2,387 matches
-
nimeni nu deschide vreo fereastră, cușca sufleorului universal este goală. mai toate ușile sunt larg deschise și chiar ferestrele blocurilor (mai ales cele de la parter și de la primul etaj, ca și cum locatarii ar fi sărit, brusc, pe fereastră). niciun cîine nu latră nicăieri, nicio pasăre nu zboară în văzduh. arborii par paralizați, înghețați ca și cum ar fi de sticlă, nicio frunză nu vibrează. Dumnezeule, unde sunt oamenii ? Ce se întîmplă, unde este incendiul ? se întreabă din nou X. Vocea nu zice nimic. Dar
Negustorul de începuturi de roman by Matei Vişniec () [Corola-publishinghouse/Imaginative/605_a_1341]
-
Aș voi odată să-ți vorbesc multe, se mulțumi el să zică,dacă vei putea să m-asculți. - Te voi asculta! răspunse la fel de simplu Otilia, care în tot acest timp își ținuse mâna pe mâna lui. Un câine începu să latre violent, apropiindu-se, și un glas bărbătesc se auzi strigând în noapte: "Hei, domnișorilor, acolo sunteți?" Felix și Otilia se dădură jos și, răspunzând la apel, se-ndreptară aproape alergând spre curte. Când se arătară, ținîndu-se de mână, în fața pridvorului
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
la care se opri, după număr, era scundă și părea să fi fost înainte o prăvălie, ale cărei vitrine fuseseră astupate. Titi n-avea nici o idee de stiluri arhitectonice și valori sociale G. Călinescu și intră în curte fără bănuieli, lătrat de doi mari dulăi. Sohațchi îl primi cu exclamații groase de veselie și-l păzi până ce-și scoase șoșonii în săliță. Dinăuntru se auzeau râsete puternice, convorbiri zgomotoase. Prins bine de braț de către Sohațchi, Titi intră într-o odaie scundă
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
cu sete. Înveseliți de clopoței, îmbrăcați într-o rețea albă și satisfăcuți de ușurătatea saniei, caii vineți alergau, jucând din picioare și luând pozițiile academice ale cailor în spume din compozițiile lui Géricault. Un câine mare, mops alerga înaintea lor, lătrând îndărătnic și apucând cu necaz, când putea, un ciucure al valtrapului. Înfășurați până aproape de gât în pături, Felix și Otilia primiseră pe cap și pe umeri glugi de zăpadă. Fulgii cădeau atât de deși și de mari, încît Otilia scoase
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
agită către cel de-al treilea automobil ce-i trecu pe dinainte. Era o Dacie 1300, gri-albăstruie, cu o rețea de pătrățele gălbui imprimată pe coaja portierei, și cu o mică prismă lăptoasă de plastic încastrată deasupra acoperișului. - Taxi! Taxi! lătră necunoscutul, adresîndu-se unui bărbat mătăhălos, scufundat în bancheta din fața volanului, cu un zâmbet dezghețat, lipicios, și o mustață hablie lăsată pe oală. Taximetristul etala un ten lucios, întunecat, unsuros, în special pe frunte, pe bărbie și pe aripile nasului. Capitolul
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
ORAȘULUI BUCUREȘTI - Mîncărica-i fudulie... Băutura-i temelie! vărsă nițică înțelepciune cel cu clop, învăluindu-și partenerul într-un nor de stropi fini de salivă. - Dacă ești damigeană, te descălțăm! Dacă ești sticlă, te desfundăm! Dar dacă ești bidon, te deșurubăm! lătră și primul, deșiratul, cel se numea Chiose. - Bă Chiose nehalit, dacă punem botul pe ceva pahardit... la banchetul ăsta unde ne-ai adus tu... se înduioșă anticipativ negriciosul. Ca mâine te iau și eu pe la o ciohordoaică de-a mea
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
ceas de mers întortocheat și grăbit, băteau pas de defilare printre pârleazurile și ulucile satului Zgîndăreni, moșie unde, pe vremuri, tăiaseră și spânzuraseră cele două fete mofturoase și neîncepute ale bogătanului Iacovachi. Când îl adulmecau pe Rege, câinii nu mai lătrau, cățelele scânceau, zăvorii dădeau, din țestele lor pătrățoase, a înțelegere și resemnare. Treceau țicniții pe uliți, ca prin calupul de unt. Ultima porțiune, dinspre noul Zgîndăreni, către dărâmăturile vechiului conac, au parcurs-o strângând între pulpe niște diavoli de țapi
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
acolo ! - Las’ pe noi tu vino dimineața acolo! Am vrut să-i dau 10 lei de-o țuică n-a vrut să-i primească. - Lăsați, poate o să-mi fiți șefi într-o bună zi. A doua zi la ora 8, lătrat de toți câinii din curți și grădini, buldozerul străbătuse deja satul Greci, satul lui Gică colegul nostru și se îndrepta spre taluz. Am întrerupt circulația și buldozeristul s-a apucat de treabă, cred că n-a durat o oră a
un liceu la malul mării by aurel avram stănescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91601_a_92358]
-
