2,882 matches
-
croitoresei În fiecare an, ca verișoara ei Susan. Frumoasa Susan se plictisea de moarte, abia aștepta să se termine odată ceremonia asta. Julius o căuta din ochi, o privea de pe scăunelul lui și se topea de dragul ei, o controla, o implora mut să fie atentă, să-i vadă pe prietenii lui și să știe unde stă fiecare, să nu piardă momentul cînd avea să-i cheme pe rînd, cînd va fi gata casa cea nouă ar trebui să dau o petrecere
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
tata punînd iarăși ordine În lumea lui, acomodîndu-se printr-un nou zîmbet, dumneata ce părere ai? Dumneata era șeful de sală și nu avea nici o părere, fiindcă era Îngrozit. Mai curînd Îi ruga, pierzîndu-și pentru moment din fluența franceză, Îi implora din ochi să comande ceva, le cerea cu un zel pe măsura lefii lui să aleagă ceva, să vorbească mai Încet, dacă și-ar da seama, vă rog, că se uitase la ei, că nu se uita așa niciodată, că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
salută militărește , apoi se așează lângă ea. -Ești de acord că sunt o curvă? Da sau ba? I-aș fi putut spune: da, ești o curvă, o boarfă ordinară. Dar când m-am uitat în ochii ei, întrebători, care mă implorau să-i spun adevărul gol-goluț, am început să mint. -O fi, dar mie îmi place așa cum ești. Îmi placi foarte mult. Vino în pat, hai să facem iarăși dragoste.Ține-mă în brațe. M-am așezat lângă ea. Începuse să
AGENT SECRET, CODRIN by LUMINI?A S?NDULACHE () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83872_a_85197]
-
și, în cele din urmă, tot fără cuvinte, m-a cuprins cu brațele ei calde. Am simțit atunci tot răul din Europa cuprins în binele brațelor ei. Mă simțeam desigur vinovat în fața celor dragi, dar îndreptățit în fața istoriei. Mama mă implora să mă întorc în țară. Considera că dacă nu voi accepta voi fi pentru ea, ca și mort. Folosea întruna cuvântul “acasă”, care pentru mine devenea de acum enervant. În cele din urmă, îmi spuse că va pleca, dar prețul
AGENT SECRET, CODRIN by LUMINI?A S?NDULACHE () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83872_a_85197]
-
începu să pulseze. Ea se aplecă spre aparate. Aerul șuiera printre buzele lui, acoperind bâzâitul monitoarelor. Vântul pe un câmp de grâne coapte. Chipul lui o recunoștea. Dar din gură nu-i ieșea decât un firicel de salivă. Ochii lui implorau, îngroziți. Voia ceva de la ea, viața sau moartea. —E în regulă, sunt aici, spuse ea. Dar asigurarea nu făcu decât să-i înrăutățească starea. Îl tulbura, adică exact ceea ce asistentele îi interziseseră să facă. Se uită în altă parte, oriunde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
și chiar putea vorbi; era blocat încă în avarie, mergând ca un urs dresat și trăncănind ca un papagal pervers. Daniel o întrebă cum se descurca. Bine, în condițiile date. Zilele erau lungi, dar le putea face față. Cu ajutor, implora vocea ei, fără să vrea. Se gândi să-l roage pe Daniel să se întâlnească undeva cu ea, dar nu putea să riște să-l sperie. Așa că se mulțumi să vorbească, și vocea i se arcuia ca un val. Încercă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
a dorinței. În afară de bizareria impenetrabilă căreia i se abandonase. Țara mirării perpetue. Creierul despuiat. Enigma fundamentală, pe punctul de a fi rezolvată. Stătea în bubuieli de muzică tehno, așteptând-o pe Karin Schluter. Deasupra capului său, cineva gemea de tehno-durere, implorând eutanasierea. Un restaurant de zi, un șir lung de puști cu jeanși retro, decolorați, și Weber rigid printre ei, după ce renunțase la haină și vestă în favoarea unor pantaloni kaki și a unei veste tricotate. Karin își înăbuși chicotitul când se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
și ea ar vrea să facă asta. El sare brusc înainte, ieșind din groapă. Ea cade pe spate, cu brațele ridicate ca să-l blocheze. Dar el nu vrea decât să-i țină fața în palme. Trebuie să mă ajuți. Te implor. Fac tot ce vrei. Trebuie să-l găsesc pe omul ăsta. Dar de ce, Mark? Ce poate să-ți dea el și eu...? Tipul ăla știe. Știe de ce sunt încă în viață. Asta aș vrea și eu să aflu. Karin îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
excursie la o expoziție de aeromodele. Să lipească plicuri pentru o gală de binefacere de proporții. Ea era responsabilă cu replicile vesele. Pune-i botniță. Încearcă o decolare solo. Îndoapă-te. Toată lumea aștepta următoarea mișcare. Toată lumea în afară de Mark, care-i imploră, cu ochii în lacrimi, s-o lase baltă. Karin oferea ce o lăsa el să-i ofere. Îi plăcea mult să facă pe șoferul până la ședințele de terapie de o oră, față de care Mark dezvolta o rezistență din ce în ce mai mare. Când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
