6,119 matches
-
ele - și este un element decisiv În definirea strategiilor de adoptat. Acestea din urmă vor fi cu atât mai convingătoare cu cât nu se vor baza pe imaginea unor cărți imuabile, ci pe cea a unei situații dinamice În care interlocutorii pot să schimbe chiar textul, mai ales dacă au puterea de a-și impune punctul de vedere. Fiul unui farmacist din Angoulême, personajul principal din Iluzii pierdute, Lucien Chardon visează să recapete titlul de noblețe pe care Îl avea mama
Cum vorbim despre cărțile pe care nu le-am citit by Pierre Bayard () [Corola-publishinghouse/Science/2314_a_3639]
-
cartea noastră interioar. Însă să-ți recunoști greșeala să fie oare cea mai bună soluție În cazul de față? Textul lui Sôseki pune, Într-adevăr, o interesantă problemă de logică. Minciuna estetului cu ochelari cu rame aurii și aceea a interlocutorului său se consideră dată pe față În momentul În care, În loc să nege existența acelei scene În cartea lui Harrison, el este de acord, spunând că este extraordinară. Dar cum poate ști estetul cu siguranță că are de-a face cu
Cum vorbim despre cărțile pe care nu le-am citit by Pierre Bayard () [Corola-publishinghouse/Science/2314_a_3639]
-
idee de minciună să Înceapă să se contureze În dialogul despre o carte, e nevoie ca măcar unul dintre participanți să cunoască opera sau să aibă o vagă idee despre ea. Dar situația e diferită atunci când unul dintre cei doi interlocutori sau amândoi au „citit” cartea? Anecdota lui Sôseki, ca și jocul adevărului al lui Lodge, are meritul că o amintește pe prima dintre cele două incertitudini ale bibliotecii virtuale, cea În legătură cu competența cititorilor. E greu, dacă nu imposibil, să știi
Cum vorbim despre cărțile pe care nu le-am citit by Pierre Bayard () [Corola-publishinghouse/Science/2314_a_3639]
-
E greu, dacă nu imposibil, să știi În ce măsură cel cu care vorbești despre o carte a și citit-o. Nu numai pentru că nu există un alt domeniu În care să domnească o așa de mare ipocrizie, dar mai ales pentru că interlocutorii Înșiși nu știu nimic despre asta și s-ar amăgi dacă ar crede că pot răspunde la această Întrebare. Astfel că acest spațiu virtual este cel al unui joc al trasului pe sfoară, În care participanții se Înșeală pe ei
Cum vorbim despre cărțile pe care nu le-am citit by Pierre Bayard () [Corola-publishinghouse/Science/2314_a_3639]
-
dintre condițiile de bază pentru a reuși să vorbești despre cărți În bune condiții, fie că le-am citit sau nu. Cunoașterea din discursurile despre cărți este o cunoaștere nesigură, iar Celălalt este o imagine neliniștitoare a noastră, proiectată asupra interlocutorilor noștri, cu imaginea acestei culturi exhaustive a cărei ficțiune, transmisă de către școală, ne Împiedică să trăim și să gândim. Însă această angoasă În fața cunoașterii Celuilalt e mai ales o piedică Înaintea oricărei idei creative veritabile legată de cărți. Ideea că
Cum vorbim despre cărțile pe care nu le-am citit by Pierre Bayard () [Corola-publishinghouse/Science/2314_a_3639]
-
nu, Într-un interminabil proces de inventare a cărților, iar adevărata Întrebare nu este, plecând din acest punct, de a ști cum să scapi, ci cum să Îi sporești dinamismul și puterea de Înțelegere. Această primă incertitudine referitoare la competențele interlocutorilor este dublată de o a doua, deja evidențiată la Balzac, dar accentuată aici, privind de astă dată chiar cartea. Dacă e greu să știi ceea ce cunoaște celălalt și chiar tu, În aceeași măsură, nu este la Îndemână să știi ceea ce
Cum vorbim despre cărțile pe care nu le-am citit by Pierre Bayard () [Corola-publishinghouse/Science/2314_a_3639]
-
