7,948 matches
-
care se apropia. Înainte să apuce să se dea la o parte, Îl văzu apărând pe Veniero, care ieșea În compania schimbătorului de valute. Între cei doi părea să existe o frumoasă armonie. Messer Domenico Îl Însoțea afară cu o grație neobișnuită, atingându-i cotul, pe când celălalt Își lua rămas bun la fel de ceremonios. Dante se opri dintr-o dată, uluit. Văzându-l, messer Domenico arboră o atitudine grăbită și deranjată, ca și când s-ar fi așteptat la ceea ce venise să Îi ceară. Poetului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
Încercând să reflecteze. — Dar... Domenico Își dresese glasul și parcă voia să adauge ceva. Pe chip Îi coborâse din nou masca vicleană a meseriei sale. Ca Întotdeauna, era gata să vândă orice oricui. Iar acum era cazul să reintre În grațiile priorului. — Dar mi s-a părut ciudat... — Ce? Atâta vorbărie despre garanții și imperii, iar apoi a sfârșit prin a-mi cere un avans sub gaj. Un cerc de aur, zise cu un zâmbet strâmb, arătându-i un inel galben
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
din răsucit În pat și din smulsul părului. Poate că aș putea să vă amitesc și eu, cu modestie, câteva din versurile mele. Însă mă tem că messer Alighieri s-ar supăra dacă aș face comparație Între Becchina mea, cu grațiile ei, și Selvaggele și Beatricele, cu spiritele lor. În timp ce discuția despre poezia de iubire Își urma cursul, Dante simțea cum gândirea i se Încețoșează Încetul cu Încetul, ca și când noroiul din adâncuri s-ar fi ridicat, Învolburând apele. Ordinea riguroasă a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
Își dădu seama, Întrucât se grăbi să apuce foaia și cu cealaltă, de parcă ar fi vrut să se asigure că nu va cădea. — Trebuie să fim gata pentru orice. — Dar atât de mulți... Și apoi, numele lor... Mulți sunt În grațiile lui Bonifaciu. Credeți că sunt prea mulți? Că ar trebui să ne arătăm clemenți față de vreunul din ei? Îl presă Dante. Că ar trebui să Îi iertăm pe cei care ne-au Încălcat legile cu neobrăzare? Pe cei care au
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
accidentele nu erau accidente, după cum bănuisem, fără a avea curajul să merg până la capătul gândului. Alternativa „ceva sau cineva” care Își lua libertatea să intervină În desfășurarea unor evenimente se redusese la jumătate. Dacă doamna psiholog nu bătea câmpii cu grație, speranța Într-un „ceva” abstract și nedefinit care, Dumnezeu știe cum, Își băga coada când ți-era lumea mai dragă, se destrăma, lăsând locul acțiunii personalizate a unor oameni În carne și oase. Nici un fatum, nici o Întâmplare, nici o coincidență! Existaseră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
de ce CV-ul lui nu se regăsea În computer? Vor mai fi lipsind cumva și altele? Exista o persoană care mi-ar fi putut răspunde. Din păcate, nu mai mișuna prin preajmă, dispăruse enigmatic după ce Îmi pusese În brațe, cu grație, o dischetă și-un pistol pe care să le folosesc la nevoie. Care nevoie? Probabil aia de a mă vârî Într-o nouă Încurcătură. Eventual, mai mare, În măsură să mă incrimineze iremediabil: unde naiba s-au mai văzut prizonieri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
Vinde toate proprietățile la preț de dumping, fiindcă vrea banii repede și cash. Revine la Paris, unde Își plătește datoria de onoare, cum este numită prostia asta În lumea jucătorilor. Peste mai puțin de cincisprezece zile, primește și lovitura de grație: ingenua Îl părăsește și pe el, și Franța, cu destinația America Latină, la braț cu dublul trădător, partenerul măsluit din devastatoarea noapte de pocher. Bănuiesc că recunoști secvența, ai văzut-o În nenumărate filme proaste... Cu puținii bani pe care Îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
iar probabilitatea de a depista În acea babilonie Statutul Centrului, și Încă Într-un interval atât de restrâns, friza utopia. Îmi era limpede că metoda căutării empirice reprezenta o Întreprindere fără șanse, oricât de mult m-aș fi bazat pe grațiile providenței și pe norocul personal. Aveam nevoie de un plan, pe care nu-l pregătisem din vreme. Venisem cu tema nefăcută. M-am așezat pe unul dintre scaunele care Înconjurau masa lungă amplasată În mijlocul coridorului principal și am Început să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
