1,925 matches
-
în măsura în care actul religios se adâncește, exprimarea religioasă se precizează ea însăși. Prin urmare, există o consubstanțialitate între credință și cult, termeni de care actul religios nu poate scăpa. Structura interioară a actului religios este peremptorie pentru forma de exprimare. Pentru iudaism în dimensiunea sa mozaică -, de pildă, expresia voinței este esențială. Nu întâmplător, creația lui Michelangelo despre Moise surprinde figura unui om cu o privire puternică, care stăpânește, în contrapunct cu reprezentarea sa bisericească, a celui care primește harul divin, ce
Biserica şi elitele intelectuale interbelice by Constantin Mihai [Corola-publishinghouse/Science/898_a_2406]
-
diferite războaie care măcinau Palestina); rămâne atașată Palestinei și Ierusalimului, pământului și orașului sfânt. La începutul perioadei creștine, numărul iudeilor era în scădere pe aceste meleaguri, în timp ce marea majoritate se extinsese spre teritoriile păgânilor. Aici, în epoca elenistică și romană, iudaismul a reușit să exercite o atracție deosebită asupra unei părți consistente a opiniei păgâne, convertind numeroși păgâni ori creând simpatii față de religia mozaică, acțiuni utile în timp și spațiu. O frumoasă contribuție la realizarea acestei atracții a adus-o și
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
prozeliți, iar alții, mult mai numeroși, deveneau doar simpatizanți. Textele antice îi numeau metuentes; fobouménoi tòn Teón (temători de Dumnezeu) întrucât renunțau la idolatrie, observau legea morală iudaică și un minim necesar de precepte rituale. Existența acestei duble clientele a iudaismului avea să fie ulterior de o importanță majoră pentru răspândirea creștinismului. Deși izvoarele literare, exceptând opera voluminoasă a filozofului Filon din Alexandria (20 a.Chr.-45 p.Chr.), sunt rare în acest sens, ideile sale nu-i aparțin în totalitate
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
creștinismului. Deși izvoarele literare, exceptând opera voluminoasă a filozofului Filon din Alexandria (20 a.Chr.-45 p.Chr.), sunt rare în acest sens, ideile sale nu-i aparțin în totalitate, fiind rezultatul atitudinilor teologice și filozofice ale elitei intelectuale a iudaismului alexandrin, căreia îi sunt atribuite și alte opere scrise în greacă. Alexandria era metropola intelectuală incontestabilă a iudaismului elenist. Documentele epigrafice constau îndeosebi în prezența unor inscripții funerare foarte laconice, grecești sau latinești (foarte rar). Cuvintele evreiești reduse la prezența
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
sunt rare în acest sens, ideile sale nu-i aparțin în totalitate, fiind rezultatul atitudinilor teologice și filozofice ale elitei intelectuale a iudaismului alexandrin, căreia îi sunt atribuite și alte opere scrise în greacă. Alexandria era metropola intelectuală incontestabilă a iudaismului elenist. Documentele epigrafice constau îndeosebi în prezența unor inscripții funerare foarte laconice, grecești sau latinești (foarte rar). Cuvintele evreiești reduse la prezența unor formule uzuale, precum Shalom! (pace, bunăstare) sau Shalom al Israel! (Pace peste Israel!), folosite rar, devin o
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
indicațiile literare sau epigrafice, referitoare la credința diasporei iudaice, descoperim trăsăturile fundamentale ale fariseismului. Anterior anului 70 p.Chr. (distrugerea Ierusalimului și a templului), fariseii, fiind recunoscuți ca maeștrii spirituali ai poporului ales, apar ca elementul cel mai activ al iudaismului. Credințele și practicile devoționale ale fariseilor se răspândesc în timp ce influența lor biruie asupra saducheilor pragmatici, susținuți de aristocrația iudaică, a căror influență rămâne încercuită în zona templului și dispare odată cu distrugerea acestuia. După această dată, fariseismul și iudaismul devin practic
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
