1,887 matches
-
ultimilor ani ai vieții sunt perpetuu deconstruite de poetul - maestrul de joc. Acesta creează o poveste fabuloasă ce se tot destramă și se rescrie, ca într-un amuzament savant prin care-și propune să expună viscerele fetide ale Istoriei în contrast cu inefabilul existenței individuale, al trecerii prin lume și prin propria viață ca un străin rătăcit și melancolic. "Orizont", nr. 4 (1555), aprilie 2013 Arhetip și monstru Primul roman al Martei Petreu, scris la trei decenii după ce debutul editorial cu volumul de
[Corola-publishinghouse/Science/84939_a_85724]
-
rafinat al criticului, precedată de un limb al "periferiilor decadente" ce apropie spiritul tulburat al veacului de sensibilitatea decadentă. Nu în ultimul rând, acesta este un prilej autentic de a intui, într-o reflexie secundară cu atât mai interesantă, irizațiile inefabile ale atașamentului subiectiv al autorului față de metaforele-cadru ale cercetării sale și, implicit, față de misterul lumii ce le-a făcut posibile. Pentru a aborda unitar nucleele cărții, dar și pentru a aduce la suprafață strategiile ce au făcut posibilă alăturarea organică
[Corola-publishinghouse/Science/84939_a_85724]
-
silabe sacadate, amortizat de o iubire greșit calibrată și dizolvat în iluzia stabilității acestei pefecte familii americane. Parabolă a frământărilor violente ce macină America după război, Pastorala americană demitizează, alături de numeroase alte constructe și proiecții ideologice, și dimensiunea tragică și inefabilă a inocenței. În interiorul ei, bunul Suedez și monstruoasa Merry își au, fiecare, propriul zeu al Singurătății. "Orizont", nr. 4 (1567), aprilie 2013 Comunismul, în roz și negru Istoriile comunismului se scriu în registru major, detaliind semnificațiile unei ideologii care, în
[Corola-publishinghouse/Science/84939_a_85724]
-
incintă" al civilizației, zonele periculoase ce permit prelungirea naturii iraționale în cultură - de unde ritualizarea, controlul, ceremonialul și claustrarea, cu toate metamorfozele lor. Intersectând numeroase semnificații culturale, trezind neliniști primare, fotografia post-mortem a secolului al XIX-lea conservă ceva misterios și inefabil, mai tulburător și mai visceral decât imaginile crude ale prezentului nostru explicit. "Dilemateca", anul VIII, nr. 85, iunie 2013 American Beauty "Dintotdeauna am fost perversă", declara Dorothea Tanning în 2004, la vârsta de 94 de ani, într-un interviu pentru
[Corola-publishinghouse/Science/84939_a_85724]
-
ce trezește în fiecare dintre noi dorința obscură, de cufundare în întreg. Ea scapă individul de povara singurătății. Îl transportă într-o lume a beției colective, a instinctelor exteriorizate, unde încearcă sentimentul euforic a atotputerniciei sale. Sau, cum spunea Baudelaire, "inefabila orgie, sfîntă preacurvie a sufletului" celui care "se scaldă în gloată". Ce se petrece așadar atunci cînd fiecare ins renunță la partea lui de individual pentru a exalta, pînă la paroxism, partea sa colectivă? Pentru a putea explica lucrurile, trebuie
Epoca maselor: tratat istoric asupra psihologiei maselor by Serge Moscovici [Corola-publishinghouse/Science/1426_a_2668]
-
este, de fapt, într-o deplină concordanță cu trecerea discretă, dar tumultoasă a Ilenei / Lena prin viața celor doi eroi masculini și se înscrie în linia generală a discursului de tip confesiune, fiind construit în aceeași ,,notă de discreție și inefabil” care caracterizează întreg romanul. Dialogul susține structura epică până la ultimele rânduri, conversația dintre Mavrodin și Hasnaș încheindu-se aproape imperceptibil printr-o revenire lentă la prezentul narațiunii în care este certificată identitatea celor două iubite, Ileana / Lena . Marcând o evoluție
