grăniceri: „Puțini dintre aceștia, au un meșteșug, nu sunt negustori, nu au servici, nu primesc soldă, totuși au o gospodărie cumsecade, asigură hrana și îmbrăcămintea necesară
Remetea, Harghita () [Corola-website/Science/300484_a_301813]
-
1820, venitul obținut din agricultură. Majoritatea plutașilor și a celor care le făceau, trebuia să facă armata. Până în 1848 și-au îndeplinit și îndatoririle de grăniceri. Astfel a caracterizat ziarul „Nemzeti Társalgó” din 1839 secuii care își îndeplineau îndatoririle de grăniceri: „Puțini dintre aceștia, au un meșteșug, nu sunt negustori, nu au servici, nu primesc soldă, totuși au o gospodărie cumsecade, asigură hrana și îmbrăcămintea necesară familiei destul de măricică, fac armata pe cheltuiala proporie, poartă povara vieții civile și militărești.” Cea
Remetea, Harghita () [Corola-website/Science/300484_a_301813]
-
contingentul grăniceresc, la Compania limitanensă de la Răcăștia, dobândind în schimb eliberarea din servituțile feudale. Semnele modernizatoare ale veacului al XIX-lea își vor fi pus amprenta și asupra Mânerăului. După Revoluția de la 1848-1849, ultimii iobagi de aici își dobândesc libertatea. Grănicerul Ilie Toma organiza, după 1860, întâia școală a satului cu o didactică în maniera învățământului nemțesc de la Răcăștia. Ca urmare a epidemiei de holeră din anii 1872-1873, măsurile sanitare încep a se institui cu o mai mare vigoare, prin vaccinarea
Mănerău, Hunedoara () [Corola-website/Science/300553_a_301882]
-
sate de pe Valea Streiului, între care este nominalizat și satul Livadia, făceau parte din “perimetrele inferioare “ ale domeniului Hunedoara (în anul 1480). La aceste târguri se făceau schimburi de produse agricole și meșteșugărești. Probabil că atunci sătenii cu statut de grăniceri, au participat la acțiuni (lupte) în apărarea principatului, fiind apoi răsplătiți pentru aceasta; ei se opuneau împotriva unor ingerințe ale nobililor din împrejurimi, în drepturile lor de proprietate moștenite sau câștigate, sau chiar a ingerințelor conducerii comitatului. Din toate aceste
Livadia, Hunedoara () [Corola-website/Science/300552_a_301881]
-
căruia trăiau până în 1940 ultimele foci endemice "Monachus monachus albiventer", constituie o rezervă naturală. La dreapta drumului principal se mai vede încă "Stațiunea de biologie marină a Institutului Bio-Oceanografic" din Constanța, întemeiată de Grigore Antipa, ulterior transformată în cazarmă de grăniceri apoi în tabără de pionieri (clădirea cu un mic turn). Locul a fost întărit întâi de Tirizi, un neam getic, timpuriu elenizat de coloniile apropiate Dionysopolis (Balcic) și Kallatis (Mangalia), sub numele de Tirizis. Cetate succesiv romană, bizantină, bulgară, din
Județul Caliacra (interbelic) () [Corola-website/Science/300778_a_302107]
-
diferitelor decrete domnești și a hotărniciilor lui Manolache Taud (1797), Mihai Greceanu-Constantin Predescu (1802) și Carol Gold (1854), documente oficiale care atestă proprietatea moșnenilor. În secolul al XIX-lea, comuna era organizată ca punct de graniță, tineri din sate, împreună cu grăniceri recruți păzind granița cu Moldova (în 1855) la Furul Mare, Furul Mic, Mușa și Mușica, și cea cu Austro-Ungaria (în 1870) la Vadu Oii, Poiana din Cale, Balabanu, Valea Bălescului, Cocianu și Băltița. Tot la Cocianu a fost deschis și
Comuna Gura Teghii, Buzău () [Corola-website/Science/300819_a_302148]
-
comună Bratca: satul Damis era în teritoriul românesc, iar celelalte sate erau pe teritoriul cedat Ungariei. În acțiunile militare din septembrie-octombrie 1944 care au avut loc în satul Damis, trupele hortiste s-au izbit de rezistență dârza a pichetelor de grăniceri români, ajutați de 22 de voluntari. Drept represalii, hortistii au executat 7 săteni printre care și 2 fetițe. Satul Beznea a fost colectivizat până în 1990 când terenurile au fost retrocedate foștilor proprietari. În această perioadă s-au contruit 7 blocuri
Beznea, Bihor () [Corola-website/Science/300845_a_302174]
-
împușcată în brațele tatălui ei, Balaj Ana - 7 ani, Bila Barbura, Capriș Petru - 75 ani și soldatul Tănase din Lunca Vișagului), cât și a instituțiilor acestuia (profanarea bisericii). Însă luptele eroice purtate de glorioșii soldați români, detașamentele de vânători și grăniceri din cadrul Diviziei 3 Munte, condusă de generalul Leonard Mociulschi, cărora li s-au alăturat o serie de localnici, au readus satul, în întregime, în granițele firești ale patriei-mamă (septembrie 1944). După eliberare și până în anul 1968, Damiș a fost centrul
Damiș, Bihor () [Corola-website/Science/300852_a_302181]
-
române, existau „băi de aur” sub muntele Bistriciorul, fapt atestat de uneltele de tip român găsite în galeriile stăvechi. Bistrița-Bârgăului a făcut parte din cele 44 așezări grănicerești ale Imperiului Austro-ungar, din zona Năsăudului și Bistriței. Bărbații satelor au devenit grăniceri și făceau instrucție pentru serviciul de frontieră printr-o disciplină severă. Ei aveau pușcă acasă, ținută militară era alcătuită din hainele de acasa peste care purtau sumane din pănura neagră. De aceea soldații se numeau „cătanele negre”. În anul 1898