activ al iudaismului. Credințele și practicile devoționale ale fariseilor se răspândesc în timp ce influența lor biruie asupra saducheilor pragmatici, susținuți de aristocrația iudaică, a căror influență rămâne încercuită în zona templului și dispare odată cu distrugerea acestuia. După această dată, fariseismul și iudaismul devin practic sinonimi. Influența exclusivă a fariseilor asupra diasporei trebuie să se fi impus anterior anului 70 prin sinagogile aflate, în marea lor majoritate, sub obediență fariseică. Încă din primele secole ale erei creștine, comunitățile diasporei erau vizitate, inspectate, controlate
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
aflate, în marea lor majoritate, sub obediență fariseică. Încă din primele secole ale erei creștine, comunitățile diasporei erau vizitate, inspectate, controlate și consolidate spiritual, în ortodoxia iudaică, de către învățătorii de prestigiu farisei, pentru a rezista predicării creștine. Singurul tip de iudaism pe care l-au întâlnit misionarii creștini încă de la începutul activității lor a fost cel fariseic, unicul capabil să opună pentru moment o rezistență eficace în calea noii religii evanghelice: lupta dintre Biserica timpurie și iudaism a fost de fapt
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
creștine. Singurul tip de iudaism pe care l-au întâlnit misionarii creștini încă de la începutul activității lor a fost cel fariseic, unicul capabil să opună pentru moment o rezistență eficace în calea noii religii evanghelice: lupta dintre Biserica timpurie și iudaism a fost de fapt o confruntare între creștinism și fariseism. Predicarea Apostolului Paul viza îndeosebi comunitățile iudaice din diasporă, întrucât erau cunoscătoare ale profețiilor Vechiului Testament, mentalitatea fiind aceiași, iar efortul explicațiilor nu trebuie să fi fost prea mare. Apostolul
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
precădere marile centre locuite, ca locuri de iradiere: marile orașe de coastă și interne precum Antiohia, Edesa, Efes, Smirna, Philippi, Tesalonic, Atena, Corint, Alexandria, Roma aveau să fie cele dintâi sedii atinse de predica misionară creștină. Întrucât în aceste orașe iudaismul fusese deja predicat, creștinismul a trebuit să se dezvolte ținând seama de acest aspect. Astfel, în marile orașe ale Mării Mediterane iudaismul a făcut cunoscut Vechiul Testament și începuse realizarea integrării dintre cultura elenistică și credința iudaică, fapt explicitat de cazul
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
Corint, Alexandria, Roma aveau să fie cele dintâi sedii atinse de predica misionară creștină. Întrucât în aceste orașe iudaismul fusese deja predicat, creștinismul a trebuit să se dezvolte ținând seama de acest aspect. Astfel, în marile orașe ale Mării Mediterane iudaismul a făcut cunoscut Vechiul Testament și începuse realizarea integrării dintre cultura elenistică și credința iudaică, fapt explicitat de cazul lui Filon din Alexandria Egiptului. Pentru unii istorici, evanghelizarea a vizat mai întâi marile arii citadine, în timp ce pentru alții propagarea creștinismului nu
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
căreia creștinii nu ar fi avut conștiința de a fi inserați politic în Imperiu, cu atât mai mult cu cât intenția de a se înstrăina de Roma era absentă anterior anului 70. În acel moment crucial, când pentru ultima oară iudaismul se organiza împotriva stăpânirii romane, creștinii au preferat să fugă din Iudeea chiar și eludând participarea la răscoală, abjurând în acest fel mai degrabă politic iudaismul decât romanitatea. Cele două linii de dezvoltare, cu privire la atitudinea de menținut în raport cu statul, conținute
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