Incursiuni în universul epic by Ana Maria Ghiban () [Corola-publishinghouse/Science/1223_a_1930]
-
Moarte nechemată 1977. Nici azi n-o pot uita. Fiindcă nici azi nu știu ce-a fost atunci, cu adevărat. Rămîne o amintire situată între coincidență, mahmureală, autoironie, erotism & paranormal! Trebuie să public acest episod, măcar pentru doza sa de inefabil... Era prin '78. Luna Mai, parcă (țin minte, fiindcă era legat totul de o premieră a mea la Ploiești!). Stăteam, pe-atunci, într-un bloc de lîngă Teatrul "Nottara", la etajul cinci. Dormeam de doar trei-patru ore (ajunsesem dimineața, de la
[Corola-publishinghouse/Science/1463_a_2761]
-
ilegal, încăperile doamnelor d-anțărț, ceva care predispunea la nostalgii și tăceri elocvente; la pioșenie. Tinerii ahtiați de teatru (cum eram eu) sufereau, aici, că s-au născut prea tîrziu; soția artistului suferea că nu mă putea face să-nțeleg inefabilul vremurilor apuse. Simțeam întotdeauna, în aceste rare ocazii, că panoramarea-mi superficială a încăperii nu mi-o descoperă. Era ceva care rămînea, mereu ascuns de faldurile timpului, ceva indescifrabil (asta am simțit și cînd am avut ocazia să zăbovesc mai
[Corola-publishinghouse/Science/1463_a_2761]
-
nici directorul de scenă: Spiritul nocturn! Un erou invizibil, care ne atingea, aproape imperceptibil, cu mantia sa, transformîndu-ne (pentru două-trei ore) în privilegiați ai muzelor... Aveam să mai trăiesc, ulterior, asemenea momente; dar nici unul din ele nu mai păstra, evident, inefabilul primului. A urmat, pentru învățăcelul din mine, o altă etapă: descoperirea scenei goale, tot noaptea. Aveam douăzeci și doi de ani și, la Bacău, într-o tîrzie prelungire a unui chef de festival, lăsînd la o parte mulții actori și
[Corola-publishinghouse/Science/1463_a_2761]
-
cum se spune, de la o vreme). Într-o dimineață, la repetiția dintr-un teatru de nord, am descoperit chiar pe scenă, într-un pat pe rotile, un scenograf cam boem, care adormise acolo, spre ziuă!... Și totuși, senzația aceea de inefabil, greu de transpus în cuvinte, mă urmărește de patru decenii, ca o... molie longevivă, împătimită de artă și ieșită vai, cînd nu era cazul! din drapajul de pluș al cortinei! (să mai torn și puțin ludic, că devin deranjant de
[Corola-publishinghouse/Science/1463_a_2761]
-
mod specific de trăire este o primă etapă esențială în procesul prefacerii spirituale. Îmbisericirea înseamnă intrarea și rămânerea în Biserică, integrarea în duhul Predaniei, adică ascultare și supunere desăvârșită poruncilor ei. Cultura Cuvântului conduce spre sfera Nefigurabilului, a Invizibilului, a Inefabilului. De fapt, întreaga căutare umană "trădează chipul dumnezeiesc în om". Cuvântul lui Dumnezeu este cuminecător pentru om la toate palierele: al cuvântului, al simțului și chiar la palierul concret "al mâncării". Nebunia întru Hristos este forma autentică a sophiei din
Biserica şi elitele intelectuale interbelice by Constantin Mihai [Corola-publishinghouse/Science/898_a_2406]
-
interpretării în funcție de contextul semantic de suprafață și de adâncime, bazându-se pe subtilitatea spiritului de finețe al minții umane. Nu e mai puțin adevărat că tot datorită ingeniozității creierului omenesc, tot mai mult din ceea ce părea doar „spirit de finețe”, inefabil aproape, este tradus în „spirit geometric”, inclusiv în programe de calculator. Astfel încât și în materie de mesaje mai mult sau mai puțin ascunse ale documentelor sociale (inclusiv cele produse de familii sau referitoare la ele), putem miza pe conjuncția dintre
[Corola-publishinghouse/Science/2359_a_3684]
-
