2,115 matches
-
a bălegar, țiganii a fum și minerii a umezeală de subteran, așa că mai bine dă-i în mama lor, de sus în jos, de la mare înălțime. Mai bag șișu și în țeasta câte unui băiat de mingi care a trăit lingând poalele Tovarășului. Da aici are un recul total. Mai rău, devine bumerang. E altă specie de sconcși, pe lângă cea a mofturoșilor mai sus-pomeniți, e un parfum de tei. Da’ o parte a faptului pentru care filosofia nu îmi este doar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
memoria e ca atingerea instantanee a soarelui pe retină care lasă o arsură la suprafață, rană ușoară, neînsemnată, dar care chinuie cât durează, mai bine să cheme câinele, să-i spună, Găsit, vino încoace, și Găsit va veni, vine mereu, linge mâna care-l mângâie pentru că așa sărută câinii, curând arsura dispare, vederea se normalizează, de parcă nimic nu s-ar fi întâmplat. Cipriano Algor se duse să vadă câte lemne mai erau și văzu că erau puține. Ani de zile visase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
puțin acest Cipriano Algor, care nu poate plăti un ajutor, se chinuie ceasuri întregi să introducă arhaicul combustibil în cuptor, crengi pe care focul le cuprinde și le devorează într-o clipă, crengi pe care flacără le mușcă și le linge încetul cu încetul până la tăciune, cel mai bine e când îl putem răsfăța cu conuri de pin și talaj, care ard mai încet și produc mai multă căldură. Cipriano Algor se va aproviziona în împrejurimi, va comanda unor tăietori și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
fără lună, pentru această singurătate care nu s-a resemnat. Dar n-a fost nici o noutate, pentru că s-a mai întâmplat în istoria fabulelor și ale minunilor lumii canine, faptul că Găsit s-a apropiat de Cipriano Algor ca să-i lingă lacrimile, gest de supremă consolare care, totuși, oricât de mișcător ni se pare, în stare să miște până și inimile cel mai puțin înclinate spre manifestări de sensibilitate, nu va trebui să ne facă să uităm cruda realitate că gustul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
să uităm cruda realitate că gustul de sare, atât de prezent în ele, este deosebit de apreciat de marea majoritate a câinilor. Un lucru totuși nu-l exclude pe celălalt, dacă-l vom întreba pe Găsit dacă din cauza sării i-a lins el fața lui Cipriano Algor, probabil ne va răspude că nu ne merităm pâinea pe care o mâncăm, că suntem incapabili să vedem mai departe decât vârful nasului. Au stat acolo peste două ceasuri câinele și stăpânul lui, fiecare cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
pentru că se gândi că Găsit nu putea fi singur, era o singură persoană pe lume care putea fi cu el. Deschise ușa furgonetei, dintr-un salt câinele îi sări în brațe, până la urmă tot el a fost primul, și îi lingea fața și nu-l lăsa să vadă drumul, la capătul căruia apare, uimită, Isaura Madruga, să se suspende acum totul, vă rog, să nu vorbească nimeni, să nu se miște nimeni, să nu se bage nimeni, aceasta este scena mișcătoare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
până-n picioare, se duceau spre sala mașinilor. El măcar nu mă bate la cap cu văicăreala despre salarii și prime! Ripley o luă din loc, ținându-și în brațe motanul, învelit într-un prosop călduț. Amețit, neavând vlagă, Jones se lingea cu o demnitate suverană. Nu era prima ieșire din hipersomn. Va mai suporta câteva minute rușinea de a fi purtat. După terminarea toaletei, Dallas apăsă pe un buton de la baza congelatorului. Ieși un sertar în care se găseau hainele și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85061_a_85848]
-
Ripley alergă spre popotă. Nu căută mult. După ce se asigură că motanul nu se găsea în popotă și că nu se atinsese de forma decapitată, o zbughi spre pasarelă. Îl reperă imediat. Era așezat cu nonșalanță pe pupitrul lui Dallas, lingându-și cu grijă blănița. ― Jones, ești norocos, zise ea surâzând. Aparent, el nu era de aceeași părere. Când ea întinse brațele să-l prindă, el sări vioi și dispăru în spatele panoului. Ea se duse de grabă după el. ― Hai, Jones
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85061_a_85848]
-
mai vedem obiectele ca atare, ci, privindu-le, ni le amintim . CÎnd mă reîntorc acolo, mă gîndesc uneori astfel și la mine Însumi și parcă aștept să mă alunge lumina ascuțită a dimineții care aprinde mai Întîi florile galbene de lingă garduri... Dar numai după ce coborîm din Olimp avem amintiri. CÎt timp ne-am aflat În el n-a contat decît clipa. Timpul e unul dintre ultimele cuvinte pe care le-am Învățat, ca să numim cu el tocmai regretul, iar melancolia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2102_a_3427]