mișuna vântul de vară. Gunoierii aprinseseră focul. Fumul înecăcios acoperi pământul tare. Se descălțară. Aveau tălpile negre, tăiate și pline de răni. Le perpeleau la căldură. O ceată de câini îi înconjură. Erau mari cât niște viței, flocoși și răi. Lătrară spre groapă și se repeziră către marginile ei înalte. Grigore nu se întoarse. Haita se opri mârâind. O femeie trecută și osoasă, aplecată de șale îi alungă din preajma lui și se depărta. Dulăii își scuturau lațele, mușcîndu-și puricii din blănile
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
și moțăiau. Spre dimineață răsunau strigătele ascuțite ale cocoșilor. Se chemau de departe peste câmpul sur. Urechile lui bătrâne auzeau umbletul furiș al unor oameni. Către fundul gropii se mișcau umbre aplecate. Câinii tresăreau în somn, ridicau capetele, dar nu lătrau. Se întorceau hoții. Grigore punea mâna pâlnie la gură și striga: - Care ești, mă, acolo, măăă? Nu răspundea nimeni. Trecuseră zile după zile, unii muriseră, el văzuse nunți și petreceri, copiii mahalagiilor crescuseră sub ochii săi bătrâni, își aducea aminte
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
fluierat prelung de osii neunse, amestecat cu zgomotul copitelor care loveau glodul înghețat. Mirosea a paie putrede, și frigul o învălui, pătrunzîndu-i prin fustele largi. Orașul își aprindea în depărtare luminile verzui. Zări gardul lui Stere. Câinii de la bordeiul lor lătrară, apoi îi ieșiră înainte, gudurîndu-se. Grigore arunca zăpada făcând cărare spre rampă. 18 - Ei? o întrebă. Femeia răsuflă, intrară în bordei și îi povesti pe scurt că socrul e om la locul lui, că ar da fata și că ea
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
își așteptă înfrigurat nevasta, speriat că n-o să mai vină. Ii trecu o clipă prin gmd că ea a plecat peste maidan. Se uită afară. 47 Lina ședea rezemată de scînduii, privind cerul. Trecu o ceată de câini, mușcîndu-se și lătrând. Ea îi auzi multă vreme, fugind peste mahalalele vecine. Pământul sclipea șters. Spre marginile gropii se ivi o linie albicioasă, întortocheată și lungă. Plânse adânc, în tăcere, din tot sufletul, ca un om singur, pierdut de ai săi, părăsit pentru
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
luci. Peste groapă trecură brabeți. Auziră lunecarea tăcută a gunoaielor pe rfpi. Cornul roșu al lunii iscodi marginile cerului. Priviră într-acolo. Parcă se destrăma. Dungi subțiri se împleteau în brațele pomilor. Iarba albise. Pe deasupra plutiră aburii fundului. Niște dini lătrară în depărtare. Un zgomot surd de căruțe zdroncăni pe drumul plin de praf. Veneau. Paraschiv simți cotul codoșului în mușchi. - Acum. Șinele de fier ale roților răsunară aproape. - Ho, tată, ho! opri primul. - Aici e, bă? - Aici. - Na, boală, stai
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
dragul să cânte. Când s-a întunecat bine, au plătit, au dat bacșiș slugilor și au plecat cu țiganii după ei spre Trei Coinaci, la casa Didinei, gagica Stăpânului. Oborul era pustiu. Felinarele mărunte ardeau spre Mandravela și numai câinii lătrau în câmpul părăsit. Gheorghe î! căra în spinare pe Nicu-Piele, care se afanisise. II înjura și-l smucea: - Mă, scoal', mă, trezește-te! Lunganul călca în străchini, dus de subsuori. Paraschiv îi veni bătrânului în ajutor. În frunte, mergea chiuind
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
Dogarul a vrut să-și ia fata cu el acasă. Mai că n-a tîrît-o. Ea a fugit. Nici la părinți nu mai avea ce să caute. Ar fi snopit-o taică-său în bătăi. Socrii au plecat târziu, certîndu-se, lătrați de dini. 94 - O să te mănîrice judecățile, striga bătrânul din drum, îți fac proces, hoțule! Sau dau foc casei! - Las', că vă împăcați! 3 potolea cocoșată. Că nici el nu vrea răul! - Nu mă-mpac până n-o trece și
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
în palme de frig, bătând opincile. Au trecut podul de fier după plocon. Locuința brutarului se vedea de departe, odăi lângă odăi, cu acoperișul înțigluit și geamuri verzi la cercevele, deasupra, de 99 Îndulceau lumina soarelui. Câinii au început să latre, Aglaia a strigat la lăutari și vioristul a zdrăngănit la ăilalți arcușul, făcând un Mulți ani trăiască pentru cei din casă. Vecinii nașului au ieșit la porți, s-au uitat la muiere și au strigat la proprietar. Acesta era, ca
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