Bistrița Bârgăului, Bistrița-Năsăud () [Corola-website/Science/300865_a_302194]
-
cu denumirea de "țărani noi" (în ). În jurul anului 1944, în Aldorf trăiau aproximativ 80 țigani. Mai târziu, după evacuarea locuitorilor germani, numărul lor a crescut foarte mult. În anul 1766, la înființarea celui de-al 2-lea regiment român de grăniceri, românii care trăiau în satele săsești ale districtului bistrițean au fost recolonizați în jurul Rodnei, în schimbul populației germane și maghiare, care locuia aici. În următorii ani a avut loc o nouă colonizare de populație română la Aldorf. Acești noi locuitori au
Unirea, Bistrița-Năsăud () [Corola-website/Science/300900_a_302229]
-
asemenea să depindă pe vecie de Bistrița și să plătească aceleași contribuții cuvenite regelui, ca și ceilalți locuitori. Argumentul recunoașterii statutului de oameni liberi din actul dat de regele Matia Corvin a rămas un leit-motiv în gândirea, mentalitatea și limbajul grănicerilor, fapt confirmat în mare parte de răzmeritele din a doua jumătate a secolului al XVIII-lea, precum și în discursul grănicerilor atât în timpul militarizării cât și după. Militarizarea Văii Rodnei (1761-1764) a reprezentat pentru populația românească de pe teritoriul cuprins în raza
Telciu, Bistrița-Năsăud () [Corola-website/Science/300899_a_302228]
-
statutului de oameni liberi din actul dat de regele Matia Corvin a rămas un leit-motiv în gândirea, mentalitatea și limbajul grănicerilor, fapt confirmat în mare parte de răzmeritele din a doua jumătate a secolului al XVIII-lea, precum și în discursul grănicerilor atât în timpul militarizării cât și după. Militarizarea Văii Rodnei (1761-1764) a reprezentat pentru populația românească de pe teritoriul cuprins în raza regimentului grăniceresc, un act cu multiplă însemnătate, determinând schimbări majore atât în plan socio-politic cât și la nivelul sensibilității colective
Telciu, Bistrița-Năsăud () [Corola-website/Science/300899_a_302228]
-
-lea pe teritoriul Transilvaniei și Banatului având recruți din rândul populației localnice, fiind prelungirea și completarea sirului de formațiuni grănicerești organizate anterior la frontiera de sud și sud-est a Imperiului Habsburgic. Telciu era sediul companiei a X-a ce cuprinde grăniceri din Hordou, Bichigiu și Romuli. Opoziția inițială a localnicilor a culminat cu revoltă din mai 1763 de la Salva când grănicerii au refuzat să depună jurământul de credință, soldata cu martirajul bătrânului centagenar Tănase Tudoran, tras pe roata, si a altor
Telciu, Bistrița-Năsăud () [Corola-website/Science/300899_a_302228]
-
organizate anterior la frontiera de sud și sud-est a Imperiului Habsburgic. Telciu era sediul companiei a X-a ce cuprinde grăniceri din Hordou, Bichigiu și Romuli. Opoziția inițială a localnicilor a culminat cu revoltă din mai 1763 de la Salva când grănicerii au refuzat să depună jurământul de credință, soldata cu martirajul bătrânului centagenar Tănase Tudoran, tras pe roata, si a altor patru persoane spânzurate. Motivele fundamentale ale acestui refuz au fost: neînțelegerea și severitatea manifestate de unele cadre ofițerești și extinderea
Telciu, Bistrița-Năsăud () [Corola-website/Science/300899_a_302228]
-
exista nici un credincios unit în sat". Înființarea în 1765 a "Regimentului grăniceresc al districtului Făgăraș" a însemnat militarizarea a 13 sate submontane printre care și Dejaniul. Prin grănicerizare, satele au fost declarate automat unite. Familiile care au refuzat înscrierea ca grăniceri și implicit să-și schimbe credința au fost alungate din localități(Breaza, Șinca Veche, Țînțari, Tohan, Jina, Veștem, Cugir), multe fugind în Muntenia și înlocuite apoi cu coloniști. Așa au apărut în Dejani coloniștii "uniți" din părțile Turdei. Pe de
Dejani, Brașov () [Corola-website/Science/300940_a_302269]
-
urmat a fost "Iacob Cocișiu", care își ținea și el lecțiile acasă. Cei doi învățători nu primeau salariu, însă erau scutiți de serviciul militar pe care ar fi trebuit să-l satisfacă, știind că Vadul era un sat grăniceresc, iar grănicerii erau oameni liberi, dar trebuiau să poarte arme și să facă serviciul militar. Au urmat alți doi învățători, "Gheorghe Raica" și "Eftimie Urian", în timpul cărora a fost realizată prima construcție școlară din Vad, cu 2 săli de clasă, pe locul
Vad, Brașov () [Corola-website/Science/300979_a_302308]
-
Alexandru Averescu aflat în incinta mausoleului, și monumentul frăției de arme româno-franceze aflat în incinta școlii generale din Varnița, ridicat în 1930. Un al patrulea monument este clasificat ca monument memorial sau funerar. Este vorba despre monumentul eroilor Regimentului 2 Grăniceri ce a luptat în războiul de independență a României, monument aflat în incinta căminului cultural din Răcoasa.