-
nisipul Înălbit de soare o statuie a Afroditei e, dealtfel, mai firească decît În orice muzeu de antichități. Ce putea face grecul antic, Îndrăgostit de frumos și Însetat de dragoste, În această singurătate calmă și luminoasă? Pe nisipul cald și lins de apa sărată? Și ce putem face noi după exemplul lor? Să Întoarcem privirea spre mare și s-o vedem pe Afrodita ieșind din valuri. Întrebat odată ce este un zeu, Tales din Milet a dat un răspuns ambiguu: ceea ce nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2102_a_3427]
-
brusc din cântat. Cade în genunchi, își împreunează mâinile la piept și începe să plângă. Se șterge cu dosul palmei la ochi și la nas. Ține mâna mai mult la nas și miroase cu atenție, după care începe să-și lingă dosul palmei. Toți îl privesc mirați. — Minune de la Dumnezeu, lacrimile mele au gust de vodcă, își face el o cruce mare și încearcă să reizbucnească în lacrimi. — Mare minune, confirmă Kiril. Printre sughițuri, Roman întreabă: — Cum o să mor? — Înecat, dă
Funeralii fericite! by Adrian Lustig () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1316_a_2717]
-
apărut farfurioare cu alune, lucru nemaivăzut de ani de zile. Nimeni nu întreabă de ce, dar bănuiește. Jacques Brel se dă de ceasul morții cântând C’est dur de mourir au printemps. — Mie-mi spui? i se adresează Roman lui Brel, lingându-și o lacrimă de pe obraz. Când Brel își ia la revedere și de la Antoine - amantul nevesti-sii - și își dă duhul, pe fir - adică în difuzor - se bagă Gilbert Bécaud cu Nathalie. Când ajunge la partea aia cu Quand la Place
Funeralii fericite! by Adrian Lustig () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1316_a_2717]
-
cetățean francez. Îmi vine iar să plâng. Mai dă-mi un pahar. Ia toată sticla. Între noi, nu mai e cazul să salvăm aparențele. Lionel se șterge la ochi și dă o dușcă pe gât, renunțând la aparențe. Robespierre îi linge dosul palmei și devine, dintr-odată, foarte prietenos. De-a lungul monologului lui Lionel, cățelușul îi va sorbi fiecare lacrimă, așa cum Liliane îi va sorbi fiecare cuvânt. — Imediat după naștere, am fost abandonat, găsit înainte de-a îngheța și dus
Funeralii fericite! by Adrian Lustig () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1316_a_2717]
-
de un câine care mă lătra toată noaptea. De-aia mi-e frică de câini. Îl mângâie absent pe Robespierre, care, după câteva încercări nereușite de a bea direct din sticla de coniac - profitând de neatenția lui -, se mulțumește să lingă gura sticlei imediat ce Lionel mai trage câte un gât, pecetluind astfel o prietenie pe care nimeni n-ar fi crezut-o posibilă cu câteva minute în urmă. Înainte de revoluție, mai era cum mai era... — Ce revoluție? o trece pe Liliane
Funeralii fericite! by Adrian Lustig () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1316_a_2717]
-
mai buni prieteni ai câinilor -, după ce ia ceva mai mult la bord, Robespierre face pipi pe el, latră neinteligibil și vrea să muște pe toată lumea. A doua zi regretă amarnic, dar, spre deosebire de oameni, se ascunde într-un colț și-și linge organele. Oamenii nu fac așa ceva - pentru că nu pot. Vâzând că nu-i întâmpină nimeni, Lionel bate un step asurzitor. Imediat, se prezintă Robert, șeful de sală. Lionel îl ironizează superior: — Iartă-ne dacă te-am deranjat. — Nici un deranj, domnule. Cu
Funeralii fericite! by Adrian Lustig () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1316_a_2717]
-
Lionel: — Cum să vi-l decupăm? — În formă de creastă de cocoș. Să fie de sufletul lui Kiril, spune Lionel cu tristețe în glas și varsă niște Château Pétrus pe mocheta restaurantului, după care își șterge o lacrimă și își linge dosul palmei. — Kiril bulgarul? întreabă Robert. Am auzit că s-a retras din afaceri. — S-a retras de tot, confirmă Lionel. — Mare păcat. Livra cele mai bune murături. Jean pleacă la bucătărie cu ananasul: e trist ca la despărțirea de
Funeralii fericite! by Adrian Lustig () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1316_a_2717]
-
Să ne ținem pumnii reciproc, se mănâncă bine la voi. Mai ales crestele de cocoș - au fost un deliciu. — Domnul e prea amabil. Acum vi le-am pregătit à la Demidoff, data viitoare le facem Villeroy. Să vedeți atunci. — Mă ling pe degete de pe-acum. Auzi, nu poți să-i spui unui băiat să-mi pună o ladă de șampanie Moet pentru acasă? Mi s-a părut potabilă. — Cu mare plăcere. Robert face un semn spre Gustave, care și-a