puțin morale: ea poate fi, de exemplu, silită să aducă argumente justificatoare pentru realizarea unei crime sau, dimpotrivă, pentru salvarea prin sacrificiu de sine a unui semen. Μ O confruntare mai Îndelungată de idei selectează și impune, pe nesimțite, aptitudinile interlocutorilor (de exemplu, unii vor excela prin formularea a tot felul de opinii și de idei; alții, prin evaluarea critică a argumentelor altora; iar alții prin abilitatea de a concilia diferite puncte de vedere sau de a concluziona). Μ Se spune
Psihologia omului în proverbe by Tiberiu Rudică, Daniela Costea () [Corola-publishinghouse/Science/2105_a_3430]
-
aflați În fața unei confruntări importante, nu se angoasează, ci lasă totul pe seama Întâmplării sau a inspirației de moment. Μ Unii Încep să vorbească cu buna intenție de a lămuri un lucru, dar sfârșesc prin a Întuneca și mai mult mințile interlocutorilor. Cuvântul este, se știe, cel mai greu de strunit: adeseori el scapă din frâul gândirii și al voinței noastre, luându-și libertăți de exprimare pe măsura fanteziilor sau a vanităților noastre. Μ Adresează-te Întotdeauna unui interlocutor cu acea claritate
Psihologia omului în proverbe by Tiberiu Rudică, Daniela Costea () [Corola-publishinghouse/Science/2105_a_3430]
-
mai mult mințile interlocutorilor. Cuvântul este, se știe, cel mai greu de strunit: adeseori el scapă din frâul gândirii și al voinței noastre, luându-și libertăți de exprimare pe măsura fanteziilor sau a vanităților noastre. Μ Adresează-te Întotdeauna unui interlocutor cu acea claritate și, totodată, convingere cu care ai dori ca și acesta să ți se adreseze. Μ Unii ne provoacă la o anumită discuție nu pentru că ar avea neapărat ceva de comunicat, ci dintr-un interes ascuns: acela de
Psihologia omului în proverbe by Tiberiu Rudică, Daniela Costea () [Corola-publishinghouse/Science/2105_a_3430]
-
persoane: atunci când, În sfârșit, vom vorbi și noi, curiozitatea tuturor va fi atât de mare, Încât ne vom simți obligați să spunem un lucru cel puțin interesant, dacă nu chiar deosebit. Dar este posibil ca tocmai aceste mari așteptări ale interlocutorilor În raport cu noi să devină Însuși factorul de emoționare care să ne facă să eșuăm În intervenție. Μ Oamenii sunt În general Într-atât de dornici - din vanitate - să se impună Într-o conversație, să arate câte știu și câte pot
Psihologia omului în proverbe by Tiberiu Rudică, Daniela Costea () [Corola-publishinghouse/Science/2105_a_3430]
-
și ceva aflat Într-o continuă transformare, devenire. Μ Pentru a Întreține o polemică trebuie să deții fie forța argumentării, fie subtilitatea tactică a incitării orgoliilor partenerului. Μ Când un lucru este susținut cu fanatism, faptul acesta va trezi curiozitatea interlocutorului, dar Îl va face suspicios. Μ Cele mai multe dintre ideile pe care nu le acceptăm le respingem din considerente nu de logică, ci de morală. Μ Frumos ar fi ca apetitul unora pentru critică să fie Însoțit și de unul similar
Psihologia omului în proverbe by Tiberiu Rudică, Daniela Costea () [Corola-publishinghouse/Science/2105_a_3430]
-
nu cum am putea fi după un anumit număr de ani. Μ Respingem uneori explicațiile altuia nu pentru că ar fi false, ci pentru că le gândim altfel. De unde vine Însă acest „altfel”, ce Îl determină? Desigur, și noi gândim, ca și interlocutorul nostru, prin judecăți și raționamente; și noi facem deducții, inducții sau analogii, și totuși gândim altfel decât el. Aceasta Înseamnă că gândirea are proprietatea de a se individualiza de fiecare dată când este folosită, de a se personaliza, Încărcându-se
Psihologia omului în proverbe by Tiberiu Rudică, Daniela Costea () [Corola-publishinghouse/Science/2105_a_3430]
-
norma morală și nevoia de a-și apăra inițiativele și convingerile proprii, atunci „datoria” nu mai reprezintă neapărat o sursă a resentimentului sau a revoltei. Μ Hazul ar trebui doar să pigmenteze o conversație, ca rezultat al spiritului pus de interlocutori În conversație, și nu să reprezinte Însuși scopul acesteia. Când hazul se caută pe el Însuși, Își pierde din naturalețe, devenind ridicol: hazul Își râde de haz! Μ Totul poate fi furat, imitat, falsificat, În afară de libertatea interioară de a gândi