fost duse de-aici. Se așeză pe vine și șterse asfaltul cu palma. Până la urmă, se lăsă pe pământ și se așeză pe marginea în pantă a șoselei, înconjurându-și genunchii cu brațele. Ea se duse la el ca să-l implore să se retragă pe refugiu. În loc de asta, însă, se așeză și ea lângă el, ținte sigure pentru orice vehicul mai rapid decât o combină. El nu-și ridică privirea. Își întinse brațele în aer, susținând golul. —Eram la Bullet. Asta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
2000. Veche de doi ani, în „Jurnalul de psihiatrie al Australiei și Noii Zeelande“. N-avea nici o scuză că îi scăpase prima oară, mai ales cu sistemul de căutare electronică. Dar prima oară nu căutase cu adevărat. Sora pacientului îl implorase să-i prescrie un tratament, dar Weber nu voise ca sindromul Capgras să se poată trata cu o nouă pilulă-miracol proaspăt lansată pe piață. Psihofarmacologie: dai cu banul, dificil de ajustat, dă pe-afară de efecte secundare, maschează simptomele și, odată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
limpezime“. Să mă facă să mă simt mai cum eram înainte. Nu știu cine m-am simțit în ultima vreme, dar frate, tare bine ar fi să scap de nebunia asta. Își ridică ochii spre Daniel, cu o licărire de speranță falsă, implorând confirmarea. — Problema e că ar putea fi Etapa a Treia din ce-or încerca ei să-mi facă. Mai întâi mă scot de pe șosea. Al doilea pas, îmi scot ceva din cap când sunt pe masa de operație. Al treilea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
el ce-i trebuia. Clatină din cap spre el și spune: —Neasistat, imposibil, aproape omnipotent și infinit de fragil... El se chinuie să localizeze cuvintele, scrise de cineva care a fost odată el. Fața ei, îmbujorată de acest gând, îl imploră să-și aducă aminte. Dacă toți suntem măsluiți, atunci toți suntem liberi. Liberi să ne strecurăm mințile prin ceea ce iubim. Ce de lucruri am mai putea afla cu toții despre râul ăsta. Ce de locuri ar mai putea ieși să vadă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
privește, îngrozit. S-a întors, coloana aceea albă pe care încercase s-o evite. Trebuie să fie un fel de ființă supranaturală, întoarsă din moarte. Dar are fața lichefiată și din ea se revarsă sunete înăbușite. Se ferește, apoi realizează: imploră iertarea. Încearcă să-i spună. Din gât nu-i iese decât un șuierat uscat. Ea se apleacă spre gura lui, dar tot nimic. Mâna lui dreaptă se întinde în aer, cerând pix și hârtie. Ea caută în poșetă după ele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
ajuns aici la câțiva litri. La grame și miligrame. Iar ea vrea să se întindă pe jos și să moară? Mark o privește uluit. O posibilitate îl remontează. Propria lui pierdere nu înseamnă nimic. Accidentul l-a făcut așa. —Roag-o, imploră el, temându-se să propună până și puținul ăsta. — Nu eu. Eu pe femeia aia n-o mai rog niciodată nimic. El se îndreaptă în pat, cuprins de o teroare animalică. Trebuie s-o rogi să lucreze pentru voi. Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
El părăsise Casa în afara căreia, pentru om, nu va mai fi altceva decât exil și singurătate”. Un mare ecleziastic, care concretiza cu totul caracteristicile unui autentic ecleziastic, anume don Antonio Rosmini-Serbati, îi scria astfel lui Hugues-Felicitè Robert de Lamennais (1782-1854), implorându-l să nu părăsească Biserica: „Să fim convinși, dragă frate, că niciunul nu este necesar lui Cristos și bisericii sale; și noi, preoții, în timpuri atât de nenorocite, să ascultăm vocea lui Cristos, care spune: Et vos vultis abire? Ah
Măgarul lui Cristos : preotul, slujitor din iubire by Michele Giulio Masciarelli () [Corola-publishinghouse/Science/100994_a_102286]
-
această îndatorire, din ce în ce mai puțin suportabilă; nu mi-a fost posibil să fug de greutatea pe care alții mi-au pus-o pe spate, fără să-mi ceară nimic, nici consimțământ și nici permisiune, nepăsători față de genunchii mei nesiguri. Te-am implorat să îndepărtezi cel puțin varga zbirului meu, care-mi bătea spatele la orice încercare de ridicare a capului. Nu știam nici măcar cum e soarele a cărui căldură o simțeam pe spatele meu! Necunoscută era pentru mine frumusețea lunii și a
Măgarul lui Cristos : preotul, slujitor din iubire by Michele Giulio Masciarelli () [Corola-publishinghouse/Science/100994_a_102286]
-