moral nu trebuie judecat În sine, ci prin motivațiile care-l determină: astfel, putem afla că el a fost comis de cineva din teamă de pedeapsă, din obișnuință, din Întâmplare, din capriciu sau din convingere. Μ Toți simțim nevoia de inefabil, de sacru, de divin și poate că idealul la care fiecare dintre noi ne gândim, mai mult sau mai puțin, nu este altceva decât copilul preferat al acestei nevoi. Μ Exigența morală față de sine nu Înseamnă neapărat renunțarea la obținerea
[Corola-publishinghouse/Science/2105_a_3430]
-
poezia nu mai are nimic de spus, nu mai trebuie să exprime nicio diferență. "Adevărul" poeziei se găsește în tăcere, în singurătate, în recluziune, atunci cînd toate conflictele au încetat să existe. O astfel de tăcere este resimțită, atunci cînd inefabilul exterior se întrepătrunde cu ceea ce omul întîlnește, în interiorul propriei sale ființe: asumarea acestei condiții presupune situația în care omul "privește", fără prejudecăți, un adevăr ce nu începe odată cu conștiința, dar care este resimțit în pântece și care îl face să
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
Ți-aduci aminte cât de nouă? Iar larma străbate prin mijloc,/ reinventându-ne pe rând". (Oul) Întruchipare a "Ideii în sens hegelian, pe care și Barbu o împrumută, a Ideii obiectivate, întruchipate în materie"134, nașterea "de pe urma unei asemenea nunți fenomenalizează inefabilul în moduri diferite"135. Unul dintre moduri este însingurarea, iar altul interiorizarea, care este tot un fel de însingurare. Destrămarea cercului, simbol al perfecțiunii, sau mai degrabă înjumătățirea lui poate fi asemănat textului stănescian Lecția despre cerc: Se desenează pe
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
faptul că acesta este un curent literar destul de eterogen, cu prelungiri până în epoca postmodernismului, ai carui reprezentanți au exploatat, într-o manieră personală, toate resursele liricului, de la râsul grotesc, la sensibilitatea pură, de la ironic la tragic, de la retorica angajată, la inefabilul sublim al cuvântului liber. Prin urmare, avem de-a face cu un colaj de stiluri scriitoricești, care se nasc din tot atâtea trăiri ale autorilor care aparțin acestui curent, în nesfârșitul lor drum al căutării de sine și, într-un
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
al iubirii, în piesa " Mașina de vînt" sîntem conduși, printr-o suită de replici zvîcnite, surescitate în intimitatea unei căsnicii intrate, ireversibil, în derivă. Umbre grele atîrnă prin toate ungherele, platitudinea se întinde ca o mîzgă peste zone sortite emoțiilor inefabile, faza crepusculară a acestei conviețuiri consumîndu-se în chinuitoare, extenuante pendulări între arțagul regretabil și replierile de, culpabilă, (auto)amăgire. Dacă femeia (în speță, nevasta) este prin definiție genetică inerțială, frustrarea gravă o resimte bărbatul, ale cărui fervori riscă să sucombe
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
ceea ce, cred, e foarte limpede. Da, desigur, dragi cititori, Femeia și Bărbatul trebuie să fie mereu Doi pentru a nu abdica unei demnități identitare, pentru nu bruia principiul discriminator esențial al mundanității, pentru a nu atenta vreo teribilă dată la inefabilul atracției dintre două străinătăți, pentru a le lăsa ca unic spațiu și timp al cunoașterii dragostea, În chiar exercițiul dispariției ambelor categorii. Această carte pledează nu numai pentru disoluția binomului Același-Altul sau Majoritate-Minoritate (punctul de vedere nu este niciodată exterior
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
discriminare și cea intelectuală de uimire. Este, apoi, literatura contemplativă prin excelență. CÎnd nici un stimul exterior nu mai vine să provoace excitații, cînd informațiile primite de organism se răresc, conștiința ăși apare sieși mai limpede ca altădată, În toată splendoarea inefabilului ei. Tot ce ține de fiziologie face sens: foamea, setea, durerea, instinctul - acesta din urmă Înzestrat, e limpede, cu sens forte. Tot ce ține de funcționarea psihicului devine problematic, chestionabil, nesigur. CÎnd fiziologicul Își calmează manifestările, psihicul se dezvăluie În