Roma era absentă anterior anului 70. În acel moment crucial, când pentru ultima oară iudaismul se organiza împotriva stăpânirii romane, creștinii au preferat să fugă din Iudeea chiar și eludând participarea la răscoală, abjurând în acest fel mai degrabă politic iudaismul decât romanitatea. Cele două linii de dezvoltare, cu privire la atitudinea de menținut în raport cu statul, conținute în Noul Testament - statul ca slujitor al lui Dumnezeu (cf. Rom 13, 1-7) și statul ca trimis al satanei (cf. Apoc 13) - sunt unite într-o unică
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
ocrotească mos maiorum de exitiabilis superstitio, prava e immodica printr-o persecuție sângeroasă, altul în schimb căuta să recurgă la o politică de toleranță. Autoritățile constituite și poporul nici nu auziseră inițial de creștini, de diversitatea radicală a creștinismului de iudaism, spre deosebire de adevărata fractură ireversibilă din timpul dinastiei Antoninilor (96-192) exprimată prin definitiva sufocare a răscoalei iudaice (135 p.Chr) conduse de Bar Kokheba autoproclamat Mesia în 132. Începând cu această dată, ebraismul a supraviețuit în mod esențial prin prozelitismul diasporei
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
poate deduce că acestea au atins anumite dimensiuni, care îndreptățea luarea unor măsuri penale precise. Pentru legislația romană starea de agitație putea constitui un delict chiar și în mediul religios. Suetonius ne dă de înțeles că asupra creștinilor născuți din iudaism, plana acuzația răufăcători și înclinația spre rebeliuni; ideea este susținută și de Scrisoarea lui Clement, adresată comunității romane din Corint, în care controversa acestora este definită ca vrajbă. Definiția nu este străină deplinei conștiinciozități a acelor vremuri ce amenințau comunitatea
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
casa centurionului, care tocmai trimisese câțiva slujitori să-l cheme, pentru a-l introduce prin botez în prima comunitate creștină. După convertirea acestuia, Petru a trebuit să înfrunte opoziția iudeo-creștină, geloasă pe patrimoniul Evangheliei; adresându-se comunității creștinilor proveniți din iudaism, le-a arătat că paternitatea lui Dumnezeu este universală și se extinde asupra tuturor, chiar și a soldaților, fără nici o excepție (cf. Fap 11, 4-18). Convertirea centurionului Cornelius a urmat la puțin timp celei a lui Paul din Tars (cf.
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
cu ușurință până la curtea imperială și nici nu ar fi putut să-și apropie cu facilitate romanii ori nou-convertiții proveniți din păgânism. Evanghelizarea viza îndeosebi grupurile iudaice din diasporă datorită afinităților lingvistice ori de natură religioasă ale acestora, afinități evidente iudaismului și creștinismului care plecau de la același monoteism (exprimat prin Biblie) și îndeplinirea voinței divine (căutarea sfințeniei și glorificarea faptelor dumnezeiești). Însă proclamarea Evangheliei printre iudeii din diasporă nu putea fi ignorată ierarhia necreștină, care, potrivit diferitelor surse, profitând de prezența
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
de la sfântul Petru, cu aceea de a primi învățătura Evangheliei. Faptele Apostolilor ne prezintă starea sufletească a centurionului, emoționantă pentru autorul acestei scrieri care ne spune că Petru și trimișii centurionului, împreună cu un grup de creștini din Iope proveniți din iudaism în ziua următoare au intrat în Cezareea. Iar Cornelius îi aștepta și chemase acasă la el toate rudeniile sale și prietenii cei mai de aproape (Fap 10, 24). Atitudinea de umilință a centurionului, care nu punea accent pe superioritatea romană
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
justelor sale proporții, care rămân pe ultimul plan al vieții creștine din epoca respectivă, oferă acesteia din urmă, simultan, coloratura sa specifică. Biserica martirilor a fost fără îndoială o realitate care a dezvoltat o teologie creștină a martiriului (înrădăcinată în iudaism și în discontinuitate cu acesta), unde amplificările îl însoțeau pe cel aflat în persecuții și care îl vor ajuta să studieze conjuncturile cu acestea. Subiectul, prezent în numeroase publicații trecute și recente, oferă posibilitatea unei studieri vaste și a unui
