2,125 matches
-
își păstrează starea lichidă până la atingerea temperaturii de fierbere. Mărind în continuare temperatura, se formează prima bulă de vapori, iar apoi din ce în ce mai multe. Deoarece densitatea vaporilor este mai mică decât a lichidului, într-un câmp de forțe, de exemplu câmpul gravitațional, sub acțiunea forțelor arhimedice bulele se ridică la suprafață, apărând o suprafață de separație între fazele de lichid și vapori. Această suprafață de separație a fazelor este definitorie pentru fenomenul de fierbere. Dacă în timpul procesului de fierbere presiunea la care
Fierbere () [Corola-website/Science/310927_a_312256]
-
spațiu extraatmosferic este întregul spațiu situat dincolo de limita atmosferei unei planete. este, într-o primă aproximație, vid. Totuși, el nu este complet lipsit de conținut, ci este umplut cu gaze la presiune extrem de scăzută și pulberi. Spațiul cosmic conține câmpuri gravitaționale, radiații electromagnetice, neutrini. Teoretic el mai conține și energie neagră și materie întunecată. Deoarece atmosferă nu se termină brusc, ci se subțiază progresiv, nu există nici o limită definită clar între atmosferă și spațiul cosmic. În 350 î.Hr., filosof grec Aristotel
Spațiul cosmic () [Corola-website/Science/309737_a_311066]
-
de către Otto von Guericke. Spațiul exterior este cel mai apropiat de starea de vid perfect. Efectiv în acest spațiu nu există forțe de frecare, aceasta le permite stelelor, planetelor și sateliților să circule liber de-a lungul traiectoriilor lor ideale gravitaționale. Cu toate acestea, chiar și în cel mai pronunțat vid din spațiul intergalactic tot există câțiva atomi de hidrogen pe metru cub. Pentru comparație, aerul pe care îl respirăm conține aproximativ 10 molecule pe metru cub. Vidul avansat din spațiu
Spațiul cosmic () [Corola-website/Science/309737_a_311066]
-
navei Cassini-Huygens cu o expoziție de 16 minute la marginea exterioară a inelului A. În imaginile de înaltă rezoluție (3,54 km/pix) se observă un disc de 7 km. Înainte de a fi observat s-au văzut interferente ale undelor gravitaționale observate la marginea exterioară a diviziunii Keeler. S/2005 S 1 are aproximativ de 6 a 8 kilometrii de diametru, si orbită în interiorul Diviziunii Keeler are un gol în inelul A a lui Saturn. La o distanță de 136.505
Dafnis (satelit) () [Corola-website/Science/310016_a_311345]
-
asemenea, la construirea acestor ecuații adesea găsim că alte ecuații despre care anterior credeam că nu au nicio legătură cu ele sunt, de fapt, strâns legate, ca făcând parte din aceeași ecuație tensorială. Relativitatea restrânsă este exactă doar când potențialul gravitațional este mult mai mic ca c; într-un câmp gravitațional puternic trebuie să se folosească teoria relativității generalizate (care este, la limită, echivalentă cu cea restrânsă pentru câmpuri gravitaționale slabe). La scară foarte mică (la lungimi de ordinul distanței Planck
Teoria relativității restrânse () [Corola-website/Science/310177_a_311506]
-
despre care anterior credeam că nu au nicio legătură cu ele sunt, de fapt, strâns legate, ca făcând parte din aceeași ecuație tensorială. Relativitatea restrânsă este exactă doar când potențialul gravitațional este mult mai mic ca c; într-un câmp gravitațional puternic trebuie să se folosească teoria relativității generalizate (care este, la limită, echivalentă cu cea restrânsă pentru câmpuri gravitaționale slabe). La scară foarte mică (la lungimi de ordinul distanței Planck și mai mici) trebuie să fie luate în calcul și
Teoria relativității restrânse () [Corola-website/Science/310177_a_311506]
-
din aceeași ecuație tensorială. Relativitatea restrânsă este exactă doar când potențialul gravitațional este mult mai mic ca c; într-un câmp gravitațional puternic trebuie să se folosească teoria relativității generalizate (care este, la limită, echivalentă cu cea restrânsă pentru câmpuri gravitaționale slabe). La scară foarte mică (la lungimi de ordinul distanței Planck și mai mici) trebuie să fie luate în calcul și efectele cuantice, de unde rezultă gravitația cuantică. Totuși, la nivel macroscopic și în absența câmpurilor gravitaționale puternice, relativitatea restrânsă a