s-au șters de noi. Mama a rămas încremenită, suspinînd și tremurînd, după care și-a venit în fire. Pe refugiu, mi-a pus șosetele și pantofii. Probabil a aruncat o privire îngrijorată în direcția depoului de tramvaie, o privire implorînd iertare, pentru că acolo se afla tatăl meu. Cu mîna pe ceafa mea, mă împingea înspre casă, burta ei lovindu-se din cînd în cînd de mine. Nu-mi puteam imagina că ieșisem vreodată de acolo și știam sigur că eu
by H. M. van den Brink [Corola-publishinghouse/Imaginative/955_a_2463]
-
înduplecă pe Decebal a trimite împăratului roman o nouă ambasadă, de astă dată un personaj de rang înalt, un pileat, care cum ajunge înaintea lui Traian se pune în genunchi, întinzând către el mâinile sale în semn de disperare și implorând îndurarea lui. Deși umilite in formă, in fond insă cererile Dacilor nu se potriveau deloc cu intențiile lui Traian, și războiul urmează mai departe. Cavaleria mauretană sub Lucius Quietus atacă pe Daci și-i pune pe fugă, scăpând ei în fundul
ISTORIA ROMÂNILOR DIN DACIA TRAIANĂ ISTORIA MEDIE, Partea I De la întemeierea Ţărilor Române până la (cu o hartă) by A. D. XENOPOL () [Corola-publishinghouse/Science/101022_a_102314]
-
fără nicio condiție pacea dictată de Traian. El vine în persoană înaintea împăratului, însoțit de doi mari demnitari ai curții sale, și cade în genunchi la picioarele Romanului. Din dărătul lor o mulțime nenumărată de popor se târâie în genunchi implorând iertarea învingătorului. Pacea impusă de Traian și primită de Decebal stipulă că «regele dac, să înapoiască toate armele, mașinile și meșterii primiți de la Romani, să predea dezertorii, să dărâme toate cetățile, să părăsească toate cuceririle făcute în afară de propria lui țară
ISTORIA ROMÂNILOR DIN DACIA TRAIANĂ ISTORIA MEDIE, Partea I De la întemeierea Ţărilor Române până la (cu o hartă) by A. D. XENOPOL () [Corola-publishinghouse/Science/101022_a_102314]
-
era prea convins. Era prea mult pentru un om în poziția lui Madrisol să-i ceri informații pentru prințul Ashargin. Dar își aminti asprimea interlocutorului său când îl chemase de pe Venus. Se potrivea. Și încă cum... Își regăsi vocea. - Vă implor, zise, să-i contactați imediat - personal. Opri comunicația, deprimat Planul disperat al lui Crang nu era ultima soluție, ci singura soluție. Și totuși nu! Paleol va executa pe toți locuitorii palatului: Nirena, Patricia, Crang... Gosseyn se calmă. La ce bun
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85126_a_85913]
-
ea“, dar Rima nu se plînse și menținu ritmul multă vreme. în cele din urmă, simțindu-și capul gol, Lanark se prefăcu că fredonează un cîntec. Ea se opri și strigă: — O, Lanark, hai să fim prieteni! Te rog, te implor, de ce nu putem să fim prieteni? — M-am plictisit să fiu prietenos. Vreau să dorm. Ea îl privi lung, apoi trăsăturile feței i se îmblînziră și zîmbi. Credeam că mă urăști și că vrei să pleci de unul singur. — în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
început și-a exprimat admirația față de prietenia noastră firească (între artiști) și nu mai știu ce. I-aș fi ars una, dar îmi era milă de Maria, părea dezolată, se uita când la mine, când la el, părea că mă imploră, se temea să nu... Ioachim continua să vorbească. Spunea că ultimul meu pohem (unde dracu’ îl citise ?) i se păruse mai puțin dereglator. (Expresia îi aparține.) Era un copac acolo, lângă noi, pe stradă. Se și hrănea copacul, curgea ceva
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
sau ca pe un copil. „Pardonați !“, striga ea (voia să se exprime cât mai frumos), „Pardonați !...“ Ceilalți le făceau loc, cum puteau. Dacă se întâmpla ca vreunul să nu se dea la o parte din drum, femeia aceea mititică îl implora arătând cu mâna în sus, spre fața chinuită a bărbatului : „Îi e rău... A mâncat o găleată de mucenici...“. Argumentul acesta convingător a ajutat-o să-și ducă bărbatul de-a lungul culoarului și să-l coboare între linii. Acolo
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
era prea convins. Era prea mult pentru un om în poziția lui Madrisol să-i ceri informații pentru prințul Ashargin. Dar își aminti asprimea interlocutorului său când îl chemase de pe Venus. Se potrivea. Și încă cum... Își regăsi vocea. - Vă implor, zise, să-i contactați imediat - personal. Opri comunicația, deprimat Planul disperat al lui Crang nu era ultima soluție, ci singura soluție. Și totuși nu! Paleol va executa pe toți locuitorii palatului: Nirena, Patricia, Crang... Gosseyn se calmă. La ce bun
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85123_a_85910]