Funeralii fericite! by Adrian Lustig () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1316_a_2717]
-
toate amânările, să se poată, în sfârșit, regăsi. Da, îi era dor de Irina, cea de departe, care ar fi putut fi dacă ar fi fost, așa schelălăia, neauzit, potaia Dominic, întins pe spate, pe covor, lângă cățeaua care îi lingea, gudurându-se, sucurile, pielea, părul. „Părul“, articulă abia abia cățelușul plictisit. „N-aveai păr roșu. De când, păr roșu?“, întrebase, abia suflând, străinul. „Irlandeză, baby. Sunt irlandeză“, răspunse, prompt, străina. „Irlandeză pursânge, jur“, repetase, ferm, irlandeza, și îl linse iarăși cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
care îi lingea, gudurându-se, sucurile, pielea, părul. „Părul“, articulă abia abia cățelușul plictisit. „N-aveai păr roșu. De când, păr roșu?“, întrebase, abia suflând, străinul. „Irlandeză, baby. Sunt irlandeză“, răspunse, prompt, străina. „Irlandeză pursânge, jur“, repetase, ferm, irlandeza, și îl linse iarăși cu limba ei lungă, roșie, irlandeză, până ațipi, toropită, cu botul între labele sale și cu buzele lipite de defunctul Dominic, un degețel acum, un șarpe diminuat și senil. Trecu un secol de pace și uitare, ferestrele tresăriră iarăși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
de departe, apropiindu-se. Purta cizme înalte, mult peste genunchi, pantalonii de catifea brună. Jacheta de vulpe roșie, trupul firav. A traversat strada, a intrat pe alee. Chipul avea o paloare lucioasă, ochii luminau sub fruntea perfectă și părul era lins cuminte spre tâmple. A trecut printre grupurile de melomani așteptând să intre la concert. Răspundea saluturilor printr-o tinerească fluturare a brațului, se grăbea spre intrare. S-a oprit, câteva clipe, în fața unui bărbat. O strigase, se pare. O conversație
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
extrase o țigară, aprinzând-o cu bricheta lungă, mov, scoasă fulgerător din buzunarul halatului. Florin nu mișcase, aplecat asupra fișei croitorului. — Avocat Olga Orleanu-Buzău! Vreau un răspuns clar. Fără goange. Nu sunt din alea de pe drumuri. N-am să vă ling labele, nici puța, asta să știți. Un răspuns clar. Ce-am de făcut. Atât! Să fiu informată corect. Unde să merg, cui mă adresez. — Dosarul dumneavoastră nu e la noi. Interesați-vă la secretariat. La secretariat, stimată doamnă, interveni, melodios
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
a tras-o și pă ea. A murit anul trecut, norocu ei, că acuma, când dă drumu la liste, știți voi unde o găseați? Dar voi? Voi ce-ați făcut? Ce-ai făcut tu, Sorine, la viața ta... L-ai lins pă Ceaușescu până ți s-a aplecat. Și-acuma te-au făcut prefect? Să-ți fie de bine, dar ești prefect acolo, la alegătorii lui alde Brandaburlea care te-a votat. Aici toți suntem oameni. Mai întâi dintâi și-ntâi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
mână spre Burtăncureanu. Acesta ridică încurcat, vinovat din umeri. Dădu să bâiguie ceva. „Da’ tu știi cum e pânzele albe ale adevărului?! Le-ai văzut vreodată, Burtăncurene? Eu le-am văzut, le-am trăit, le-am pipăit, le-am și lins, ba, dacă mi-a ordonat superiorii, le-am și halit. Le-am lins și la inițiativa mea, să nu le uit gustul. Știi cum era? Negre, puturoase, de prea mult purtat și călcat pe ele. Și puțeau... A hoit și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
Da’ tu știi cum e pânzele albe ale adevărului?! Le-ai văzut vreodată, Burtăncurene? Eu le-am văzut, le-am trăit, le-am pipăit, le-am și lins, ba, dacă mi-a ordonat superiorii, le-am și halit. Le-am lins și la inițiativa mea, să nu le uit gustul. Știi cum era? Negre, puturoase, de prea mult purtat și călcat pe ele. Și puțeau... A hoit și moarte puțeau. Ca obielele soldatului rus. Că ei, cu armata lor eliberatoare, ne-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
adâncè că într-o mlaștinè caldè, adormitoare, un val de mângâiere umple încet aerul din plèmânii mei, copleșindu-mè de o plècere rarè, Ea, cuibèrindu-se pe podelele compartimentului, își întinde mâna înspre piciorul meu și, mișcându-și vârful limbii peste buze, lingându-și colțurile buzelor, uitându-se în sus, cètre mine, râzând, îmi atinge ușor vârfurile ghetei, strecurându-și apoi degetele pe sub partea de jos a blugilor, încercând sè ajungè la pielea piciorului pe care o ghicește undeva deasupra ciorapilor, atingerile ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2309_a_3634]