Teoria relativității restrânse () [Corola-website/Science/310177_a_311506]
-
cea restrânsă pentru câmpuri gravitaționale slabe). La scară foarte mică (la lungimi de ordinul distanței Planck și mai mici) trebuie să fie luate în calcul și efectele cuantice, de unde rezultă gravitația cuantică. Totuși, la nivel macroscopic și în absența câmpurilor gravitaționale puternice, relativitatea restrânsă a fost testată experimental, obținându-se un grad extrem de înalt de precizie (10) Datorită libertății pe care o acordă teoria de a alege cum să se definească unitățile de distanță și timp în fizică, este posibil să
Teoria relativității restrânse () [Corola-website/Science/310177_a_311506]
-
și timp. Relativitatea restrânsă este consistentă cu ea însăși din punct de vedere matematic, și este parte organică din toate teoriile fizice moderne, în primul rând din teoria cuantică de câmp, teoria corzilor, și teoria relativității generalizate (pentru cazul câmpurilor gravitaționale neglijabile). Mecanica newtoniană derivă matematic din teoria relativității restrânse pentru viteze mici față de cea a luminii - astfel mecanica newtoniană poate fi considerată o relativitate restrânsă a corpurilor lente. Câteva experimente-cheie au condus la elaborarea teoriei relativității restrânse: O serie de
Teoria relativității restrânse () [Corola-website/Science/310177_a_311506]
-
Viteza de cosmică, numită și "viteză de eliberare" pentru un corp ceresc este viteza pe care trebuie să o aibă inițial un corp de probă pentru ca acesta să iasă din câmpul gravitațional al acelui corp ceresc. Mai exact, viteza de eliberare este viteza la care energia cinetică a unui corp de probă este egală cu lucrul mecanic efectuat de atracția gravitațională a corpului ceresc asupra corpului de probă atunci când corpul de probă
Viteză cosmică () [Corola-website/Science/310278_a_311607]
-
inițial un corp de probă pentru ca acesta să iasă din câmpul gravitațional al acelui corp ceresc. Mai exact, viteza de eliberare este viteza la care energia cinetică a unui corp de probă este egală cu lucrul mecanic efectuat de atracția gravitațională a corpului ceresc asupra corpului de probă atunci când corpul de probă se deplasează din punctul considerat (de obicei de pe suprafața corpului ceresc) până la infinit. Presupunând un corp ceresc perfect sferic, omogen și fără mișcare de rotație, atracția gravitațională asupra corpului
Viteză cosmică () [Corola-website/Science/310278_a_311607]
-
de atracția gravitațională a corpului ceresc asupra corpului de probă atunci când corpul de probă se deplasează din punctul considerat (de obicei de pe suprafața corpului ceresc) până la infinit. Presupunând un corp ceresc perfect sferic, omogen și fără mișcare de rotație, atracția gravitațională asupra corpului de probă este formula 1, unde "m" este masa corpului de probă, "m" este masa corpului ceresc, "r" este distanța dintre centrele corpurilor și "K" este constanta atracției universale. Lucrul mecanic efectuat de forță de atracție gravitațională este unde
Viteză cosmică () [Corola-website/Science/310278_a_311607]
-
rotație, atracția gravitațională asupra corpului de probă este formula 1, unde "m" este masa corpului de probă, "m" este masa corpului ceresc, "r" este distanța dintre centrele corpurilor și "K" este constanta atracției universale. Lucrul mecanic efectuat de forță de atracție gravitațională este unde "r" este raza corpului ceresc, adică distanță de la care pleacă corpul de probă. Viteza de eliberare rezultă deci din egalitatea: adică formula 4 O altă expresie pentru viteza de eliberare, în funcție de accelerația gravitațională la suprafața corpului ceresc formula 5 este
Viteză cosmică () [Corola-website/Science/310278_a_311607]
-
mecanic efectuat de forță de atracție gravitațională este unde "r" este raza corpului ceresc, adică distanță de la care pleacă corpul de probă. Viteza de eliberare rezultă deci din egalitatea: adică formula 4 O altă expresie pentru viteza de eliberare, în funcție de accelerația gravitațională la suprafața corpului ceresc formula 5 este: De exemplu, pentru Pământ, punând g ≈ 9,8 m/s² și r ≈ 6360 km rezultă viteza de eliberare v ≈ 11,2 km/s.