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
a fost aceea claustrofilă. I se poate spune și „psihologizantă”. Focalizarea țintește personajul În serii de manifestări mai mult sau mai puțin analitice astfel dispuse Încît spre final să se poată revela ceea ce ține de capacitățile lui invizibile - de natură inefabilă: cu cît mai ascunse, cu atît mai puternice. „Dumnezeu a ales lucrurile slabe ale lumii, ca să facă de rușine pe cele tari”, proclama apostolul Pavel. Această literatură se vrea a fi o pneumatologie, o hagiografie, explicită sau implicită, a omului
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
insistența unei literaturi feminine a enunțării sau a autoficțiunii, sau chiar tendințele foarte lăudabile ale neutralismului rece venit pe filiera Noului Roman (“minimalismul forte”). Eric Holder redă psihologiei o pierdută demnitate literară, personajului, profunzimea unei aure, iar scriiturii, consistența expresiei inefabilului. Cu toate acestea, din convingere sau de nevoie, romancierul francez optează pentru o rețetă mai degrabă tradiționalistă, iar produsele sale literare se orientează exclusiv spre un anume target alcătuit din cititori de sex preponderent feminin, cu structură bovarică și mai
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
decît a intelectului; apare, În același timp, ca un lanț de prescripții cultural, pentru că, știm astăzi, felul În care simțim nu este inocent și depinde de felul În care am fost Învățați să atribuim sens la ceea ce simțim. Tocmai din pricina inefabilului estetic - sau, după alții, din pricina disjuncției dintre bine și frumos -, axiologia literară și-a Împrumutat reperele din exterior și din același motiv i-a fost mereu imposibil să se orienteze după criteriul gratuității (de la Kant citire), un criteriu absolut și
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
unii au părăsit țara). Remarci ale autoarei, ca cele despre semnificația baladei ca gen literar: într-o "perioadă de sufocare a lirismului în cătușele politicului, baladele au fost candeIe aprinse ale poeziei adevărate care emiteau lumini și umbre, transmițând misterul inefabilului poetic", vin în sprijinul acestei idei. Proiectul de revizuire și actualizare a studiului poetic al autoarei s-a reliefat la un moment dat, dar a tot fost amânat până la trecerea ei în neființă. Versiunea de față pornește de la un șpalt
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
cântă ca o liră, cerul este verzui, pomii sunt lunateci" etc. Printr-o asemenea particularitate, într-o perioadă de sufocare a lirismului în cătușele politicului, baladele au fost candele aprinse ale poeziei adevărate care emiteau lumini și umbre, transmițând misterul inefabilului poetic. Depășind perioada baladelor, Doinaș se apropie tot mai mult, ca structură poetică, de Al. Philippide și G. Călinescu, nu numai în sensul organizării și elaborării poeziei, ci și în conceperea actului poetic ca fenomen de cultură. Apar jocuri de
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
repetă în creația lui Cezar Baltag, Gh. Pituț, Ion Brad, A. E. Baconsky, după ce în literatura interbelică, la poeții citați în atâtea rânduri, s-a constituit ca motiv frecvent. La Cezar Baltag, viața sufletului este dirijată de prezența stăruitoare și inefabilă a ursitoarelor 19, iar nașterea la Gh. Pituț stă sub semnul lor20 . Mihai Beniuc și Ion Brad cred că au fost hărăziți de ursitoare să rămână nemuritori, în timp ce pe A. E. Baconsky l-au ursit stelele sa fie poetul rătăcitor
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]