Psihologia omului în proverbe by Tiberiu Rudică, Daniela Costea () [Corola-publishinghouse/Science/2105_a_3430]
-
din partea cititorului un atât de necesar entuziasm filologic - de altfel, tipul de entuziasm cel mai puțin răspândit la momentul actual. Desigur, cititorul poate face trimitere și la altceva decât la „seria” de scrieri conținute în volum. De exemplu, la textele interlocutorilor cu care polemizez sau cărora le răspund cu atâta încăpățânare. De altfel, din opera pe care cititorul trebuie s-o reconstruiască lipsesc complet materialele care, în fond, sunt fundamentale. Mă refer în primul rând la un grup de poezii italo-friulane
Scrieri corsare by Pier Paolo Pasolini () [Corola-publishinghouse/Science/2224_a_3549]
-
existențiale obscure, cu o concretețe enunțată, dar niciodată reprezentată și, în același timp, ca niște prezențe mitice: faptele și cuvintele lor - prin detașarea științifică cu care le comunică Luigi Cancrini și echipa sa - dobândesc un fel de detașare reverențioasă, ca și cum interlocutorii lor, după ce i-au cunoscut fizic, ar fi ajuns victime ale unei reveniri a acelei disocieri de clasă care „îi împiedica să-i cunoască”. Dar atât calitatea de „prezențe existențiale”, cât și cea de „prezențe mitice” ale tinerilor cercetați sfârșesc
Scrieri corsare by Pier Paolo Pasolini () [Corola-publishinghouse/Science/2224_a_3549]
-
semnul cărora a fost redactat acest text. Făcând toate acestea, Camon abolește orice contact cu „persoana” celui care îl contrazice: nu numai că nu i se adresează, dar nici măcar nu-l amintește de departe printre destinatarii posibili. Îl abrogă ca interlocutor. Camon se adresează direct destinatarului său canonic, adică unui intelectual de aceeași cultură, sărind peste cultura „claselor inferioare”, văzută, mai întotdeauna, ca o realitate despre care pot vorbi doar „ceilalți”. „Autoapărarea” lui Camon este foarte frumoasă, repet; scrisă în „jargon
Scrieri corsare by Pier Paolo Pasolini () [Corola-publishinghouse/Science/2224_a_3549]
-
identifice cu grupul, să-și planifice timpul, să exprime complimente față de ceilalți, să fie mai tolerant cu el însuși și cu ceilalți. Fiecare trebuie să găsească pentru el însuși axele dezvoltării acestei flexibilități interne. 3. Adaptarea la culorile celuilalt (ale interlocutorului). Ceea ce înțelegem prin flexibilitatea comportamentului este deschiderea spiritului pentru a exersa alte comportamente decât al său în vederea ameliorării unei relații. Autorul ne prezintă un plan de acțiune util pentru ameliorarea unei relații interpersonale și ne oferă câteva „trucuri” pentru a
Revista de psihologie organizațională () [Corola-publishinghouse/Science/2156_a_3481]
-
folosită pentru a cîștiga simpatia electoratului. Aceasta Înseamnă deja un decalaj Între pozițiile asumate pe plan intern și cele urbane, raționale adoptate În relațiile cu exteriorul, parcă uitîndu-se că un comportament de tipul acesta, perfect identificabil, suscită mari Întrebări din partea interlocutorilor externi. Iată că am ajuns În punctul din care putem argumenta utilitatea unei recitiri a Diplomației absurdului. În relațiile bilaterale cu Statele Unite, România a reușit să depășească punctul mort În care s-a aflat pînă În 2001 (analizat succint de
[Corola-publishinghouse/Science/1866_a_3191]
-
comunizarea accentuată; antisovietismul/anticomunismul, ca și filoocidentalismul lui Maniu erau nedisimulate, el credea că sovieticii ar putea să fie forțați să devină rezonabili doar prin amenințarea cu un război); Șerban Voinea, membru al Partidului Social-Democrat (era lipsit de dogmatism, un interlocutor adecvat, capabil de a face un mare efort de obiectivare; adept al democrației, Înțelegea situația din țară; deși membru al unui partid care participa la guvernare, nu-și ascundea teama față de comunizarea accentuată, inclusiv față de tendința PCR de a distruge