Viteză cosmică () [Corola-website/Science/310278_a_311607]
-
nivelul mării. La fel, presiunea se poate exprima în înălțimea unei coloane de lichid oarecare, mult folosită fiind apa: mmHO. Presiunea este dată de relația (vezi mai jos la "presiune hidrostatică"): Densitatea lichidului "ρ" nu se cunoaște exact, iar accelerația gravitațională "g" nu are valori identice în orice punct de pe Pământ, așa că în mod convențional se consideră "g" = 9,80665 m/s, iar pentru apă ρ = 1000 kg/m. Deși neacceptate în fizică, aceste „unități manometrice” se întâlnesc în practică, de
Presiune () [Corola-website/Science/309080_a_310409]
-
oară, în vremurile noastre, s-a observat o gaură neagră care a fost surprinsă aruncând jeturi de energie, deși se știa că găurile negre doar aspiră, și nu refulează materia. Alte teorii ale existenței materiei întunecate se bazează pe abaterile gravitaționale ce s-au detectat cu privire la mișcarea galaxiilor și roiurilor de galaxii în univers, abateri altfel inexplicabile. Universul se află într-o permanentă expansiune care are loc cu o viteză mai mare decât s-au așteptat cercetătorii spațiului cosmic; această viteză
Materia întunecată () [Corola-website/Science/309172_a_310501]
-
mai importante dovezi de până acum că răspândirea galaxiilor corespunde în bună măsură cu distribuția materiei întunecate. Explicația constă în faptul că materia întunecată atrage materia obișnuită (galaxii, stele, planete, gaze, radiații, în total 5 % din materia universului) prin intermediul câmpului gravitațional. Particulele constitutive ale materiei întunecate nu pot fi nici protoni, nici neutroni, nici electroni și nici neutrinii obișnuiți; cosmologii, care până acum nu le-au detectat experimental, le numesc de exemplu axioni și neutrini sterili. Câteva date sumare despre neutrini
Materia întunecată () [Corola-website/Science/309172_a_310501]
-
execute o mișcare de oscilație. Inițial se formează încrețituri mici, numite „valuri capilare" care, la încetarea vântului, se amortizează datorită tensiunii superficiale. Dacă vântul se intensifică și acționează un timp mai îndelungat, dimensiunile valurilor cresc, ele transformându-se în "valuri gravitaționale". Valurile gravitaționale sunt denumite: La valurile de furtună, crestele sunt spulberate de vânt, iar pe pantele lor apar pete albe de spumă numite „berbeci" ("white horses"); începând cu agitația de gradul 10, crestele valurilor foarte înalte cad spre înainte (deferlează
Val () [Corola-website/Science/310511_a_311840]
-
mișcare de oscilație. Inițial se formează încrețituri mici, numite „valuri capilare" care, la încetarea vântului, se amortizează datorită tensiunii superficiale. Dacă vântul se intensifică și acționează un timp mai îndelungat, dimensiunile valurilor cresc, ele transformându-se în "valuri gravitaționale". Valurile gravitaționale sunt denumite: La valurile de furtună, crestele sunt spulberate de vânt, iar pe pantele lor apar pete albe de spumă numite „berbeci" ("white horses"); începând cu agitația de gradul 10, crestele valurilor foarte înalte cad spre înainte (deferlează) cu zgomot
Val () [Corola-website/Science/310511_a_311840]
-