Comuna Răcoasa, Vrancea () [Corola-website/Science/301893_a_303222]
-
Uncești. Satul Bunești a fost localitate de frontieră după anexarea în 1774 a părții de nord a Moldovei (Bucovina) de către Imperiul Habsburgic. La 14 decembrie 1886, în satul Bunești a fost înființat un oficiu vamal austriac; clădirea fostului pichet de grăniceri se mai păstrează și astăzi, aici funcționând Primăria comunei. În noiembrie 1918, Bucovina s-a unit cu România, iar satul Bunești a devenit parte a României. Stema comunei Bunești se compune dintr-un scut albastru, cu un brâu crenelat, pe
Comuna Bunești, Suceava () [Corola-website/Science/301935_a_303264]
-
2005 localitatea are și o pârtie de schi cu lungime de 800 de metri, dotată cu tunuri de zăpadă artificială și teleschi. Satul a fost întemeiat în anul 1366 când Ludovic I a aprobat colonizarea a 20 de familii de grăniceri români din Mărginimea Sibiului pe locul denumit în germană „Fleck” (de aici vine numele maghiar și românesc al satului), pe coama unui deal învecinat, cărora le-a fost încredințată paza și întreținerea drumului care străbătea Pădurea Feleacului dinspre Cluj spre
Feleacu, Cluj () [Corola-website/Science/300328_a_301657]
-
grădinițe, trei școli, un liceu, un spital cu maternitate, farmacie și policlinică, un dispensar veterinar și patru biserici. Până în anul 1959, în comună a funcționat un port cerealier, dezafectat ulterior și folosit în continuare până în 1978 ca unitate militară de grăniceri, unitate care apoi a fost și ea mutată și a funcționat într-un imobil situat la hotarul dintre satele Moreni și Fântâna Banului. Actualmente această unitate a fost desființată, ca urmare a schimbării contextului politic și a aplicării măsurilor de
Comuna Cetate, Dolj () [Corola-website/Science/300393_a_301722]
-
ucrainean din Delta Dunării, aici putând ajunge și navele maritime. Ca atare, este un centru al industriei de prelucrare a alimentelor și o destinație turistică populară pe plan regional. El este, de asemenea, o bază a Marinei ucrainene și a Grănicerilor ucraineni care operează în Dunăre. Insulele din Parcul Regional Ismail înscrise pe lista World Wildlife Fund (WWF) sunt situate în apropiere. Orașul este situat la o altitudine de 31 metri, pe brațul Chilia al Dunării, în partea de sud-vest a
Ismail () [Corola-website/Science/298622_a_299951]
-
în care trupele ungare horthyste, ca urmare a Dictatului de la Viena, au intrat în comuna Treznea, județul Sălaj. După crimele din 8 septembrie 1940, când trupele armatei ungare au ucis 11 persoane în comuna Ciumărna, trupe maghiare aparținând batalionul 22 Grăniceri Debrețin aflat sub comanda locotenentului Akosi au intrat în comuna Treznea la data de 9 septembrie. După ocuparea satului, unitățile maghiare au dezlănțuit măcelul rămas în istorie sub denumirea de "Masacrul de la Trăznea". Primele victime au fost copii aflați cu
Masacrul de la Treznea () [Corola-website/Science/299748_a_301077]
-
crimă au rămas neidentificați. Printre cele mai mari tragedii împotriva românilor săvârșite de armata ungară în zilele înaintării pe teritoriul anexat este și masacrul de la Treznea, comună din județul Sălaj, la 15 km de Zalău. Trupe maghiare din batalionul 22 Grăniceri din Debrețin, sub comanda locotenentului Ákosi, au intrat în localitate la 9 septembrie. Primele victime au fost câțiva copii care păzeau vitele la păscut. Cadavrele copiilor au fost descoperite ulterior pe izlazul comunal. După ocuparea satului, militarii unguri au dezlănțuit
Masacre în Transilvania de Nord, 1940-1944 () [Corola-website/Science/299733_a_301062]