1,996 matches
-
centaur uriaș dădea năvală peste dânsul. Corso Donati ajunsese În momentul acela la colțul rampei și Își cabrase armăsarul strunindu-l violent din zăbală. Garda lui personală dădea fuga. Pericolul cel mai imediat Îl reprezentau trei bărbați Înarmați cu platoșe greoaie, care alergau cu brațele Întinse ca să pună mâna pe el. Recunoscu plin de mânie tunicile gărzii mercenare a lui Acquasparta. Era și omul care Îl insultase pe treptele legației pontificale. Bastarzii aceia Începuseră deja să Îi ajute pe Negri, așa cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
treaptă, era sigur că ducea la malul râului. Alergă Într-acolo, evitând cu puțin o ghioagă țintuită care Îi trecu pe lângă tâmplă, În timp ce o mână Încerca să Îl Înșface de braț. Izbuti să se sustragă din prinsoarea străjerului Împiedicat de greoaiele zale din fier, avântându-se pe primele trepte ale scării, pe când celălalt, sub imboldul propriului său elan, se Împleticea printre picioarele tovarășilor săi, care se opriseră la marginea rampei Întunecate, prăvălindu-i la pământ. Cei trei urmăritori se prăbușiră Într-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
În talazuri. În lumina crepusculară, doar vârful catargului carbonizat se mai zărea peste creasta valurilor: o piatră de mormânt unduitoare, ce indica locul Îngropăciunii marine. Abia atunci Dante Își dădu seama de prezența a două figuri călare, acoperite cu mantii greoaie de călătorie, cu fețele ascunse În glugi, țanțoșe În dreptul pragului uneia dintre colibele din mica așezare. Pesemne urmăriseră cu atenție toată drama, până la deznodământ. Sări ca ars În picioare, cutremurat de o intuiție: acei oameni erau cei doi meșteri din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
zvonul' dulce de ape se făcu șuierat de valuri. Își închipuia, dincolo de ziduri, o mare de palmieri drepți și mlădioși, unduind în furtună. Nimic nu semăna cu ceea ce își închipuise ea, dar valurile nevăzute îi răcoreau ochii obosiți. Stătea așa, greoaie, cu mâinile atârnând, ușor încovoiată, simțind cum o pătrunde frigul de-a lungul picioarelor ca de plumb. Visa la palmierii drepți și mlădioși și la fata care fusese cândva. După ce se spălară, coborâră în sufragerie. Pe zidurile goale cineva zugrăvise
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
uită după ei cum coboară spre oraș. Janine mergea fără să vadă nimic, apăsată dintr-o dată de o nesfârșită oboseală, târându-și trupul a cărui povară i se părea acum de neîndurat. Exaltarea o părăsise. Se simțea prea mare, prea greoaie, prea albă pentru împărăția în care pătrunsese. Un copil, o fată tânără, bărbatul cu trup uscățiv, șacalul cu mers furișat erau singurele ființe în stare să umble cu pași ușori pe acel tărâm. Ei nu-i mai rămânea decât să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
tăcerea care o împresurau pe Janine. Arareori doar se auzea pocnetul înăbușit al pietrelor, pe care frigul le preschimba în nisip. După o clipă, însă, i se păru că deasupra capului ei cerul era târât într-un fel de rotire greoaie. În străfundurile nopții uscate și reci mii de stele se zămisleau fără odihnă și țurțurii lor scânteietori se desprindeau întruna și începeau să alunece pe nesimțite către zare. Janine nu-și butea lua ochii de la acele lumini plutitoare. Se rotea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
căpitane. Te strângi și nuângădui să pogoare în tine harul sfântului. D'Arrast își lăsă brațele în jos. Așa cum stătea, cu brațele atârnând pe lângă trup, cu spatele lipit de perete, părea el însuși, cu picioarele și mâinile sale mari și greoaie, cu fața-i uriașă lucind de sudoare, un zeu bestial și pașnic. Negrul cel înalt îl privi, apoi, mulțumit, se întoarse la locul lui. Începu totodată să cânte, cu o voce de trâmbiță, primele note dintr-o melodie, pe care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
orașul pustiu, cei doi bărbați se îndreptau către casa judecătorului. Numai pașii lor răsunau în acea tăcere. Dar, deodată, se auzi o detunătură în strada vecină, și vulturii urubu cu gâtul golaș își luară zborul de pe toate casele, în mănunchiuri greoaie și buimace. Aproape în aceeași clipă, sute de pocnitori se auziră din toate părțile, ușile se deschiseră și oamenii începură să iasă de prin case, umplând străzile strâmte. Judecătorul își exprimă în fața lui d'Arrast nespusa mândrie de a-l
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