greutatea proprie. Dacă se neglijează frecarea, mișcarea pendulului fizic în funcție de timpul "t" poate fi descrisă de ecuația: unde: "θ" este unghiul dintre perpendiculara din centrul de masă C pe direcția mișcării și verticală; "m" este masa corpului, "g" este accelerația gravitațională, "l" este distanța dintre C și axă, iar "I" este momentul de inerție al corpului față de axă. Dacă este îndeplinită condiția de izocronism, adică unghiul "θ" este mic (mai mic decât 5), atunci se poate face aproximația formula 2, soluția acestei
Pendul fizic () [Corola-website/Science/309869_a_311198]
-
Pendulul lui Foucault este un dispozitiv experimental bazat pe pendulul gravitațional, realizat de fizicianul francez Léon Foucault, care demonstrează că Pământul se învârte în jurul propriei axe. Dispozitivul experimental constă dintr-un pendul gravitațional capabil să oscileze în orice plan vertical. Prima demonstrație a avut loc în februarie 1851, în Camera Meridianului
Pendul Foucault () [Corola-website/Science/309918_a_311247]
-
Pendulul lui Foucault este un dispozitiv experimental bazat pe pendulul gravitațional, realizat de fizicianul francez Léon Foucault, care demonstrează că Pământul se învârte în jurul propriei axe. Dispozitivul experimental constă dintr-un pendul gravitațional capabil să oscileze în orice plan vertical. Prima demonstrație a avut loc în februarie 1851, în Camera Meridianului de la Observatorul din Paris. Câteva săptămâni mai tarziu, Leon Foucault a suspendat o sferă cu o masă de 28 kg, prevăzută cu
Pendul Foucault () [Corola-website/Science/309918_a_311247]
-
o rotație completă durează 48 de ore. Corpurile care se rotesc își păstrează planul de rotație, fenomen fizic utilizat la construirea giroscoapelor și girobusolelor. Cum mișcarea de oscilație este, in esenta, o proiecție liniară a unei mișcări de rotație, pendulul gravitațional își păstrează neschimbat planul de oscilație liniară. În timp ce el oscilează în plan vertical, sub el Pământul se rotește, la latitudinea Parisului cu 11°19' pe oră. Ele sunt plasate peste tot in lume, atât în emisfera nordică, cât și în
Pendul Foucault () [Corola-website/Science/309918_a_311247]
-
Văcărești a fost umplut o singură dată cu apă din Dâmbovița. Costurile pentru pomparea apei sunt foarte mari și, prin urmare, această soluție de aducere a apei din Dâmbovița este nefiabilă. Soluția tehnică ar fi ca apa să fie adusă gravitațional din râul Argeș, de la 27 de km de București, via "Lacul Mihăilești". Acest lac de acumulare se află la 14 km în sud-vestul Bucureștiului pe șoseaua București-Alexandria, la intrare în localitatea Mihăilești. Are o lungime de 8 km, o lățime
Parcul Natural Văcărești () [Corola-website/Science/309386_a_310715]
-
parțiale. Predicțiile relativității generale diferă semnificativ de cele ale fizicii clasice, mai ales în ce privește structura mărimilor fizice: timpul, metrica spațiului fizic real, energia, dar și asupra teoriei propagării luminii în spațiul fizic. Exemple de astfel de diferențe sunt dilatarea temporală gravitațională, deplasarea spre roșu gravitațională a luminii, și întârzierea gravitațională. Previziunile relativității generale au fost confirmate de observațiile empirice efectuate în toate domeniile științelor experimentale. Deși relativitatea generală nu este singura teorie relativistă a gravitației, ea reprezintă cea mai simplă teorie
Teoria relativității generale () [Corola-website/Science/309426_a_310755]