[Corola-publishinghouse/Science/1866_a_3191]
-
și că nu dorea alegeri libere; că PCR făcea tot ce putea spre a a cîștiga cît mai multe poziții În țară). Mark Ethridge a avut Întîlniri separate cu industriașii Max Auschnitt și A. Ștefănescu (În vreme ce la Întîlnirile cu precedenții interlocutori abordase chestiunile politice, la cea cu Auschnitt a fost interesat de aspectele economice, necesare pentru a-și Întregi imaginea asupra țării; Ștefănescu era pesimist În legătură cu viitorul României, crezînd că aceasta „a intrat Într-o temporară, dacă nu lungă, perioadă de
[Corola-publishinghouse/Science/1866_a_3191]
-
Groza. Credea că În cazul unor alegeri libere ar fi cîștigat PNȚ; identificarea cu URSS, cu abuzurile Armatei Roșii, Îi făcuse nepopulari pe comuniști, credea Șraer. Regele era văzut ca un simbol național, al rezistenței contra comunizării). În general, majoritatea interlocutorilor democrați vedeau ieșirea din impas a României cu ajutorul anglo-americanilor. Se observă diferențe Între interviuri care țineau de competențe politice și profesionale, ca și de interesul lui Ethridge de a obține o informație sau alta. O altă anexă privește acțiunile guvernului
[Corola-publishinghouse/Science/1866_a_3191]
-
moarte. La acestea se adaugă numele folosite pentru amuzament, ritualuri și doliu și numele Întrebuințate În relațiile cu prietenii de același sex și cu familia partenerului. Fiecare nume corespunde unei etape a vieții, unui context social sau unui tip de interlocutor. Același individ va fi frecvent numit În mod diferit, În funcție de vârstă sau de persoana care i se adresează. La Întrebarea „Cum vă cheamă?”, la care, În lumea occidentală contemporană, se poate răspunde neechivoc, singurul răspuns plauzibil este „Depinde”. Pentru cel
În numele statului. Modele eșuate de îmbunătățire a condiției umane by James C. Scott () [Corola-publishinghouse/Science/2012_a_3337]
-
început a fost proiectul unei piese scurte: un director general primește în audiență un ins care se dovedește a fi propria sa conștiință. Conflictul se hrănea din ciocnirea din ce în ce mai violentă dintre cei doi, insul-conștiință - într-un adevărat rechizitoriu - acuzându-și interlocutorul de fapte reprobabile. În final, directorul îngrozit că asemenea fapte ar putea fi divulgate îl ucide”) și Goana (1978) aduc în prim-plan responsabilitatea față de familie, culpabilitatea, alienarea socială. Eroarea din tinerețe ce îl face șantajabil pe Radu Vereș, directorul
IOACHIM. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287570_a_288899]
-
16 martie, ministrul român la Londra se prezenta din nou la Foreign Office, păstrându-și în continuare calitatea de „particular“, pentru a discuta din nou despre situația rezultată de pe urma desființării statului cehoslovac. De această dată însă, V.V. Tilea îi menționa interlocutorului său, Sir Orme Sargent, subsecretar de stat în ministerul de externe britanic, despre unele informații „secrete și de altă natură“ ale guvernului de la București, conform cărora Germania plănuia, în următoarele luni, dezintegrarea României și transformarea ei într-un protectorat, la
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
ale politicii oficiale ceaușiste. L. și-a adunat publicistica în volumele Fragmentarium, Nevoia de adevăr și Vocația constructivă (1983), care cuprind fie texte pronunțat ideologice, exaltând politica vremii, fie pledoarii pentru propriile scrieri, un fel de dialoguri imaginare cu un interlocutor atent și comprehensiv, căruia i se explică problematica articolelor și represaliile pe care le-a suportat autorul lor, prilej pentru acesta de a polemiza cu critica literară. În Vocația constructivă sunt inserate și replici la reacțiile vehemente pe care le
LANCRANJAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287743_a_289072]