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
Cei proveniți din suburbii au rămas în marea lor majoritate drojdia societății, cu povara mizeriilor lor morale, percepând învățătura Evangheliei în sensul politic revoluționar, ceea ce ne determină să credem că nu reușeau să fie niște cetățeni pașnici; cei proveniți din iudaism aduceau cu dânșii, în sângele de origine, ura și adversitatea față de Roma. Din acest motiv, în informația lui Tacitus, potrivit căreia creștinii erau invisos per flagitia, este mult adevăr. Apostolul Petru, în sintonie cu Tacitus, exprimă judecata comună despre creștinii
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
sa, superficiale ale lui Irineu, Eusebiu, Orosius, Sulpicius Severus și Tertulian asupra entității și calității persecuției sale dintre anii 95-96. Aceiași critică pune la îndoială creștinismul lui Flavius Clement și al soției sale Domitilla, socotindu-i mai curând simpatizanți ai iudaismului. Considerând legendare interogatoriile și predicile lui Apollonius din Tyana, critica modernă respinge autenticitatea episodului misionar al unor oameni de încredere ai lui Domițian în Palestina, pentru a se convinge de pericolul pe care puteau să-l reprezinte verii lui Isus
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
număr de 40 de studenți, și dr. G. i-a convocat pe ziua de 14 aprilie ora 12 la o consfătuire în biroul său. Au răspuns aproape toți acești studenți. Dr. R. le-a propus să le facă cursuri de iudaism. Cei prezenți au acceptat și s-a hotărât să vină în ziua de 28 aprilie la ora 18 în sala de festivități a Templului. La data aceasta au răspuns un număr mai mare decât cei care luaseră masa la cantină
[Corola-publishinghouse/Science/2229_a_3554]
-
Pragmatisme et sociologie, Vrin, Paris, 1981). Cât despre Weber, acesta cunoștea concepția lui James din Voința de a crede (1896). Abordarea eticii religioase se inspira de aici în măsura în care ținea foarte mult cont de consecințele sociale, economice ale diverselor religii istorice (iudaism, confucianism și taoism, budism și hinduism, calvinism și catolicism...), prin intermediul psihologiei, cum o arată teza sa despre efectele controversate ale credinței în predestinare, de exemplu. • Durkheim: definirea "lucrurilor" prin efectele lor Atenția acordată efectelor este considerată de Durkheim drept singura
by Matthieu Béra, Yvon Lamy [Corola-publishinghouse/Science/1069_a_2577]
-
trebuie "atinse" pentru a rentabiliza expozițiile din ce în ce mai costisitoare. Totuși, se dezvoltă o abordare, inițiată de DEP, bazată pe comparații referitoare la modul în care instituțiile își tratează publicul (Donnat și Octobre, 2001). O excepție: Muzeul de Artă și Istorie a Iudaismului Încă de la deschiderea sa pentru public, în 1998, MAHJ* a mizat pe cunoașterea aprofundată a vizitatorilor săi. Atitudinea este una originală printre instituțiile din categoria aceasta (100 000 de vizitatori pe an). Motivațiile echipei directoare sunt multiple: să știe cine
by Matthieu Béra, Yvon Lamy [Corola-publishinghouse/Science/1069_a_2577]
-
înscrie pe deplin în această abordare când insistă pe natura pozitivă a festivului, a efervescenței sociale și a anomiei (în sens pozitiv). Weber (1917) arată, la rândul său, că riturile și tabuurile au contribuit la producerea unei comunități religioase separate (iudaismul) în cadrul unei societăți. Ritualismul joacă acest dublu joc al diferențierii și al integrării. Weber studiază, de asemenea ("Eseu despre secte", 1906), riturile inițiatice (botezurile protestante), care contribuie la integrarea indivizilor și la construirea frontierelor. Creditul social depinde de aceste probe
by Matthieu Béra, Yvon Lamy [Corola-publishinghouse/Science/1069_a_2577]