Bucură-te: ai și tu un oarecare merit, poftim... Unul mic și neînsemnat, măi, dragă, dar decât nimic, mai bine ceva, acolo, cât de cât... Am lăsat-o să-și consume jubilația până la capăt. Era, În fond, clipa ei de grație, de triumf și avea toată Îndreptățirea s-o prelungească oricât și oricum. - Îmi dai un pup dacă-ți spun secretul? m-a Întrebat ghidușă și (mi s-a părut mie?) provocatoare. Am afectat sobrietatea, așa cerea momentul: - Detest... ba nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
și din care se zvoneau dulci sunete de liră, se aflau șapte tătăroaice tinere, toate una și una, unduindu-se ușor în jurul unei mașinării ciudate. într-un colț, așezat pe perini și trăgând dintr-o lulea de fildeș ținută cu grație de o eunucă, stătea cufundat în gânduri un tătar bătrân, complet ras și având tatuate pe piept și Crucea „Sfântul Gheorghe” și-a Semilunei Stea. — Ce e asta? - bâigui Metodiu arătând spre mașinărie. — O tiparniță, monșer! - lămuri hanul cel tânăr
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
de material, proasta alcătuire a croielii, întreținerea de mântuială a capotului îl cutremură. Vădit lucru, era ceva putred în Imperiu. Și totuși, nu-și putea lua ochii din pământ; vederea țigăncușei îi tulbura și mai tare. Iar aceasta, cu imemoriala grație a celor de teapa ei, puse cafelele pe o măsuță și se strecură în celălalt fotoliu, așezându-se - e totuși cazul s-o spunem - turcește. Timpul trecea. Clipele zburau una după alta, focul duduia plăcut, buștenii se prăbușeau în sobă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
cuvioase, c-ai fost la papistași. E adevărat? — Adevărat, prea-sfinția-ta. Am fost. — Foarte bine, foarte bine - zise Nazazarie, care se ferea să facă politică. Peste masă, în fața lui Iovănuț, Despina, fata vel-logofătului Samoilă, cerca o ciosvârtă. Tocmai o ducea cu grație spre guriță, când simți privirea tânărului călugăr asupră-i. Roșindu-se, fecioara șovăi o clipă, apoi lăsă ciosvârtă să se afunde înapoi în sos și se șterse firesc pe bărbie, ca și cum ar fi fost sătulă. Iovănuț se simți vinovat. Trimisul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
că a mai rămas ceva acolo, un rest insesizabil pe care Încerci să-l dai la iveală, maltratîndu-te masochist că În sfîrșit comunici. Dar corespondența aceea totală, spontană, aproape magică, de care au parte doar Îndrăgostiții În clipele lor de grație. Lotte și Werther. Nori groși, negri, sparți În hohote lubrice, pașii devastatori ai furtunii care se apropie și același cuvînt rostit simultan de cei doi: Klopstock. Cum se umflă iubirea ca laminaria În secrețiile nerușinate ale creierului, cum se preface
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
de la o vreme Începuse să devină reticentă la exaltările mele. Nu era capabilă să Înțeleagă cum puteam eu să cred În teoria lui Aristofan din Simpozionul lui Platon. Avea un soi de respingere față de tot ce ține de starea de grație, de acel ceva ce depășește Înțelegerea noastră imediată, nu putea să scape din chingile unei logici prea mult aservite socialului. Nici vorbele, nici faptele mele nu o mai confirmau. Spiritul practic vrea să i se dea dreptate, plusează fără oprire
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
se stîrnesc din senin, aduse de necunoscute vînturi, din necunoscute spații - „el se va naște!“ rostesc, cum aș spune „Sesam deschide-te!“, la prima Încleștare a cărnii cu aerul dicteul devine poruncă. Însuși Dumnezeu Îmi acordă În acea clipă sacră grația de a comanda În numele lui. E timpul să le spun mamelor petrecute de mult, alunecînd prin pînze freatice, mîngîind maluri și rădăcini, ivindu-se În Întuneric la geam fără chip, punînd Întrebări - Ana cea neagră și plină de tîlcuri și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
interesată de moartea lui Lee... S-a oprit. A respirat adânc și a spus-o: —Tu și Lee ați fost iubite? M-am uitat la ea. Pentru o secundă m-am gândit să o mint. Ar fi fost lovitura de grație; în momentul ăla era fragilă ca un porțelan scump. Ce răzbunare minunată ar fi fost. — Nu, nu am fost, am răspuns. Mă săturasem de minciuni și gustul meu pentru răzbunare se făcuse amar. Mai mult, Lee nu ar fi vrut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
fața - deși mascată - dezvăluia profilul său de vultur, vocea amintea mormăitul unui urs. Costumul lui de carnaval era ca o piele verde, croșetată din lână, din cap și până în picioare, lăsând vederii liniile și curburile trupului său viril. Ducea, cu grația unei fete, un coș plin de sticle și sticluțe. - Cine mai e și ăsta? întrebase Oleg neliniștit. - Habar nu am, răspunsese Blanca visătoare. - Vând afrodiziace, se prezentase singur necunoscutul. Vă voi arăta cum într-o clipă se poate ridica veselia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