fi nădăjduit că, alergând, o va face mai ușoară. D'Arrast se pomeni, fără să știe nici el bine cum, la dreapta bucătarului, sprijinindu-și abia simțit mâna pe spatele acestuia și mergând alături de el, cu pași mici, grăbiți și greoi. Racla pierise la celălalt capăt al străzii iar mulțimea, care, neîndoielnic, umpluse piața, nu părea să mai înainteze. Bucătarul, mergând între fratele său și d'Arrast, câștigă la repezeală teren. Nu-l mai despărțeau acum decât vreo douăzeci de metri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
individ aflat în vîrful Baricadei care face semne disperate în direcția sălii Dalles. Au scos tancurile, constată Monte Cristo, simțind cum i se face părul măciucă. Acum să vedem cum o să vă țineți oamenii aproape, se gîndește Roja, cercetînd mișcările greoaie ale modelului T 55, plimbîndu-și privirea de-a lungul șenilelor, plăcilor blindate, a tunului, simțind fiecare mișcare a turelei. — Pănă la urmă n-a ieșit așa rău, se gîndește Dendé, am fost acolo și cel puțin le-am arătat că
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2723]
-
digera în mod eficient cantități mari de carne, ouă, pește și alte proteine animale concentrate. În consecință, cantitățile mari de mâncăruri proteice au tendința de a face ca persoanele cu un metabolism de tip vegetarian să se simtă obosite și greoaie după masă. Un mod simplu de a testa tipurile metabolice este să mâncați o friptură mare sau un pui întreg și să vedeți cum vă simțiți după aceea. Dacă vă simțiți epuizat, deprimat mental și letargic, probabil că aveți o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2250_a_3575]
-
după șaisprezece ani de detenție. Liciniu a scăpat mai ușor căci a fost Împușcat mortal În luptele de la Galda și Înmormântat fără preot, pe cheltuiala Ministerului de Interne, Într-un loc rămas până azi necunoscut. Coriolan, cu o minte mai greoaie și fără veleități mesianice, s-a Îndreptat cu pași nesiguri spre Seminarul teologic de la Oradea. Talent plastic mediocru, Își petrecea vacanțele desenându-și cu răbdare viitorul: parohia, cu biserică și enoriași cu tot, casa, nevasta, copiii și dobitoacele din curte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
de arbori. Acolo timpul pare că s-a Înscăunat ca stăpân și ticăie fără remușcări, asemeni unui ceas. Copacii Însă urzesc timpul sau mai degrabă plămădesc o varietate de timpuri: când dense și abrupte, când calme și Întortocheate, dar niciodată greoaie, mecanice, monotone fără de scăpare. Încă mă mai cuprinde acest sentiment În clipa În care intru În vreuna din nenumăratele pădurici tainice de la granița dintre Devon și Dorset, unde locuiesc acum. E ca atunci când lași În urmă malul pentru a intra
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1911_a_3236]
-
experiențele lui de pe front. Fuseseră Întotdeauna tabu. Amintiri de la Ypres și din alte orașe distruse, Încartiruiri În castele În afara liniilor frontului, viața În Kölnul ocupat - asta da; Însă niciodată miezul lor, pentru cei care nu cunoscuseră războiul: alergatul, mersul, Înaintarea greoaie printre sârmele ghimpate și craterele de obuze, cu moartea pândindu-te la fiecare pas. În ziua aceea, lângă patul lui, m-am gândit la toate răscrucile din viețile noastre unde eu mi-am ucis tatăl - sau cel puțin am ucis
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1911_a_3236]
-
Getta 2 era confecționată chiar din carne și oase. Evident, carne și oase sintetice, dar care nu erau cu nimic mai prejos decât carnea și oasele naturale. Avantajele noii alcătuiri săreau imediat în ochi: Getta 2 nu mai păstra forma greoaie, piramidală și dizgrațioasă a vechilor roboți, ci căpăta forma aerodinamică a unei femei în carne și oase. Materialul sintetic din care fuseseră confecționate carnea și oasele ei era, practic, etern. Se mișca agil, cu mare ușurință, fără tropotul mecanic al
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2120_a_3445]
-
că minte. De unde atâta polen toamna? Și insiști mai departe. Îi propun chiar un compromis; să te aștepte în cătun până îți desăvârșești răzbunarea. În cele din urmă reușești să-i impui voința ta. Era normal. Cu timiditatea lui cam greoaie și cuviincioasă, doctorul Dinu nu putea să-ți reziste la nesfârșit. Și porniți împreună. La baltă, un bătrân se plimbă singur pe mal. Vecu. Deodată îți vine o idee năstrușnică, să-l duci pe Vecu la mlaștină. În calitatea sa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