pernă și o luară la fugă, sunând nucile puține. Plecară pe la alde cuscri. Trecură șina Constanței înapoi. La casa rudei ardeau lămpile, iar înăuntru se auzeau glasuri vesele, a petrecere. Intrară toți în curte. Câinele stăpânului se smuci în lanț, latră, ar fi mușcat. Ieși un bărbat, numa-n cămașă, nădușit. - Care ești, mă? - Beghe, al lui Spiridon! Am venit să colindăm! 126 - Intră, muceo! făcu omul, potolind dulăul. Haide, că vine gerul de afară... În casă, masă mare, ca la
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
șireturi... La spovedit Într-o dimineață de vară, unul cu catastif la subsuoară, funcționar de bună seamă, că avea pălărie de paie și haine mai bune pe el, a luat mahalaua din poartă-n poartă. Bătea cu un baston, 0 lătrau cunii, abia îi potoleau muierile. - Pentru o sfântă de biserică... spunea, și își muia creionul pe limbă, gata să scrie. Cât vă lasă inima, că n-aveți păstor și trebuie să vă facem și dumneavoastră un lăcaș de închinăciune. Femeile
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
fată, să îmbrace biserica pe dinafară. Tencuială nu-i trebuia lăcașului decât pe dinăuntru, unde se pictau sfinții. Frumos om, ăsta, meșterul. Înalt și subțire, cu pielea întunecată și ochi arzători. Cânta pe limba lui și nici dinii nu mai lătrau în mahala când începea. Se suia pe schele dimineața cu oamenii lui, negri de soare, cu piepturile pline de un păr creț ca de miel, ținând în mâini mistrii ușoare și dălți de scobit piatra. El cioplea marmura și pe
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
Afară, la poartă, așteptau trei trăsuri, plătite gata, să-i ducă pe sus, să nu se murdărească. Era la sfârșitul lui februarie. În aer se simțea boarea primăverii care venea. O lună bogată și tânără cutreiera deasupra Cațaveiului. Parcă altfel lătrau și câinii. Pe acoperișurile lucioase se fugăreau motanii. Se auzeau streșinile curgând și prin curți se vedea ultima zăpadă, strânsă grămadă pe lângă pomi, la rădăcini. Aerul mirosea proaspăt și drumurile pline de bălți și noroi se zbiciseră pe margini. Tot
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
la cârciumă mai glumea cu Spiridon: "Ehe, Spiridoane, păi al meu mă cunoaște după miros. Ia să viu seara nebăut, ce, crezi că mă mai lasă să intru în curte? Da de unde! Ăsta nu-i stăpînu meu, zice, și mă latră. Păi stăpînu meu miroase frumos, a rachiu, dă damfuri! De-aia îmi beau dorobanțul meu. El, cum mă simte, îmi iese înainte, la pompă. Dă din coadă și se bucură..." Pușcă în toată mahalaua Cuțaridei n-aveau decât oltenii. A
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
Ce s-a întîmplat? îl întrebă apropiindu-se. - Ce să fie? Mi-au omorât nepricopsiții ăștia cîinele! - Aoleu! Și asta o auziră și ceilalți. Ei țineau la dulăi, îi creșteau din sărăcie, împărțeau bucata de mămăligă, numai să aibă cine lătra în bătătura casei. Au dat buzna în grădină. Oltenii văzură că nu-i de glumă. Degeaba strigară să nu le calce vinetele în picioare, mahalagiii n-auzeau, nu vedeau. Îi cam dușmăneau pe venetici, că se pricopsiseră din grădinărit. Chirică
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
de sus, pe lângă țevile unsuroase, se avântau în fundul negrii și adânc, unde se încurcau cățelele chivuțelor. Câinele croitorului se oprea departe, mirosea și, cu ochii lui ageri, își alegea potaia. O târcolea înfiorat, cu coada ridicată, mârâind. Se apropia și lătra scurt. De sub colții albi scotea limba lui lungă și băloasă, urla aproape de cățeaua înspăimîntată și se lingușea. Vinețiii oltenilor se repezeau și ei și se încăierau. Dulăul nu se juca. Rânjea o dată cu ochii aprinși și se zvârlea spre ceilalți. Trupurile
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
Tu nu vezi că miroși ca o spițerie? O să lași lămâiță cumetrii fără frunze și-o să ne afle mahalaua, mamă! Și când o afla, ne plângem de milă! Copila tăcuse vinovată. - Da cine-i? întrebase mai târziu coana Marioara. Afară lătrau dinii. - Nu știu, fa mamă, da parcă-mi place domnu Procopie, că prea citește... Femeia tresărise. Se auzeau salcâmii din curte foșnind ca un foc iarna. - Studintu, mamă? și-i dăduseră lacrimile. Usca-i-s-ar ochii ălui de n-a iubit! Apoi
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
undiță, urlând. Goșnete era în vecini, la Stere, bea o cinzeacă. A aflat 258 numaidecât. A dat să sară afară, dar 1-a văzut pe sergent și s-a oprit. Sta și se uita cum aduna potera cățelărimea. Ăi prinși lătrau în oiștile lor, mușcîndu-se unul pe altul. Adunaseră vreo treizeci și de prin alte mahalale, de-ți era mai mare mila să-i privești cum se uitau prin obloanele găurite. Când să facă spre răspântie, în față, la cârciumar, sosi
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]