fusese în sfîrșit versificată. În plus, însuși Ionescu își declarase fățiș apartenența la neamul românilor, gest de un nemaipomenit curaj de altfel, pentru că în pământul românesc trăiau numai oameni sfinți, luminați și plăcuți la înfățișare, care dețineau puterea dreptei judecăți, grații și virtuți care îi făceau încă oarecum bizari, greu de acceptat și neplăcuți de niște ultime și răsfirate elemente antisociale pământene. Cât despre români, ei trăiau după singurele două legi pe care le aveau, de a iubi cât mai mult
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
va căuta să-i explice pe text (sau ce mai rămăsese din manuscris), cu pilde simple și moralizatoare, cum un gînd, umbra unui gînd ori o imagine pot duce prin magia cuvîntului sau a vrăjii necuvîntului, pînă la starea de grație a Întruchipării... Jeshua Krohal va părăsi În zori odaia Maestrului (În care izul cărților legate În piele era Înăbușit de lemnul santalului care ardea În menore de bronz, suveniruri de la un pelerinaj. Se Întoarse la crîșma „Corona“, comandă gulaș și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
cîteva și am cercetat al doilea șir, ascuns Înapoia acelori ziduri de proză granitică. Printre norișori de praf, mai multe comedii de Moratín și un impozant Curial e Güelfa alternau cu Tractatus Logico Politicus al lui Spinoza. Ca lovitură de grație, am optat pentru a-l introduce pe Carax Între un anuar de sentințe judecătorești ale tribunalelor civile din Gerona din anul 1901 și o colecție de romane de Juan Valera. Ca să cîștig spațiu, am hotărît să iau cu mine cartea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
devină romani - adică, de fapt, creștini și iudeo-greci - prin cultură și mod de viață. în 406, mase de migratori trec Rinul și pătrund în Imperiul Roman; hunii îi împing spre Roma pe vizigoți, care dau îndărăt în momentul loviturii de grație. Sfârșitul este totuși aproape: în 476, la Roma, ultimul împărat al Occidentului, Romulus Augustulus, este înlocuit de un rege al herulilor, Odoacru. Imperiul Roman de Apus dispare. Pentru prima oară, un imperiu cade fără ca un altul să-i ia locul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2225_a_3550]
-
de club-houses, de adăposturi, de refugii primitoare. Pentru a deveni un bun călăreț, un bun jucător de golf, un bun marinar sau un bun dansator, o persoană va trebui să facă dovada unor calități de bun călător îîndemânare, intuiție, toleranță, grație, tenacitate, curaj, luciditate, prudență, simț al echității, echilibru), fără a se resimți în urma eforturilor. Produsele de autosupraveghere vor permite oricui să se doteze cu cele necesare pentru fiecare dintre aceste sporturi practicate la domiciliu sau cu universuri virtuale tridimensionale, pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2225_a_3550]
-
zgomotoși entuziaști, dar strigătul lor de luptă sună spart. Sunt ca niște biete dame îmbătrânite care, cu ajutorul rujului, vopselelor și pudrei, printr-o veselie stridentă, încearcă să-și recapete iluzia tinereții. Cei mai înțelepți își urmează însă drumul cu o grație decentă. În zâmbetul lor potolit există o ironie indulgentă. Își amintesc că și ei au călcat în picioare, cu tot atâta gălăgie și cu tot atât dispreț, o generație sastisită, și prevăd că acești bravi purtători de torțe vor ceda
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
îndrăgiți de urmași, și, după o viață fericită și câtuși de puțin zadarnică, în plinătatea bătrâneții, aveau să coboare în mormânt. Aceasta este cu siguranță povestea a nenumărate perechi căsătorite, și tiparul vieții oferite de ea avea un fel de grație domestică. Îți amintește de un râușor molcom care șerpuiește blând printre pășuni verzi, umbrit de copaci frumoși până când, în cele din urmă, se varsă în marea imensă. Dar marea e atât de calmă, atât de tăcută, atât de indiferentă încât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
petrecută la Paris, amintirile cele mai agreabile se referă la Dirk Stroeve. Căminul lui avea ceva de-a dreptul fermecător. Alcătuia împreună cu nevastă-sa un tablou asupra căruia imaginația revenea cu recunoștință, iar iubirea lui simplă pentru ea avea o grație aparte. Rămânea un om absurd, dar sinceritatea pasiunii lui îți stârnea compătimirea și înduioșarea. Nu-mi venea deloc greu să înțeleg sentimentele nevesti-sii pentru el și mă bucuram că afecțiunea ei e atât de tandră. Dacă ar fi avut cât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]