să se scoale și să se ducă să vadă ce e, dar fiindcă sclavul nu mai auzea acuma nimic, se sculă și se duse. La umbra scurtă din dosul cortului murea un taur. Soldatul intră în cort. Spuse cu limba greoaie: - Drumul are să fie mai anevoios: moare taurul tău. Taurul muri într-adevăr și cu toate că aveau să se încarce și mai mult, îi jupuiră pielea; cine știe la ce putea folosi! Carnea nu era bună de mâncat. Niciodată, nici flămânzi în
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
Atunci zări acele ulcioare lunguiețe sclipind straniu în nisip și înțelese numaidecât pentru ce venise. Capul nu-i mai vuia, dar trupul îi era sleit. Nu mai avu curaj să mai încerce o dată a le cerceta și porni cu pași greoi și clătinați spre oază. Dar i se păru și mai ciudat că, cu cât se îndepărta de locul acela, îi trecea amețeala și se simțea din ce în ce mai înzdrăvenit. Când ajunse în oază, se opri locului uimit de starea în care se
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
valurile calde se legănau sub vântul ușor. Pământenii se aruncară în apă, lepădîndu-și veșmintele; în apă, Mehituasehet își uită teama de zei. Fiindcă străinii nu îndrăzneau să se scalde, neștiind dacă apa îi va ține sau nu cu mișcările lor greoaie și obosite, Auta ieși din valuri mai repede și îmbrăcîndu-se veni lângă cei doi prieteni cerești care se așezaseră la umbra unor tufe. Îi spuse cîrmaciului: - Păcat că am zburat așa de sus; aș fi vrut să văd orașul acela
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
roșesc la gândul că eu am găsit-o fermecătoare.“ Henry primi această scrisoare la Veneția. Se afla În Italia Încă de la Începutul lui decembrie, când simțise imboldul irepresibil de a fugi de frigul umed al iernii englezești și de festivitățile greoaie ale Crăciunului englezesc, și plecase după Fenimore la Florența. Era epuizat după eforturile depuse la Prințesa Casamassima și puțin descurajat de primirea rece care i se făcuse cărții publicate la finele lui octombrie. Du Maurier o Înălțase În slăvi - „pe cât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
viață. Nu contează ce-am trăit. Trăiesc ce vreau, și povestea o ia mereu de la început când vreau eu. Deși luminile mă îmbracă, (îmi amintesc de acele rochii superbe, diafane, peste care prințesele, contesele își puneau rochii groase, superbe, dar greoaie, acoperindu-le în întregime: Eu îmi voi lua rochia albă, și peste ea cea galbenă din aur. Le voi acoperi cu cea groasă, roșie ca focul. Eu îmi voi acoperi rochia roșie cu steluțe de rubin cu stofa neagră ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
-
a Profesorului, se bucură toropită Maria C. Nicolici. Și, când își răsuci coada ochiului să-l cunoască transfigurat și de încercarea de a vorbi ca un om, descoperi, sudat de spatele ei, în locul torsului minunat spiritualizat al Maestrului, un hoit greoi și pătrățos, ca de gropar, în care, anevoie și după un timp, îl identifică pe taximetristul ce-o călcase pe nervi toată seara trecută. Numai că și acela (cînd îi vorbise, aseară) era cel puțin îmbrăcat. Pe când ăstuia, acum, burta
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
profunde regrete pentru suferința pe care-i plăcea s-o provoace. Șamanul spunea că-i plăcea să le aducă durere celorlalți doar atunci când datoria îl obliga s-o facă, pentru că-și iubea munca. Arăta ca o morsă bărboasă, imensă și greoaie apărută lângă Vultur-în-Zbor care părea o stridie tăcută, încordată și reținută. — Scuzele mele pentru deranj, a rostit îndurerat Șamanul. Cred c-avem de discutat o problemă destul de delicată. îVultur-în-Zbor îi remarcă gura - saliva pe la colțuri.) — Hm, a continuat Vraciul, tocmai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
pentru un om cu memoria slabă, un șir infinit de numere fără nici o sumă. Prima dată, cu atât de mult timp în urmă, încât nici nu-și mai amintea, încercase. Limba lui uscată se împiedica tot timpul de cifrele mari, greoaie. îi fugeau mereu din minte, iar el răbdător, o lua de la capăt. Acum numărătoarea era doar o scuză. Scopul său adevărat era continua reînnoire a prieteniei cu fiecare piatră. Le da binețe ca unor vechi prieteni și se bucura când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
cu nonșalanță o răceală care m-a durut ca o trădare, Încercând să nu fiu surprins. O rază de lumină din soarele după-amiezii poposește o clipă pe umărul meu, aurindu-l majestuos. Strâng cu putere coada de lemn a ciocanului greoi, cu care Îmi voi deschide calea spre izbândă. A devenit arma mea deosebită, arma mea magică. Arma mea letală. Nu mai pot fi oprit... Nu mă mai poate opri nimeni acum... Luat pe nepregătite, puținul mobilier pe care-l am
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]